Cu mâna pe fruntea sufletului meu …

-Haideți să vă citesc o rugăciune! mă îndemna după un timp cu infinită căldură în glas.

Suspinând și plecându-mi și genunchii sufletului, sub epitrahilul și omoforul părintelui meu spiritual, totul începea să fie altfel. Mă linișteam și vedeam că nu eram singură în lupta pe care nu o dorisem, dar care dăduse buzna peste sufletul meu. Înaltpreasfințitul înțelegea mai bine ce se întâmpla cu mine decât înțelegeam eu. Știa de unde vin toate revoltele, toată neliniștea, toate lacrimile și rămânea lângă mine ca un părinte iubitor. Cu mâna pe fruntea sufletului meu aștepta să treacă febra neliniștii, apoi mă învăța din nou să zâmbesc. Știa că aluatul din care mi-e făcut sufletul e altfel, pentru că altfel e sufletul unui artist.

Fragment din

1 comentariu

ungureanu mariana

o da ! si ce suflet de artist!

Lasă un răspuns