Poezie

Altfel cu tine

Îţi pun pe suflet aripi, raze,
Îmi pui pe suflet Paradis,
Peste pustiul lumii oaze
Noi din iubire ne-am aprins.

Gustăm cu dor din apa vieţii
Când lumea tace-n ale ei,
Predaţi cu totul frumuseţii,
Albastre flori cresc pe alei.

Când ne-adunăm în noi cu toate
Câte-am dorit şi am visat,
Răsare neştiut – cetate
În sus, mai sus – drum spiralat.

Azi locuind în sfere-nalte,
Iubiri trimitem pe pământ,
Presari, presar zâmbet în şoapte,
Frânturi de ceruri ce se-aud.

Cu tine lumea se revarsă
În cupe galbene-argintii,
Din toate tu mă vrei aleasă,
Cu îngerii legând frăţii…

Altfel cu tine, aripi, vise… 
Altfel decât a fost cândva,
Drumuri de flori astăzi deschise –
Cu tine sunt altcineva.

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Atingeri

Te-am atins, eu pământ… pe tine visare…
Te-am atins fior, pe tine sărbătoare, 
Tremuram la un gând răsărit din abis,
Erau năluciri? Nu erau – ne-am atins.

Te-aş fi luat, te-aş fi dus departe de lume –
Tu născut din dor, ţi-aş fi dat un alt nume,
Pe cărări de lumini, pe tărâm necuprins,
Cu tine-aş fugi… te-am atins, m-ai atins…

Rămâi, nu pleca, eu te chem prin suspine,
În suflet mi-e frig, în mâini am verbine,
Nu ştii, tu în ochi flăcări vii mi-ai aprins…
Te-am atins, eu pământ – tu cer m-ai atins!

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Prin secundarul lumilor – povesti…

 

Spune-mi poveşti când ale tale braţe
Mă-nvăluie tăcut, ameţitor,
Şi fă-mi ghirlandă marea de speranţe —
Îmbracă-mă-n albastru când mi-e dor…

Spune-mi poveşti când pieptul tău mă-adună,
Când inima ta-mi cântă ritmul ei,
Călătoreşte-mă până la lună…
Din soare adu-mi raze – dă-mi scântei.

Te-am aşteptat şi am sperat în clipa
Venirii tale, timpul să-mi opreşti,
Să îmi dezlegi, cât poţi din cer cu-aripa
Prin secundarul lumilor – povesti…

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Arhiereul

Bat clopotele-n zi de sărbătoare,
Iar sfinții din icoane își șoptesc…
Biserica e mai strălucitoare
Ca de un praznic mare-mpărătesc.

Deodată lumea-n zarvă, pregătire…
Apoi, tăcere ca la semn ceresc…
Cu mantie și parcă în plutire,
Apare om și înger pământesc.

În mâini parcă Îl poartă, în privire,
În tot ce este el – pe Dumnezeu
Bisericii îi dă nemărginire
Când intră blândul, bun  arhiereu.

Mâinile lui pe capete plecate,
Împarte binecuvântări zâmbind,
Și peste suflete nevindecate
Presară un balsam nebănuit.

Începe slujba, totul e candoare,
Perechi de ochi doar spre Altar privesc,
Până și sfinții toți de prin icoane,
Mai iubitori, mai bucuroși zâmbesc.

Arhiereul mâinile-și ridică
Și cheamă Duhul Sfânt cel necuprins,
Iar cerurile parcă se despică
Lăsându-i drum în ritm de paraclis.

Lui ochii i se umezesc deodată,
Când simte Duhul Sfânt că se coboară,
Iar îngerii din ceruri i se-arată…
În lacrimi calde iubirea măsoară.

Arhiereul – rază de Lumină!
O taină pe care nimeni nu o știe,
Inimile noastre se înclină,
Cerului adus în poezie..

În imagine Patriarhul Teoctist și Arhiepiscopul Teodosie, aici Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Foto din arhiva personală

 

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 6 comentarii