Recomandari

Să ne scrii din Rai!

La noi e noapte…

La tine – Lumină! 

 

Să devenim aplauze

 

Acordurile lumii în izvoare
Întruchipează blând, nescris eseu
Prin chip de oameni buni, în aşteptare
Aplaudă zâmbind şi Dumnezeu.
Artistul înfioară şi te-atrage
Te ierţi acum, când eşti greşit, oricum,
Şi uiţi c-ai fost respins în cataloage
Nobleţea clipei îţi arată drum.

 

Către ce n-ai trăit, spre ce nu poţi
Să fii, dar vrei să pari, fără vreun rost
Din lespezi adevăruri trag la sorţi
Şi cântecul îţi este adăpost.
În locul scaunelor ce par goale
Aplaudă zâmbind şi Dumnezeu
Un soare din zăpezi deschide cale
Să-ţi spună că ce-auzi, s-a scris cu greu

 

Cu greul ars de mari poeţi din carte
Încremeniţi pe frânghia subţire
Dintre o boală şi aceeaşi moarte
Care livrează-n sunet, asmuţire
Către minunea ce-ar putea să facă
Lumină din îndemnul: îndrăzniţi!
De dincolo de poate şi de dacă
Să devenim aplauze, smeriţi.

 

( din volumul ,,Sărutul femeii poem”, Editura Semne, 2015)

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii

O pâine și un mâine

„Bună seara”, mi-a spus Poezia, „am venit să te vindec de tăcere!”

M-a smuls din mine, cu funii din tulpini de păpădii,

„Tu nu ştii, dacă îţi vinzi sufletul de poet vei muri, vei străbate Infernul

Vei deveni, foarte târziu, ce ai fi putut să fii…”

M-a hrănit cu lapte de inorog, mi-a scrijelit adâncul cu os de rechin,

De atunci, fulgere şi înjunghieri crapă cerul spre milă şi presimţire,

Am învăţat să mă rog, la Poezia botezată Destin.

Mi-a dăruit mereu o pâine şi un mâine,

 

M-a bătut pe umăr, discret, lumină subţire mişcând roţile lumii,

Poezia în zdrenţe, Poezia în frac privesc şi ascultă

Mai ales când tac.

 

În fotografii rămân secunde de biografie

Hăituirea se închină liniştii, în scâncet, spre armonie

„Bună dimineaţa”, îmi spune Poezia, „trezeşte-te, e trecut de ora zece!”

Stop cadru râzând. Stop cadru pe clipa ce trece.

Clara Margineanu

 

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii

Într-o singurătate absolută

Astăzi… am încercat să țin pasul cu toate ale zilei, dar… am obosit… Mi-e greu să scriu… Mi se amestecă gândurile printre litere și lacrimi…

Clara… într-o singurătate absolută… Am vrut să-i trimit măcar niște flori și o candelă, așa cum am crezut că se poate, după ora 13.00, la Biserica Sfinților Români, str. Trapezului…

La poarta bisericii era … un lacăt… În jur… tăcere… pustiu… O doamnă care locuia prin zonă a spus că biserica a fost deschisă până la ora 11.00.

Mâine… Clara pleacă… de tot! Iar zilele astea a fost singură… Doar sfinții de prin icoane i-au vegheat somnul.

De ce trebuie să fie așa? De ce a ales să fie așa? Cât de dezamăgită a fost de mine… de noi… de lume?!

Poate chiar n-am meritat-o. Poate chiar a fost un înger rătăcit într-o lume absurdă… Mi-e greu… Mă opresc aici…

Celelalte întrebări rămân în sufletul meu, în gândul meu, în lacrimile mele…

Iartă-mă! Iartă-mă… Clara! Iartă-mă!

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 0 comentarii

Rămas bun!

”Dragii mei, îmi vine greu să mai pun condoleanțe… Din ce în ce mai greu îmi e să văd cum la prăpădirea unor suflete dăruite nouă, venim… pe câtă vreme, la înflorirea sufletelor lor, cât și cum a fost să fie, foarte puțini ne păstrăm același avânt! Și sunt convinsă că dăruirea lor a fost mai mare decât le-a fost moartea – și nu vorbesc în termenii de Marea Trecere, pe care oricum foarte puțini o pregătesc trăind conștient, iubitor și o înțeleg în sensul complex – ci de accepțiunea comună!
Pun, însă, cu inima în podul palmelor, o Rugăciune! Și pentru ei, și pentru noi! Să nu fii un mort viu e Marea Artă… Ei, cei pentru care scrijelesc acum cuvântul întristat de așa impietate, au trăit Marea Artă și cu ea se înalță la Cer! Nuuuu poate orișicine observa cât sunt vii darul lor. De după munții de autosuficiență la care muncim înverșunat să ne stivuim aparențele, Soarele ori Steluțele lor nu se mai văd… Totuși, munții ăia pier odată cu noi, poemul sufletelor lor, însă, va merge mai departe în clasele superioare ale existenței… Vă dați seama ce perechi?! Vizualizați: O poetă – o steluță; o poetă – minuscule galaxii prinse într-o maaaarea de liliac; ofrandă înflorită doar din zâmbetul lor adâncit cu nesomnul pe cărți… și, poate, pe cântec! Numai noi adormim, dragilor, ei din ce în ce mai treji vor tot fi, punând și așa umărul aripei lor la Trezire!!!
Rămas bun cititorule, scrisoarea celor despre care îți vorbesc acum către tine poate fi descoperită oricând, dacă vrei!

🌷🌷🌷…..

Să știi cum o cheamă, să știi să nu îi greșești numele, să știi să i-l uiți atunci când i-ai învățat poeziile, mireasma lor, lecția Vieții și Voinței pe care a adus-o… Ce mare taină!
Rămas bun!” – Shanti Nilaya

„Acasă îmi zâmbesc toți trandafirii,
În rest, e doar tăcere și rutină
Respir parfum, văzduhul e albastru
Iar zodiacul nu mai e de vină.
Afară, parcă este primăvară
Acum este din nou, pe loc repaus
Citesc Baconski, îl ascult pe Cohen
Și, în sfârșit, în jur nu mai e haos…”. 🌷🙏Clara Mărgineanu

Postat de Mihaela Ion in Recomandari, 1 comentariu