Ce visuri noi aduci pe spuma
Ce-mi bate-n zidurile vechi?
Sunt singur. Noaptea-mi este muma
Şi-n turnul sur suspin pe gluma
Nefericitelor perechi.
Prin mănăstirea mea săracă
Trec lungi cortegii de tăceri.
Pândind furiş, le-aştept să treacă,
Le-ascult cum vin, le-ascult cum pleacă
Pe cercul mulcomei dureri.
De unde vii către umila
Îngenunchere-a unui mit?
Vrei milă? Stinsă mi-i feştila
La poarta mea, cerşindu-mi mila
Săracul Lazăr a murit.
Înmărmurit în jilţ de piatră
Veghez aici de mii de ani
În mine clipele n-au vatră
Şi-n crucea nopţii-ascult cum latră
Satanail prin bolovani.
De unde vii să-mi scurmi lumina
Chircită-n colţul unui duh?
Ce val aduci să-mi spargi surdina,
Ce stele-arunci să-mi vânturi tina
Şi s-o împrăştii prin văzduh?
Eşti zeu sau poate eşti fiorul
Ce străbătu întâia zi
Când haosu-şi plini fuiorul,
Când prima stea îşi toarse sborul
Şi vremea prinse-a se roti?
Ori poate eşti din veac mrejerul
Însingurărilor cereşti
Pribeagul nopţii sau stingherul
Alăutar, ori eşti năierul
Ce unda apei unduieşti?
Te du! – Sunt singur. Pe aproape
N-a mai călcat nici Dumnezeu.
Te du, căci pieptu-mi nu te-ncape!
-„Sunt Cântecul!”
Lumină-n ape.
Lumină-n cer eram tot eu.
Valeriu Anania
7 august 1946
Urmează pauza.
Până la următoarea postare… mii de îmbrățișări.
Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 19
Superb!