Dumnezeu mi-a purtat pașii … acolo…

A sosit și rostirea binecuvântării și slujba s-a terminat… Preoții, înaintemergătorii arhiereului, străbăteau culoarul format din oameni. Arhiereul în urma lor împărțea binecuvântări… Priveam de la distanță… Nici de ce Arhiereul punea mâna pe capetele credincioșilor nu înțelegeam și pentru că nu înțelegeam nu m-am apropiat. Nu făceam și nu fac lucruri ale căror semnificații nu le știu. Preasfințitul zâmbea… Prezența caldă a Preasfinției sale apropia suflete… Îl priveam cu admirație și încercam să descifrez țesătura tainică a mâinilor divine care puseseră într-un trup relativ mic, o asemenea putere. Puterea de a coborî prin cuvânt Raiul pe Pământ.

După ce a binecuvântat pe toată lumea, i-a binecuvântat și pe preoți, apoi a urcat în mașină și a plecat cu zâmbetul pe buze. În urma Preasfinției sale rămăsese mantia cerului peste noi. Cu partea mea de frumos am plecat la adresa unde locuiam. În drum spre casă mi-am dat seama că nu reținusem numele Arhiereului și că nu întrebasem măcar un preot unde îl mai pot găsi. La ce biserică slujește. Pentru că eu atunci, credeam că episcopul are o biserică anume unde slujește. M‑am gândit că în următoarea zi pot merge la biserică unde pot afla amănunte, apoi am abandonat gândul. A apărut altul în locul lui. Și anume că dacă va fi de la Dumnezeu să-l mai întâlnesc, îl voi întâlni.

Următoarea zi mi-am reluat activitatea. Articole, fotografii, deplasări…

Zilele treceau, săptămânile la fel, lunile treceau și ele. Trecuseră aproape trei luni de când îl întâlnisem pe Arhiereul care îmi atinsese sufletul.

… … …   … … …   … … … 

Am privit cartea, am rasfoit-o din nou, am mai recitit fragmente și mi-am zis: „Mâine merg la Patriarhie, trebuie să găsesc acolo un călugăr care să practice Rugăciunea lui Iisus.”

Următoarea zi am mers direct la Patriarhie. Și cum nimic nu e întâmplător, autobuzul pe care îl luasem avea stație la 11 Iunie, nu la Unirii. Așa că am urcat dealul prin spatele Patriarhiei, nu prin față, cum intenționam. Urcând am văzut o clădire pe care scria „Arhiepiscopia Bucureștilor”. „Să încerc mai întâi aici” m-am gândit ”și dacă nu găsesc pe nimeni, merg la Patriarhie”.

Am deschis ușa. La capătul holului, în dreapta, am văzut o altă ușă deschisă și un părinte lucrând la un birou. L-am salutat, m-am prezentat și am spus că aș vrea să scriu un articol despre Rugăciunea lui Iisus.

-Aș fi foarte bucuroasă dacă mi-ați putea acorda un interviu.

Părintele secretar s-a ridicat, a ieșit la marginea biroului și mi-a spus:

-Ia uitați-vă dumneavoastră la mine! Vi se pare că arăt a om care practică Rugăciunea lui Iisus?

Aș fi vrut să-i spun că nu știu cum arată un om care practică o astfel de rugăciune, dar m-am mulțumit doar să-i zâmbesc.

-Luați loc vă rog! Episcopul Teodosie este la Părintele Patriarh, trebuie să se întoarcă dintr-o clipă într-alta. Preasfinția sa vă poate da mai multe amănunte despre rugăciunea respectivă, a adăugat.

„Episcopul Teodosie”… am avut o tresărire. Numele parcă îmi spunea ceva, parcă îl mai auzisem undeva. I-am mulțumit și m-am așezat pe scaun.

„Episcopul Teodosie… De unde știu eu acest nume? Am citit ceva despre domnia sa, mi-a povestit cineva?” mă întrebam în gând. Încercam să găsesc un răspuns, încercam să fac o conexiune între nume și locul sau evenimentul la care auzisem acel nume. N-am reușit.

Foto din arhiva personală

Va urma

Fragment din

Lasă un răspuns