Ella

Ella bulversată cum nu mai fusese până atunci, s-a întâlnit cu Marian, i-a pregătit ceva de mâncare şi i-a spus că nu poate sta prea mult pentru că va trebui să ajungă la ţară la bunica ei.

-Eşti supărată sau mi se pare?

-Nu Marian, sunt obosită.

-Te întorci în noaptea asta?

-Nu, e deja târziu. Rămân acolo. Mă întorc mâine.

-Bine, atunci nu te mai sun. Ne auzim mâine. Mulţumesc pentru masă şi să ştii că pe prietenul tău îl urăsc de moarte. Tac pentru tine… cât voi mai tăcea.

-Ştiu şi îţi mulţumesc pentru asta.

L-a condus şi nerăbdătoare l-a sunat pe Valentin.

-Vreau să ne vedem a spus pe un ton grav.

-Vino, te aştept la birou.

Ella a ajuns nici ea nu mai ştia cum, dar a ajuns. A intrat în birou. De data aceea Valentin nu mai era la intrare, era în camera de lucru.

-Ai rezolvat? a întrebat-o imediat ce a intrat.

Fata a aruncat geanta pe scaun şi a început să plângă.

-Vali nu pot să cred că tu m-ai pus să omor un copil, nu pot să cred că ai vorbit serios…

-Deci nu l-ai omorât, a concluzionat cu cinism.

Ella plângând a căzut în genunchi.

-Vali te rog, te implor, spune-mi că nu eşti un criminal! Te rog! Spune-mi că doar m-ai încercat să vezi dacă aş face orice pentru tine.

-Deci nu l-ai omorât Ella! a continuat fără să-i pese de lacrimile fetei, fără să-i pese că el era pe scaun şi ea prăbuşită în genunchi de atâta durere sufletească.

-Valiiii, te rog spune-mi că nu eşti un criminal, striga fata plângând în hohote.

-Nu, nu sunt un criminal că doar nu-l omoram eu, ci tu trebuia să mă scapi de el.

-Cum adică Vali, ai fi vrut să faci din mine o criminală? Ai fi putut să dormi liniştit când ai fi ştiut că ai nenorocit două familii? Familia mea şi familia lui?

-Ella ce rost mai au toate întrebările astea dacă tu nu m-ai scăpat de el?

-Valiiii e un copil!!! Cum te-ai gândit să mă pui să omor un copil, un copil care putea fi copilul meu, al tău, al nostru? M-am oferit să mor în locul tău şi tu ai fi vrut să faci din mine o criminală? Să mă vezi în închisoare? De copilul acela e clar că nu-ţi pasă, dar nici de mine? De mine care am vrut să-ţi donez ficatul să poţi trăi?

-Dar ce crezi că te-aş fi abandonat? Aş fi venit în fiecare săptămână la tine?

-Încetează, nu mai pot, a zis înecându-se de plâns.

Cu un cinism greu de imaginat, îi spunea Ellei cu subiect şi predicat că ar fi vizitat-o în închisoare. Fata a vrut să se ridice să ia geanta, a ameţit şi s-a prăbuşit din nou.

-Mi-e rău, dă-mi geanta să iau un calmant.

Valentin s-a ridicat nepăsător şi i-a aruncat geanta.

-Puţină apă, te rog, a spus plângând.

-N-am. Înghite aşa şi potoleşte-te! Îţi chem un taxi.

-Nu mă simt bine.

Fata a înghiţit calmantul fără apă şi şi-a prins capul între plame. Valentin dezamăgit că planul lui eşuase, a chemat un taxi. Când a ajuns taxiul fata abia se ţinea pe picioare.

-Mi-e rău…

-Ai luat calmantul şi o să-ţi treacă. Merg cu tine până la poartă, a spus cu o nepăsare greu de imaginat.

Valentin a condus-o. Deşi a văzut că fata se dezechilibra, a lăsat-o să plece şi nici nu a sunat să vadă dacă a ajuns cu bine. Şi-a făcut o baie, timp în care a urzit un alt plan, apoi s-a culcat.

Foto – internet

Va urma