IPS Teodosie – relatări

P.F. Daniel are toate motivele canonice și statutare să-l trimită pe Teodosie în Consistoriu. Conferința extraORDINARĂ a „academicienilor” de la Constanța.

 

În urma articolului ”Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel”, am primit foarte multe telefoane de la preoți, călugări, mireni, oripilați de atitudinea profund ostilă și denigratoare a lui teodosie față de Patriarhul Daniel.

Printre multele telefoane, am primit un apel de la cineva din comunitatea ProVita, Valea Plopului, județul Prahova, care, printre altele, mi-a spus:

Vă rog, vă implor, știu că blogul dumneavoastră este destul de urmărit, scrieți, să știe cât mai multă lume, că noi, în fiecare lună, avem niște mese calde și alte nevoi asigurate și datorită Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De ani de zile, Preafericitul, din salariul Preafericirii Sale, ne dă o sumă de bani, care ne este de mare folos. Printre ajutoarele sigure pe care le avem, se află și sprijinul Părintelui nostru Patriarh.

Un alt apel telefonic, o altă rugăminte:

Vă rog să scrieți că Patriarhul Daniel a ajutat foarte mult mănăstirea noastră, din salariul Preafericirii Sale, dar, vă rog, nu dați numele mănăstirii, pentru că nu am binecuvântarea Părintelui Stareț. Ba, mai mult decât atât, a dat, pentru toți călugării din mănăstire, câte un rând de veșminte noi-nouțe făcute pe măsurile noastre.

Altă rugăminte:

Scrieți, vă rog, că Părintele nostru Patriarh, în fiecare lună, dă bani pentru o fundație care se ocupă de bolnavii cronici.

Un alt apel telefonic, o altă rugăminte:

Sunt preoți care au bisericile în construcție și primesc, în fiecare lună, la aceeași dată, o sumă de bani din partea Preafericitului. Asta arată clar că sunt bani din salariul Preafericirii Sale.”…

Teodosie, arhiepiscopul ca cacofonie

Și uite cum teoDUSie m-a transformat în lăudătoarea Patriarhului, ceea ce nu credeam că o să ajung vreodată.

Deși aveam de gând să postez un alt articol, din respect pentru urmăritorii mei sinceri, am simțit nevoia să le acord spațiu fie pentru a-și exprima gândurile, fie pentru a le face cunoscute mărturisirile.

Ai auzit, teoDUSie  (teoDUSie – botezat așa de jurnalistul Constantin Cumpănă. Și ce dreptate mai are!, pentru că duuuus mai e zlătarul!), ce face „mafiotul” (cum îi zici tu!) de Patriarh? Dă bani din propriul buzunar, nu ca tine, dai banii când primești salariul, cu martori, ca să aibă cine te lăuda, apoi iei de zece ori mai mult de la bieții preoți. Ca să nu mai vorbim cum „ajuți”:

Părinte, du-i Mihaelei Ion 100 de euro din partea mea și ți-i dau eu în câteva zile!”

Au trecut 20 de ani și nu i-ai dat nici acum.

După ce am încheiat legătura cu tine (Slavă Domnului!), când mi-au spus preoții cum „mă ajutai” din buzunarul lor, fără să le înapoiezi banii, mi-a crăpat obrazul de rușine. Unora le-am dat banii, alții… n-au vrut să primească.

Așa „ai ajutat” și „ajuți”, tu, oamenii, doar cu numele, pe când „mafiotul” de Patriarh, că pentru tine e un mafiot, ajută chiar din propriul salariu.

Auzi, bă? („bă-ul” acesta n-am vrut să-l scriu. Calculatorul e de vină!). 😊 Ți-e teamă că Patriarhul e mai mafiot decât tine? Stai liniștit! Nu te-a întrecut. Pe tine nu te întrece nici dracu. Până și acela stă cu un carnețel după tine, își ia notițe când faci strategii și se miră cum de nu i-a trecut prin coarne! Deci… demult… l-ai întrecut pe dracu.

Și cum am devenit, fără să vreau, „lăudătoarea” Patriarhului, simt nevoia să spun că Patriarhul face, după cum se vede, binele în taină, pe când teoDOS, când se screme și face câte o mărgică, cotcodocește să-l audă toată șatra (nu, n-am greșit, am lăsat intenționat cacofonia, deoarece, când e vorba despre teodosie, merge: că co, ca că, cu cu, mai ales cucu, dar nu orice cuc, să fie cuc maaaare)! 😊 

Sceleratul ăsta de teoDOSsie mă face să vorbesc așa cum n-am crezut că o voi face vreodată, dar, vorba lui Leonard Coca (Daniel Ion), parcă o cere, dar și merită!

        Conferința extraORDINARĂ a „academicienilor” de la Constanța.

De regulă nu abordez două subiecte într-un articol, dar, de sila lui teodosie, am preferat să fac asta pentru a nu mai reveni (sper) cu un alt articol tot legat de „mitropolitul proștilor” alias Pinocchio de la Mare.

Bă, teoDUSie, când a auzit Patriarhul că faci conferința extraORDINARĂ cu „mulți istorici” (???) s-a „speriat” rău, dar rău de tot.

Fac o paranteză. Chiar, mă, pe unde i-ai pierdut pe „istoricii” ăia mulți? Nu cumva oamenii s-au prins de manevra ta scârboasă de a lovi în Patriarh, și nu numai, și nu au vrut să se bage în mocirla ta? Și așa… conferința ta extraORDINARĂ a ajuns doar ORDINARĂ.

Revin la „sperietura” Patriarhului. Deci, când a auzit PF Daniel de conferință s-a speriat. Răăăuuu. M-a chemat să stau noaptea cu Domnia Sa, așa cum mă chemai tu. Am încercat să-l liniștesc. I-am cântat, i-am recitat poezii, l-am legănat, i-am citit povestea ”Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”… Aaaa, nu, pe-asta nu i-am citit-o. A zis că nu vrea… pentru că e cu pitici și-i amintește de teodosie – „Piticul erotic”. 😊

Trebuie să precizez pentru proștii lui teodosie că am glumit, nu m-a chemat Patriarhul (habotnicii din adunătura lui chiar ar fi în stare să creadă că m-a chemat). Nu, nu m-a chemat, am făcut mișto (ca să folosesc un termen „academic” a la „Academia Dosiana”… ăăă, asta… „Tomitana”… calculatorul iar face figuri!) de „mitropolitul ratat de la Tomis”.

Mitropolia a murit, trăiască pofta de băieți!

N-a mai putut Patriarhul de conferința ta. După cum ai văzut, după conferință, cererea de preamărire ți-a declarat-o „defunctă”. Deci… ți-a murit cererea, bă, teoDOSie! Știu… nici tu nu te simți prea bine… dar… pofta pentru băieți… nu ți-a murit.

De fapt, dragii mei cititori, cererea de înființare a mitropoliei era „decedată mortal” încă din anul 2002, de la prima zvâcnire de copite a lui teoDOSie de a ajunge Patriarh. Pentru că… dacă s-ar înființa Mitropolia Tomisului, ar trece înaintea Mitropoliei Moldovei, iar Mitropolitul Tomisului ar fi următorul Patriarh. Deci… behăitorul de pe turle de biserici, avea de gând să fie următorul patriarh… după Patriarhul Teoctist! Așa se adeverește zicala cu țiganul care vrea să ajungă Împărat!

Și dacă cererea a decedat în timpul Patriarhului Teoctist, scursura omenirii i-a făcut „învierea” și acum, în vremea Patriarhului Daniel. Numai că cererea de Mitropolie a decedat în timpul „resuscitării”.  În 2021… ca în 2002! Deci, teoDUSule, mai trage o dublă, că tu ești învățat să faci Învierea de două ori… Sau mai trage o dată… ca la „Loz în plic”!

Teodosie clocește petiții și proteste în Dealul Patriarhiei

TeoDUSie, nu-l cunosc pe Patriarhul Daniel, dar m-am interesat și eu… cum funcționează. Să știi că avem ceva în comun… și anume: cu cât suntem presați mai mult, cu atât ne înverșunăm mai rău.

Si să mai știi că Patriarhul Daniel nu cedează niciodată presiunilor, așa că… degeaba te agiți să-i pui pe preoți să semneze o petiție prin care să ceară ei, „fără să știi” tu, reînființarea Mitropoliei.

