Dincolo de veșmintele arhierești

Cineva mă întreba dacă ceea ce postez ( fragmente din romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”), ne e de folos sau nu și dacă ne mai amăgim mult cu fețe false.

Da, ne este de mare folos să știm ce și cine se află dincolo de unele dintre veșmintele arhierești. Un om informat, e un om puternic și imposibil de manipulat. Tocmai pt a nu ne mai amăgi, am ales să scriu acest roman. Tot ceea ce am scris și voi scrie, a fost și este real. Pe alocuri, din motive bine întemeiate, voi stiliza cât de cât, dar esența va rămâne.

În romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”, vom vedea nu doar căderile cumplite ale unui arhiereu, ci vom înțelege atât cauzele, cât și amprentele pe care le lasă alegerea greșită asupra unui suflet. Întâmplările relatate în acest roman, ne vor învăța să distingem chipul de mască și omul de funcție. Tot aici vom avea un tablou cât se poate de complet asupra drumului spre cădere și putem înțelege până unde este ”ajutat” arhiereul să cadă și de unde, cu bună știință, alege căderea și de ce.

Urmează pauza. Pe această cale vă anunț că, începând cu săptămâna viitoare, vom avea fragmente din romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”, marțea, miercurea și joia.

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 6

Lasă un răspuns