Poezie

Tu cine ai fost?

 

Tu cine-ai fost când îmi spunea-i că-ţi pasă?
Când tu spuneai că… eu sunt rodul tău?
Mă amăgeai… că n-ai să uiţi vreodată,
Că ţi-am dat viaţa şi sufletul meu…

 

Tu cine-ai fost când îmi spuneai atâtea?
Când tu priveai prin ochi inima mea?
Când mi-aşezai, zâmbind, cununi de vise
Şi îmi spuneai că viaţa nu e grea?

 

Tu cine-ai fost când ale tale tâmple?
În palma mea s-au aşezat pe rând
Când fruntea ta s-a odihnit agale…
Șoptindu-mi tot ce îți trecea prin gând?

 

Când sufletu-mi zdrobeşti fără de milă,
Tu cine-ai fost sau cine eşti… nu ştiu…
Am obosit să mai găsesc răspunsuri,
Iar să te caut… este prea târziu…

M. I.

Din scrieri mai vechi…

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Atunci plâng…

 

 

Nu plâng, dacă pierd amăgirea,

Nu plâng pe ce urme-ai lăsat…

Nici dacă-și întoarce privirea

Un om căruia i-am tot dat…

 

Nu plâng… când aștept și nu vine,

Nu plâng peste răni din trecut,

Nu plâng pentru lucruri meschine

Și nici peste strigătul mut.

 

Nu plâng din mândrie sau teamă

Și nici de durerea ce strâng,

Dar dacă-ntr-un suflet e dramă

Atunci cu siguranță… plâng…

 

M.I. 

 

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 1 comentariu

Îţi scriu pe frunza toamnei

 

Se cerne frunza-n vântul dulce-amar,
Prin văi mai e nuanţă de căldură,
Ne-nvăluie al toamnei drag tropar,
Din stropi gingaşi, din ploaia cea mai pură.

 

Peste câmpii cosite de curând,
Eu te aştept şi dorul meu te cheamă,
Sub nuci bătrâni inima să-ţi ascult,
Iar tu, ce-ascund în ochi… să iei în seamă.

 

Îţi scriu pe frunza toamnei iar şi iar,
Îţi scriu că te iubesc şi fără tine
Nu ştiu cum să mai cresc, nici să răsar
Şi nici să trec pe puntea de suspine…

 

Culori de toamnă adunate-n snop
Şi bruma nopţii ce-a uitat să fie…
Mi-am pus pe ochii umezi de potop
Tu nu ştii, însă toamna ştie , ştie…

 

Îţi scriu pe frunza rătăcită-n vânt,
Cu o peniţă înmuiată-n stele:
Că te iubesc în Cer şi pe Pământ…
Iar pentru tine plâng… cu micşunele…

M.I.

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 0 comentarii

Dulce poveste

 

E noapte, mi-e gândul la tine

Și știu că la mine gândești,

Mă-ncânți cu solfegii divine…

Plutim peste-oceane cerești.

 

De noi numai Marea mai știe

Că-n nopți îi șoptim uneori,

Iubirea din valuri ne scrie,

Sub pași ne așterne comori.

 

Când luna-și topește culoarea,

În Mare părând că se scaldă,

Îmi pui peste buze candoarea,

Iar stele ne fac promenadă.

 

În serile noastre Iubire,

Și vântul adie nebun,

Când valuri se joacă-n potire…

În brațele tale m-adun.

 

Și-adorm până-n zorile calde,

Atunci mă trezești cu-n sărut,

Iar raza de soare îmi cade,

Pe zâmbetul meu renăscut.

 

Tu-mi ești cea mai dulce poveste

În seară, în noapte, în zi,

Adusă prin daruri celeste,

Ești verbul firesc ”A Iubi”.

M.I.

 

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 2 comentarii