Ba, mai mult, tu, conform „strategiei” deja cunoscută, chiar o să te ”superi”, după ce-i pui să semneze… nu-i așa?

Degeaba te gândești să-ți trimiți muierile (doar ce-ai spus că femeia are „condiția slăbiciunilor ei” și că „femeia a început păcatul”!) pe Dealul Patriarhiei să urle isteric la Patriarh, pentru că o să reușești să-l enervezi și mai rău. Atât. Nimic mai mult.

După ce vei epuiza și metodele astea infecte, îți va rămâne doar schisma și asta ca să fie clar pentru toată lumea că tu ai vrut DOAR MĂRIRE… personală.

„Extraordinara” conferință de presă a fost… extra-ORDINARĂ!

Să amintesc puțin și despre mascarada numită „conferință de presă”, unde căpiatul de teodosie și-a adus un „avocat-academician al ONG-urilor”, despre care zicea că nu a avut cum să-l cenzureze.

Să te întreb pe țigăneasca ta: să mori tu că n-ați făcut strategia înainte? Tu „n-ai știut” ce o să spună, nu-i așa, infectule?

Dar nu cumva tu i-ai spus că Patriarhul nu ar fi scris cartea despre Brâncuși, așa cum mi-ai spus și mie despre F.P? Dacă Patriarhul „nu e în stare să scrie o carte”… atunci ești tu în stare? Tu, lovitule de prostie, care ți-ai dat doctoratul în Psalmii lui David și nu știi dacă David e sfânt sau nu!!!

Băăăăă, să vii într-o conferință extraORDINARĂ și să nu știi titlul unei cărți despre care spui că nu e scrisă de Patriarhul Daniel, e mai mult decât rușinos. Hai că vă spun eu, „academicieni de Valea portului”, care sunteți voi „academicieni pe persoană fizică”: lucrarea se numește „Brâncuși, sculptor creștin ortodox”, a apărut în anul 2013, la Editura „Trinitas”  și are 104 pagini, carte pe care chiar vreau să o citesc.

Din conferința de doi bani, și ăia găuriți, am ascultat trei minute, mai mult nu am rezistat… Restul, pentru că toată a fost alcătuită din resturi, mi-a fost povestit de prieteni.

Ce am văzut eu în cele trei minute? Doi oameni, mustind de frustrări, de ură și de răutate, care aruncau cu lături când în Bănescu – purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, când în academicieni, când în jurnalista Emilia Șercan și, mai ales, în Patriarhul Daniel. Niște silogisme de-alea scârboase, a la „Academia DOSiana”… când Patriarhul Daniel e genial, când nu e capabil să scrie o carte de 104 pagini etc…

Am înțeles că… „academicianul ONG-urilor” a spus: Academia nu știe carte”. Are dreptate. Academia nu știe carte pentru că este o clădire, academicienii însă… sunt intelectuali rasați, printre care el nu a vut loc.

„Academicianul” de la Tomitana vrea „oasele înapoi”!

Am mai văzut în presă că… „avocatul” lui teodosie a spus: Dacă ai luat oscioare din Zoticos (n.r. – unul dintre cei patru martiri de la Niculițel) de la Niculițel, din Dobrogea, și le-ai pus la temelia Catedralei Neamului… Dacă nu respecți Sciția Minor, Dobrogea asta, atunci adu oasele înapoi!”. Auuuu, ce pățirăți, mă? I-ați împrumutat oase Patriarhului Daniel și acum le vreți înapoi? Preafericirea Voastră, dați-le oasele înapoi! Dumneavoastră „nu respectați Dobrogea”, dar ei „respectă” sfintele moaște, zicând că sunt… OASE!

Am înțeles că „academicianul” lui teodosie a mai zis: Tu, Bănescule, cum îți permiți să te iei de un înalt ierarh?”… Dar tu, „academicianule” care NU EȘTI ACADEMICIAN, cum îți permiți să-l insulți pe Patriarhul Daniel, care, totuși, este Patriarhul B.O.R.?

La respectiva adunătură, teodosie stătea la masă ca o cucuvea cufurită și asculta cu încântare cum  era împroșcat Patriarhul cu toate zoaiele, apoi a spus că, după conferință, se va întâlni cu Patriarhul în rugăciune. E de o nesimțire alarmantă !…

Firesc și legal ar fi ca… acum… Patriarhul Daniel, pentru tulburarea pe care teoDOSie a provocat-o în sânul Bisericii, și nu numai, să-l bage în Consistoriu. Și dacă vrea, îl mai ajut și eu, pentru că mai sunt o groază… ”de groază”… știute și nespuse/ nescrise!

Cu „academicianul” închipuit, m-am întâlnit de foarte multe ori la evenimentele închinate marelui poet Mihai Eminescu, dar NICIODATĂ la mormântul lui Eminescu. Poate o fi fost, dar eu nu m-am întâlnit cu „domnia sa” (???). Și merg la mormântul marelui poet de vreo 23 de ani.

Se dă mare eminescolog, de pe scaun, dar dacă îl întreb: cum arată în acest moment mormântul lui Eminescu? Ce flori are puse pe mormânt? Mă tem că nu știe să răspundă.

E ușor să fie eminescolog, de pe scaun, să-l ”iubească” pe Marele Poet, dar să meargă la mormântul lui Eminescu… e în stare? E în stare să aducă apă pentru a-i stropi florile de pe mormânt? Să-și murdărească mâinile, smulgând ierburile de pe mormântul Marelui Poet? Să-i șteargă crucea? Să meargă pe vânt, pe ploaie, pe arșiță, pe ninsoare, ziua și noaptea? Eu… pe toate astea le-am făcut și le fac… și multe altele. „Academicianul” închipuit… le face?

Taraful de lăutari al lui Teodosie

Revenind la circul de la Tomis, am și eu o curiozitate. S-a terminat, mă, nunta-paranghelie? Atunci când nuntașul Tănăsescu striga: Costicăăă! Muzica. Închide-o de tot. Acum cântăm noi!… Teodosie și gașca de cântăcioși se credeau la nuntă și, înainte de aruncatul zoaielor, doreau să  schimbe tura de lăutari, dar și repertoriul, pentru că urma „taraful teoDOSie” cu un potpuriu de muzică țigănească. 😊

Apropiindu-mă de finalul acestui articol, vreau să vă mărturisesc că… Patriarhul Daniel nu se află printre  ierarhii mei preferați, nu am niciun interes să-i iau apărarea, nu urmăresc niciun avantaj, dar nici nu pot să rămân spectator la felul în care un infect ca teodosie, o creatură nefericită și bună de legat, minte cu atâta obrăznicie, nerușinare și nesimțire.

Preafericirea Sa nu se află printre ierarhii mei preferați poate și pentru faptul că nu-l cunosc foarte bine, dar cine știe… poate mă ajută teodosie să ajung la el și să-l cunosc, o întâlnire cu Preafericirea Sa fiind benefică pentru ambele părți.

Așa că… Preafericirea Voastră, aștept să mă invitați la un ceai. Vă promit o întâlnire de neuitat, pentru că nu veți avea cum să uitați ce v-aș putea spune și nu doar spune. Cu o astfel de ocazie, ați afla și despre alianțele pe care le-a făcut teodosie cu unii dintre sinodali, în ce scop și cu ce preț, în cazul în care nu știți.

Dacă mă invitați la un ceai și vreți să mă răsfățați, pentru că eu sunt o răsfățată, să-mi cumpărați un ursuleț de pluș! Îmi plac ursuleții de pluș!

Teodosie și stabilimentul „La felinarul roșu”

Teodosie… holbează-te bine la ce urmează și bagă la scăfârlie!

Bă, din cauza ta nu-mi pot desfășura activitățile în liniște, pentru că primesc tot felul de informații despre mizeriile tale. Dacă ar fi să scriu tot ce aud, ar trebui să scriu câte un articol la 15 minute, 24 de ore din 24. Oamenii apelează la mine pentru că au încredere și pentru că văd că nu mi-e teamă de un monstru ca tine. Am încercat să-i resping și apoi mi-a părut rău…

Tu nu te mai potolești? I-ai pus pe robii ăia să-ți facă „surpriză” volumul omagial de toată jena, ai făcut circ pe la emisiunile de la televiziunile preferate, pe Facebook…

M-am abținut și nu am scris nimic, deși am destule informații, pentru că eu vreau să mă descotorosesc de tine… DE TOT, dar acum cu Mitropolia ai întrecut măsura. Vrei Mitropolie și tu NU ești în stare să înlocuiești geamul acela spart de la turla Catedralei din Constanța, care e spart încă de pe vremea ÎPS Lucian! Ți-am spus de nenumărate ori că e curent în Catedrală, dar tu nu simți, pentru că ești nesimțit.

Schimbă becul acela de la felinarul de la poarta Arhiepiscopiei, că e ars de ani buni sau măcar schimbă felinarul. Pune un felinar roșu, să fie ca la stabilimentul „La felinarul roșu”!

Eu nu vreau să mai scriu despre tine, dar… voi scrie din două motive:

  1. Dacă-ți pui javrele să-mi răspundă în locul tău.

  2. Dacă mai minți ca un ordinar și îi acuzi pe alții de lucruri pe care le faci chiar tu.

Încetează cu tâmpenia cu Mitropolia! Nu mă determina să detaliez ce se află în spatele nebuniei tale! Să-ți intre bine în cap: la Tomis va fi Mitropolie, dar NUMAI după plecarea ta, viu sau mort, din scaunul de arhiepiscop. Ai înțeles, rușinea ortodoxiei?

Teodosie, o-preș-te-te!

Tu, cel mai corupt, cel mai infect, cel mai mincinos, cel mai fariseu, primul ierarh INFRACTOR din istoria B.O.R., tu, un homosexual înrăit, rușinea B.O.R. și a omenirii cu credință adevărată, tocmai tu vrei să fii Mitropolit al Tomisului, adică al doilea om în Biserică… după Patriarh? Niciodată, cățărătorule pe biserici și cisterne! Niciodată!

Și dacă, prin absurd, ar ceda Patriarhul la nu știu ce presiuni, ÎȚI PROMIT că voi declanșa cel mai mare scandal din istoria Bisericii și tot nu vei ajunge Mitropolit. Așa că… stai satano în banca ta, atât cât o să mai stai! Nu forța lucrurile, pentru că s-ar putea să-ți ceri plecarea înainte de vreme. Și așa ai ajuns mult prea departe.

Oprește-te, atât îți spun! O-PREȘ-TE-TE!… Pune STOP dorinței bolnave de preamărire personală, pentru că nu vreau să-mi investesc timpul și energia pentru a te pune la punct… de tot!…

Teodosie, o minte sufocată de păcate grave

Știu că foarte mulți ierarhi îmi urmăresc blogul. Ceea ce îi scriu nimicului este valabil și pentru cei care au de gând să susțină rușinea și mizeria numită teodosie și să pună presiune pe Patriarh, având fiecare anumite interese personale.

Vă adresez același mesaj: dacă vă pasă de Biserica strămoșească, vedeți-vă de problemele din eparhiile voastre, de credincioșii voștri, nu faceți jocul unui infect!

Nu uitați un lucru! Bolovanul, odată pornit la vale, nu se știe când și unde se oprește. Să nu se oprească și pe la voi prin eparhii!

În încheiere vreau să vă prezint niște maghernițe de-ale lui teodosie, numite biserici, construite de el ca să justifice cererea de ridicare a Arhiepiscopiei la rang de Mitropolie, care, la mintea lui sufocată de orgoliu, aroganță, narcisism, arghirofilie, simonie, dorințe de plăceri sexuale nefirești și alte păcate extrem de grave, ar vrea să facă parte din Mitropolia Tomisului și să o reprezinte! Priviți și veți înțelege că acest individ este lacom de mărire personală, că vrea Mitropolie doar ca să-i fie trambulină către funcția de Patriarh al B.O.R. – boala gravă a lui teodosie, netratabilă și nevindecabilă.

Vă întrebați, desigur, cum ar putea ajunge, dacă, totuși, Patriarhul Daniel este în funcție? Știe el ce să facă. Ce i-a făcut și răposatului arhiepiscop Lucian.

P.S. Noi… ne revedem vineri, 4 iunie a.c. sau cel târziu… luni, 7 iunie… cu articolul pe care voiam să-l postez astăzi… articol, vă asigur, tulburător și șocant.

Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel

Catedrala neterminată, începută de vreo 12 ani, din parcul Casei de Cultură.

 

Biserica cu hramul „Întâmpinarea Domnului“, amenajată în garajul unui imobil P + 1, situat pe str. Moților, nr. 36 (cartier Palas)

Biserica din Valu lui Traian. Așa-zisa turla a bisericii este din folie de plastic.

Șandramaua „Izvorul tămăduirii”, situată pe trotuarul Bd. Tomis.

  

Biserica „Sf. Mc. Haralambie”, Boema, Tomis Nord (zona benzinăriei PETROM).

   

Biserica „Sf. Mc. Ștefan”, situată în Parcul Gării. Nu are cruce!!!… Este folosita ca agenție de organizat pelerinaje!!!…

Cartierul Tomis 3. Aici trebuia sa fie o biserica, dar Arhiepiscopia, după ce a distrus terenul și nu a construit NIMIC, l-a pierdut prin decizie a instanței!…

Foto: rezistenta.ro/

Șandramalele lui Teodosie (neterminate, ilegale, nesigure). Fotomontaj: info-sud-est.ro

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Teodosie a dat scrisoarea la presă. El conspiră pentru debarcarea Patriarhului Daniel

Încă de la început precizez că… scriu acest articol cu o imensă scârbă, pentru că acest zlătar cu mitră… îmi provoacă o silă de nedescris.

Am primit foarte multe mesaje, am fost sunată de foarte mulți preoți și rugată să scriu ADEVĂRUL despre ce se ascunde în spatele circului făcut de teodosie (nu, nu e o greșeală, teodosie TREBUIE scris cu literă mică; un om mic și infect merită numele scris cu literă mică). 

Deși aș putea să scriu un articol amplu, mi-e SCÂRBĂ să-i mai acord prea multă atenție acestui GUNOI cu mitră, irecuperabil și inutil. O să mă ocup serios de el, să-l fac în loc de Patriarh, cum se vede deja, cel mult pensionar abandonat printr-o mănăstire, dacă după acest articol își va întărâta javrele să mă atace sau să facă referire la această postare.

Ai ceva de spus, SPUNE TU, NETERMINATULE, nu te ascunde în spatele unor  mârșăvii pe care le cunosc foarte bine… de 20 de ani!

Nu te dezminți, ai rămas același mizerabil, același ticălos. Te folosești de oamenii naivi sau dornici de afirmare, le dai informații trunchiate și interesate și le spui SĂ SCRIE, apoi… VEI FACE PE ”SUPĂRATUL” CÂND VEI CITI.

Așa făceai și cu mine, infectule! Numai că… eu aveam un statut când te-am cunoscut, nu eram adunată de pe marginea drumului și nu m-ai putut folosi chiar cum ai fi vrut tu. Recunosc, am căzut de multe ori în plasa ta, dar nu am lovit în oameni pe care nu-i cunoșteam, doar pentru că mă îndemnai și mă „învățai” cum să fac asta, punând la cale „anumite strategii” ticăloase și utile numai ție.

Această mizerie cu mitră… nu vrea Mitropolit, EL SE VREA PATRIARH! După ce a fost întronizat la Constanța, când încă eram mai proastă decât prevede legea, îi spuneam că mi-e foarte greu fără el, iar el îmi spunea:

– Stați liniștită! Nu va trece mult și mă voi întoarce.

Eu… căzută în cap… credeam că se referă la faptul că va veni în vizită prin București. N-am înțeles nici când mi-a repetat de foarte multe ori acest lucru. Jumătatea aia de metru cu mitră cu tot… a plecat la Constanța cu gândul că se va întoarce Patriarh!… 

 

 

Teodosie este cel care a dat presei scrisoarea prin care PATRIARHUL îl înștiințează că refuză să-l ridice la rangul de Mitropolit 

Surse demne de încredere din Arhiepiscopia Tomisului mi-au spus:

– Când a primit scrisoarea Patriarhului, țiganul s-a făcut mai negru decât e. A început să tremure și l-a sunat pe secretarul Patriarhului, amenințând că va da scrisoarea presei ca să vadă dobrogenii (care, mă, piticule erotic, ăia cinci- șase rătăciți prin catedrala de la Constanța?) că Patriarhul se opune înființării Mitropoliei.

