Cum l-am cunoscut pe IPS Teodosie -2

După mai puțin de 15 minute, s-a deschis ușa holului și a apărut Preasfinția sa – Arhiereul.

-Dânsul e Preasfințitul, mi-a șoptit părintele secretar.

Imediat ce l-am văzut mi-am amintit de slujba arhierească, de înălțimea Liturghiei, mi-am amintit și de gândul pe care l-am avut privindu-l de la ușa bisericii. „Dacă mă voi apropia vreodată de vreun preot, acesta va fi…” După trei luni, Dumnezeu îmi purtase pașii chiar către biroul Preasfinției sale.

-Domnișoara e jurnalistă, a venit să scrie un interviu despre ”Rugăciunea lui Iisus”, i-a spus părintele secretar.

M-am prezentat mascându-mi uimirea. Arhiereul m-a privit blând și zâmbind, m-a invitat în birou.

-Luați loc! a spus cu același zâmbet cald.

Pe cât eram de uimită, pe atât eram de încântată. Arhiereul care îmi atinsese sufletul era în fața mea, fără să-l caut, fără să sper că-l voi întâlni într-una dintre deplasările mele făcute în interes de serviciu.

Încăperea de lucru era una modestă, câteva icoane pe pereți, flori, o bibliotecă, două fotolii, biroul și câteva scaune. Ceea ce mi-a atras atenția într-un mod cu totul special a fost fotografia pe care o avea pe birou. Din fotografie zâmbea timid o femeie. Nu era cochetă, dar era frumoasă. Avea frumusețea aceea naturală a femeilor simple de la țară. Preasfințitul, văzând că o privesc insistent, cu același zâmbet cald mi-a spus:

-E mămica…

În momentul în care a rostit cuvântul „mămica” am văzut în ochii Preasfinției sale o lumină nemărginită. Luminii i s-a adăugat bucurie din preaînalta bucurie.

-Trăiește? am întrebat oarecum reținută.

-Da, slavă Domnului, trăiește.

-Să vă bucurați de ea cât mai mult timp de aici înainte!

-Doamne ajută, la fel și dumneavoastră!

„Mămica”, dulce cuvânt, iar venit din partea unui bărbat, devine și mai dulce. Când a rostit, cum a rostit cuvântul „mămica”, mi-am dat seama că în fața mea se afla un om extrem de sensibil. Un om cu o inimă răvășitor de iubitoare.

O bătaie scurtă în ușă mi-a oprit următoarea întrebare. Era părintele secretar. După ce a pus o farfurie cu prăjituri pe masă m-a întrebat dacă vreau o cafea.

-Nu, mulțumesc, nu beau cafea.

-Un suc?

-Un pahar cu apă ar fi suficient, i-am spus mulțumindu-i pentru amabilitate.

Părintele secretar a adus și apa după care s-a retras.

-Serviți! m-a îndemnat Preasfințitul.

-Mulțumesc, dar nu pot, sunt la cură de slăbire. Am scos din alimentație dulciurile. Apa e suficientă.

Preasfințitul m-a privit zâmbind.

-Dar post țineți? m-a întrebat cu delicatețe.

-Nu, i-am răspuns cu nonșalanță.

-Dacă veți ține post, veți slăbi mai mult decât dacă țineți cură.

L-am privit suspicioasă. Nu știam ce să cred. „Dacă totuși are dreptate. Să cer mai multe amănunte” mi-am zis.

-Și când să țin post?

-Măcar miercurea și vinerea, ideal ar fi și lunea și cele patru posturi de peste an. Postul Paștelui, al Crăciunului, cel al Maicii Domnului și cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Am zâmbit, dar m-am și încruntat. Mi se părea cam mult.

-Nu e mult și nici greu, a continuat intuind după grimasa pe care o făcusem că nu eram prea încântată. Dacă veți tine post veți avea de câștigat atât pentru trup cât și pentru suflet.

-Să știți că o să încerc. Voi înlocui cura de slăbire cu postul.

-Nu doar să încercați, ci să vă propuneți să și reușiți! Dacă spuneți că doar încercați, înseamnă că nu sunteți convinsă că și vreți. Pe de o parte, iar pe de alta, da e bine măcar așa să faceți, să înlocuiți cura de slăbire cu postul, adică tot pentru trup deocamdată, a concluzionat zâmbind.

-Bine, atunci îmi propun să reușesc, așa cum voi reuși acum să vă iau și un interviu, i-am răspuns tot zâmbind și mi-am intrat în rolul de jurnalist.

Foto din arhiva personală

Va urma

Fragment din

 

Lasă un răspuns