Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor

Ana: Am vrut să-i dezvălui numele renumitului duhovnic”

Este un moment foarte dificil pentru mine. Doamna Mihaela m-a întrebat dacă vreau să-mi spun povestea din răzbunare sau pentru a mă elibera. Eu i-am spus că vreau să povestesc pentru a mă elibera. Poate că nu eram pregătită să recunosc nici măcar pentru mine că vreau să povestesc din răzbunare. Dar a scris cineva un comentariu în care spunea că în sufletul meu este multă suferință și multă ură. Atunci am avut o tresărire și a trebuit să accept că am vrut să povestesc din răzbunare. Ba, mai mult, chiar mă hotărâsem să dau numele renumitului duhovnic, fostul meu amant.

După ce am recunoscut că povestesc din ură, Doamna Mihaela mi-a propus să mă opresc. Mi-a explicat (și are dreptate) că e mai important să-mi găsesc liniștea decât să-l fac pe respectivul să stea cu sufletul la gură. M-a sfătuit să merg la psiholog și am și început terapia.

Tot Doamna Mihaela m-a sfătuit să nu las totuși subiectul așa, în aer. Și din nou are dreptate. Din respect pentru un om minunat ca ea și din respect pentru voi, cei care ați urmărit povestea mea, încerc să povestesc pe scurt.

                                       ***

După prima noapte de dragoste, au urmat altele și altele. Eram din ce în ce mai îndrăgostită de el și credeam că sunt din ce în ce mai fericită.

Dacă după prima noapte de dragoste m-a mustrat conștiința și i-am spus, el a zis că nu am de ce să mă simt vinovată, mai ales că în el stă puterea de a mă dezlega. Erau situații în care noaptea întrețineam relații sexuale, iar dimineața mă spovedeam. Da, știu, era o nebunie, dar o nebunie care mie îmi aducea echilibru.

După un an și 3 luni în care credeam că trăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste, a început calvarul.

Se purta foarte urât cu mine, fără motiv; se ascundea în baie și vorbea la telefon; mă lăsa în casă și pleca sub diverse pretexte, primeam sms-uri în care mi se spunea să-l las în pace că are deja o relație pe care pot să i-o stric etc. De multe ori plecam plângând, hotărâtă să o termin cu el și de fiecare dată știa să mă aducă înapoi.

A venit însă și momentul – infern.

Într-o seară am vrut să-i fac o surpriză (credeam eu) și să merg la el fără să-l anunț. Îi făcusem prăjitura lui preferată și, îndrăgostită peste cap, m-am dus la el.

Când am intrat în bloc, aștepta liftul o doamnă pe care nu o mai văzusem până atunci. Am urcat împreună crezând că are de mers acasă, dar când am văzut că apasă butonul ultimului etaj, am încremenit. Mi-am dat seama că doar la el putea merge. Am avut puterea totuși să șoptesc: ”Eu mergeam cu un etaj mai jos”. Femeia și-a cerut scuze că nu m-a întrebat și i-am spus că nu-i nimic, o să cobor un etaj.

Nu mă înșelasem. La el mergea. Înainte de a-i deschide, am apucat să cobor câteva trepte și m-am lipit de perete. I-a deschis și i-a spus:

-Ai întârziat, iubito!

Când am auzit, am scăpat prăjiturile din mână. Am început să plâng înfundat. Nu-mi venea să cred că cel pe care îl iubeam atât de mult și care-mi spunea că mă iubește, în acel moment, era în apartament cu o altă femeie. Aș fi vrut să mor. Lumea mea interioară s-a prăbușit într-o clipă.

Cu ultimele puteri am adunat prăjiturile de pe jos, am urcat încet și i le-am pus la ușă, să știe că trecusem pe acolo și că avea să-mi dea niște explicații.

Dimineața, când m-a sunat, semn că atunci plecase individa, mi-a zis că, dacă am fost la el, trebuia să sun, că mi-ar fi deschis. Mi-a mai zis că individa e doar o femeie cu bani și că doar profită de banii ei. A plâns, s-a jurat, mi-a spus că eu sunt iubirea vieții lui, am făcut dragoste, l-am crezut.

Între timp aflasem că mai avea o amantă și încă una și încă și încă… Am numărat vreo 10, apoi am pierdut șirul.

De fiecare dată mă convingea că ba că am înțeles greșit, ba că femeile respective sunt niște nebune de care nu scapă, iar eu credeam de fiecare dată, până într-o seară…

În seara aceea de groază, eram la masă, în apartamentul lui. Soneria telefonului și mai ales numărul care îl suna, l-a făcut să tresară. Nu a răspuns. Apoi soneria de la ușă m-a speriat și pe mine. Nu a deschis. După un sms la care el s-a făcut alb ca varul, după ce l-a citit, o bătaie puternică, în ușă, l-a făcut să deschidă.

Mi-a zis să merg în sufragerie, în speranța că va rezolva problema la ușă, departe de urechile mele, dar femeia a dat buzna peste mine. L-a întrebat tăios:

-Cine e ”domnișoara”?

-O fiică duhovnicească, a zis. A venit să se spovedească, are o problemă urgentă.

-Serios?, a întrebat femeia. Sper să nu fie ”problema” la fel de urgentă ca problema mea. ”Domnișoară”, mi-a zis cu dispreț, dacă acest individ este și amantul tău, să știi că sunt însărcinată, iar tatăl este chiar el. Uite!, a spus scoțând din geantă un test de sarcină și un stik. Uite!, aici e dovada că sunt însărcinată, iar pe acest stik sunt înregistrate nopțile noastre de dragoste, mă rog, am crezut eu că sunt nopți de dragoste, dar pentru dumnealui au fost nopți de sex.

Când a auzit, ”iubitul” meu abia a mai nimerit să se așeze pe fotoliu.

-Mă scuzați, părinte!, am reușit să murmur. Mă retrag. Vin mâine să mă spovedesc, am continuat deși simțeam că mor interior.

El n-a mai putut să spună nimic. Am plecat. M-am dus la metrou, i-am scris un sms de adio, am vrut să il trimit, după care am vrut să mă arunc în fața primului metrou.

Până să-i dau eu sms, am primit un sms de la el în care scria, că nu e copilul lui, că femeia e nebună. Îl scrisese în grabă, probabil din baie.

Am vrut să cred că are dreptate. Bulversată total am plecat acasă și am așteptat dimineața, care speram să vină cu cele mai bune vești, speram să aducă lumină și liniște în sufletul meu și în relația noastră, dar nu a fost așa.

Dimineața ne-am întâlnit într-un parc. Nu m-a mai primit la el. Pe un ton grav mi-a spus că dacă îl iubesc trebuie să-l înțeleg. Mi-a mai spus că a avut o aventură de o noapte cu femeia respectivă și că a rămas însărcinată, iar el nu poate renunța la copil. Mi-a propus să ne întâlnim mai rar, pe furiș, pentru că nu vrea să se despartă de mine.

Deși eram bulversată, terminată, mi-am dat seama că mă minte și că mă mințise în toată această perioadă, mi-am dat seama că Bety avusese dreptate când îmi spusese că e un mizerabil care se folosește de femei și că are zeci de amante.

Am plecat fără nici un cuvânt, n-am avut puterea nici măcar să-l privesc. Nu m-a oprit, nu m-a sunat, nu m-a căutat. Nu l-a mai interesat. Deloc.

Asta e povestea. Pe scurt. Vă mulțumesc celor care m-ați însoțit până aici, celor care m-ați înțeles, dar și celor care m-au judecat.

Peste un timp, poate voi reveni. Cu vești bune. Sper.

Din întunericul existenței mele am un mesaj pentru el: încă te urăsc, pentru că rănile făcute de tine sunt încă vii, dar va veni vremea când eu voi zâmbi, iar tu vei plânge. Nu vei pleca din lumea asta fără să plătești.

                                         ***

Ne vedem luni, 23 mai.

 Joi, 26 mai – ”Iisus Hristos înmormântat la Srinagar – India, sub numele de Yuz Asaf.”

 Nu ratați!

Ana: ”Eram în transă.”

 

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii

Ana: ”Eram în transă.”

Vreau să scriu despre acea noapte. Îmi tremură mâinile. Parcă a fost ieri.

După ce mi-a spus că mă iubește, m-a sărutat din nou și a început să mă dezbrace, rostind în șoaptă:

-Se dezbracă trupul acesta pentru a se dărui total unui bărbat care nu a cunoscut femeie.

După ce m-a dezbrăcat, m-a întrebat:

-Mă iubești tu pe mine?

-Da, am rostit gâtuită de emoții.

M-a așezat pe covorul din sufragerie și mi-a întins mâinile, ca și cum m-ar fi răstignit.

-Mă iubești tu pe mine?, m-a întrebat din nou.

-Da, am îngăimat.

-Vrei să mi te oferi jertfă?, a întrebat cu respirația întretăiată de poftă.

Am clătinat din cap afirmativ. Nu am mai avut putere să răspund, apoi am simțit cum… mă… domina. Rămăsesem cu privirea într-un punct fix. Nu simțeam nici durere, nici plăcere. Pe tot parcursul actului sexual rostea, parafraza versete sau expresii din slujbe ori rugăciuni. La un moment dat nu am mai auzit ce spunea. Eram ca în transă. Îi auzeam doar gemetele și îi simțeam trupul transpirat.

Într-un final s-a descărcat. În trupul meu. Pe trupul meu. Spunea ceva. Nu înțelegeam ce. Eram absentă. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine.

După un timp m-a stropit cu apă. Cred că a fost apă, apoi m-a ridicat, m-a îmbrăcat și m-a dus acasă.

Când am coborât, mi-a spus ceva de o slujbă de dimineață, dar nu am înțeles ce.

Nu știu cum am ajuns în dormitor. M-am așezat cu fața în sus și am retrăit toate momentele de care-mi aminteam. Spre dimineață am adormit cu mâna pe abdomen. Purtam în trupul meu sămânța lui. Și-mi doream să rămân însărcinată, să-i dăruiesc un copil, să fie taina noastră.

Atât. Atât. Acum.

Ana

Ana: ”Am urât-o pe Bety”

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 1 comentariu

”S-a așezat între picioarele părintelui…”

”Pe genunchii slăbănogiți ai părintelui Iustin se cuibărea o femeie goală…” – reacții

                                  ***

Doamna Mihaela Ion, o cunostinta mi-a atras atentia asupra articolului publicat de dumneavoastra. Am ramas uimit de curajul pe care-l aveti. Am frecventat si eu niste manastiri cu ani in urma si m-am lecuit. Treceam si pe la Manastirea Petru Voda si-l cunoscusem pe parintele Iustin Parvu. Cred ca povestea de viata prezentata de dumneavoastra il are ca personaj principal. Nu-mi vine sa cred.
In chilia de la Manastirea din deal am intalnit-o si noi pe acea maica Iustina. Ea se ocupa de primirea si dirijarea credinciosilor pelerini in chilie. Stateam la coada cu orele si am avut timp sa mai vad ce se intampla pe acolo.
Prin 2010 sau 2011 am fost ultima data. Parintele se mutase de la manastirea din deal la Manastirea de calugarite din vale. Pe Iustina n-am mai vazut-o prin manastire, o alta calugarita se ocupa de ordinea la intrare dar aceasta statea afara pe hol.
Cand am intrat cu sotia si cei trei copii la parintele, in camera aceea mare de la etaj unde primea credinciosii, a venit imediat dupa noi o maica hotarata. Asteptasem mai mult de 5 ore si am fi vrut sa ne spunem in cateva minute pasurile noastre. Peste cincizeci de oameni asteptau afara, pe holul acela lung.
Aceasta s-a aruncat in genunchi in fata parintelui Iustin asezat pe un fotoliu si a inceput sa-i povesteasca ceva despre nu stiu ce achizitii de materiale. Ea dorea urgent ca parintele sa-i dea o suma de bani.
Sotia imi tot dadea coate sa fiu atent si nu intelegeam ce vrea de la mine. Dupa ce-am plecat m-a luat din prima.
– Mai tu ai vazut cum se impingea maica aia in sufletul parintelui? Nu-mi vine sa cred ca am vazut asa ceva.
– Da, dar ce-i asa grav, i-am replicat.
– Cum, tu n-ai vazut cum s-a asezat obraznica aia intre picioarele parintelui si cum statea cu mainile proptite pe genunchii lui. De fata cu copiii mei, nu-mi permit eu cu tine asta. Parca facea altceva, Doamne fereste. Daca nu ar fi fost intr-o manastire, asta era o scena de film pentru adulti. Eu nu mai am ce cauta pe aici! Nu vreau ca ai mei copii sa mai vada asa ceva.
M-am interesat la un calugar pe care-l stiam de mai mult timp si dupa descriere a spus ca era maica economa a manastirii. O chema Paraschiva.
Acum imi explic mai multe lucruri pe care refuzam atunci sa le gandesc. – Claudiu

                                           ***

Să nu judecăm ci să luăm aminte!
Am cunoscut câțiva monahi care s-au nevoit o vreme în această mănăstire. Unul dintre ei mi-a împărtășit suspiciunile fraților privind influența diabolică a acestei femeiuști asupra părintelui Iustin. Mi-a povestit cum a scos-o din chilie odată când a vrut să poarte o discuție mai serioasă cu părintele. Din momentul acela n-a mai avut liniște. I s-au făcut tot soiul de mizerii încât a fost nevoit să părăsească definitiv mănăstirea de metanie.
Îmi spusese că monahii mai vechi din mănăstire, care au fost acolo de la punerea temeliei, nu mai suportau faptul că Iustina nu mai părăsea chilia părintelui Iustin. Îi păzea banii adunați și-i șoptea la ureche toate răutățile pe care la afla ea. A vrut să-l lămurească pe părinte să nu mai aibă încredere în proprii monahi. Au ajuns să-i reproșeze că ei nu mai pot să-și spovedească păcatele zilnice, așa cum o făceau înainte. Maica lăsa în chilie numai pe cine dorea ea. Părintele Iustin era pur și simplu neputincios în fața acestei femeiuști. Mare sminteală a mai fost în acei ani printre monahi.
Cine vrea să-și păstreze curăția trebuie să ia aminte la ispitele ce-i încearcă pe monahi, chiar și pe cei sporiți.
Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele celui adormit iar Iustinei să-i dea timp de pocăință!
Ieronim monahul

                                        ***

Am fost un apropiat al ”marelui duhovnic”, atunci când îl credeam ”mare duhovnic”. Și pt că nu vreau să-i acord prea mare atenție, vă spun doar atât, deși sunt multe de spus.

  Venise la el niște preoți papistași și după ce i-a primit la masă, papistașii au vrut să ii împărtășească. Răspunsul lui Iustin care credeți că a fost? Că au mâncat și nu se pot împărtăși. Deci nu faptul că sunt în afara Bisericii…

Robert

                                         ***

Trebuie spus totul. Toate mizeriile ascunse, toti sobolanii de sub temelia BISERICII , afara! Pentru a se curati de de necuratii slujitori ,sa le fie frica sa mai savarseasca faradelegi. Daca faptele savarsite produc smintela ,foarte bine! Trezesc imbroboditii si imbroboditele care-si inchipuie ca sunt contemporani cu ,,marii”duhovnici. Acesti impostori in haine bisericesti trebuie scosi cu parul. Asta daca nu o fac de bunavoie.. Iubitori de slava desarta si arginti. Nu mai poti lasa pe cel murdar sa mai murdareasca si alte suflete.Biserica nu e mosia sau firma lui tac-su. Daca Biserica se insanatoseste prin slujitorii sai ,si poporul se ridica spiritual.  – Anonim

 

”Pe genunchii slăbănogiți ai părintelui Iustin se cuibărea o femeie goală, era stareța Iustina”

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 1 comentariu

Ana: ”Am urât-o pe Bety”

Nu găsesc un început pentru ce urmează să vă scriu. Mă așteptam să mă recunoască măcar una dintre multe amante ale ”marelui duhovnic”, dar nu așa de repede.

Știu cine e Bety și vreau să spun că a fost o vreme în care am urât-o cumplit. Încă nu pot lua legătura cu ea, dar pe această cale vreau să o rog să mă ierte, deși se pare că a făcut-o deja, deoarece m-a înțeles. A înțeles că eram orbită de acel demon ascuns în spatele unor haine monahale.

Bety a fost singura care a încercat să-mi deschidă ochii, dar eu am crezut că vrea să mă îndepărteze de el ca să rămână cu ea.

Voi ajunge și la acel episod. Nu-l voi povesti acum. Nu vreau să amestec lucrurile.

Am sperat că voi avea puterea să vorbesc despre noaptea  în care am avut prima relație intimă cu ”sfântul”. Nu pot. Pot să spun doar că s-a întâmplat pe covorul din sufragerie, într-un ”ritual” aproape satanic, ritual în care m-a transformat într-o păpușă de carne.

Sper să aveți răbdare cu mine atât dumneavoastră ca posesoare a blogului, cât și urmăritorii dumneavoastră.

Vă mulțumesc anticipat!

Ana.

Bety: ”O cunosc pe Ana.”

Postat de Mihaela Ion in Povești de viață ale călugărilor și călugărițelor, 0 comentarii