Auzi, mă, diavole, ți-am luat jucăria? Nu-l mai poți amenința pe Patriarh cu subiectul F.P și acum ai găsit altceva? Caracter infect, șantajist ordinar.

Același surse din Arhiepiscopia Tomisului, mi-au mai spus că, după ce l-a sunat pe secretarul Patriarhului, și-a chemat sluga de serviciu și alte slugi „de încredere” și, în stilul caracteristic ticălos, pe care îl știu foarte bine, s-a sfătuit cu ei:

– Avem nevoie de o strategie foarte bună, să nu pară că scrisoarea a plecat de aici. Și trebuie să-mi pregătesc și răspunsurile pentru acuzații, a zis gunoiul B.O.R.

Mă, derbedeule, după ce că l-ai amenințat pe Patriarh și te-ai și ținut de cuvânt, acum îl acuzi că dumnealui a dat scrisoarea? Ești nebun de legat. Nu te gândești că există niște martori? Mizezi pe faptul că nu vor vorbi. Nu vorbesc public, dar iată că așa cum mi-au spus mie, spun și altora. Eu am scrisoarea încă din prima zi în care ai ordonat să circule pe WhatsApp și puteam să o public, pentru like-uri sau și mai mult, pentru a fi cea de la care o prelua presa, DAR N-AM VRUT SĂ-ȚI FAC JOCUL.

Vă asigur că sunt cea mai în măsură să vorbesc despre această lichea, pentru că am stat lângă el 20 (douăzeci) de ani. 20 de ani s-a hrănit din energia mea… acest monstru. În 20 de ani, știți de câte ori am auzit expresia „avem nevoie de o strategie foarte bună”? De nenumărate ori, în foarte multe cazuri.

Cea mai recentă ”audiție” a fost în anul 2018, după ce am publicat cartea în care l-am descris ca pe un sfânt, pentru că, atât de bătută în cap am fost, chiar am crezut că nemernicul e de rangul sfinților.

Revenind la scrisoare. Cineva i-a sugerat lui teodosie să dea mai întâi scrisoarea preoților, să circule de la unul la altul, ca să se piardă urma ei. I-a mai spus că…, după ce o să apară în presă, presa îl va căuta și atunci să joace teatru (s-a scris că a încercat și a ratat de câteva ori să ajungă actor!) și să dea un răspuns evaziv, apoi să facă o conferință de presă.

El a spus că este o idee foarte bună. Așa că…, înainte de a ajunge în presă, scrisoarea a circulat câteva zile pe WhatsApp, de la un preot la altul. Apoi, epistola a ajuns în presă și, conform „strategiei”, presa l-a căutat, deci… ticăloșia i-a reușit.

Măi, Iuda, Irod și tot ce a avut neamul omenesc mai întunecat, mai mizerabil, mai pestilențial, mai urât, cum ai tupeul să sugerezi că Patriarhul Daniel a fost cel care a dat scrisoarea în presă? Patriarhul avea interesul să te caute presa pentru a răspunde „acuzațiilor”… sau tu, cocotă masculină, pitic erotic, care nu știai cum să te mai sulimenești în fața camerelor TV?

Ai spus că, miercuri, 26 mai a.c., vei ține o conferință de presă – unde mai mulți istorici (???)   vor aduce argumente imbatabile ca să-l convingă pe Patriarhul Daniel, care din punctul tău de vedere… e prost, de necesitatea reînființării Mitropoliei Tomisului.

Bă, rătăcitule, doar centuristele și handicapații din jurul tău te pot crede, iar interesații se fac și ei că te cred. Când ai anunțat conferința? Vineri, 21 mai a.c. Păi… când, milogul Universului, aveai timp să organizezi o „conferință” de o astfel de amploare și importanță, cu atâția invitați, în trei zile lucrătoare? Organizarea acestei „conferințe” face parte din strategia ticluită încă de când ai primit scrisoarea, adică de mai bine de o lună, boșorog mincinos și nevrednic ce ești!

Am un mare respect pentru oamenii în vârstă, pentru cei înțelepți. Ei sunt, pentru mine, comori de la care mereu am de învățat, tu nu ești un bătrân frumos, tu ești doar un boșorog peste care a trecut viața… din care nu ai înțeles nimic.  

 

Infractorul teodosie – blestemat încă din tinerețe

 Ia, zi, mă, teodosie, pentru ce ar trebui să-ți fie Patriarhul Daniel recunoscător? Pentru că te-a tolerat ani de zile să conduci Arhiepiscopia de care ți-ai bătut joc? Pentru că a trecut cu vederea când erai în proces și sub urmărire judiciară și nu aveai nici măcar drept de semnătură și nici dreptul de a părăsi localitatea? Pentru că ți-a tolerat toate clovneriile, toate lăturile aruncate pe imaginea B.O.R., toate batjocoririle canoanelor, toate sfidările la legile scrise ale Bisericii strămoșești? Pentru ce, mă, RUȘINEA ORTODOXIEI și JIGNIREA CREDINȚEI?

Ai sugerat de multe ori că Patriarhul a fost cel care ți-a făcut dosarul în legătură cu cazul Nazarcea și că, dacă erai infractor, s-ar fi dovedit încă de pe vremea lui Teoctist.

Bă, tu te auzi și crezi ce spui? Păi… pe vremea lui Teoctist doar făceai repetiții pentru a deveni infractor. Ferma Nazarcea nu a fost distrusă de tine din primul an, ai distrus-o în timp, mincinos notoriu ce ești. Dacă te-ai tăvălit pe covorul din biroul Vioricăi Dăncilă și ai ieșit otreapă curată (era să scriu basma, dar e prea mult pentru tine) asta nu înseamnă că nu ai furat și nu ești infractor. Arată românilor Ferma Nazarcea! Unde e, infractorule?

Și ca să închei, pentru că mi-e prea scârbă de acest individ slinos, mai punctez doar câteva lucruri.

Bă, rușinea omenirii, ai zis că ție poate să-ți dea sancțiuni numai Dumnezeu. Păi… ți-a dat sancțiuni, numai că nu le vezi, chiorule, și nu le simți, nesimțitule!

Cea mai grea sancțiune pe care ți-a dat-o este blestemul femeii aceleia, știi la cine mă refer, care te-a blestemat încă de când erai asistent la facultate, blestem de care nu ai scăpat și de care nu vei scăpa niciodată. Iar eu, cât am fost lângă tine, am mai îndulcit acel blestem, fără să-mi dau seama.

Dragii mei urmăritori și „stimabililor” dușmani, teodosie a fost blestemat de o femeie, într-un context tulburător, să nu-și găsească odihna nici ziua, nici noaptea, să se caute pretutindeni și să nu se regăsească nicăieri. Adică… blestemul lui Cain… Ucigătorul… Nu mai credeți că teodosie e neobosit!… ESTE BLESTEMAT.

Vei mai avea o sancțiune de la Dumnezeu, chiar dacă, prin absurd, ai ajunge și Patriarh, ULTIMA PERIOADĂ A VIEȚII O VEI PETRECE ÎNTR-O CRUNTĂ UMILINȚĂ. SĂ NU UIȚI ASTA! Tu știi bine că eu nu vorbesc fără acoperire.

Și încă ceva, teodosie. Vezi cum MĂ ROGI, CUM MĂ PROVOCI, atacându-mă prin gunoaiele tale, să vorbesc și despre asta. Sper să nu mă determini să vorbesc și despre alianțele infame pe care le-ai făcut cu unii dintre ierarhii din Sinod și, mai ales, cu ce preț. Repet. O replică, numai una, din partea altcuiva, în afară de tine, chiar dacă menționează că „te vei supăra”… și te calc în picioare, nimicule și blestematule!

„Eu nu am plagiat nimic, este vorba despre doctorat, cine e acuzat? Nu persoana, calculatorul e acuzat” – Teodosie 😊😊😊

Dacă în acest articol sunt cuvinte care ți se par jignitoare, deși le meriți pe deplin, să știi că n-am vrut să le scriu. Calculatorul e de vină.

Închei aici. Ne reîntâlnim vineri, 28 mai a.c, sau cel târziu luni, 31 mai, cu un alt subiect tulburător. Bine, asta dacă nu mă determină teodosie să mă ocup serios de el.

P.S.

Aici… aveți reprezentația Circului Tomis – integral, nu doar ce au dat ei.

 ”Costicăăă! Muzica. Închide-o de tot! Acum cântăm noi” – Tănăsescu.

Uitați-vă la teodosie cum se transfigurează când vede microfoanele!

Uitați-vă și cum așteaptă să intre în direct! Stă ca o curvă la agățat. Și Patriarhul a dat scrisoarea (?!?)… așa zici, panaramă ordinară…

Nici cuvintele astea n-am vrut să le scriu. Calculatorul e de vină… 😊

https://web.facebook.com/179534978911984/videos/237926751423162

Teodosie mi-a cerut să adun informații compromițătoare despre preoți, ierarhi și Patriarh!

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Călugăria – ținutul răstignirii a tot ce-i omenesc…

 

În articolul IPS Calinic – „Pasărea Spin într-o altă versiune” am scris un fragment pe care am spus că poate îl voi dezbate într-o viitoare postare. Nu eram hotărâtă dacă o voi scrie sau nu, dar la cererile multora dintre voi, am decis s-o scriu.

 

Punctul de pornire al acestui articol este fragmentul: „Și călugării și ierarhii sunt și ei tot oameni. Au aceleași nevoi ca fiecare dintre noi. Și ei au nevoie de un loc sigur în inima cuiva, de o mângâiere, de o îmbrățișare caldă, de o încurajare sinceră…

 

IPS Bartolomeu Anania spunea că orice călugăr are nevoie de o prietenă femeie, deoarece acesta e semnul normalității. Prietenă, nu neapărat iubită sau amantă. Zicea că… cine spune că nu are nevoie, ori minte, ori e homosexual.

 

După cum ați văzut, în lumea monahală apar tot felul de deviații comportamentale și sexuale tocmai din acest motiv, pentru că statutul îi încorsetează și îi privează de normalitatea pe care Dumnezeu a pus-o în oameni. Foarte puțini sunt cei care își pot pune firea la zid, și asta, de multe ori, după vârste înaintate.” (linkul mai jos)

 

 

În spatele ușilor închise ale mănăstirilor…

 

Cei care îmi urmăriți blogul știți că… 20 de ani m-am spovedit la Teodosie (aș spune … bine ar fi fost dacă nu l-aș fi cunoscut, dar știu că toate au un rost). Tot acest timp am stat mai mult prin mănăstiri. Nu doar Teodosie „m-a ajutat” să petrec atâția ani prin mănăstiri, ci și faptul că am lucrat în presă pe domeniul religie-culte.

 

Chiar dacă eram intoxicată de „ascultări, blagoslovenii, amenințări subtile cu demoni, ispite, iad, blesteme etc.”, am avut posibilitatea să ascult poveștile de viață ale multora dintre călugări, călugărițe, ierarhi, dar și preoți de mir. Unele de-a dreptul halucinante, pe care atunci nu le-am înțeles pe deplin, dar după ce am ieșit de sub influența nefastă a lui Teodosie, după ce m-am detașat de toate sufocările lui cu iz de libertate „în Hristos”, am putut să văd clar ce se întâmpla și ce se întâmplă, de fapt, în spatele ușilor închise ale mănăstirilor.

 

După ce am participat la primul ritual de tundere în monahism, am ieșit din biserică foarte răvășită. Deși pare o întoarcere în „brațele părintești” și o alegere… este, de fapt, înjugarea la umilință din decepție, alegere pripită, disperare, neajunsuri, frica de supraviețuire în mijlocul lumii, dorința unei vieți fără griji materiale, fuga de propriul trecut și de propria viață. Foarte puțini sunt cei care aleg calea monahismului din dragoste sinceră de Dumnezeu, în cunoștință de cauză, cu o documentare temeinică în prealabil.

 

În ritualul tunderii în monahism se pun niște întrebări, ale căror răspunsuri par alegeri proprii, dar răspunsurile sunt… impuse.

 

Iată un fragment din acel ritual, chipurile, plin de lumină și de speranță:

 

„-De ce ai venit, soră (sau frate), căzând la Sfântul Altar şi la această sfântă însoțire?

 

-Dorind viaţă pustnicească, cinstite părinte.

 

-Doreşti să te învredniceşti de îngerescul chip şi să fii rânduit în ceata monahilor?

 

-Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.

 

 -Cu adevărat bun şi fericit lucru ai ales, numai de îl vei şi îndeplini. Pentru că lucrurile cele bune cu osteneală se câştigă şi cu durere se împlinesc. De bunăvoie şi din cugetul tău te apropii către Domnul?”…

 

Deși în ritualul respectiv viitorul monah este întrebat dacă dorește să se învrednicească de „îngerescul chip”, după răspunsul lui i se promite osteneală și durere, pentru că lucrurile bune așa se împlinesc. Păi, dacă „se învrednicește de îngerescul chip”, de ce mai are nevoie de osteneală și durere, pentru că îngerii nu au nevoie nici de una, nici de cealaltă. În Rai, unde trăiesc îngerii, nu există „nici durere, nici întristare, nici suspin…”, iar ei, ”învrednicindu-se de îngerescul chip”, ar trebui să trăiască asemenea îngerilor.

 

După ce li se spune: „Cu adevărat bun şi fericit lucru ai ales, numai de îl vei şi îndeplini”, se continuă cu „Pentru că lucrurile cele bune cu osteneală se câştigă şi cu durere se împlinesc”. Deci, după ce viitorul monah „alege” să trăiască asemenea îngerilor, aproape de Dumnezeu, să-L slăvească pe Dumnezeu, i se promite o viață plină de osteneală și durere, pentru alegerea de a se „învrednici de chipul îngeresc”. Adică, dacă tot au ales să Îi slujească lui Dumnezeu, Dumnezeu îi pedepsește cu o viață plină de osteneală și durere. Așa vrea Dumnezeu? Nu. Așa vor oamenii. Acest ritual este de fapt o punere a capului în jug, dar nu în jugul Lui Hristos, ci în cel al mai marilor Bisericii, de care monahii trebuie să facă ascultare necondiționată. Ascultare de oameni, deși Dumnezeu a dat libertatea omului de a alege până și îndepărtarea de El.

 

Ritualul călugăriei, deși pare un ritual de moarte a omului vechi și naștere a omului nou, în realitate este un ritual deprimant prin care se asistă la înmormântarea unui om de viu, căruia i se anulează orice drept. Dreptul de a alege, dreptul la liberă exprimare, dreptul de a se deplasa unde și când simte nevoia (pentru că orice ieșire din mănăstire se face cu acordul starețului, iar starețul pleacă din mănăstire cu acordul ierarhului, iar ierarhul, pentru deplasări în afara eparhiei, trebuie să aibă acordul fie al ierarhului în eparhia căruia merge, fie al Patriarhului, dacă se deplasează în afara țării). Viitorului monah i se ia dreptul de a trăi ca un om normal, de a iubi, de a se îndrăgosti, de a purta hainele pe care și le dorește, i se ia până și dreptul la o îmbrățișare sinceră, pentru că, vezi Doamne, vine ispita trupească, „ispită” care oricum vine și care de cele mai multe ori degenerează în manifestări împotriva firii.

 

”Omul vechi” moare, chipurile… și se naște omul nou – monahul, dar… trezit din euforia primirii ”chipului îngeresc”, trezit din amăgire… constată că i s-a schimbat doar numele… i s-au schimbat hainele… el rămânând același om… cu același trecut plin de frustrări, frici, traume etc.

 

După ce am asistat la primul ritual de tundere în monahism, l-am întrebat pe Teodosie cine este autorul acelui ritual. N-a știut. Bine, el nu știe dacă Prorocul David e sfânt, deși și-a dat doctoratul în Psalmii lui David. Vă dați seama că el „l-a făcut”. A muncit mult, a studiat 😊. Dar în emisiunea lui de doi bani, am înțeles că a zis că se interesează și spune data viitoare. O fi spus?

 

Capcana „chip îngeresc sau îngerul în trup”

 

După cum am spus, petrecând 20 de ani prin mănăstiri, am avut ocazia să ascult poveștile de viață ale multora dintre călugări și călugărițe. Din păcate, mănăstirile sunt pline de călugări și călugărițe care s-au călugărit fie din decepție, fie din cauza sărăciei, fie din multe și dese frustrări și traume.

 

Am spus că sunt și călugări care au ales această cale din dragoste pentru Dumnezeu, cântărind bine înainte de a face pasul, cunoscând ce viață îi așteaptă și asumându-și toate cele ale călugăriei. Din păcate, aceștia sunt foarte puțini, „turma mică”. Doar acești monahi rezistă unei vieți atât de aspre și nedrepte de multe ori, doar ei merg până la finalul vieții fără să se dezumanizeze, fără să își piardă mințile și fără să caute refugiul fie în alcool, fie în destrăbălări sexuale.

 

Deoarece nu doresc să scriu un articol care să pară interminabil, chiar dacă poveștile de viață la care voi face referire sunt răvășitoare, voi enumera doar câteva dintre motivele pentru care mulți s-au refugiat la mănăstire.

 

În afară de decepție, sărăcie, multe și dese frustrări și traume, am întâlnit și motive halucinante. Tinere care, ademenite de „chipul îngeresc”, s-au călugărit pentru a scăpa de ciclul menstrual. Deoarece aveau dureri foarte mari în perioada respectivă, s-au gândit că, dacă se vor călugări și vor primi „chipul îngeresc”, vor scăpa și de chinuitoarea și neplăcuta perioadă a menstruației.

 

În cazul lor, răspunsul la întrebarea:

 

„-De ce ai venit, soră, căzând la Sfântul Altar şi la această sfântă însoțire?

 

Trebuia să fie:

 

-Pentru a scăpa de ciclul menstrual. 

 

Nici unii dintre tineri nu au fost mai „prejos”. Pentru că erau prea săraci sau plini de alte frustrări și nu se puteau apropia de fete de teama unui refuz, – deși trupul își cerea dreptul -, au mers la mănăstire crezând că, dacă vor primi „chipul îngeresc”, nu vor mai avea pofte trupești. La prima vedere ar fi de râs, dar astfel de monahi, care trăiesc o viață în care s-au trezit crezând că o figură de stil poate deveni realitate, au ajuns fie la a-și găsi refugiul în cele mai stranii apucături, fie la psihiatrie sau și mai rău… s-au sinucis.

 

Îngrădirile la care se supun din întâmplare ciuntesc sufletul și creează tot felul de frustrări. Normalitatea, nevoile pe care Dumnezeu le-a pus în om văzute ca păcat, neasumate și negestionate printr-un program riguros și printr-o luptă aprigă cu omul care nicidecum nu moare la călugărie, pot naște în „îngerul în trup” cele mai monstruoase apucături, care pot fi potolite prin excese sexuale, sadism, dorința de a umili în permanență pe cineva, dorința de mărire și de stăpânire peste tot și peste toate.

 

Călugării ajunși în mănăstire din motivele mai sus menționate, la un moment dat, pentru a supraviețui, își creează o realitate paralelă, în care chiar cred că nu mai sunt oameni, că sunt dumnezei la care lumea trebuie să se închine. Nu doar că nu mai acceptă că sunt oameni, ba, mai mult, se urăsc dacă își amintesc faptul că sunt oameni și îi urăsc pe cei care le amintesc acest lucru.

 

Am întâlnit mulți călugări – și când spun călugări, mă refer și la unii dintre ierarhi – care, balansând între „îngerul în trup” și omul care nu-i dădea pace, nu-și mai găseau/ găsesc locul niciunde. Nici printre oameni, nici printre îngeri. Rămân suspendați între ceva și nimic.

 

Și pentru că lângă Teodosie am stat 20 de ani și l-am văzut ca om abia după ce am publicat lucrarea „Mai mult decât o carte – Adevărul”, voi da un exemplu concret.

 

Când am început să mă lămuresc de faptul că Teodosie nu e sfântul coborât din icoană, ba dimpotrivă, este tocmai opusul, într-o seară, când era în vizită la mine, i-am spus că din acel moment am hotărât să mă raportez la el ca la un om, nu ca la un sfânt și nici măcar ca la un arhiereu. Așa că, deși îmi va fi foarte greu, voi începe prin a mă adresa la per tu, am zis. La momentul acela nu eram pregătită să fac acest lucru, dar am vrut să văd cum reacționează.

 

S-a speriat foarte rău, i s-au umplut ochii de lacrimi și și-a încrucișat mâinile privind în pământ.

 

-De ce vă sperie acest lucru și de ce vă detestați ca om, căci dumneavoastră vă detestați cumplit ca om. Ce ați făcut din dumneavoastră? Ce sunteți? O funcție și atât?

 

Nu mi-a răspuns. Era din ce în ce mai tensionat. Îi amintisem că „îngerul în trup” era de fapt un om. Un om ca toți oamenii. Singura diferență era că purta veșminte aurite, mitră și mantie asemenea împăraților, numai că nu era nici măcar împărat. Era un împărat închipuit. Atât.

 

Am vorbit, am tot vorbit, am pus întrebări la care așteptam răspunsuri. N-a ridicat privirea din pământ. După un timp mi-a șoptit că trebuie să plece. Parcă nici să vorbească nu mai avea putere. Mi-a fost foarte milă de el. M-am gândit că nu poate fi nimic mai cumplit decât fuga de tine.

 

Înainte de a ieși pe poartă, s-a întors către mine. Cu lacrimi în ochi și cu mâinile încrucișate, de parcă ar fi vrut să se apere de ceva, mi-a zis:

 

-Dacă doriți să mai ținem legătura, vă rog să vă raportați la mine ca la un arhiereu!

 

Deci omul Teodosie (Macedon)… îl îngrozise de-a dreptul.

 

-Doresc să țin legătura cu dumneavoastră, dar ca om, nu ca ierarh. 20 de ani v-am văzut ca pe un sfânt coborât din icoană și am greșit. Și eu v-am alimentat iluzia că sunteți ceea ce nu sunteți de fapt.

 

Nu am mai spus nimic, dar, pentru că nu mai eram acea ființă care îl adula, ura lui față de mine creștea. La fel și dorința de răzbunare.

 

„Roadele” vieții călugărești neasumate – tulburări comportamentale grave și nu numai

 

În lumea monahală, unde ar trebui să fie oameni, etaloane de demnitate, moralitate, sinceritate etc., caractere șlefuite după matricea divină, sunt din păcate mulți oameni frustrați, inadaptabili, dar și cu grave probleme psihice.

 

Sper că nu vine vreun rătăcit să spună că lovesc în tot monahismul. Aici, după cum am mai spus, vorbesc despre cei care, neștiind ce caută în viața lor, s-au trezit pe la mănăstiri și, mai grav, unii s-au trezit prin sinod.

 

Cazurile cu grave tulburări psihice și comportamentale pe care le-am întâlnit au la bază frustrări sexuale. Abstinența, care nu e făcută pentru oricine, naște monștri interiori. Aș putea să dau foarte multe exemple, dar mă voi opri doar la unul.

 

În urmă cu vreo 8 ani cred, pe la începutul lunii decembrie, am primit un email de la un călugăr din Sfântul Munte. Îmi scria că mă descoperise de curând și că mă apreciază foarte mult pentru ceea ce fac și pentru modul în care aștern pe hârtie întâmplări, gânduri, stări. Că a simțit că sunt un om sensibil, deosebit etc.

 

Și cum eram nepermis de spălată pe creier de „duhovnicul meu”, primul gând a fost să-i scriu să ardă cărțile, deoarece mi se părea o „blasfemie” ca în Sfântul Munte să fie cărți semnate de o femeie. 😊 Privind în urmă, de multe ori mă întreb cum de am putut să fiu atât de bătută în cap?!? Eu am puterea să râd de mine, dar… vorbind la modul foarte serios, religiozitatea „predată” de unul ca Teodosie este extrem de nocivă pentru sănătatea psihică a unui om.

 

Revenind la relatarea legată de călugărul din Sfântul Munte, pe care nu o voi reda integral pentru că este o poveste foarte lungă, voi puncta succint doar aspectele foarte importante.

