Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor

Bety: ”O cunosc pe Ana.”

Urmăresc de mult timp și cu mare interes blogul dumneavoastră. O cunosc pe Ana, fosta amantă a renumitului duhovnic. Și eu am fost amanta acelui odios. Și eu am fost foarte îndrăgostită de el, numai că eu mi-am dat seama la un moment dat, ce mizerie de om e și am început ”să-l iubesc” pentru bani.

Pe Ana, într-adevăr, a distrus-o.

Ana, când vei ajunge la episodul în care ne-am întâlnit în fața blocului, pe care sigur ți-l amintești, să mă numești Bety.

Mă adresez ei aici, deoarece Ana a întrerupt legătura cu toate persoanele pe care le-a cunoscut prin intermediul acelui obsedat îmbrăcat în negru și se pare că nu doar cu ele. Mă bucur totuși că a găsit puterea să vă scrie. Acest fapt poate să fie primul pas spre vindecare.

Cei, cele care vor avea tendința să o judece, să ne judece, ar fi bine să se abțină. Eventual, ar avea dreptul să ne judece o femeie care s-a spovedit la el și n-a trecut prin patul lui. Dacă există vreuna.

Era, este diabolic. Diabolic de fermecător. O să vă povestească Ana.

Cu respect pentru munca pe care o depuneți și pentru disponibilitatea de a pune blogul dumneavoastră la dispoziția celor care simt să spună lucruri greu de spus.

Mulțumesc și pentru discreția și delicatețea pe care le aveți.

Bety.

Ana: ”Am fost amanta unui duhovnic renumit”

 

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii

Duhovnicul: ”Sunt bărbat și te iubesc!”

Am ajuns acasă. Nu știu cum am ajuns. Nu m-am schimbat, nu am făcut duș, nu am mâncat. M-am așezat în pat. Eram ca în transă. Mi-am acoperit buzele cu mâna dreaptă și așa am stat toată noaptea. Parcă-mi era teamă că cineva îmi fură acel sărut. Aș fi vrut să-l pecetluiesc pe buzele mele, dar era deja pecetluit în inima mea.

”Mergi și te odihnește! Ne vedem mâine, da?”, îmi răsunau în minte cuvintele lui și parcă acel ”mâine” nu mai venea.

După o veșnicie, când s-au ivit zorile, i-am dat un sms, căci să-l sun nu am fost în stare și l-am întrebat: la ce oră să vin și unde.

”Ora 19.00. La apartament”, mi-a răspuns scurt.

Am uitat să vă spun că, ”marele duhovnic”, avea și are un apartament închiriat la ultimul etaj al unui bloc, iar până în urmă cu doi ani, pe acel palier era singurul locatar. La un moment dat a mai fost închiriat un apartament, unde era sediul unei firme, dar firma respectivă ori și-a închis activitatea, ori și-a mutat sediul.

Cu o seară în urmă mă spovedisem tot în acel apartament și tot acolo a avut loc primul sărut.

Până la ora 18.00, când am început să mă pregătesc, am stat numai cu ochii pe ceas. Abia așteptam să-l văd și abia așteptam să-mi dea o explicație.

Pentru că nu mai aveam răbdare, am luat un taxi și am ajuns mai devreme cu 15 minute. El nu era acolo. Apartamentul era încuiat și nu răspundea nimeni. La ora 19.00 a apărut și el. Mi-a zâmbit și m-a invitat înăuntru.

M-am așezat pe canapeaua din sufragerie privindu-mi mâinile, care tremurau incontrolabil.

-Ce e cu tine?, m-a întrebat cu o blândețe pe care nu o mai întâlnisem.

-Ce-a fost… ieri?, am îngăimat.

-Te referi la sărut?

-Mda!

-Sunt bărbat și te iubesc!, a zis strângându-mă în brațe. Ce crezi că dacă port hainele astea negre, nu mai sunt om? Am nevoie de tine, a adăugat, după un sărut răvășitor.

În seara aceea am avut prima relație intimă cu el. Dacă voi avea puterea să povestesc, o voi face data viitoare.

Ana.

Material neprelucrat. 

                                       ***

Ne vedem luni, 28 februarie. 

Ana: ”A început la o spovedanie…”

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii

Ana: ”A început la o spovedanie…”

Ați publicat începutul mărturisirii mele. Mi-ați dat curaj să vorbesc, cu toată greutatea care îmi va apăsa sufletul înainte de descătușarea lui. Vă mulțumesc!

Când m-ați sunat și mi-ați spus că o să publicați, nu mi-a venit să cred… … …

Îmi tremura telefonul în mână și amuțisem. După ce ați închis m-au năpădit tot felul de stări. Bucurie, teamă, speranță, disperare etc. Știu că mulți mă vor judeca. Am văzut deja un comentariu în care se spunea că așa îmi trebuie, dacă nu am rămas la parohie. Poate aș fi rămas dacă preotul nu-și bătea nevasta și dacă fiul lui nu-l aduna de prin baruri. Și știți cine mi-a dat puterea să scriu mai departe și să nu-mi pese de ce va spune lumea? Dumneavoastră. Câte pietre s-au aruncat în dumneavoastră (sunt sigură, pe nedrept) și ați mers mai departe?! M-am gândit că dacă dumneavoastră ați putut, pot și eu.

Totul a început la o spovedanie. Tocmai mă despărțisem de singurul bărbat din viața mea și sufeream enorm. M-am spovedit plângând. La un moment dat, m-a prins de mână. Atingerea lui m-a șocat, dar m-a și cutremurat, m-a electrizat. L-am strâns de mână și m-am spovedit mai departe. După rugăciunea de dezlegare, m-a luat în brațe și mi-a spus că sunt o femeie care merită să fie fericită, că să mă bucur că am scăpat de un bărbat care nu mi-ar fi oferit nimic.

M-a prins de umeri. Aveam ochii înlăcrimați. M-a sărutat pe frunte, apoi pe ochi și… pe buze. Când i-am simțit buzele pe gura mea, am închis ochii și m-am prăbușit în brațele lui. Era cel mai cald și dulce sărut pe care îl simțisem până atunci.

-Mergi și te odihnește! Ne vedem mâine, da?

N-am avut nicio reacție. Nu am fost în stare. Am plecat, deși nu mai știam nici unde merg.

Vă rog să-mi permiteți să mă opresc aici. E greu. Voi povesti în doze mici. Atât poate inima mea.

Cu mulțumiri!

Ana.

                                           ***

Material neprelucrat. Am înlăturat doar fragmentele în care erau multe aprecieri la adresa mea.

Ana: ”Am fost amanta unui duhovnic renumit”

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii

Ana: ”Am fost amanta unui duhovnic renumit”

Numele meu este…, dar vă rog să spuneți că mă cheamă Ana. Am văzut că puneți la dispoziție blogul dvs și pentru poveștile de viață ale altora, că publicați și materiale scrise de alte persoane.

Nu sunt pricepută în cele ale scrisului, dar durerea mea e mult prea mare ca să o mai pot ține dosită în sufletul meu.

Am fost amanta unui cunoscut ”duhovnic”, amanta unui bărbat înflăcărat ascuns în haine monahale.

Vreau să scriu. Îmi tremură mâinile, sufletul. Mi-e teamă. Mi-e teamă că vă urmărește blogul și îți va da seama cine a scris. Mai am totuși o speranță. Sunt una dintre multele… și poate nu mă recunoaște.

Sunt una dintre multele femei care s-au spovedit la el și care au ajuns în patul lui, apoi în fața ștreangului. Unele s-au spânzurat, altele doar au încercat, printre care și eu. Cele care s-au sinucis erau femei singure, abandonate, fără nici un sprijin. Femei care nu au avut puterea nici să îndure, nici să vorbească.

Sunt incoerentă. Nu mă pot aduna. Nu pot găsi un început, deoarece orice noapte și orice zi însemna un  început.

Călugărul, fostul meu duhovnic, este un bărbat fermecător. Să zicem că are 50 de ani. M-am spovedit la el 18 ani. 18 ani dintre care 15 i-am fost și ucenică și amantă.  Nu ne-am mai vorbit de aproape 2 ani. De aproape 2 ani viața mea este un iad în care disperarea vrea să ucidă iubirea, iar ura vrea să-l distrugă pe el. Și pe mine.

Mi-e teamă că înnebunesc. Îl văd peste tot. Îi simt mâinile pe trup, îi aud vocea. Pe rețelele de socializare este vedetă. Femeile îl adoră pe ”Părintele”. L-am blocat peste tot. Din păcate se pare că l-am blocat și în inima mea.

Dacă veți publica acest e-mail voi prinde curaj și voi povesti. Tot.

Aștept decizia dvs. Până atunci mă voi mistui pe altarul unei iubiri care îmi macină sufletul și care mi-a alungat credința. Eu nu mai cred în nimic.

Material neprelucrat. 

                                       ***

Ne vedem luni, 21 februarie. 

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii