Cu 20 de ani în urmă

i-am spus că va ajunge la închisoare, deși sper din tot sufletul să nu fie așa.

În viață sunt lucruri pe care dorim să le păstrăm doar pt noi, dar sunt situații în care unele dintre ele se cer spuse. 

Relatarea de mai jos făcea parte dintre acele lucruri, evenimente, etc … făcea…  

Fostul meu duhovnic – Arhiepiscopul Teodosie era Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pe vremea aceea eram foarte apropiați, după cum știți cei care urmăriți blogul și cei care ați citit lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”. Ne vedeam zilnic, de multe ori, și la birou și la reședință.

Eram la curent cu toate activitățile domniei sale și îi cunoșteam foarte bine modul de lucru. Printre multele atitudini, acțiuni pt care îl apreciam, exista și o mare nemulțumire. Îl tot vedeam că semnează documente, cereri, etc. fără să le citească.

-Nu mai semnați fără să citiți!, i-am zis revoltată într-o zi. Sunteți inconștient? Știți cât vă poate costa o semnătură pusă unde nu e cazul?

-Dar oamenii vin la mine cu probleme, de ce ar veni cineva să-mi facă rău? m-a întrebat privindu-mă nedumerit.

-De răutate, ură, invidie ați auzit? Țineți minte ce vă spun, cu încrederea asta oarbă în oameni, o să ajungeți la închisoare.

M-a privit și mi-a dat un răspuns halucinant:

-Dacă va fi să ajung, dacă va îngădui Dumnezeu, nu-mi fac probleme. Și acolo sunt tot oameni.

-Să vă ierte Dumnezeu pt că nu știți ce spuneți, am zis închinându-mă, dar punându-mi în gând să-i dau o lecție din care speram să învețe ceva.

Cu următoarea ocazie în care m-am întâlnit la Arhiepiscopie cu zeci de oameni cu grave probleme financiare și nu numai, ”adunați” de prin deplasările pe care le făceam, mi-am pus planul în aplicare.

De obicei mă vedeam cu cei cu probleme la Arhiepiscopie, le arătam cum să facă o cerere, le strângeam pe toate, mergeam eu cu ele la semnat pt a câștiga timp, apoi le înapoiam și beneficiarii mergeau să ridice ajutorul.

În timp ce ei scriau, am scris și eu o ”cerere” la care, după primul paragraf, am ”continuat” cam așa:

”Subsemnatul Teodosie Snagoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, recunosc faptul că nu sunt vrednic pt această funcție pt că…” și am înșirat o mulțime de nereguli și slăbiciuni, apoi am încheiat cam așa: ”considerând că este mai necesară mântuirea, dar și liniștirea conștiinței, mă retrag din această funcție pe care nici nu mi-am dorit-o, dar nici nu am capacitățile necesare pt a face față unei demnități ca aceasta” . Am inserat-o printre celelalte cereri și am mers la birou. Deși i-am zis din nou să citească ce semnează, nu a citit, A SEMNAT , după care mi-a înapoiat solicitările.

Luând ”cererea” respectivă am insistat să o citească.

-Nu mai citesc, doar ați fost dumneavoastră cu ei.

Am tot insistat până a citit. Văzând ce a semnat, a rămas cu ”solicitarea” în mâini și privea șocat când la hârtia semnată, când la mine.

-Nu pot să cred că dumneavoastră mi-ați făcut una ca asta, nu pot să cred, repeta uluit.

-Ca jurnalist, pot să decupez jumătatea asta de cerere cu semnătura dvs și să o public? Pot, am spus luându-i coala din mână.

Mă privea nedumerit și nu mai știa ce să spună.

-Eu v-am făcut asta pt a vă da o lecție din care sper să învățați ceva, dar alții vă vor pune să semnați diverse pt a vă înfunda, i-am spus rupând ”cererea” și aruncând-o la gunoi.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 3

 

1 comentariu

Mari Ungureanu

Interesant sa ai un om lângă tine ca dv si sa te atentioneze cand nu vezi unde gresesti!!!

Lasă un răspuns