 

I-am răspuns la acel email cu emoție și bucurie, considerând că niște cuvinte trimise din Sfântul Munte sunt mari binecuvântări.

 

După ce am trimis acel email, imediat am primit un altul în care mi se cerea numărul de telefon. I l-am dat fără ezitare. După aceea au urmat lungi convorbiri telefonice, emailuri, fotografii din Sfântul Munte, descrieri… în fiecare dimineață. Am avut și am suficient material pentru a scrie un jurnal de iarnă din Grădina Maicii Domnului. Eram foarte încântată și foarte fericită de ceea ce îmi era dat să trăiesc.

 

În perioada sărbătorilor de iarnă mă suna seara și îmi cânta colinde…

 

După sărbătorile de iarnă am primit un email în care îmi recomanda un film, – „Inima mea îți aparține” -, apoi într-un alt email, trimis la un interval foarte scurt, îmi scria: „Ce o fi cu oamenii? Știu câtă suferință le aduce iubirea si tot nu se lasă de ea.”

 

În următorul email îmi scria care sunt standardele „în materie de femei”. Imediat ce am citit „nu-mi plac femeile înalte”, m-am liniștit. Sunt înaltă, deci nu aveam cum să mă încadrez în standardele lui. Nici nu avea cum să-i placă femeile înalte, din moment ce el era scund și foarte, foarte slab. Era ca o umbră. Părea mai degrabă un copil care avea nevoie de protecție, decât un bărbat care ar fi putut oferi protecție.

 

Eliberată de gândul că aș putea să fiu o „ispită” pentru el, am continuat convorbirile telefonice și corespondența trimisă prin email. Deși credeam că totul se va îndrepta spre o prietenie duhovnicească, el începuse, cu toate că știa că nu mă încadrez în standardele lui, să-mi recomande tot mai des, fie filme de dragoste, fie romane de dragoste, fie piese romantice.

 

Nu înțelegeam ce putea fi în mintea lui, dar nici nu puteam renunța la „darurile” din Sfântul Munte, mai ales pentru faptul că nu-mi trimitea doar fotografii recente, ci și alte fotografii din arhiva lui, din diverse locuri din Grădina Maicii Domnului și diverse anotimpuri.

 

La începutul lunii ianuarie m-a sunat și mi-a spus că va veni în București și că abia așteaptă să ne cunoaștem.

 

A venit și „ziua cea mare”. Călugărul din Sfântul Munte, „marea binecuvântare”, se afla în apartamentul în care locuiam. Mi-a adus o mulțime de daruri. Icoane, iconițe, cărți, tămâie și diverse produse din Sfântul Munte.

 

Prima seară a fost o seară foarte specială. Am servit ceva, am povestit, mi-a cântat pricesne… La sfârșitul întâlnirii mi-a zis că ar avea un material pe care ar vrea să-l publice și că, dacă aș dori, m-ar ruga să mă uit puțin pe el. Am răspuns cu mare bucurie, promițându-i că până seara următoare, când se oferise să ne vedem din nou, va fi gata.

 

După ce a plecat, am citit materialul respectiv, care… din păcate… ar fi trebuit rescris, dar ca să nu-l jignesc, am îndreptat ce se putea îndrepta.

 

În următoarea seară a venit din nou călugărul – „binecuvântarea” din Sfântul Munte. I-am dat materialul corectat, apoi am luat cina împreună. După masă, nu s-a oprit în sufragerie, a mers mai departe și m-a întrebat dacă în acea direcție e dormitorul. Uimită, i-am răspuns că da, crezând că vrea să se odihnească puțin, deși era cam ilogic, din moment ce aveam o canapea și în sufragerie.

 

Ajunși în dormitor, i-am spus că mă retrag dacă dorește să se odihnească. El a spus că nu e nevoie.

 

S-a întins pe pat. Spațiul din dormitor nu era foarte ofertant, având loc doar un pat de mijloc și o bibliotecă în miniatură. Pentru că nu aveam unde să aduc nici măcar un scaun, m-am așezat pe un colț de pe marginea cealaltă a patului. L-am rugat să-mi povestească despre locul în care se afla peștera lui preferată. Știam asta dintr-o convorbire telefonică.

 

-Lasă!, mi-a zis. Mai bine îți povestesc despre femeile din viața mea.

 

Am făcut ochii mari de uimire. Nu-mi venea să cred ce auzeam.

 

-Glumiți, nu?, l-am întrebat aproape în șoaptă, de parcă mi-ar fi fost teamă de răspuns.

 

-Nu. Nu glumesc, a spus, și a început să-mi povestească despre experiențele și fanteziile lui sexuale, experiențe și fantezii pe care cred că un mirean nu le poate avea. Am încercat să-l opresc de câteva ori, dar era de neoprit.

 

Mi-a zis că are câteva amante în București, la care vine de două ori pe an, și că de la mine pleacă direct la una dintre ele.

 

La un moment dat, a sărit din pat, și-a tras cu brutalitate pantalonii și a vrut să se apropie de mine. Din instinct am deschis fereastra, deși nu puteam sări, pentru că erau gratii la geam.

 

-Ieși imediat din cameră!, i-am zis vorbindu-i dintr-o dată la per tu. Cum aș mai fi putut avea respect pentru unul care venise „sfânt” și se „trezise” în fața mea fără pantaloni? Am crezut că ești o mare binecuvântare venită din Sfântul Munte, dar ești un mizerabil care se crede bărbatul fatal.

 

-Nu vrei să încerci?, a avut tupeul să mă întrebe.

 

 

-Ieși!, i-am zis. Dacă mai faci un pas spre mine, o să strig să vină tot blocul să vadă cum arată un gunoi venit din Sfântul Munte.

 

Speriat, s-a îmbrăcat și a mers în sufragerie. I-am pus materialul în brațe, darurile pe care mi le adusese cu o seară înainte, am deschis ușa și i-am zis:

 

-Ieși! Nu vreau să te mai văd în viața mea. Pozezi în mare sfânt și nu ești altceva decât un obsedat sexual. Am ascultat toate mizeriile pe care mi le-ai povestit, crezând că, dacă nu mă încadrez în standardele tale, te vei opri doar la a-mi povesti, dar văd că „funcționezi” și la femeile mai înalte decât tine.

 

Privea înmărmurit. Nu știa ce să facă, ce să spună.

 

-Să zici mersi, dacă nu-i voi scrie mai marelui Sfântului Munte, dar nu te baza că nu o voi face. Și acum pleacă, mizerie de om ce ești.

 

-Stai să spun ceva, te rog!, a îngăimat.

 

-Ieși!, am zis hotărâtă. Acum! Nu mă forța să te arăt lumii!

 

Și-a pus cadourile înapoiate în traista țărănească pe care o avea, traistă de „anahoret”, și a plecat. Deși a mai încercat să ia legătura cu mine, să-mi „explice”, nu i-am mai răspuns la niciun apel telefonic și la niciun mesaj.

 

    După plecarea lui, primul căruia i-am povestit despre îngrozitoarea experiență pe care am avut-o cu „sfântul” din Grădina Maicii Domnului… a fost Teodosie. În articolele denigratoare la adresa mea, regurgitate prin filtrul mizeriei lui interioare, Teodosie, scoțând din context din cele mărturisite, le-a prezentat cum a vrut el, deși știa că lucrurile au stat altfel decât a comandat să fie scrise.

 

La încheierea acestui material am vrut să anunț titlul articolului pe care urmează să-l postez săptămâna viitoare, dar… vă las pe voi să alegeți.

 

Aveți aici trei titluri de articole: Prostituate la 12 ani; Rușinea de a fi virgină; De la Altar la Spitalul de Psihiatrie. Voi veți alege titlul articolului pentru săptămâna viitoare. Scrieți în comentarii pe Facebook sau pe blog.

 

Vă îmbrățișez cu drag!

 

 

IPS Calinic – „Pasărea Spin într-o altă versiune”

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 5 comentarii

IPS Calinic – „Pasărea Spin într-o altă versiune”

Offf!!! Cum să mai încep și acest articol? Mă bântuie Teodosie… El pe mine și eu pe el… Știu din surse foarte sigure că și eu îl bântui. 😊

Măi „Tati”, măi, mare iubire se pare că a fost între noi de nu mai scăpăm unul de altul 😊. Până și IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care nu cunoaște toate detaliile, spune că povestea noastră a fost un fel de Pasărea Spin într-o altă versiune. 😊. Citește ce a scris! Merită. Bine, tu nu meriți cum și ce a scris despre tine, dar merită să citești doar.

Nu știu cine a trimis acel mesaj cu întrebările respective, dar când am citit: ea însăși fiind „nomen odiosum” pentru I.P.S. (cum ar zice antecesorul său vecin exilat Publius Ovidius Nasso)… nu știam ce să fac!?! Să râd sau să plâng?

Bine, măi „Tati”, măi, de la fiica ta duhovnicească, de la singurul om loial din viața ta, de la confidenta și prietena ta am ajuns „nomen odiosum”? Ce demoni înverșunați ți-au schimbat inima? Ți-au schimbat-o sau de la început a fost așa și nu am văzut-o eu din prea multă iubire? Oricare ar fi adevărul, nu mai caut răspuns. Nu mă mai interesează. M-ai vindecat de tine. Pentru totdeauna. Rămâne să vezi dacă tu te vei vindeca de mine vreodată, pentru că nu vei mai găsi pe nimeni care să-ți stea la picioare, din iubire, 20 de ani, „nu ca un ostatic, ci ca un om liber”, după cum spune IPS Calinic.

Înaltpreasfinția Sa este foarte delicat și spune că relația noastră nu a degenerat pentru că suntem două persoane foarte serioase, dar realitatea este alta. Eu sunt cea serioasă și cea care a văzut în tine un sfânt coborât din icoane, în timp ce tu, la adăpostul nopților în care nu erai cu mine, erai în dormitor cu tineri, mulți dintre ei minori. Ți-am mai spus și îți spun și acum. Nu vei ieși din viața asta până când nu se va afla adevărul despre tine – CU PROBE. Dumnezeu nu va îngădui fariseismul tău până la sfârșit. Sunt sigură de asta.

Tot IPS Calinic spune că suntem două caractere puternice și din acest motiv au apărut neînțelegeri.

Înaltpreasfinția Sa este un om mult prea delicat, după cum am spus… Teodosie și caracterul puternic – baba și mitraliera. Da, eu am un caracter puternic, iar după loviturile lui Teodosie am devenit și mai puternică, dar cățărătorul pe cisterne, biserici, taburi, băieței etc. este o mămăligă întinsă. Vorba domnului jurnalist Constantin Cumpănă, dacă îi iei odăjdiile și crucea e un nimeni, o caricatură obosită…

Tot IPS Calinic a spus, după cum am amintit mai sus, în glumă se pare, că… povestea noastră e un fel de Pasărea Spin într-o altă versiune. Poate ar fi trebuit să fie, dar eu nu am priceput, nu am perceput nimic omenesc în „îngerul” din fața mea. Nici în zilele petrecute împreună, dar nici în nopțile – multe la număr -, unele petrecute chiar în dormitorul arhieresc.

Să vă povestesc ceva, pe scurt; detalii veți găsi în volumul 2 al lucrării „Mai mult decât o carte – Adevărul”. Vă povestesc așa… ca să aveți de cine să râdeți. Acum râd și eu de mine, de ce n-ați râde și voi?!?

Prima noapte în care m-a invitat în dormitorul arhieresc a fost, bineînțeles, la București. M-a chemat la miezul nopții pentru un motiv pueril. Mi-a deschis și am mers direct în dormitor. Voi descrie dormitorul, cu lux de amănunte, în volumul ce urmează să fie publicat. Acum spun doar că, imediat ce am pășit în dormitorul lui, am fost fascinată de o icoană cu răstignirea Mântuitorului, în mărime naturală. Câte ceva din acest episod am descris și în volumul 1 al lucrării „Mai mult decât o carte – Adevărul”, dar am stilizat după cum mi-a cerut pentru că, bineînțeles, nu a fost de acord să spun că icoana se afla în dormitorul lui.

Deci… imediat ce am intrat în dormitor, ne-am așezat pe pat, unul lângă celălalt, nu unul pe o parte a patului și altul pe cealaltă (avea pat de mijloc)… Iar eu am început să mă minunez de icoana respectivă. L-am întrebat de unde o are, am vorbit despre cât de expresiv era chipul Mântuitorului, despre culori, despre nuanțe, despre nopțile de „priveghere” pe care mi le închipuiam (ca o spălată pe creier) că le avea etc.

Pornind de la icoana aceea am vorbit toată noaptea, la inițiativa mea, despre răstignire, Înviere, Înălțare…, iar lui numai de asta nu-i ardea… 😊 Privind în urmă mi-amintesc de faptul că el tot încerca să schimbe subiectul, să mă întrebe ce mai e pe la redacție, ce deplasări voi face…, iar eu îl bombardam cu întrebări despre Pătimirile Mântuitorului, răstignirea, Învierea și Înălțarea Lui.

Da, Înaltpreasfințite Părinte Calinic, era „Pasărea Spin” dirijată de mine înspre o altă versiune 😊. El a tot spus că am fost îndrăgostită de el, bine, printre alte mii de femei 😊, pentru că el e bărbatul fătălău, pardon, fatal. Tastatura asta… mă încurcă. Scrie ce vrea 😊. Obraznică. Dar… ce să vedeți!? Nu eu îl chemam noaptea, ci el pe mine.

Nu am spus că a fost îndrăgostit de mine și nici nu voi spune asta, dar cert este că a avut mare nevoie de mine.

Noaptea, când mă chema să stau cu el și, mai ales, când mă invita în dormitor, poate simțea nevoia de o strângere de mână, de o mângâiere, poate omul din el obosea și aștepta să fie văzut și înțeles de mine, numai că… eu nu vedeam în el omul… eu vedeam în el… îngerul…

Pentru câte mi-a făcut, aș putea să-i pun în spate toate nemerniciile lumii, dar nu voi face asta. Dacă aș face așa ceva, nu aș mai putea fi împăcată cu mine.

Nici măcar după ce m-a scos din viața lui, nu l-am suspectat că ar fi vrut să fie o altfel de relație între noi, chiar dacă s-a comportat ca un bărbat refuzat și m-a târât PE NEDREPT prin toate noroaiele.

În cei 20 de ani în care am stat lângă el, nu a făcut niciodată vreun gest necugetat la adresa mea, nu a bătut niciun apropo, nu a încercat nici măcar „din greșeală” vreo atingere „altfel”… Lângă el, din punctul ăsta de vedere, m-am simțit în mare siguranță. Dacă nu ar fi fost așa, nu aș fi rămas atâtea nopți lângă el.

După ce am încheiat legătura cu el, vreme îndelungată am regretat că, în cei 20 de ani, nu am înțeles că și el e om. Ba, mai mult, mi-am dat seama că l-am chinuit foarte rău în nopțile acelea în care aștepta să văd că omul din el a obosit și că… poate avea nevoie de o mână caldă pe fruntea încordată de atâtea griji. Atât. Nimic mai mult.

Și călugării și ierarhii sunt și ei tot oameni. Au aceleași nevoi ca fiecare dintre noi. Și ei au nevoie de un loc sigur în inima cuiva, de o mângâiere, de o îmbrățișare caldă, de o încurajare sinceră…

IPS Bartolomeu Anania spunea că orice călugăr are nevoie de o prietenă femeie, deoarece acesta e semnul normalității. Prietenă, nu neapărat iubită sau amantă. Zicea că… cine spune că nu are nevoie, ori minte, ori e homosexual.

După cum ați văzut, în lumea monahală apar tot felul de deviații comportamentale și sexuale tocmai din acest motiv, pentru că statutul îi încorsetează și îi privează de normalitatea pe care Dumnezeu a pus-o în oameni. Foarte puțini sunt cei care își pot pune firea la zid, și asta, de multe ori, după vârste înaintate.

Subiectul acesta poate îl voi trata într-un articol viitor.

Mă opresc aici, nu înainte de a-i mulțumi mult Înaltpreasfințitului Calinic pentru aprecieri. Pentru aprecierile nemeritate la adresa lui Teodosie, poate îi va mulțumi el însuși. Ce zici „Tati”? Poți?

Șocant!!!

 

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii