Întâlnirea cu mine – 45

Întâlnirea cu mine – 45

 

Bărbatul i-a sărutat mâna zâmbind , a strâns farfuriile şi tacâmurile, le-a spălat, apoi s-a întors la Samira. A sărutat-o pe frunte şi i-a şoptit:

  -Vezi că se poate?

  Tânăra a aprobat cu un gest fără să spună vreun cuvânt. Ridicându-se de la masă s-a aşezat pe fotoliu şi l-a întrebat din priviri ce urmează.

  -Ce ai vrea să facem?

  -Nu ştiu Alexandru. Sunt total bulversată. Aş bea un suc… dulce.

  -Ştiu Samira, dar nu se poate. Dacă vrei îţi fac o limonadă.

  -Şi pui şi puţin zahăr?

  -Nu. Ştii bine că nu.

  Femeia a oftat şi n-a mai spus nimic. Alexandru i-a făcut o limonadă fără zahăr şi i-a dat-o.

  -Mulţumesc, a îngăimat oarecum întristată. De ce faci tu toate astea pentru mine?

  Bărbatul a privit în pământ , privit pe fereastră, apoi s-a uitat la Samira. I-ar fi spus că o iubeşte, dar ştia că nu-l va crede. Ar fi vrut să fabrice un alt răspuns. După un timp însă a mers lângă ea, a prins-o de mână şi a întrebat-o:

  -Tu de ce crezi?

  -Nu ştiu ce să spun.

  Femeia l-a prins şi ea de mână şi l-a strâns cu putere. Și-ar fi dorit să-i spună că o iubeşte, dar tot odată şi ea era convinsă că dacă îi va spune nu îl va crede. În sufletul ei se ducea o luptă. Pe de o parte credea că face totul din interes  pentru că nu are unde locui, pe de altă parte parcă simţea că ar fi ceva mai mult.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii