Scriitori romani

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

 

Adrian Paunescu

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 1 comentariu

Iertările

 

Mă iartă apa când o beau,
Mă iartă timpul când îl stau
Și… dintre tot ce nu s-ar vrea,
Îmi iartă tot, făptura ta;

De mine, floarea din cuvânt
Se scutură… Mă iartă, vânt,
Căci pun și eu amar pe flori
Un verb… să plângă în culori.

Și îmi întind pe fân cosit
De temeri, trupul dezvelit
Să mă săgete mila Sa
Cu asprele iertări… şi ea,

Mireasmă! Nu vedeți că-apoi
Mă-ntoarce clipa, semn pe foi?
Și mi le rupe cu păcat –
Unde-i iertarea, cât am dat?!

Un pumn cu gheață și omăt,
O virgulă în ce nu văd,
Sau… din măsuri de-argint pătat
Un singur sfanț… de briliant…

Îmi iartă apă când te beau,
Te-oi scrie-n pagină pe șleau!
Mă iartă, mir de fân cosit,
Căci mâini ce taie… te-au iubit.

Iar cât trudesc să scriu aș vrea
Să iert și eu greșeala mea
Că n-am știut să mă conțin
Și-am dat din mine… prea puțin;

Mă iartă toate, cât n-am spus –
Mă iartă timpul cât s-a dus
Și dintre tot ce nu s-ar vrea,
Îmi iartă tot… făptura Ta…

Shanti Nilaya

 

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii

129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

 

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă, 
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă. 

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre, 
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre, 

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit, 
Azi o vedem, şi nu e. 

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă, 
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Mihai Eminescu

Prin anotimpuri la mormantul lui Eminescu

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii

La multi ani Shanti Nilaya!

După ce am citit prima poezie semnata Shanti Nilaya, am căutat-o prin alte timpuri și prin alte locuri :). Când am descoperit că ea este de-a noastră, contemporană cu noi, mi s-a părut ireal… Ireal talentul, ireală ființa sa. 

Te iubesc Shanti și îți mulțumesc pt… muuulte

Astăzi de ziua ei :

Nevoia de tine

Uneori fac iluzii în noi estuar…
Mi-i barca legată de tine, la mal
Nu ştiu cât mă duce, nici cât mă conţine:
În mine mai simt doar nevoia de tine!

Te chem şi mă chemi alintat pe sub gene
Îmi treci Rugăciunea prin unda de vreme
Şi văd slab contur, estuarul dispare
Odată cu el, barca mea-n larg de mare…

Mă prind albe nopţi, caut loc pentru paşi
„În urmă pe ape flori de nuferi să laşi!”
Îmi spui, şi nu ştiu de mi-e rău ori mi-e bine:
În dansul acesta simt nevoia de tine!

Vii… Apele-ţi verşi din amurg, ritualuri,
Mă legeni pe braţele pline de valuri
Adoarme şi gândul, povestea se duce…
Trei degete-ating trupul meu în răscruce;

E de închinare, e de aripi şi sens
Să prind între ele un întreg Univers,
În numele Lui – Tată, Duh Sfânt şi Fiu –
Trăiri cad din pulberi de stele, târziu;

Nu, nicio fărâmă de-argilă pe gând
Nu sparge Lumina de mal prea curând!
M-aşteaptă, Iubite, azi simt, mă conţine
Ca ultimă stare,… nevoia de Tine!

Shanti Nilaya (vol. ‘Din trup de femeie’ , 2014)

 

Postat de Mihaela Ion in Scriitori romani, 0 comentarii