Cine sunt eu?

Un bătrân mergea pe stradă şi se întreba:
-Cine sunt eu? Mă privesc şi nu mă recunosc în trupul acesta îmbătrânit. Cine sunt eu cel de-acum?
Iar gândul îi răspundea:
-Eşti tu cel care ţi-ai petrecut viaţa în desfătări… în desfătări… desfătări… auzea ca un ecou.
A scuturat din cap ca şi cum ar fi vrut să alunge gândul şi s-a întrebat din nou:
-Cine sunt eu?
-Eşti tu cel căruia nu i-a păsat de nimeni, care a trăit doar pentru el… el.. el… i-a răspuns gândul.
A făcut un gest cu mâna ca şi cum ar fi vrut să alunge cuvintele şi s-a întrebat din nou:
-Cine sunt eu?
-Eşti cel pe care l-au construit faptele lui, un om urât… urât… urât, i-a răspuns gândul.
Şi-a şters fruntea de sudoare şi s-a aşezat pe o bancă. Şi-a privit mâinile îmbătrânite.
-Cu mâinile acestea ai luat ce nu ţi s-a cuvenit, cu mâinile acestea ai lovit fără să-ţi pese, cu mâinile acestea ai ţesut planuri care i-au rănit pe alţii, şi multe lucruri urâte ai făcut cu mâinile acestea… i-a spus gândul
Bătrânul şi-a ascuns mâinile în buzunare şi a început să tremure. A ridicat capul şi a văzut cupola unei biserici. Cu mâinile în buzunare s-a îndreptat încet spre biserică. Acolo, s-a uitat la icoana Mântuitorului şi a spus în şoaptă:
-Doamne, sunt un om urât. Aşa urât şi gârbovit mă mai primeşti la Tine?
Şi uşa bisericii s-a deschis.

Text M.I.

4 comentarii

Ooooo…. foarte frumos, iar ultimele rânduri m-au cutremurat.

<3

ungureanu mariana

niciodata nu e tarziu la Dumnezeu!

asa este

Lasă un răspuns