Dor… atâta dor…

de Clara… 

 

În noaptea aceasta, statuile întineresc

 

În noaptea aceea, în oraș, intensitatea sclipitoare clătina statui
În inima inimii, halucinații chemate la viață
Pescăruși cu aripa scăldată în vin ca în destin jeleau nimănui
Cerul și eu, împreună, față către față…
Boala care mi-a supraetajat viața alerga spre trenul de noapte
Noaptea aceea a devenit azi, printre șoapte și cafea cu lapte

 

Azi mă gândesc că da, poate este ca la tine în gând
Orice om valorează mai mult decât orice faptă a sa,
bună sau rea,
Doar cei pe care i-am pierdut în dosul pleoapelor, tremurând…
M-au debarcat senini, pe țărmul unde începea viața mea
Viața fără cei mulți și falși, viața căință, luptă solitară
M-am lepădat de prisos. M-am golit de mine și în loc am pus vară.

 

În noaptea aceasta, în oraș, statuile întineresc și tu știi,
Sunt aici, te aștept. Cât mai pot. Și cât sfinții sunt vii.

 

(Clara Mărgineanu, București, 28 iulie, 2019)

Lasă un răspuns