Scriitori romani

Liviu Rebreanu

Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate. 

Sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vroba cu fapta caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta cea mica dinauntru si lumea dinafara.

Numai credinţa neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu.

Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până-n sânul nemărginirii… dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură.

Unii oameni trăiesc zeci şi zeci de ani şi totuşi, când inchid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viaţă sau spectatori străini de înţelesul lumii.

Să năzuieşti mereu a dobândi stima oamenilor, şi mai ales pe a ta însuţi. – Pădurea spânzuraților

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii

Ionel Teodoreanu

Arată-mi un scriitor autentic care să nu fi iubit. Niciunul. Cei care n-au iubit din prudenţă nu mai sunt scriitori, fiindcă scriitorul ca şi eroul e prea nebun ca să poată fi prudent. Cei care n-au iubit din înţelepciune sunt filozofi, şi încă!

Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoană din biserică.

Trăia dincolo de viaţă, privind şi ascultând două ninsori care se oglindeau: cea de la fereastră şi cea din el.

Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci aminte? Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.

Sentimentele nu-şi însuşesc niciodată filozofia minţii.

Tăceau unul lângă altul, mână în mână, lipiţi, orbi, fără de gând, fără trecut şi fără viitor, fericirea fiind splendoarea unui vid perfect ca şi al cerului.

Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări: răspântia lor.

Nu ştia cum îl cheamă, de unde vine. Nu-l întâlnise niciodată. Dar necunoscut, venea parcă din ea, ca un vers de care-ţi aduci aminte avându-l pe buze înainte de-a şti unde l-ai auzit.

Tu eşti zidul înflorit al captivităţii mele.

Lorelei

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii

Lucian Blaga

 

Cântec în doi

Şi vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi —
nu stim, dar suntem doi.

 

Iubire

Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

 

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii

Amintirile peregrinului Apter – Valeriu Anania

Potrivit marturiei autorului, „aceasta carte s-a zamislit sub pamint”, intr-o celula de la Jilava, la sugestia colegilor de detentie de a-si pune pe hartie, dupa eliberare, povestirile despre peregrinarile sale pe la manastirile din tara. Iar rezultatul este acest volum de nuvele fantastice grupate in jurul unui personaj simbolic – ingerul care si-a pierdut aripile – care, prin calatoriile lui in spatiul fascinant al manastirilor romanesti, prilejuieste o incursiune in trecutul istoric si legendar al locurilor. Un amestec de prezent si ecouri ale unor evenimente istorice de care se leaga inaltarea manastirilor Olteniei, de mitologie crestina si profan, de omenesc si supraomenesc ce aminteste de creatia lui V. Voiculescu si Mircea Eliade. Conflictul dintre familia lui Constantin Brancoveanu si aceea a Stolnicului Constantin Catacuzino, zidirea maicii Olimpiada, fiica din flori a lui Brancoveanu, in peretele bisericii, acuzata de vrajitorie de catre Stefan Cantacuzinul si doamna sa Pauna, figura lui Mircea Ciobanul si a doamnei Chiajna sint doar citeva fapte si personalitati care dau autenticitate povestirilor peregrinului apter, un personaj contemporan cu intregul nostru trecut istoric.

„Ceea ce numim indeobste orizontul fantastic al prozei lui Valeriu Anania ar apartine mai degraba deschiderilor catre sacru pe care le practica un spirit religios. Nuvelele din Amintirile peregrinului apter sint admirabile hierofanii, superb poetice pe aceasta directie. «Imaginarul» nu este subordonat necesitatilor si ambitiilor auctoriale. El se integreaza unui program «culturalizator». Calatoriile peregrinului vor sa dea (alt) temei legendelor, istoriilor, «povestilor» dintr-un tinut. Sa resacralizeze ceea ce trecerea a desacralizat.” (Cornel Ungureanu)

„Demersul epic al lui Valeriu Anania din Amintirile peregrinului apter pare unul ce se inscrie netagaduit in linia «traditionala» a povestirii noastre moderne, asezindu-se la incheierea unui posibil cvadrilater ale carui celelalte unghiuri le-ar fixa Gala Galaction, Mircea Eliade si V. Voiculescu. Povestirile si nuvelele sale aduc mirajul misterelor de inceput de lume, faptica lor fiind inviata adesea din vremuri foarte indepartate, aureolate de un fabulos fantastic, dedus dintr-o mitologie crestina ce dizolva marturia documentului concret istoric in «posibilitatea unei simple legende», cu reverberatii profunde in constiinta morala a unei epoci revolute ce-si afla corespondente perfecte in contemporaneitatea noastra imediata. Peregrinarile mereu tinarului apter se petrec nu atat intr-o arie geografica – calator dintr-un loc in altul, de la o manastire la alta –, cat mai ales in lungul veacurilor, de la un timp la altul, de la o intimplare cu rezonante in semnificatia istorica la alta, de la un personaj implicat veacului sau la un altul fixat pe coordonatele altui ev.” (Constantin Cublesan)

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii