”Cina cea de Taină”

În munții de pe lângă mănăstirile Horaița și Pângărați, Mitropolitul Teofan, își petrece multe zile și nopți din iernile geroase, încălzindu-se la gura unei sobe din lut. Bordeiele din jurul acestor mănăstiri au și câte o sobă de lut, ”uitată” parcă acolo, din vremuri de demult. În aceste locuri tainice, Înaltpreasfințitul Teofan are ”amenajate” reședințe demne de un călugăr care a ales, prin voturile monahale, și sărăcia de bunăvoie.

”Luxul” din acele neștiute adăposturi cuprinde: o Biblie, un Ceaslov, o metanie, o icoană, platouri din lemn, un ceaun, o tigaie și câteva bețișoare. De ce ar avea nevoie de platouri din lemn, ceaun, tigaie și câteva bețișoare? Păi… să dezlegăm misterul. De ziua de naștere a Înaltpreasfinției Sale și de ziua ocrotitorului său, pe lângă mesele oficiale specifice funcției pe care o deține, adoră să-și serbeze ziua de naștere sau ziua onomastică, într-un cadru intim, la unul dintre cele două bordeie.

Prin rotație, invită aproximativ 10 preoți, alături de care urcă în munți. Înaltpreasfinția Sa merge înainte, rugându-se, iar preoții îi urmează la o distanță de câțiva metri. La fiecare 20-30 de minute Mitropolitul Teofan inițiază un popas în cadrul căruia au loc dialoguri duhovnicești. După un drum anevoios, dar frumos printre munți, se ajunge la unul dintre bordeie.

Acolo, Mitropolitul Teofan organizează și pregătește masa. În primul rând se adună vreascuri pentru foc, apoi se aprinde focul în soba de lut. Din ingredientele aduse în rucsac, se pregătesc bucatele. Dacă ziua Mitropolitului este într-o zi în care nu se ține post, Înaltpreasfințitul Teofan pregătește alături de ce prezenți, omletă cu mămăligă pe care le așează pe platouri din lemn și clătite fie simple, fie umplute cu dulceață.

În zilele de post, la bordeiul din munți, miroase a cartofi copți la jar, de care chiar Mitropolitul Teofan se ocupă. Bețișoarele din lemn, pe care le are la bordei, sunt numai bune pentru a întoarce cartofii ”tăvăliți” prin cenușă.

Unul dintre fericiții preoți care a participat la o astfel de aniversare specială, îmi povestea că smeritul ierarh este foarte priceput în ale bucătăriei pustnicești. Îmi mai povestea că, odată ce aburinzii cartofi erau scoși din cenușă și așezați pe acele platouri din lemn, simțea că se întoarce în vremurile în care oamenii erau mai buni și mai fericiți. ”Când desfacem cartofii din coajă, se mai murdăresc de cenușă sau de tăciune, dar nu contează, sunt foarte buni. La o astfel de întâlnire este atâta pace și atâta bucurie, încât detaliile nici nu sunt de luat în seamă, deși se spune că ele fac diferența. După masa austeră, dar binefăcătoare și binecuvântată, noi propunem, pe rând, câte o temă pe care o dezbatem. Cuvântul Părintelui nostru Mitropolit este întotdeauna încununarea acelor dialoguri.” a spus Părintele.

Îl ascultam pe Părinte și parcă îi vedeam alături de ierarhul lor, la ”Cina cea de Taină”, într-un loc ferit de ochii lumii și de obiectivul camerei de luat vederi. O pace ca de Început, o comuniune ca de Grădina Edenului. Ascultându-l pe Părinte simțeam parcă mirosul cartofilor copți ”tapetați” cu tăciune și cenușă și ”auzeam” duhul sfânt cum cobora sfințind locul și oamenii.

Târziu în noapte, când jarul din sobă se stinsese, când din cartofii copți rămăseseră doar cojile și amintirea aburilor revărsați din ei, făceau ordine în micul bordei. Mitropolitul Teofan încuia ușa, după care se întorceau pe aceeași cărare de munte, luând cu ei bucuria unor pași făcuți împreună și amintirea unei zile tainice.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Surprinzător…

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 18

 

Lasă un răspuns