Retete diverse

Retete manastiresti – 4

Ţelinã cu mãsline (4 porţii)

Ingrediente: 1 kg rãdãcinã de ţelinã, 4 cepe, 6 roşii, 200 ml ulei, 100 g mãsline, mãrar, pãtrunjel, sare, piper.

Mod de preparare: Ţelina se curãţã, se spalã şi se taie în rondele cu grosimea de aproximativ un centimetru. Ceapa se curãţã, se toacã mãrunt şi se cãleşte în ulei împreunã cu ţelina, la foc mic. Se adaugã apoi roşiile curãţate de coajã şi tãiate cubuleţe şi se stinge cu 300 ml apã. Se lasã sã fiarbã 30 de minute la foc mic, dupã care se adaugã mãslinele şi verdeaţa tocatã. Se mai fierbe 5 minute şi se condimenteazã dupã gust cu sare şi piper.

Spanac cu ciuperci (4 porţii)

Ingrediente: 1 kg spanac, 300 g ciuperci, 4 cepe, 200 ml ulei, 2 linguri de bulion, 2 linguri de fãinã, sare, piper.

Mod de preparare: Spanacul se opãreşte, se scurge şi se toacã mãrunt. Ceapa se curãţã, se taie cubuleţe şi se cãleşte puţin în ulei, dupã care se adaugã ciupercile tãiate. Legumele se lasã 10 minute la foc potrivit, apoi se toarnã deasupra bulionul diluat în puţinã apã. Se condimenteazã dupã gust cu sare şi piper şi se mai lasã pe foc 10 minute. Se adaugã spanacul şi se amestecã bine, dupã care se mai fierbe 10 minute. Spre sfârşit se îngroaşã sosul cu puţinã fãinã diluatã în apã. Când mâncarea se leagã, se ia de pe foc.

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Retete diverse, 0 comentarii

Retete manastiresti – 3

Retete manastiresti (de post)

Chifteluţe de post (4 porţii)

Ingrediente: 40 g fasole uscatã, o vânãtã, 2 cepe, 3 cartofi, 40 g ciuperci, 3 morcovi, 80 ml ulei, o legãturã de mãrar, o legãturã de pãtrunjel, sare, piper.

Mod de preparare: Fasolea se fierbe în mai multe rânduri de apã, apoi se scurge. Se dã prin maşina de tocat împreunã cu celelalte legume (spãlate şi curãţate în prealabil) şi cu verdeaţã. Se condimenteazã dupã gust cu sare şi piper. Din pasta de fasole se modeleazã chifteluţe care se prãjesc în ulei pânã devin aurii. Se servesc cu pâine şi salatã verde.

Paste cu ciuperci (4 porţii)

Ingrediente: 200 g paste, 380 g ciuperci, 2 cepe, 2 linguri de pastã de tomate, o legãturã de mãrar, o legãturã de pãtrunjel, sare, piper, cimbru, 200 de ml apã, ulei: o lingurã de ulei la fiert pastele şi 5-6 linguri pentru cãlit.

Mod de preparare: Pastele se fierb în apã cu un praf de sare şi puţin ulei. Când sunt gata, se scurg, se clãtesc în 2-3 rânduri de apã rece şi se pun deoparte. Ceapa se curãţã, se spalã, se toacã mãrunt şi se cãleşte în puţin ulei. Când devine aurie, se adaugã pasta de tomate şi se mai lasã pe foc 2-3 minute. Se pun apoi deasupra ciupercile curãţate şi marunţite în prealabil. Se condimenteazã dupã gust cu sare, piper şi cimbru. Se stinge cu apã şi se lasã la fiert 20-30 de minute. Înainte sã se ia de pe foc, se presarã deasupra verdeaţa tocatã. Compoziţia se toarnã peste paste şi se amestecã uşor.

În lipsa ciupercilor, reţeta se poate prepara cu soia.

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Retete diverse, 0 comentarii

Retete manastiresti – 2

Retete manastiresti (de post)

Ciulama de ciuperci (4 porţii)

Ingrediente: 1 kg ciuperci, 6 linguri de fãinã, 400 ml apã, 100 ml ulei, sare, piper, pãtrunjel verde.

Mod de preparare: Ciupercile se curãţã, se spalã, se taie, se opãresc şi se scurg. Se încinge uleiul într-o tigaie, apoi se încorporeazã fãina şi se amestecã pânã la omogenizare, dupã care se stinge cu apa în care s-au fiert ciupercile. Se fierbe la foc mic 10 minute, apoi se adaugã ciupercile tãiate şi verdeaţa tocatã mãrunt. Se condimenteazã dupã gust cu sare şi piper şi se mai lasã câteva minute sã clocoteascã.

Ghiveci cãlugãresc (4 porţii)

Ingrediente: 2 cepe, 1 morcov, o rãdãcinã de ţelinã, 1 ardei gras, o vânãtã, 40 g conopidã, 40 g fasole verde, 40 g mazãre verde, 80 g dovlecel, 2 cartofi, 2 roşii, 8 bucãţi bame, 80 ml ulei, 1 cãţel de usturoi, o legãturã de mãrar, o legãturã de pãtrunjel, sare, piper.

Mod de preparare: Legumele se curãţã şi se spalã, apoi ceapa şi cartofii se taie rondele, ardeiul se feliazã, vânãta se mãrunţeşte, iar rãdãcinoasele se dau prin rãzãtoare. Ceapa, ardeiul şi rãdãcinoasele se amestecã şi se cãlesc 5 minute în ulei. Se adaugã apoi vânãta şi cartofii, se mai lasã pe foc 2-3 minute, dupã care se acoperã cu apã. Separat, se fierb împreunã mazãrea şi fasolea verde. Când sunt pãtrunse, se scurg şi se pun peste celelalte legume. Mai târziu se adaugã dovlecelul tãiat cubuleţe, apoi roşiile feliate şi bamele curãţate în prealabil. Se condimenteazã dupã gust cu sare şi piper, se asezoneazã cu usturoiul pisat, iar la sfârşit se presarã deasupra verdeaţa tocatã.

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Retete diverse, 0 comentarii

Retete manastiresti

Astazi – doua retete manastiresti (de post)

Praz cu ciuperci şi orez

Ingrediente: 1 kg de praz curãţat, 500 g ciuperci de crescãtorie sau ghebe, 250 g orez (o canã), 250 ml ulei (un pahar), 2-3 linguri de bulion, sare şi piper dupã gust, o legãturã de pãtrunjel verde.

Mod de preparare: În uleiul încins se cãlesc ciupercile (ghebele) curãţate, spãlate şi taiate dupã preferinţã (mai mari sau mai mici). Apoi se adaugã prazul tãiat rondele de aproximativ 3 cm şi se amestecã totul maxim 5 minute. Se pun sare, piper şi bulionul dizolvat în 500 ml apã. Se lasã la fiert pânã se înmoaie prazul, dupã care se mai adaugã 500 ml apã, orezul spãlat şi scurs în prealabil. Se fierbe la foc mic, iar când este gata se presarã verdeaţa tãiatã mãrunt.

Borş de cartofi (4 porţii)

Ingrediente: 1 kg cartofi, o ceapã mare, 2 morcovi, o rãdãcinã de ţelinã, 2-3 linguri de bulion (sau 500 g roşii), 150 ml ulei, borş, 2-3 linguri de orez, sare, leuştean.

Mod de preparare: Ceapa, morcovul şi ţelina se cu­rãţã, se spalã şi se dau prin rãzãtoare. Se cãlesc 5-10 mi­nute în puţin ulei. Cartofii se curãţã, se clãtesc şi se taie cu­buleţe. Se adaugã peste legume, împreunã cu un litru şi jumãtate de apã, cu puţinã sare. Se înãbuşã 5 minute, dupã care se scoate capacul şi se lasã la fiert 25 de minute. Se adaugã orezul, roşiile curãţate de coajã şi tocate sau bu­lionul şi se mai lasã 10 minute pe foc. La sfârşit se acreşte cu borş, se presarã deasupra leuşteanul tocat şi se mai lasã sã dea în clocot câteva minute.

Foto – internet

 

Postat de Mihaela Ion in Retete diverse, 4 comentarii