Cocoțatul pe casă

Pfffaaii, ce zi am avut ieri. După ce m-am urcat pe casă, am început să mă rog. Super senzația. Mă simțeam mai Înaltă, mai importantă mai nonconformistă… Aveam și spectatori: animăluțele care se uitau mirate la mine, crezând că stăpâna a înnebunit de stă cățărată pe casă, niște ciori, niște vrăbii și niște albine, deh, după posibilități. Fiecare cu spectatorii lui.

Când mă simțeam mai nonconformistă, a apărut vecina:

-Ce faci vecină?

-Mă rog, i-am răspuns mândră nevoie mare.

-Păiii… așa pe casă ca pupăza din tei?

-Da, așa e la modă acum.

-Doamne ferește, a zis și a intrat în bucătărie.

După ce a intrat vecina, am coborât și eu, nu de alta, dar mi-a fost teamă să nu sune la Bălăceanca, Socola, etc.  Dacă aveam veșminte, mai stăteam cocoțată, pt că văd că pe ăștia cu veșminte nu-i ia nimeni, dar pe mine m-ar fi luat sigur.

Așa că am coborât și am intrat în casă unde m-am rugat ca moaima, conform purtătorului de cuv al Arhiep Tomisului.

Mă duc …

1 comentariu

Mari Ungureanu

Hahahhaha

Lasă un răspuns