”De ce vrei să pleci?” – ”Pentru că aici oamenii se mănâncă între ei.”

”Despre Africa se spune că e continentul uitat.
Oceania este continentul invizibil.
Invizibil, deoarece călătorii care s-au aventurat prima dată nu au perceput-o şi deoarece şi astăzi ea rămâne un loc lipsit de recunoaştere internaţională, un loc de trecere, cumva o absenţă.

Piroga este un trunchi lung de arbore de pâine scobit cu toporişca (acea adze a arheologilor, o piatră şlefuită înfiptă într-un mâner făcut din „lemn de fier”).

E adâncă, are coca în formă de V şi se leagă la tribord de un flotor din lemn de cocotier prin trei ramuri lungi de banian şi traverse încrucişate, în formă de dublu X. Pe braţele flotorului oamenii au construit o platformă de bambus pentru a transporta alimente, plante vii şi apă dulce. În centrul pirogii este ataşat un catarg din lemn de banian pe care se fixează vela din fibre de pandanus împletite, legată de capătul pirogii printr-o frânghie şi de vârful catargului printr-o vergă de bambus ce alunecă pe un scripete de lemn negru.

                                     … … …

Tabitan cunoaşte bine stelele. Unele sunt reci, te străpung cu o lucire rece. Altele sunt blânde şi palide, lumina lor trandafirie e asemănătoare cărnii femeieşti, cărnii rădăcinii de taro. Altele pâlpâie aproape de orizont, ca şi cum abia ce s-ar fi născut. Fără ele, nici Tabitan, nici Tabiri, nici Matantaré, nici chiar bătrâna Matansesé, care a trăit cât pentru două vieţi, nu s-ar fi încumetat să se avânte către zare.

-De ce vrei să pleci?, a întrebat într-o zi Matantaré. Străbunica a scrâşnit din cele două măsele care-i mai rămăseseră.

-Pentru că aici oamenii se mănâncă între ei…

                                     … … …

Raga va semăna cu un trup negru lungit peste mare. Raga cea tăcută, cu pantele acoperite de ferigi şi copaci, Raga, zidul de lavă cu crestele ascunse de nori. Raga cea tainică, unde îşi vor croi noi cărări, tremurând de frică, printre mormintele strămoşilor dispăruţi.

Locul în care se vor opri poartă deja un nume, lăsat de legende. Un nume ce foşneşte şi răsună ca vântul, ca vocea frunzelor şi murmurul apei reci din râul ce curge la picioarele lor.

Acest nume este Melsissi.” – Raga – J.M.G. Le Clezio

O călătorie fascinantă… pe mare… O viață… pe insulă…

4,5 steluțe. De ce nu 5 din 5? Pentru că sunt niște date istorice – necesare, desigur -, dar… care… pe mine… m-au scos din starea de : acolo… pe insulă.

O carte… pe care aș fi vrut să o scriu și din care aș reciti fragmente.

Săptămâna aceasta voi citi ”Hotul cinstit” – Feodor Mihailovici Dostoievski

Miercuri, 30 iunie – 15 ani închis într-un beci” – partea a doua.

Călătorii… Povești…

Lasă un răspuns