În sfârșit… femeie

În sfârșit… femeie

Era în baie. Goală. Se privea în oglinda pe care o pusese special pentru a se putea vedea din cap până în picioare. Îi crescuseră sânii. Organul genital masculin… dispăruse. Era în sfârșit… femeie… Ceea ce se simțise dintotdeauna. Părul lung și castaniu se revărsa, în bucle, peste umerii delicați.

Pe obraji îi curgeau lacrimi dulci-amare, care se prelingeau pe gât, apoi pe sâni… ca-ntr-o mângâiere de durere și de împlinire. Parcursese un drum lung și chinuitor – drumul tranziției -, în care s-a rupt (la propriu) din ea. Nu mai avea putere să-și șteargă lacrimile sau… poate… nici nu conștientiza că plânge. Plânsul îi devenise o a doua fire ascunsă prin cotloanele sufletului sfâșiat de prea multă umilință, de prea multă durere, de prea multe cuvinte nedrepte, de prea multe respingeri și abandonări…

Dintr-odată a tresărit. I s-a părut că-i atârnă ceva între picioare și s-a ghemuit pe gresia rece. Lupta ei nu se încheiase. Un nou episod agresiv de disforie o trântise la pământ.

-Mamă, mamă!… a strigat disperată.                   

Biata femeie, care tăiase niște zarzavat pentru a pregăti ceva de mâncare, a deschis brusc ușa și a prins-o de umeri.

-Iubita mea, ce e cu tine?

-Mamă… organul acela…

-Nu mai e, mamă. Ești femeie! Ești femeie! Ești femeie, iubita mea, îi repeta plângând în hohote.

Sucul de roșii de pe mâinile mamei i se prelingea pe umeri. Plângeau amândouă… într-o cutremurare sincronizată.

-Ești femeie, mamă, femeie, nu mai e acolo. Ești femeie, repeta cu disperare…

„Ești femeie, femeie”, începuseră să-i răsune în minte, apoi în suflet, cuvintele mamei.

Suspinând, și-a prins mama de mijloc și i-a șoptit:

-Da. Sunt femeie. M-am speriat, mamă. Iartă-mă!

-Nu-i nimic, iubita mea, a spus sărutând-o pe frunte, în timp ce își ștergea lacrimile cu mâinile murdare.

-Hai să te spele mama pe umeri! Te-am murdărit… Hai, mamă! Apoi mergem la bucătărie.

-Lasă! Mă spăl eu. Mergi! O să vin.

Femeia a plecat la bucătărie, sugrumându-și toate lacrimile pe care simțea să le reverse ca o cascadă neîntreruptă. Dar nu-și permitea să facă asta, trebuia să fie puternică… pentru fata ei.

Serena s-a ridicat, s-a spălat, apoi s-a privit, din nou, în oglindă. Era femeie, dar… amintirea organului genital masculin o urmărea așa cum un nefericit om, după ce își pierde un picior, simte durerea în piciorul amputat, deși el nu mai există. Sau… așa cum o persoană cu obezitate morbidă, devenită anorexică, uitându-se în oglindă, se vede tot grasă.

Biata tânără și-a prins părul în vârful capului, lăsând două șuvițe să-i alunece pe lângă tâmple, s-a îmbrăcat în grabă cu o rochiță de casă și a mers la bucătărie. 

Fragment din romanul ”În trup străin”

Următoarea postare – vineri, 8 octombrie.

Vă îmbrățișez cu drag!

Aceasta este ziua…

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii