IPS Teodosie – relatări

Stop it!

I don’t want revenge.

”The weak can never forgive. Forgiveness is the attribute of the strong.” – Mahatma Gandhi

După publicarea articolului ”Teodosie – capitol încheiat”, am fost ”impulsionată”/ incitată cu tot felul de mesaje și telefoane. Argumente peste argumente.

M-am gândit să le scriu un mesaj scurt, în limba engleză, poate sunt mult prea ”evoluați” și nu înțeleg limba română. 😊

Să mai încerc o altă variantă: Un uaerv ăs ăm nubzăr! Poate scris ”în oglindă”… ”evoluații” înțeleg. 😊.

Cineva mi-a scris: ”În timp ce dumneavoastră menajați un mizerabil, el caută și găsește proști care să-i aducă laude. Iată! Poate asta vă face să-i dați peste nas și să publicați volumul 2 al lucrării Mai mult decât o carte – Adevărul” Și mi-a trimis un link de pe librăria online cartepedia, unde noua carte despre Teodosie este și la ofertă 😊 😊 😊. 

Și eu am comandat cărți de pe librăria online cartepedia, dar nu am dat de ”minunata” carte. Cred că s-a ascuns de mine 😊 sau poate nu era pe site… la momentul acela.

De data asta, trebuie să recunoașteți, Teodosie a făcut o ”mutare” deșteaptă. Dacă nu a mers cu mine, dacă nu am continuat să scriu/ susțin că este sfânt, dacă nu a mers nici cu altcineva, s-a gândit să apeleze la un lingău din sistem. Acela îi dă garanția că o carte în care este descris ca fiind sfânt, va rămâne ”mărturie pentru canonizare” 😊😊😊.

Bravo, Teodosie! Asta trebuia să faci de prima dată, nu să-mi sugerezi mine, chiar dacă am stat 20 de ani lângă tine, să scriu o carte despre sfințenia ta. Că ceea ce scrie cineva din afara sistemului… e mai valoros și mai credibil, și asta e adevărat; că tu știi că ei te mint… și asta e adevărat, dar tu ești obișnuit să trăiești în minciună. Toată viața ta e o mare minciună, așa că… dacă mai e una în plus… nu prea contează. Sau… ai ajuns la vârsta la care contează?!   

Nu vreau ”să-i dau peste nas”, nu mă interesează viața lui, nu mă interesează cine îl laudă și nici cum îl laudă. Și dacă s-ar publica o carte pe zi despre el, nimeni și nimic nu-i va șterge faptele odioase. Voi, cei care așteptați să mă răzbun pe el, asta nu vreți să înțelegeți. Nu înțelegeți că are nevoie să fie lăudat tocmai pentru faptul că se simte PREA VINOVAT, PREA ÎNCĂRCAT CU ATÂTEA ȘI ATÂTEA GUNOAIE. Lauda din partea oamenilor îl face să-și spună, mințindu-se: ”Uite, dacă ei mă laudă, înseamnă că nu sunt atât de rău…”  Și nu vreți să mai înțelegeți faptul că, în spatele goanei nebune de a se expune, își ascunde goliciunea sufletească, vidul interior. Un nefericit care este gol în interior… va simți nevoia ACUTĂ de expunere, de validare din partea oamenilor.   

Și pentru a vă opri din avalanșa de argumente, care credeți că m-ar putea face să continui cu subiectul Teodosie, vă spun că, indiferent ce ați zice și ce mi-ați trimite, nu mai citesc nimic. Dacă mă sunați și deschideți subiectul, vă închid telefonul în nas. Sper că de data aceasta înțelegeți că vă blochez toate porțile. Am foarte multe proiecte frumoase, înălțătoare, folositoare, nu îmi voi consuma energia pentru rebuturi.

Și pentru că tot este ultimul articol în legătură cu acest subiect, pe care nu l-aș fi scris dacă nu ați fi pus atâta presiune, vreau să public și comentariile celor care au reacționat la articolul ”Teodosie – capitol încheiat”. Comentariile pot fi găsite pe pagina mea de Fb.

Pentru timpul acordat, pentru gândurile bune, pentru susținerea și înțelegerea celor care au lăsat un semn… le mulțumesc!

Îmi pare rău că nu am avut timp să răspund, dar dovada că am citit toate comentariile… este aici:

Costi Constantin

parerea mea este ca cel putin pt acest asa zis Ips nu ati fost doar o unealta – ati servit si pt niste scopuri mistice din cele inversate – adica v-a parazitat energetic , v-a mancat din energie, din darurile nonmateriale date de Dumnezau dvs viata aceasta, de parti de suflet, atat el cat si ocultii mai mari de deasupra lui , miroase de la acesta ca face parte dintr o miscare oculta – de la mare distanta ;aceste furturi – daca nu invatati sa le remediati si rascumparati cumva spiritual – e posibil sa va afecteze major in viata urmatoare

Petra Popa

Poate te vei gândi mai bine și totuși vei publica cartea! Multă sănătate și liniște sufletească!

Turcanu Aurelia

Mai bine renunți la tot si ai grija de sufletul tău, cat inca mai este timp-esti un suflet plin de iubire si frumos, cu experiențe minunate- iarta din tot sufletul tot raul facut ,ca e venit aici ca o lecție-depinde de tine de rezultatul examenului la sfârșit-te iubesc ,si-ti doresc cea mai adânca pace in inima ta frumoasa si caldă.

Gherghina Cazan

Iubita și prețuita mea dragă , ma bucur enorm ca ai luat această hotărâre , vei fi cea m-ai fericită si liniștită finuța de pe planetă ! Această decizie , îți va aduce atâtea beneficii spirituale și nu numai !

Ai atât potențial să scrii cărți , cu final fericit , să scrii articole interesante și adevărate, articole spirituale , cu vedenii din care noi , lumea de rand , vom avea ce învăța !

Te îmbrățișez cu mare drag și îți urez o viață plină de frumos !

P.s. Ma bucur mult că ai dus la bun sfârșit , promisiunea făcută tatălui tău ! Acum se odihnește liniștit , iar dragostea lui se va revarsă asupra ta și tu cu siguranță vei simți o iubire sinceră, pe care nu ai reusit sa o simți cu ani in urmă !🥰🥰🥰

Maria Ion

Orice hotarare ei iti apartine si noi nu avem dreptul sa te influentam. Multa sanatate si spor la scris, ca acesta este talantul cu care ai fost inzestrata de mama natura. Multumesc pentru toate postarile.

Dorina Suhani

Părerea mea este că ai scris exact ce trebuia scris. O pare dintre noi, cititorii tăi, am trecut prin faze asemănătoare. Poate nu 20 de ani, dar vreo 10-12 tot au fost. Și s-au terminat dezastruos pt psihicul nostru 🤔 Cel puțin așa am crezut. Dar, după dușurile reci mi-am limpezit mintea și mi-am dat seama ce fel de indivizi trăiesc în Mănăstiri: lipsiți de caracter, veșnici plângăreți că nu au, cerșetori de cea mai înaltă speță. Și FALȘI ! Când găsesc alte surse de muls, îți aduc acuze, te umilesc, te jignesc. Nu merită încredere nici unul dintre ei. Toți sunt creați după același calapod. Halal călugări 😄🙈🙉

Dorina Suhani

Oricum îți mulțumim că „ne-ai deșteptat” și „ne-ai luminat mințile” să putem înțelege realitatea, nu falsitatea din mănăstiri

 

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi text care spune „Motto-ul -ul Zilei: "Nu putem omil trai Mintea & Sufletul mereu fericiți, dar putem fi mereu fericiți că trăim." OUSDECER”

 

Gherghina Gealapu

Mă bucur din suflet că durerea dumneavoastră sufletească este în curs de vindecare…!

Sunt sigură că veți scrie la fel de bine şi pe alte „teme”…ca noi să vă citim „pe nerăsuflate” aşa cum v-am citit mereu…

Abia aşteptăm o carte…

Vă pup şi vă respect pentru curaj şi pentru tot ce faceți!

Teodosie – capitol încheiat

https://www.cartepedia.ro/carte/religie/teologie/iustin-petre/ierarhul-meu-224537.html?gclid=EAIaIQobChMI_tT9ktPw-AIVvYxoCR23OwUiEAQYAiABEgISLfD_BwE

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii

Teodosie – capitol încheiat

Prieteni și neprieteni… să scriu acest articol nu mi-e nici greu, nici ușor. Într-o stare de detașare totală, ceea ce fac acum… este doar o promisiune, pe care, într-adevăr, am fost impulsionată să o îndeplinesc.

Așteptam momentul, declicul, iar el a venit din partea unora dintre dușmanii Bisericii. Le mulțumesc!

Cei care îmi urmăriți blogul, știți că tatăl meu a plecat din această lume. În timpul ”scandalului” cu Teodosie, de fapt, în timpul în care nu am mai rezistat amenințărilor și denigrărilor lui și am început să vorbesc, tata îmi tot repeta: ”împacă-te cu el!”. Îl rugam să mă asculte, să-i spun ce-mi face, dar nu voia. Răspunsul lui era mereu același:

-M-ai văzut tu certându-mă cu cineva? Lasă de la tine și împacă-te cu el! A venit la noi în casă de atâtea ori, l-a cununat pe Lucian (Lucian fiind fratele meu), a stat la masa noastră și tu la masa lui… atâția ani. Cum de ai ajuns să uiți tot? Să mă suni după ce ștergi ce ai scris despre el și după ce te împaci cu el, îmi spunea și îmi închidea telefonul.

Peste durerea provocată de Teodosie venea și neînțelegerea tatălui meu… pe care l-am iubit enorm. Cândva, când voi simți că a venit timpul, voi vorbi și despre relația cu tatăl meu. Acum… pot să spun atât: nu m-a dorit, dar s-a purtat exemplar cu mine. Mi-a dat o educație aleasă, nu m-a nedreptățit niciodată, m-a susținut în toate alegerile mele, a  avut încredere în mine, a recunoscut că nu m-a dorit, pentru că voia băiat, dar a demonstrat că-și poate asuma rolul de tată… cu normă întreagă.

Despre împrejurările în care am aflat că nu m-a dorit și cauza subtilă a neputinței lui de a mă iubi, voi vorbi atunci când voi simți că trebuie să fac asta, dar de vorbit… voi vorbi… Sigur.  

Într-un final… a acceptat să-i spun ce mi-a făcut ”sfântul” și am reușit să-l fac să înțeleagă faptul că: NU MAI EXISTĂ CALE DE ÎMPĂCARE.

Atunci mi-a zis:

-Am înțeles, dacă nu mai există cale de împăcare, să-mi promiți că vei șterge tot ce ai scris despre el și că-l lași în pace.

I-am promis că le voi șterge și că voi face asta atunci când voi simți că trebuie. Și cum tata avea încredere în mine, nu m-a mai presat să șterg articolele, deoarece era convins că, dacă i-am promis, voi face asta.  Și ce credeți că am făcut în timpul în care am lipsit din mediul online… printre altele?

 

Oamenii răzbunării

Să ne întoarcem la subiectul despre care am promis că voi vorbi. V-am spus că am nevoie de timp pentru a selecta niște materiale. Nu am dorit să spun ce aveam de gând să fac, deoarece nu am vrut să le dau prilejul hienelor să meargă ”la vânătoare”… pe blogul meu. Dacă au fost deștepte/ deștepți să salveze anumite materiale, bine, dacă nu, și mai bine.

După cum, cel mai probabil, v-ați dat seama… AM ȘTERS ARTICOLELE CU ȘI DESPRE TEODOSIE. Nu mi-am dorit niciodată această secure a războiului și deși nu eu am ridicat-o, eu sunt cea care dorește să o îngroape… PENTRU TOTDEAUNA.

Teodosie, mă adresez ție: nu îți cer nimic în schimbul acestei hotărâri care te avantajează din multe puncte de vedere; nu doresc să reiau legătura cu tine; nu vreau să te mai vizitez vreodată; nu vreau să fac parte din anturajul tău meschin de navetiști între ”a te lăuda” și a te scuipa; nu aștept nici măcar să-mi spui ”mulțumesc”, pentru că asta ține de educație, iar tu… la capitolul educație… ai rămas la stadiul de nou născut; nu doresc să mai vorbesc despre tine nici în spațiu public, nici în afara lui; nu vreau să mai avem de-a face ÎN NICIUN FEL, NICI EU CU TINE, NICI TU CU MINE. 

Tot ce am făcut până acum, am făcut pentru a te opri din nebunia ta, dar… dacă și după acest articol și după ce am șters celelalte articole GRELE despre tine, activitate care mi-a ocupat mult timp, vei mai face ce ai făcut, înseamnă că nu ai învățat nimic și ca va trebui SĂ FII OPRIT DE TOT.

Rămâi în lumea ta mică și urâtă, bălăcește-te în continuare în mocirlă, eu am ieșit de foarte mult timp ”în ocean”, încă din data de 3 decembrie 2018, moment în care chiar tu mi-ai indicat ”malul” mocirlei… arătându-mi ușa reședinței tale. Mulțumesc! Trebuia să faci asta mai demult.

Suferința pe care am îndurat-o atunci și cea de după, a fost o suferință a renașterii, o durere a creșterii spirituale. M-ai dezlegat de tine dându-mi voie să trăiesc, nu doar să bântui după regulile impuse de tine și implicit de religia care îndobitocește lumea. Mulțumesc! Mulțumesc, Teodosie!

Sper să uiți de mine și să nu-mi mai pomenești numele NICIODATĂ. Nu mai avem ce să ne spunem, facem parte din lumi diferite, nu mai suntem pe aceeași frecvență. Nici nu te iubesc, nici nu te urăsc. ÎMI EȘTI INDIFERENT.

Ești totuși pe aceeași frecvență cu mulți dintre dușmanii tăi și implicit ai Bisericii; cu multe dintre victimele tale și ale sistemului odios. Voi… sunteți oamenii răzbunării. Oameni ca voi nu vor evolua niciodată, nu vor fi niciodată fericiți, nu vor ști niciodată SĂ TRĂIASCĂ… Astfel de oameni își vor risipi viața în lucruri mărunte.

Sunteți într-un cerc vicios în care eu nu am vrut să intru. Tu nu îi vei ierta niciodată, ei nu te vor ierta niciodată.

Pe unii… voi, cei din sistemul devorator de suflete și de vieți, i-ați nenorocit. Voi… aparent o duceți bine, dar viața voastră este, de fapt, un eșec total. Existați fără să trăiți; sunteți niște actori jalnici, într-un spectacol la fel de jalnic; în momentul în care se lasă cortina deveniți cei mai vulnerabili și nefericiți oameni; vă mințiți că sunteți adulați, dar voi știți că NU VĂ IUBEȘTE NIMENI; fără cruce și fără veșmintele de circari sunteți niște inadaptabili… niște rebuturi.

Am stat printre voi 20 de ani și vă cunosc, așa cum nu vă cunoaște nimeni. Știu că sunteți plini de traume, de fobii de tot felul, pe care eu… atunci… le credeam ispite. Știu ce coșmaruri aveți, știu că vă e frică și de umbra voastră. De ce? Pentru că ”ați făcut prea mult bine, i-ați slujit prea mult lui Dumnezeu”.

Dacă vă scoate cineva din zona voastră de confort… sunteți zero.   

 

Pusă la zid și de cre(ș)tinii lui Teodosie și de dușmanii lui

În viața lui Teodosie… am fost o prezență foarte discretă. Am fost omul din umbră care îl susținea în toate și care îi era alături 24 din 24, dacă era nevoie. Nu m-am băgat niciodată în viața lui, nu i-am spus ce să facă și ce să nu facă, nu i-am spus cu cine să se întâlnească și cu cine nu etc. Cum aș fi îndrăznit să-i spun? Doar era ”îngerul, sfântul coborât din icoană, eroul meu”. Credeam că ÎNTOTDEAUNA este inspirat de ”duhul sfânt” și nu are cum să greșească. Din acest motiv mi-am și pus viața în mâinile lui.

Deși, în cei 20 de ani, am fost o prezență discretă… tot s-a dus vestea că eram ”fiica duhovnicească a episcopului, apoi Arhiepiscopului Teodosie, ba, mai mult, omul lui de încredere”, cel mai loial om din viața lui, cum chiar el mi-a spus de foarte multe ori. Și… inevitabil… am fost pusă la zid de dușmanii lui.

Când am aflat că nu e deloc un sfânt, așa cum am crezut… și am spus asta, am fost pusă la zid de acoliții lui, printre care… unii naivi, alții… niște scursuri. Și dacă totul s-ar fi oprit aici… Nu.

După ce am reușit să-l opresc pe Teodosie din nebunia lui de a comanda să fiu denigrată public și m-am oprit și eu din a-i răspunde, am fost pusă la zid, DIN NOU, de dușmanii lui, deși eu le-am spus, DE LA ÎNCEPUT, că nu vreau să mă răzbun.

Am conștiința împăcată, deoarece tot ce am făcut, am făcut din convingere, și în tot ce am făcut, am fost foarte sinceră. Când am crezut cu toată ființa mea că Teodosie este sfânt, am spus și am scris că este sfânt; când m-am convins că este un impostor și nu numai, am spus că m-am înșelat în privința lui.    

Din toate cele întâmplate… am învățat multe, dar am și înțeles că… eu… atât pentru Teodosie, cât și pentru dușmanii lui, nu am contat ca om, ca ființă, m-au văzut doar ca pe un instrument al răzbunării.

Mă bucur că toți au dat cărțile pe față. În acest fel m-au ajutat să fac ordine desăvârșită în viața mea, să nu mai acord spațiu și timp celor care mă văd ca pe un obiect.

 

Nu mai public volumul 2 al lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul”  

Deși lucrarea este terminată din data de 16.03.2020, deși au fost destule cereri/ presiuni să o public, am simțit că trebuie să mai aștept.

Dacă aș fi făcut asta din răzbunare, ar fi trebuit să o public de foarte mult timp. În acest fel… Teodosie ar fi primit o lovitură pe care ar fi meritat-o și care l-ar fi afectat foarte mult. Dar… repet, nu vreau și nu am vrut să mă răzbun, am vrut să înțeleg lucrurile, să înțeleg de ce s-au întâmplat atâtea, să-mi învăț lecțiile, să merg mai departe și să evoluez din toate punctele de vedere și mai ales din punct de vedere spiritual.

Cineva mă îndemna să o public… totuși… aducându-mi următoarele argumente: ”Ți-a mâncat 20 de ani din viață; nu trebuie să-l ierți pentru că va face la fel; ai pierdut atât timp să o scrii; ar trebui să o publici măcar pentru bani!”.

Aș vrea să-i răspund și public:

1.Sigur, 20 de ani înseamnă mult, foarte mult, din viața unui om, dar eu cred că drumul meu, pentru evoluția mea spirituală, trebuia să treacă pe acolo. Și mai cred și altceva. Poate una dintre misiunile mele este să deschid ochii celor care poartă lanțurile înrobirii pe care le-am purtat și eu.

Dacă nu aș fi stat 20 de ani în cloaca numită B.O.R., nu aș fi putut nici să vorbesc pe limba lor, nici să-i bat cu propriile lor arme.  

2.Nu-l iert pentru că merită, îmi e indiferent… pentru că merit eu să fiu liniștită. Dacă m-a manipulat 20 de ani, acum să-i dau în continuare niște ani… ocupându-mă de el? Exclus. Dacă își vede de blocajul lui, repetând zilnic un ritual stupid și fără rost, NU MĂ INTERESEAZĂ VIAȚA LUI. N-ați văzut că a intrat într-un cerc vicios din care nu poate ieși? În fiecare zi… slujbă dimineața, slujbă seara, dezlegări și între… strategii meschine. Cum să mă intereseze viața unui astfel de om? Eu am alte aspirații, nu pot contabiliza și taxa acțiunile unui om care nu știe pentru ce trăiește. Habar nu aveți ce proiecte importante și interesante am. De ce m-aș ocupa de unul pe care… parcă… l-am cunoscut într-o altă viață?

3.Nu am pierdut timp scriind, pentru mine a fost o terapie, care m-a ajutat să elimin toate tensiunile interioare și traumele făcute de un astfel de ”personaj”. Chiar dacă va rămâne literatură de sertar, pentru mine, va fi un câștig.

4.Să public o carte pentru bani? Nu. Exclus. Nu m-ar încânta niște bani câștigați din răzbunare, ba, dimpotrivă, m-ar încurca. 

 

Acuzată că am jucat dublu

Dacă prima dată când am spus că relația mea cu Teodosie s-a încheiat, dușmanii erau îndreptățiți să aibă suspiciuni, să creadă că aș putea să joc dublu, acum, după ce am spus atâtea despre Teodosie (și încă am spus puține), pentru că nu vreau să intru în jocul răzbunării, au zis din nou că joc dublu.

Mă întreb: cât de puțin la minte poate fi un om, să creadă că m-ar fi pus Teodosie, să mă ”infiltrez” printre ei expunându-l în felul în care am făcut-o, încercând să-l opresc din nebunia de a mă ataca? Să mă ”infiltrez” printre ei și să aflu ce ? Ce aș fi putut să aflu din moment ce ei spun tot public?

Deși sunt încă multe de povestit, mă opresc aici. Am obosit scriind 😊; scriind despre acest subiect.

Înainte de a încheia articolul, mă adresez din nou lui Teodosie.

Sper să nu-mi mai dai ocazia să mai scriu ceva despre tine, pentru că NU MAI VREAU, NU MAI INTRI ÎN SFERA MEA DE INTERES.

Sper că ai învățat ceva din nesăbuința ta și că ai înțeles că cei pe care i-ai folosit să mă atace, te pot ataca și pe tine, cu aceeași ură și cu aceeași răutate.

Sper că nu faci ”consiliu de coroană”, pardon, de mitră și să le ceri ”un sfat” sau să-i întrebi ce cred ei că se ascunde în spatele hotărârii mele de a șterge articolele despre tine. Am spus care au fost motivele și îți mai spun încă ceva… PUBLIC. Dacă îți voi cere cel mai neînsemnat lucru în schimbul acestei acțiuni, TE ROG SĂ MĂ ÎNREGISTREZI ȘI SĂ FACI PUBLICĂ ÎNREGISTRAREA!

Nu voi mai scrie despre tine, dar asta nu înseamnă că nu voi mai scrie despre efectele devastatoare pe care le-a avut religia asupra mea și pe care le are asupra omenirii. Până la urmă… tu ești un exponent al acestei odioase instituții.   

În articolele care vor urma pe această temă, când îmi va fi imposibil să te ocolesc, pentru că tu m-ai pus lanțurile religiei, voi spune, cel mult, fostul meu duhovnic, dar voi încerca, pe cât posibil, să te ocolesc.

Teodosie… ține minte! Mai ales viața ta este așa: ” o umbră trecătoare, un biet actor care se împăunează și se agită atât timp cât e pe scenă și despre care, apoi, nu se mai aude nimic.”  – William Shakespeare

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Efectele religiei

 Mențin avertismentul.

Vă recomand să citiți acest articol DOAR dacă:

1 – vă puteți desprinde de capcana minții;

2 – puteți lăsa loc de întrebarea: ”Și dacă totuși… e adevărat?”

3 – puteți citi cu detașare, fără să îndreptați degetul acuzator spre un om pe al cărui drum nu ați mers.

Dacă nu îndepliniți aceste 3 condiții, vă rog să vă opriți aici!

                                                ***

Diavoli pictați pe pereții bisericilor

După cum ați văzut, în iconografia ortodoxă există nenumărate picturi care înfățișează iadul cu demoni cu tot, nu stilizat. Deși popii găsesc tot felul de explicații care mai de care mai halucinante, din punctul meu de vedere, nu au ce căuta picturile cu iadul, în biserici. Adică, ”bunii cre(ș)tini”, când merg la biserică, se închină și la diavoli? Da. Pentru că ei sunt pictați pe pereții bisericilor.

Apoi, ce caută iadul (pictat) la ”Sfânta Liturghie”, în ”Cada Domnului”? Slujba nu e pentru a-L lăuda pe Dumnezeu? Mediul liturgic nu trebuie să fie format numai din obiecte, picturi, care să inducă o stare de bucurie, pace și speranță?    

Nu. Și știți de ce? Pentru că frica este cârligul pe care îl folosesc popii pentru a vă trage la biserică. Dacă nu v-ar arăta iadul, dacă nu v-ar arăta ce ”vă așteaptă dacă nu mergeți la biserică”, nu ați mai fi robii lor.

Dacă ați înțelege că Dumnezeu chiar e iubire și că nu face nimic împotriva noastră, ci doar pentru evoluția noastră spirituală, atunci… nu ați mai avea nevoie să fiți robii popilor și al ritualurilor lor stupide. Dacă ați înțelege că pe Dumnezeu trebuie să-L găsiți în inima voastră și că acolo trebuie să-I faceți biserică, nu ați mai avea nevoie de ”rugăciunile” lor.

Așa că… prezența picturilor cu iadul pe pereții bisericilor este foarte necesară… pe post de Bau-Bau.

Mă întorc puțin la ”rugăciunile” popilor. Eu, ca și mulți dintre voi, de nenumărate am zis: ”merg la biserică să-mi citească părintele o rugăciune”. De ce să-ți citească popa o rugăciune? Tu nu știi să citești? 😊 Sanchi, au făcut ei niște rugăciuni pe care numai popii le pot citi, pentru că au har. Într-un alt articol vom vorbi și despre prosteala cu rugăciunile pe care le pot citi doar popii.

Să ne întoarcem la subiectul articolului.

 

La un pas de nebunie – vedeam diavoli

Despre câteva din fenomenele paranormale de care am avut parte în cei 20 de ani în care am fost ”roaba lui Dumnezeu” (acum sunt fiica Lui 😊), am vorbit în lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”. Acolo au fost descrise cele mai ușoare, acceptabile, aici voi vorbi despre cele ”de Pateric”.  

Într-o seară… mi-am făcut ”canonul de rugăciune”, canon, adică te canonești 😊, că așa e Dumnezeul inventat de ortodocși, ”vrea” să te chinui, să suferi… 😊

Deci… mi-am făcut ”canonul de rugăciune”, printre altele, rugându-mă așa: Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup.” Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl.

Și așa: Sfinte îngere, păzitorul meu, acoperă-mă cu aripile bunătății tale și izgonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dumnezeu pentru mine, păcătosul.” (o închinăciune) – Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin (Aceasta să o zici arătând spre patul tău). Dacă nu arăți spre patul tău, nu se pune 😊 😊 😊.

Vă dați seama că eu am făcut toate lucrurile astea de om întârziat mintal? 😊😊😊 . Stați! Pauză de râs. 😊😊😊😊😊😊

Așa cevaaaaa…!!!

Revenim… dacă putem.

După ce m-am rugat de înger să izgonească ”de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului” și după ce am arătat spre patul meu 😊, am stins lumina și am vrut să mă culc.

Surpriză. Pe întuneric… au venit diavolii pentru un ”sejur”. Dacă tot mă rugasem să fie izgoniți, ei au venit 😊.

Acum… povestesc râzând, dar atunci nu-mi ardea de râs.

Stăteam cu ochii închiși așteptând somnul. La un moment dat am simțit niște prezențe prin cameră. Când am deschis ochii… am văzut niște umbre mai negre decât întunericul din cameră, care se plimbau de colo-colo. Aveau vreo 50 de cm și erau ca niște butuci cu ochi fosforescenți. Unul se oprise lângă pat și mă privea insistent. Becul veiozei se arsese chiar înainte să mă apuc de ”canon”, așa că am fost nevoită să trec printre ei, să ajung la întrerupător și să aprind lumina.

Când am aprins lumina… au dispărut. Am stins lumina… au apărut. M-am închinat, am stropit cu ”apă sfințită”, am aprins tămâie. La fel. Stingeam lumina – apăreau, aprindeam lumina – dispăreau.

Ca să mă pot odihni… totuși… am lăsat lumina aprinsă.

Păi… cum să nu-mi joace mintea feste, cum să nu ”văd” diavoli, dacă înainte de a mă culca m-am rugat să izgonească ”de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului” etc.?

Energia cuvântului ”diavol” este o energie foarte joasă, pe frecvența fricii. Din moment ce spui să izgonească ”de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului”, înseamnă că RECUNOȘTI faptul că ”lucrarea cea rea a diavolului”… este asupra ta. ”Aruncând” asta în subconștient, subconștientul ”își face treaba” și aduce ”datele prelucrate” în mintea conștientă.

De când am terminat-o cu biserica, înainte să adorm, citesc ceva care să-mi aducă bucurie și dorm foarte bine.

Când voi avea timp, vă voi povesti un alt episod în care am fost ”vizitată” de diavoli.

Sper ca această relatare să vă pună pe gânduri și să înțelegeți că nu trebuie să vă predați energiilor negative… ”rugându-vă”.

Fragment din seria ”20 de ani de depresie”.

Articol susținut de https://www.tratamentenaturiste.ro/despre-terapeutul-nicu-ghergu/

Temnița morții

 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Peste 250 de cărți – excluse din biblioteca mea

Într-o dimineață… m-am trezit la ora 5.00. Nu m-a trezit un coșmar, ci un gând: să scot din bibliotecă aproape toate cărțile religioase – cărțile înrobirii mele.

Și am început să golesc un raft, două, trei și mai mult de jumătate din cel de-al patrulea.

Am avut nervii tari să număr 250 de cărți, cărți cumpărate de mine, apoi… am cedat nervos 😊 și am tot adăugat, fără să mai număr.

Peste 250 de cărți toate citite și subliniate, asta așa… ca să vedeți cât de bătută în cap am fost. Peste 250 de cărți… în condițiile în care, în 20 de ani, mutându-mă din casă în casă, am pierdut încă pe atâtea.

Vorbind cu un ierarh, drag sufletului meu, despre acest fapt, m-a întrebat, zâmbind:

-Și ce ați făcut cu ele? Le-ați aruncat la tomberon?

Evident că nu. Eu am respect pentru cuvântul scris, pentru copacii tăiați ”ascunși” în fiecare carte. Le-am dat. Le-am ”restituit” unui loc al înrobirii – o mănăstire.

Am păstrat totuși cărțile care au valoare sentimentală. După cum veți vedea, în fotografia de mai jos (nu luați în seamă corpul de bibliotecă, l-am ”moștenit” și trebuie să-l schimb), pe primul raft am păstrat din opera Mitropolitului Bartolomeu Anania și din opera ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, iar pe rafturile 2, 3 și 4, ”opera” lui Teodosie, fostul meu duhovnic. 😊 Lui i-am oferit spațiu mai mult, pentru că, deh, ”opera” lui e mai vastă și mi-a mai fost și duhovnic.

Teodosie… te-am iertat… nici nu mai știu de când, chiar dacă mi-ai făcut foarte mult rău (sper să nu te mai pună satana să repeți ce ai făcut, pentru că nu știu cum va ieși), dar mai glumesc pe seama ta, deoarece… asta e… ai făcut parte din viața mea 20 ani. Nu am cum să-i împachetez și să-i dau la gunoi, așa cum ai făcut tu cu încrederea pe care am avut-o în tine.

De când am ”aruncat” cărțile înrobirii mele, sunt la ”vânătoare” de reduceri, promoții, pachete etc… Așa că o să vă tot prezint din noile mele achiziții.

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu