Scriitori romani

George Bacovia

In fericire

Sunt clipe când toate le am…
Tăcute, duioase psihoze –
Frumoase poveşti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am…
Viaţa se duce-n şir de cuvinte –
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

 

Poveste

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

– Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 1 comentariu

Ion Minulescu

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi – femeie sau bărbat –
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?…

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?…

De ce-ai plecat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat –
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?…

Opreşte-te!…
Priveşte-n jurul tău…
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!…
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis…
Şi visul s-a sfârşit!…

 

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii

Salvează-ne pe amândoi – Shanti Nilaya

Privesc la tine din Lumină
De-acum e plan secund de doi
Salvează-mă, întinde-ţi braţul,
Salvează-ne… pe amândoi – Shanti Nilaya

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 1 comentariu

Liviu Rebreanu

Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate. 

Sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vroba cu fapta caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta cea mica dinauntru si lumea dinafara.

Numai credinţa neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu.

Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până-n sânul nemărginirii… dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură.

Unii oameni trăiesc zeci şi zeci de ani şi totuşi, când inchid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viaţă sau spectatori străini de înţelesul lumii.

Să năzuieşti mereu a dobândi stima oamenilor, şi mai ales pe a ta însuţi. – Pădurea spânzuraților

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii