încredere

„Tot lumina a rămas! Cum aţi reuşit?”

 

Cornelia Serban D-na cate lucruri odioase aţi cunoscut si totuşi lumina din d-voastră tot lumina a rămas! Cum aţi reuşit? – întreabă prietena mea.

Această întrebare mi-a adus aminte de o întâmplare. Stareţul unei mănăstiri m-a invitat să mai stăm de vorbă. În timp ce se pregătea masa, un fost coleg, preot de mir, l-a sunat şi i-a spus că vrea să treacă pe la sfinţia sa.

-Vino că ne pregăteam de masă. Mai e cineva la mine, i-a zis stareţul.

-Aaa, păi voiam să-ţi spun ceva.

-Poţi să spui orice. Persoana e de mare încredere şi o să-ţi facă plăcere să o cunoşti, a continuat stareţul.

Şi a venit. În timpul mesei a început să povestească nişte lucruri odioase despre episcopul său. Părintele stareţ rămăsese cu lingura suspendată deasupra farfuriei. Eu mâncam, pentru că de-aia eram la masă. 🙂

-Mihaela, mă uitam la tine în timp ce povestea grozăviile alea, măi n-ai făcut nicio grimasă. Eu am şi uitat să mănânc. Sunt bulversat, a spus stareţul după ce a plecat părintele.

-Ce să mă mai mire părinte la câte ştiu şi la câte am fost chiar martoră?

-Tu ştii că de multe ori m-am întrebat cum de te mai duci tu la biserică? Şi culmea… mergi şi acolo unde slujesc cei despre care ştii lucruri îngrozitoare.

-Părinte, eu merg la biserică pt Hristos, nu pt popi. Nici nu-i văd, eu îl văd pe Hristos în Altar.

Acum să-i răspund şi prietenei mele. Da, am cunoscut lucruri odioase şi mai cunosc. Dar am vrut să rămân în Lumină, pt că: „Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”

 

Postat de Mihaela Ion in File de jurnal, 1 comentariu

Renascut din iubire – 69

Ella a rămas cu telefonul în mână. Nu mai ştia ce să creadă, nu mai înţelegea nimic. Nu înţelegea de ce şi cum Nicolas se transformase peste noapte din tânărul acela timid şi răvăşitor de trist, în alt om practic, arogant, agitat fără motiv şi tupeist peste fire. În timp ce era chinuită de întrebări la care nu găsea răspuns, a sunat Valentin.

-Bună Ella, ce faci draga mea?

-Mă gândeam…

-La ce?

-La cum se schimbă oamenii…

-Adică ce vrei să spui? La cine te referi?

-L-am sunat pe Nicolas să-l întreb dacă e totul în regulă şi să-i spun că trec pe-acolo şi s-a purtat foarte urât cu mine. Din acest motiv nu doar că nu voi mai trece pe-acolo, dar nici măcar nu-l voi mai suna.

-Ia-auzi măgarul. Când ţi-am spus eu că nu e ce pare a fi, nu m-ai crezut. Acum te lămureşti. Lasă că-l sun eu. Să vezi ce-i fac. Mare nesimţit e dacă se poartă aşa cu tine. Ella, nu-l lua în seamă, lasă că-l pun eu la punct. Tu mergi acolo, pentru că pe mine mă ajuţi nu pe el, ţi-am mai spus asta.

Fata a ofta.

-Nu mai ofta Ella că-l aranjez eu, a spus zâmbind în colţul gurii. Mâine mergi acolo să vezi dacă totul e în ordine pentru că nu am încredere în ameţitul ăla.

-Bine Vali, pentru tine merg.

-Ella draga mea. Sensibila şi delicata mea Ella. Mulţumesc mult.

-Mulţumesc şi eu. Pe mâine Vali.

-Pe mâine îngerul meu, a zis cu viclenie şi a închis nerăbdător să îl sune pe Nicolas.

Şi bineînţeles că l-a sunat.

-Auzi mă văd că ştii să fii şi ascultător când vrei. Bravo. Credeam că ai curajul să treci peste cuvântul meu. Mi-a spus că te-ai purtat foarte urât cu ea.

-Am făcut ce mi-ai spus unchiule.

-Aşa să faci în continuare. Vezi că mâine vine pe-acolo. Eu am trimis-o. Să fii fiară cu ea, ai înţeles?

-Unchiule nu ştiu cât am să mai pot face jocul acesta.

-Băăă! Tu faci ce spun eu. De-aia te ţin ca pe un trântor ca să-mi îndeplineşti ordinele. Tu îmi eşti slugă ai înţeles? Slugăăă! Ai noroc că nu sunt lângă tine că te-aş fi călcat în picioare, a zis urlând.

-Am înţeles unchiule nu mai ţipa.

-Ţip din cauza unui nenorocit ca tine.

-Iartă-mă unchiule. Nu se va mai întâmpla.

-Vad io ce faci mâine… Şi dacă nu faci ce ţi-am zis mă întorc mai devreme decât mi-am propus special să te calc în picioare, a spus tot urlând şi nervos a închis telefonul.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 4 comentarii

Renascut din iubire – 43

Fata l-a privit insistent şi şi-a dat seama că se ascundea de ea. Avea ochii umezi. Îi deschisese mai târziu ca de obicei, pentru că nu reuşea să-şi stăpânească lacrimile.

-De ce mă priveşti aşa? a întrebat-o

-Vali, tu ai plâns?

-Nu, sunt puţin răcit, atâta tot! a zis ascunzându-şi din nou privirea.

Astăzi la teatru nu te-am văzut deloc.

-Nu am ieşit din birou. Ţi-am spus că sunt cam răcit şi nu am avut chef de nimic.

Sentimente contradictorii îi dădeau târcoale. Ella privindu-l a făcut o grimasă.

-Vali ce fel de prieten îmi eşti dacă nu-mi spui ce te frământă? Mă faci să cred că nu ai încredere în mine. Şi nu doar atât. Ştii că mă doare când te văd suferind.

Cu un gest şi cu privirea tot în pământ a invitat-o să ia loc. S-a aşezat şi el.

-Vali, cu tine vorbesc, i-am zis aproape revoltată.

-Scuză-mă te rog! Da, poate că am o problemă despre care nu pot să vorbesc în acest moment, dar o să-ţi spun.

Fata a oftat şi a lăsat şi ea privirea în pământ.

-De ce te-ai întristat aşa? Te-ai supărat? a întrebat după un moment de tăcere.

-Mai şi întrebi de ce m-am întristat? Pentru că te văd fericit! Eşti mulţumit de răspuns?

-Te-ai supărat. E clar !

-Nu m-am supărat deloc, dar mă doare! Gata Vali, nu vreau să mai ştiu nimic. Păstrează-ţi durerile! Poartă-le singur până te vor zdrobi sub povara lor! În momentul ăsta chiar nu vreau să ştiu…Şi te rog ceva, să nu mai spui că ai încredere în mine!

Bărbatul ofta şi nu o privea deloc. Ella şi-a dat seama că daca va continua Valentin se va închide de tot în el, aşa că a mai îmblânzit tonul.

-Vali, îmi pare rău că am fost aşa dură. Normal că vreau să ştiu ce se întâmplă cu tine. Mă doare când vad că eşti aşa de apăsat şi nu spui de ce.

-Ai răbdare cu mine Ella. Sunt o fire introvertită. Unele lucruri mi-e greu să le spun aşa dintr-odată, dar până la urmă tot ţi le spun. Ai numai răbdare să mă aşez puţin! Ai văzut care mi-e firea. Nu sunt foarte comunicativ. Îmi pare rău că ţi-ai ales un prieten ca mine.

-Serios, a zis încercând un zâmbet. Ce să mai fac acum? Te accept aşa cum eşti!

-Până când o să mă accepţi!

-Te auzi ce spui? l-a întrebat privindu-l insistent.

-Da, mă aud!

-Hai că m-ai indispus destul. Azi cred că ţi-ai propus să mă enervezi… sau vrei să-mi pui răbdarea la încercare?

Valentin temându-se că Ella chiar se va supăra şi că o va speria atitudinea lui, a dat un pas înapoi.

-Ella te rog să mă ierţi! Mă ierţi?

-„ Mă ierţi ? ” l-am imitat, te iert normal. Uite vezi mă faci să fac repetiţii ca la teatru, a zis fata zâmbind şi s-a apropiat de el.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 3 comentarii

Renascut din iubire – 25

Când să se ridice de pe fotoliu a sunat telefonul. Era Valentin.

-Ce faci Ella? Mulţumesc bine. Chiar mă pregăteam să plec. I-am adus medicamente mamei tale, am mai stat puţin de vorbă şi acum vreau să mă retrag.

-Mai rămâi te rog. În 10 – 15 minute ajung şi eu acasă.

-Bine atunci. Te aştept.

-Mâncăm o îngheţată cu vanilie şi ciocolată?

-Da, sigur cu plăcere. Te aşteptăm!

Bărbatul a ajuns acasă şi le-a servit cu îngheţata promisă.

-Mamă eu sunt cam obosită. Îmi iau îngheţata care pentru mine trebuie să se dezgheţe, şi merg să mă odihnesc, a spus femeia şi a plecat pentru a-i lăsa singuri.

-Vali eşti cam trist, a zis Ella încercând să mascheze tristeţea ei.

-Sunt obosit Ella, dar şi tu îmi pari tristă.

-Probabil doar stresată. Se apropie premiera şi am ceva emoţii.

-Nu ai de ce. Eşti foarte bună în tot ceea ce faci.

Amândoi îngânduraţi, amândoi trişti, au mâncat încet îngheţata. Bărbatul a luat paharele şi le-a aruncat la coş. S-a aşezat pe fotoliu, tot mai trist. Ella îl privea cu un fel de compasiune şi ofta din când în când.

-Vali tu eşti trist, nu doar obosit. Câtă încredere ai tu în mine Vali?

-Probabil cea mai multă… atât cât mai pot avea încredere în oameni. De ce mă întrebi?

-Dacă ai fi avut încredere în mine, mi-ai fi spus ce te apasă.

-Am destulă încredere în tine şi pentru că am, îţi spun că, îmi doresc să mă îmbrăţişezi. Un minut măcar… după ceas.

-De ce un minut Vali?

-Nu ştiu, poate doar pentru un minut sunt pregătit acum.

Fata s-a ridicat, s-a ridicat şi el. Ella l-a îmbrăţişat şi şi-a aşezat capul pe umărul lui. El a cuprins-o după mijloc cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă după umeri pentru a se uita la ceas. Ella încerca să-i intuiască stările, dar nu reuşea. Îl simţea crispat, speriat, dar şi dornic de descătuşare, nu simţea însă dacă o iubea, dacă o dorea sau dacă doar îi întindea o cursă.

Va urma

Foto – internet

Sambata si duminica voi lipsi si de pe fb si de pe blog. Pana la urmatoarea postare va imbratisez cu drag <3

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 3 comentarii