Chemarea locului

Imediat ce am intrat în birou, l-am întrebat ce e cu Preasfinția Sa de este așa vesel.

-Mâine punem piatra de temelie la schitul din Bolintin[1], a spus zâmbind, după care și începem construcția. Îmi doresc mult să fac un așezământ monahal… în acel loc. Pe meleagurile acelea am copilărit, mă leagă multe amintiri de acea zonă. O să lucrez pentru ridicarea schitului cot la cot cu muncitorii. Va fi biserica mea de suflet. Tot ce am mai bun, voi investi acolo. Pe lângă dorința mea, simt și o chemare. Parcă mă cheamă locul acela, pe care, făcând niște cercetări, am aflat că, prin împrejurimi, cândva, a fost o mănăstire

Era atât de entuziasmat și de fericit încât părea că toată lumina acelei zile i se revărsase pe chip.

-Să vă ajute Dumnezeu! Mă bucur mult pentru Preasfinția Voastră! Nu v-am văzut niciodată atât de fericit, am spus privindu-l cu bucurie.

-Păi, cred că nici nu am fost. Nu am simțit niciodată ceea ce simt acum. Știi cum o să fie? m-a întrebat și a început să-mi povestească, încântat, tot mai încântat, ca și cum biserica era deja gata.

M-a impresionat foarte mult avântul pe care îl avea și nerăbdarea de a construi o mănăstire în locurile copilăriei sale. Din gesturi, din cuvinte, din priviri, din felul în care vorbea se simțea iubirea pe care o are față de Biserică. Era gata să jertfească totul pentru a construi încă o Casă a Lui Dumnezeu.

-M-ați făcut curioasă. Vreau să văd și eu locul acela. Mâine nu pot veni, dar săptămâna viitoare, vin sigur.

-Te aștept cu drag! Voi fi în fiecare zi acolo. Imediat ce termin programul la birou, merg direct la schit.

Și așa am făcut. În următoarea săptămână am mers la Bolintin Vale să văd și eu locul acela care îl atrăgea atât de mult pe Episcopul Varsanufie. Când am ajuns, se săpa deja fundația, iar Preasfințitul lucra, așa cum spusese, alături de muncitori. Doar dulama legată deasupra genunchilor și înfățișarea de anahoret, aminteau de faptul că e călugăr, altfel ar fi fost unul dintre muncitori.

Când m-a văzut, și-a scuturat pământul de pe mâini și de pe dulamă și m-a întâmpinat zâmbind.

-Te-ai ținut de cuvânt! Bine ai venit!

-Bine v-am găsit! Păi… cum altfel? E foarte frumos aici… liniștitor, am zis privind de jur împrejur. Aveți și pădure aproape, e, într-adevăr, un loc aparte, care te îndeamnă la meditație.

-Uite, aici o să fie biserica, aici corpul de chilii, aici grajdul pentru animale și aici voi face un iaz pentru pești, a spus încântat arătându-mi locurile pe care deja vedea totul construit. Voi face o alee până la biserică, a continuat, pe lângă ea voi planta Tuia și multe, multe flori. N-am unde să te primesc, dar putem servi aici, pe lemnele astea, un pahar de apă sau de suc, a spus zâmbind.

Din proviziile aduse, a luat o sticlă de suc și două pahare de unică folosință și, pe masa improvizată din materiale de construcții, ne-am delectat cu o licoare dulce.

Tot povestind și gesticulând, am observat că era zgâriat pe ambele mâini.

-Ce-ați făcut? V-a dat cineva canon să cărați mărăcini? l-am întrebat zâmbind.

-Eiii, m-am zgâriat… pe aici.

-Păi… și cum vă duceți mâine la birou cu mâinile astea făcute praf? Sunteți arhiereu sau ce sunteți?

-Și dacă sunt arhiereu, ce? Munca e o rușine? Nu am nicio problemă dacă mâine la birou voi semna actele cu mâinile zgâriate.

[1] Mănăstirea Buna Vestire, din localitatea Bolintin Vale, Județul Giurgiu. La început a fost schit, apoi a fost ridicată la rangul de mănăstire.

 

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

”Spovedesc florile…”

1 comentariu

Omul cu suflet mare, sfinţeşte locul!
Felicitàri şi multă sporire in tot ce scrii cu inima şi sufletul tău frumos!

Lasă un răspuns