„Să vezi iarăși”

Nu mă cunoșteam…

M-am întors la spectacolul nocturn derulat prin ”ecranul” ferestrei… Peste el se suprapunea dansul jucăuș al aburului izvorât din cana de ceai…

Mi-am adus aminte de una dintre întrebările care mi-a frământat existența, după prima lovitură dată de fostul meu duhovnic: De ce mi-am pus viața la dispoziția unor oameni care nu meritau nici măcar să treacă pe strada mea?

După zile și nopți de introspecții, mi-am dat seama că am făcut asta deoarece nu mă cunoșteam. Căutam în ei ceea ce eu credeam că nu am. Au fost câteva persoane cărora le-am acordat frâiele vieții mele pe termen scurt, retrăgându-mă la timp, la primul semnal că nu reprezentau ceea ce căutam, dar… când l-am întâlnit pe fostul meu duhovnic, predarea mea a fost totală și pe termen foarte lung… 20 de ani…

… … …    … … …    … … … 

”Nu te teme, om al lui Dumnezeu! Pace ție!”

Nu mă mai temeam de mult… Barometrul vieții îmi măsurase de prea multe ori timpul în atacuri, abuzuri sufletești, suferințe… 

 

Fragment din cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>

 

Se tipăreșteee!!!!!!

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Carti, 0 comentarii

Se tipăreșteee!!!!!!

Ce bucurieee!!!

În sfârșit… slavă Domnului, cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, se află… în aceste momente… sub tipar.

În timpul izolării, când panica în lume atinsese cote îngrijorătoare, pentru mine a fost nu doar o vreme de introspecție, dar a fost și cea mai prolifică perioadă.

Deși în acea vreme, mai ales, am fost atacată pe nedrept, s-au aruncat pietre grele în tot ceea ce sunt, eu am adunat pietrele, le-am metamorfozat în granit din care am făcut un zid în spatele căruia am lucrat nestingherită. Și iată rezultatul: <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, sub tipar, ”Amintiri de lumină” și ”Mai mult decât o carte – Adevărul”, volumul 2, în curs de editare.

Dacă printre cei care citesc aceste rânduri, sunt și oameni care din cauza loviturilor nedrepte nu mai văd lumina, nu mai au puterea de a merge mai departe, dacă fără voia lor s-au blocat într-o suferință pe care nu o pot depăși, cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, poate fi indicatorul pe care scrie: ”Către ieșirea din labirint!”.

Dacă printre cei care citesc aceste rânduri, sunt și oameni care și-au prins sufletul și mintea în chinuitoarea întrebare: ”De ce?”, cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, poate fi drumul către multe răspunsuri.

Dacă printre cei care citesc aceste rânduri, sunt și oameni pe care ziua de mâine îi sperie, cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, poate fi imboldul către speranță și curaj.

Și dacă în curând vă pot oferi această carte, nu este doar meritul meu. Am avut și am în spate o echipă puternică, frumoasă, curajoasă, demnă, care a lucrat cu dăruire și bucurie pentru voi, pentru cei care vă veți folosi de această lucrare.

Așa că, datorez mii de mulțumiri echipei mele și anume: Mariei Dohotaru, directorul tipografiei și editurii Magic Print, Cristinei Reaboi, lui Nadir Solomonarul și angajaților tipografiei Magic Print care au participat la tipărirea acestei lucrări.

În mod cu totul special, îi mulțumesc Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, care a binecuvântat această lucrare și care a scris și cuvântul înainte ”Purtarea de grijă a lui Dumnezeu în mijlocul suferinței”

 

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Carti, 5 comentarii

Astăzi, de ziua mea…

O zi altfel… o stare altfel…

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Pentru toate darurile, pentru toate lecțiile înțelese la timp sau mult mai târziu, pentru Raiul pe care până la urmă l-a coborât în inima mea.

Au fost ani în care, de ziua mea de naștere, de multe ori închideam telefonul… Nu voiam să aud pe nimeni, nu voiam să interacționez cu nimeni…

De ziua mea de naștere, mai ales de ziua mea de naștere, vedeam cum treceau caravanele anilor încărcate cu suferință, cu lacrimi, cu neajunsuri, cu vise spulberate…

Vedeam cum trece viața și mă întrebam dacă voi cunoaște vreodată iubirea, fericirea, bucuria unui răsărit de soare…

Astăzi, de ziua mea, privesc și nu-mi vine să cred… Privesc în adâncul sufletului meu și văd cum – din toate rănile trecutului – a răsărit o grădină cu flori colorate și înmiresmate.

Când măsuram viața în ani, mă durea fiecare pas, fiecare zi trecută, fiecare zi care venea. De când măsor viața în vise și în speranțe, mă bucur de fiecare clipă, de fiecare zi care vine sau care pleacă.

Pentru mine, acum, nici nu contează numărul anilor adunați, contează cum îmi este sufletul, iar sufletul meu este adolescentin. Trăiesc așa cum vreau și cum simt. Mă joc, dansez, cânt, fac drumeții, scriu, desenez, iubesc, trăiesc… Trăiesc, pentru că de existat am existat destul…

Mulți ani, prea mulți, când mi se întâmpla ceva care îmi bulversa viața, mă întrebam „de ce?” și-L mai întrebam și pe Dumnezeu de ce. Din momentul în care am înțeles că trebuie să descifrez mesajul acelei întâmplări, nu să mă plâng, nu să mă revolt, nu să găsesc vinovați, totul s-a schimbat. Am înțeles că fiecare întâmplare avea rostul ei, că ascundea o lecție pe care trebuia să o învăț.

Viața e minunată… așa… cu toate ale ei. Viața e ca un rebus în care, dacă ai greșit o literă, fie nu găsești cuvântul potrivit, fie schimbi cu totul sensul lui. Din acest motiv, viața trebuie mai întâi înțeleasă, pentru a putea fi trăită.

Aș spune multe acum, dar mai am și de sărbătorit… fericirea…

Astăzi… de ziua mea, aș fi vrut să vă ofer cartea <<”Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>, dar, pentru că au apărut multe neprevăzute (ale mele și ale altora), vă las un fragment care sper să vă placă.

Înainte de fragmentul promis, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru timpul petrecut alături de mine.

Fiecare zâmbet pe care vi l-am putut oferi mi-a adus o fericire în plus, fiecare speranță pe care v-am dat-o mi-a înmulțit și mie speranța, fiecare emoție stârnită de rândurile pe care le-am scris s-a întors în cascade de emoții.

Vă mulțumesc pentru că sunteți aici! Unii din iubire, alții din apreciere, alții din curiozitate, alții din invidie, alții din ură, alții din interes…

Tuturor vă mulțumesc! Și cei cu gânduri bune și cei cu altfel de gânduri mă motivați să merg mai departe. Am învățat să-i accept pe oameni așa cum sunt. Am învățat să primesc iubirea celor care mă iubesc și să transform ura celor care mă urăsc în motiv de a fi și mai fericită. Cum se poate asta? Simplu. Cei care mă urăsc mă fac să fiu și mai fericită, pentru că nu am cunoscut sentimentul care pe ei îi sufocă și îi macină.

Vă îmbrățișez pe toți!

Pe cei care mă iubiți vă îmbrățișez cu iubire, pe cei care mă urâți vă îmbrățișez cu toleranță și compasiune, în speranța că într-o zi Lumina divină va spulbera întunericul din voi.

La mulți ani, mie!

La mulți ani, vouă! În fiecare zi poate fi ziua noastră.

 

Fragmentul promis:

Unde suntem de fapt? Unde trăim? Ne-a arătat pandemia. Într-o lume iluzorie, în minciună, în fuga de noi, mulți în dorința de mărire, în mândrie, în nesupunere, nici măcar atunci când este imperios necesar.

Existăm la întâmplare, în mijlocul oamenilor, dar în izolare de noi înșine. Existăm netrăind, risipindu-ne viețile prin bazare improvizate din resturi de gânduri și de amintiri. Ne decimăm prezentul în traume din trecut nevindecate, neasumate și nerecunoscute. Ne ascundem prin lumea exterioară, fugind de lumea interioară. Ne întâlnim pentru a petrece… petrecere zgomotoasă și obositoare. Pe-trecere. Pe care trecere? Petrecând, pășim, de fapt, pe trecerea dintre zile, dintre ani, fără scop, fără sens, fără a înțelege de ce am trecut, petrecând… De ce îi căutăm pe alții abandonându-ne pe noi? De ce… de ce… atâtea de ce-uri…

 

 

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Ganduri, 3 comentarii

„Să vezi iarăși” – 3

În momentul în care am alunecat pe panta stării generale a lumii, am pierdut legătura cu Dumnezeu și au dat năvală peste sufletul meu tot felul de frici, tot felul de trăiri străine de siguranța pe care ți-o dă credința… Dar mi-am dat seama la timp (slavă Domnului!) și am refăcut legătura cu Cel care m-a zidit.

Suntem oameni, iar în noi există un Petru, un Iuda, un Toma, un Pilat din Pont, un fiu risipitor, un Adam neasumat și o Evă iscoditoare și neascultătoare. Importantă nu este căderea, ci ridicarea, important nu este momentul în care îi acordăm întâietate lui Petru, Iuda, Pilat din Pont, fiului risipitor, lui Adam și Evei, importantă este întoarcerea noastră în brațele Părintești.

Stare de urgență, stare de război, ordonanțe militare, izolare, distanțare socială sau cum se vor mai numi lucrurile… stările exterioare sunt lecții. Atât. Lecții pentru evoluția noastră spirituală sau spre pieirea noastră. Cheia e la noi, doar la noi. Nu ne bate Dumnezeu, nu ne pedepsește, nu întoarce Fața de la noi, ci noi ne batem, noi ne pedepsim, noi Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu.

Ziditorul a toate a pus în Univers niște legi clare, pe care dacă le încalci, plătești, așa cum plătești dacă nu respecți regulile de circulație. E de vină polițistul că te-a amendat pentru faptul că ai traversat printr-un loc nepermis? Nu. Tu ești de vină, deoarece știai că dacă vei trece pe acolo vei fi sancționat și, cu toate astea, ai ales să treci.

Omule!, izolarea la domiciliu nu este despre pedeapsă sau despre conspirație, este despre întoarcerea ta în casa inimii tale.

Fragment din lucrarea  „Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos.

„Să vezi iarăși” – 2

 

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, 0 comentarii