Poezie

Noi

Mi-așez, în gând, privirea peste noi

Și mă ascund în ale tale brațe,

Ca doi răniți dintr-un trecut război,

Am evadat din lumea de paiațe.

 

Fără curaj, la început de drum…

Când amintirile strigau prea tare

Și când imagini dintr-un vechi album,

Nu mai făceau de gânduri ascultare.

 

Chiar și atunci, așa… răniți și triști,

Când teama ne furase-orice speranță,

Noi doi căutători, prin timp, turiști,

Tot suspinând, ceream dreptul la viață!

 

Și a venit o zi în care-am stat,

Mână în mână câteva secunde,

Sufletul tău s-a strâns într-un oftat,

Inima mea-n trăirile profunde.

 

Simțeai, simțeam să îndrăznim mai mult,

Ai tresărit după atâta vreme,

Dar te-ai oprit și m-ai oprit, tăcând,

Căci prea aveai în suflet mari dileme.

 

O altă zi avea să vină iar

Și iar de mână să te țin sperând…

Că-mi vei lăsa atingerea măcar,

Să stingă temerile… rând pe rând.

 

Încet, încet, puțin câte puțin,

Luptând cu tine, ai știut să-mi dai,

Un drum pe care aș putea să vin

Și ai știut să-mi spui zâmbind: mai stai!

 

Atunci, vrând să îți cuprind privirea,

Am îndrăznit să-și spun cât te iubesc!!!

Punând pe fruntea ta din strălucirea

Sărutului dorit – zbor îngeresc.

 

Acum… în fiecare zi îți spun:

Că te iubesc enorm… comoara mea!

Iar zâmbete…  doar pentru tine-adun

Ce soare-mi ești în zi, iar noaptea… stea.

 

Eu te iubesc, iubesc cum n-am știut

Că pot iubi, că inima mea poate…

Și cum nici tu vreodată n-ai crezut…

Că cineva-ar pătrunde-n a ta noapte.

 

22 august 2019

 

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 2 comentarii

Dor de tine… dor

Un vânt de vară îmi străbate seara…

În gând te-alint, îți spun că te ador,

Acorduri line mângâie chitara,

Visez că ești aici … și ce mi-e dor!!!

 

În suflet mi-ai lăsat cuvinte calde,

Mi-e dor, tu bine știi cât mi-e de dor,

Pășesc prin seara plină de smaralde,

Până ajung la tine… timp măsor.

 

Oare ce faci? Oare citești o carte?

Sau te gândești la mine și visezi?

Îmi ești aici, deși îmi ești departe,

În suflet te păstrez… și mă păstrezi.

 

Un vânt de vară-mi răscolește gândul

Și amintiri se-adună în sobor…

De am străbate doar în doi Pământul,

Tot dor de tine mi-ar fi… foarte dor!!!

 

Ridic acum stiloul de pe foaie,

Te-aștept în vis, căci te iubesc, tu știi…

Dorul pe gene-mi joacă-n stropi de ploaie,

Iubitul meu… visez pân-ai să vii…

 

15 august 2019

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Nevoia de noi

 

O seară de vară, tablouri și cărți,

În liniștea noastră creșteau trandafiri,

Chiar dacă trecutul ne-a fost tras la sorți

De viață, de oameni, de false priviri.

 

Acum peste toate suntem din nou doi,

Visăm și zâmbim și iarăși visăm…

Din vieți peste viață, nevoia de noi,

Ne cheamă în vals, ne cheamă – dansăm.

 

În ochii tăi mari mi-aduni toată firea,

În mâinile tale mă simt iar copil,

Mă chemi, mă răsfeți, mi-oferi înflorirea…

Petale de crin și soare de-april.

 

Povestea a-nceput, sărutul așteaptă,

Privirea ta caldă mă-nvăluie lin,

Iubirea ne-atinge-n visare… a șoaptă…

De tine acum, mi-e sufletul plin.

 

Adun stropi de soare-i presar peste foi,

Peniță îmi fac din vârfuri de nori,

Să scriu ce-mi dictezi: nevoia de noi,

În calde acorduri, în zâmbet – fiori.

 

M-atingi și tresar, mi-e bine cu tine,

Cuvintele tale le simt mângâieri

Pe trup, peste suflet, colecții divine

Și mantie-albastră a blândelor seri.

 

Nevoia de noi născută-n tăcere,

Ne cheamă prin nopți, ne cheamă prin zile

Și nu ne mai lasă s-avem vreo durere…

Izvor reînviat, balsam pentru fire.

 

O seară de vară, tablouri și cărți,

În liniștea noastră creșteau trandafiri,

Creșteau pe cărări, înfloreau peste porți,

Din zori regăsite-nmugureau iubiri!

 

De-acum… renăscută nevoia de noi,

Ne-ndeamnă să fim… cum n-am putut fi,

Copii alergând prin lan de trifoi…

Ne-ajută să știm ce-nseamnă a iubi!

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Te-am îngropat Iisuse…

Te-am îngropat Iisuse… şi mi-e jale,
Ca pe un mort Te-am plâns şi Te-am strigat…
Natura tângâindu-se Te cheamă,
Iar soarele să iasă a uitat.

 

Ce trist e-afară şi ce întuneric…
Tu “primăvară dulce” unde eşti?
Vezi întristarea care ne apasă!
Vino Iisuse, știm că ne iubești!

 

Căci noi Te-am răstignit şi noi Te plângem
Şi tot noi astăzi Te vrem înapoi,
Cât Te-am bătut, cât Te-am rănit… Iisuse
Și când spuneai: “nu voi mai fi cu voi”!

 

Chiar Învierea Ta ne-ai prevestit-o,
Nimic din toate… n-am crezut atunci,
Ne-ai spus că morţii o să-i scoţi din groapă
Şi că pe moarte Tu o să o învingi!

 

Dar azi cu-nfrigurare așteptăm
Iisuse învierea Ta din morţi,
Căci luna nu-şi mai dă nici ea lumina,
Nici stelele n-au răsărit pe bolţi…

 

Vino Iisuse, fără Tine-i noapte!
Adâncul nostru s-a cutremurat,
Deschide inimi și zdrobește patimi!
Să spunem iar : “Hristos a înviat!”

M.I.

Din scrieri mai vechi

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 0 comentarii