După zile și nopți de negociere între minte și inimă, am hotărât să dezvălui mai multe lucruri, printre care și ceea ce urmează. Îmi propusesem să nu spun asta, dar pt că un gunoi care și-a început viața furând la numai 18 ani, și-a permis să mă jignească în fel și chip, crezând că are ”imunitate” doar pt faptul că s-a infiltrat pe lângă Arhiepiscop, m-a determinat să scot la lumină lucruri pe care le trecusem la capitolul : tăcere.
Individa care nu știe în ce s-a băgat, nu știe că, prin atitudinea ei de nerușinată, de fapt, mi-a răspuns la niște întrebări. Și iată cum, din dorința de a mă denigra, mi-a făcut un bine.
Lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul” aștepta ultimul capitol pe care nu m-am grăbit să-l scriu pt că nu știam exact ce și cât trebuie să spun. Inițial mi-am propus să descriu doar efectele comportamentului fostului meu duhovnic asupra sufletului meu, asupra mea ca ființă. Apoi m-am gândit că e mai bine să aștept, să mă rog, să primesc un semn sau mai multe, să înțeleg ce trebuie să fac. Și cum nimic nu se întâmplă fără, măcar, îngăduința Lui Dumnezeu, am luat o pauză în care m-am gândit foarte bine și în care am ”vorbit” în taină cu Ziditorul nostru.
Cu toate că atitudinea acelei nerușinate este un răspuns la întrebările mele, ea va trebui să primească o lecție, să învețe că pt orice faptă există și răsplată. Nu întâmplător a ajuns în această postură. Pt faptul că nu a învățat nimic din îngăduința judecătorilor, ba mai mult, a considerat că nu a făcut o faptă gravă furând din dragoste, Dumnezeu a permis să intre în această poveste și mai complicată. Dacă nu va învăța nimic nici acum, va primi altă lecție și mai dură. Oricum, prin ceea ce a făcut, energetic, și-a asigurat neliniștea pt mulți ani.
Dacă pe fostul meu duhovnic l-am menajat, pt că ne leagă cei peste 20 de ani de când ne cunoaștem, pe hoața nerușinată, nu am de ce să o menajez.
Înainte de a vă spune când m-a sunat Arhiepiscopul Tomisului și ce am vorbit, aș vrea să mai fac unele precizări foarte importante.
După ce a apărut pagina aceea de fb, denigratoare la adresa mea, comandată de fostul meu duhovnic și făcută de o paiață fără demnitate și fără niciun rost real în viață, aș fi putut să-l dau în judecată pe Arhiepiscopul Tomisului și aș putea , evident. Oricând pot dovedi că el e autorul principal. Apoi aș fi putut să fac multe dezvăluiri. Nu am făcut nimic din toate acestea pt că eu am tot sperat că-și va da seama cât a greșit și va spune măcar: îmi pare rău.
Un alt motiv foarte important este faptul că, dacă m-aș fi răzbunat, aș fi avut enorm de suferit. Nu mi-aș mai fi găsit liniștea. În 20 de ani de când ne cunoaștem, că vrea să recunoască sau nu, s-au creat niște legături energetice foarte puternice. Răzbunarea ar fi pus peste aceste legături energetice niște greutăți probabil, imposibil de înlăturat, blocându-mi posibilitatea de a mă mai desprinde emoțional de acest om.
La acest moment, principalul motiv, pt care nu dau și nu spun tot, este că mai există niște firave legături nevăzute, pe care mulți dintre noi le ignorăm. Lucrez în fiecare zi cu mine și în fiecare zi simt cum se desfac aceste legături născute în atâția și atâția ani. Un alt motiv, pt care încă mai aștept, este faptul că nu aș vrea să implic și alți oameni. Și chiar nu aș vrea, dar dacă voi fi nevoită, o voi face.
Fostul meu duhovnic a știut să mă ”lucreze” bine, să mă lege de domnia sa, pe de o parte pt că i-am pus sufletul la dispoziție și pe de altă parte pt faptul că, eu chiar am fost altceva, decât toți cei care s-au spovedit, în viața domniei sale. Am fost singura femeie alături de care a călătorit în aceeași mașină mergând împreună atât la slujbe cât și la drumuri destul de lungi, cum ar fi drumul București – Vatra Dornei; am fost singura femeie care a rămas cu el nopți, multe nopți în care, fie domnia sa avea nevoie de mine, fie eu aveam nevoie de domnia sa. Două exemple sunt descrise chiar în vol 1 al lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul”: noaptea în care mama Elisabeta se pregătea de plecarea din această lume și noaptea în care a găsit o scrisoare în dormitor, mă rog, în carte am scris ca a găsit-o la ușa dormitorului, pt că așa m-a rugat, dar scrisoarea era, de fapt, în dormitor, sub perna domniei sale.
Au fost și alte nopți, multe, în care am stat împreună. Una dintre ele, a fost cea care a urmat zilei în care a pierdut alegerile pt Arhiepiscopia Târgoviștei, în favoarea ÎPS Nifon. Vă amintiți, ”Eroul meu”? Cum să nu vă amintiți? Odată mi-ați spus că și dacă ați fi amnezic tot v-ați aduce aminte.
Arhiepiscopul Tomisului experimentează acum ceea ce i-a făcut pe alții să simtă ani și ani de-a rândul: spaimă, nesiguranță, neputință, durere, imposibilitatea de a exprima ce simte etc. Cu alte cuvinte, a venit vremea să culeagă ce a semănat. Ceea ce simțiți acum, sunt roadele comportamentului dvs. … ”Eroul meu”!
Cu mine a încercat toate variantele care l-au consacrat și care au mers până acum: amenințări, intimidări, jigniri, filaj, minciună… numai ce trebuia să încerce nu a încercat: SĂ SPUNĂ ADEVĂRUL ȘI SĂ DEA UN SEMN CĂ REGRETĂ. Asta ar fi rezolvat toată problema. Poate ar mai fi încercat și o altă metodă: să-mi cumpere tăcerea, dar la mine nu merge. Eu nu mă vând. Eu nu fac un astfel de compromis cu sufletul meu.
Acum să vă spun cum și de ce m-a sunat fostul meu duhovnic și mai cu seamă, ce am vorbit.
Cu o săptămâna înainte de a se încheia luna noiembrie a anului trecut (2019), fostul meu duhovnic și-a ales un ”mediator”, care avea misiunea de a mă convinge să mă văd cu cel pe care îl considerasem ”Eroul meu”. Și… ”mediatorul”, timp de o săptămână, m-a ”tocat” zilnic, zeci de telefoane pe zi și zeci de mesaje. În strategia de mediere aveau planuri multe: planul A, planul B … planul Z. După epuizarea alfabetului, au trecut la cel chirilic, apoi au trecut și pe la limba sanscrită. :)))
Ba cu lingușiri, ba cu amenințări subtile, ba cu șantaj emoțional: că eu sunt un om bun care sigur îl pot ierta, că și-a dat seama că a greșit și că își cere și iertare, dacă e cazul, adică nu prea ar fi fost, :))) că nu mai poate, că l-am distrus psihic, e terminat, că nu mi-e milă de el că e un om bătrân, că el își dorește să se împace cu mine, că s-a lăsat influențat de cei din jur, că nu e drept să îngropăm 20 de ani în care am împărțit bucurii și tristeți, că să am grijă să nu mă dea în judecată, că îmi simte lipsa, că l-a sunat cu video să-l vadă cât e de distrus, că vrea să ne vedem să-mi spună adevărul, că vine oricând la mine, că una, că alta… Am ascultat până la un moment dat când m-am săturat și am zis:
-Gata. Ajunge! S-a terminat cu telefonul fără fir! Dacă are ceva să-mi comunice, să mă sune! Nu eu i-am blocat nr. de tel., ci el.
-Bine, dar ca să nu aibă teamă că-l înregistrezi, o să-ți spună că eu am insistat să ne vedem. E ok așa?
-Să spună ce o vrea. Mi-e indiferent.
-Bine, îl sun acum. Stai pe lângă tel.!
Și… ”mediatorul” m-a sunat în mai puțin de 2 min.
-Hai că nu mai țin tel. ocupat. Te sună acum! mi-a zis și a închis.
Minune! M-a sunat după un an de tăcere, iar dialogul a fost așa:
El: -Doamne ajută!
Eu: -Doamne ajută!
El: -M-a sunat… X și a zis că vrea să ne vedem pt că are nu știu ce problemă.
Eu: -Păi… vă puteți vedea, doar nu trebuie să-mi cerți mie acordul, am zis relaxată, făcându-mă că nu înțeleg, așa cum se făcea și domnia sa că ”mediatorul” dorește întâlnirea.
El: -Păi… să veniți și dvs., măcar 5 minute!
Eu: -De ce să vin? Doriți să ne vedem?
El: -Da, sigur, dacă doriți și dvs…
Eu: -Nu doresc, dar pot răspunde la solicitarea dvs. având o mare rugăminte. La întâlnire aș vrea să mai fie cineva de față.
El: -Da. Va fi… X.
Eu: -Nu el, cineva lângă care să mă simt în siguranță, am punctat special, nu pt că mi-ar fi fost teamă de domnia sa, ci pt a-l face să conștientizeze că nu mai e cel care era, pt mine.
El: -Cine? a îngăimat cu vocea sugrumată.
În acel moment, sunt sigură că, s-a gândit la un preot care îi este apropiat Patriarhului și și-a închipuit că dacă el era alegerea mea, ar fi fost ca și cum Patriarhul era de față.
Eu: -Y.
El: -Da, da, a zis respirând oarecum ușurat, văzând că nu e vorba despre preotul la care se gândise. Da, sigur, să vină. Dumnealui da, mi-a fost… (nu dau alte detalii despre persoana respectivă pt că nu doresc să-i dezvălui identitatea). Vă rog să vorbiți cu dânsul și să-mi comunicați când ne putem vedea. Dacă e liber, aș dori săptămâna viitoare. (adică în prima săptămână a lunii decembrie)
Eu: -E-n regulă. Vorbesc și vă comunic, dacă mi-ați deblocat nr de tel., vă dau un sms.
El: -Bine. Aștept!
După ce am închis tel., primul lucru pe care l-am făcut, a fost să șterg nr. de tel. A fost o reacție spontană determinată de convorbirea pe care am avut-o, lipsită de orice urmă de sinceritate din partea domniei sale.
La câteva minute după ce am încheiat convorbirea, m-a sunat ”mediatorul” și mi-a zis că fostul meu duhovnic a fost uimit de modul în care i-am vorbit. Sigur se aștepta ca după câte mi-a făcut, să ridic tonul la el, să-i pun întrebări, să-i reproșez, dar nu… m-am mirat și eu de mine, i-am vorbit ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
În zilele și nopțile mele de zbucium, când nu mai înțelegeam nimic și când mi se tot rostogolea în minte întrebarea: de ce, m-am mai întrebat și ce aș simți dacă m-ar suna după un timp? N-am găsit răspuns atunci, dar, când i-am auzit vocea, vocea aceea care altădată îmi alina sufletul, mi s-a derulat în minte toată suferința pe care am îndurat-o, am revăzut cumplita seară de 3 dec. 2018, i-am simțit toată viclenia, toată minciuna, tot interesul… dar… pe lângă acestea, l-am simțit foarte agitat și nesigur, deși încerca să mimeze siguranța de sine.
Să vă spun sincer, trăgând linie, mi-a fost milă de el. De data aceasta, de el, ca om. Un om chinuit de propriile orgolii și de propriile fapte odioase. Da, ”Eroul meu”, mi-a fost milă de dvs., dar dvs., prin ceea ce faceți, vreți să ucideți în mine și ultima fărâmă de milă.
După ce am încheiat convorbirea, am vrut să mai răspund unor mesaje primite pe chat. Și… surpriză. În timp ce fostul meu duhovnic își exprima dorința, insistent, să ne vedem, paiața făcea pagini de fb. îmi scria msg-e de amenințare, după care le închidea.
Cine e paiața? Unul care se crede de toate și e, de fapt… nimic. Un pierde-vară care nu e nici călugăr, nici pr de mir, nici căsătorit, nici singur, nici jurnalist, nici realizator… un fel de struțocămilă care nu poate fi nici struț, nici cămilă. Vorba lui Dimitrie Cantemir ”ieste cămila nepăsărită și pasirea necămilită”.
Cu toate că nu am simțit nicio urmă de regret în glasul duhovnicului meu, am zis să-i dau totuși o șansă. Am vorbit cu cel care doream să mă însoțească la întâlnire, mi-a spus programul, după care am vrut să-i transmit, fostului meu duhovnic, răspunsul. Inițial printr-un sms, dar, din nou, surpriză, de mult ce conștientizase că a greșit, nu-mi deblocase nr de tel. Atunci m-am gândit să fac un test, care avea să-mi confirme că nu m-am înșelat. Un test pe care, evident, l-a picat.
I-am trimis răspunsul pe adresa oficială de e-mail și mi-am zis: dacă-mi răspunde, omul ăsta chiar a conștientizat că a greșit și voi accepta să ne vedem chiar și doar noi, fără un alt martor, dacă nu, înseamnă că a fost vorba doar de interes și atât.
I-am trimis e-mail și… nu doar că a dovedit că nu regretă nimic, dar a și spus, fie că nu m-a sunat (celor care nu știau) , fie că l-am făcut de râs, pt că el voia să rezolvăm noi, așa, fără să știe toată lumea.
Cum așa, ”Eroul meu”? Șerpește? Așa cum ați spus că : trebuie să oprim povestea asta? Păi… putea să nu fie. De ce ați creat-o? Sau de ce n-ați îndreptat această poveste? Ați avut 2 ani la dispoziție, dintre care, unul am fost, încă, lângă dvs., deși știam cine sunteți. Și ce ați făcut? V-ați folosit de îngăduința mea pt a-mi pregăti lovitura care sperați să-mi fie fatală.
Cu această ocazie îi răspund și hoaței de ce l-ar fi plătit pe Marghiol, martorul din dosarul Nazarcea, acum, și nu l-ar fi plătit de la început. Din același motiv pt care nu m-a căutat nici pe mine un an. Când a văzut că m-am săturat de jigniri și de amenințări și sunt dispusă să vorbesc, m-a sunat. Pt că domnia sa vrea să ”îndrepte” lucrurile atunci când se simte pe nisipuri mișcătoare. Până atunci… nu-i pasă.
După această postare, rămâne la latitudinea voastră dacă hotărâți să mă mai amenințați, jigniți etc. Vă mai spun doar atât: nu mai sunt vulnerabilă energetic, emoțional, cum doriți să-i spuneți, iar asta mă face să am capacitatea să reacționez foarte dur.
Dvs., ”Eroul meu”, să mă căutați atunci când veți dori cu adevărat să vă eliberați sufletul! Nu vă închid porțile, ba mai mult, așa cum nu v-am înregistrat în momentul în care m-ați sunat, nu v-aș înregistra nici la o eventuală întâlnire. Scopul meu nu a fost și nu este să vă arăt ”gol” lumii, dvs m-ați împins și mă împingeți să fac asta. Am tolerat amenințări și jigniri… 2 ani. Ajunge! Scopul meu a fost, după cum v-am spus și când am descoperit cine sunteți cu adevărat, să vă recuperați ca om, să îndreptați ce se mai putea îndrepta.
Mă opresc aici, deocamdată, și vă spun că nu vă urăsc, așa cum credeți. Nu am urât pe nimeni până acum, nu veți fi dvs primul. Problema e că dvs vă urâți prin atitudinea agresivă pe care o aveți asupra semenilor dvs, atitudine ce se întoarce, ca un bumerang, împotriva dvs.
O să vă fie liniște în suflet atunci când veți învăța să spuneți cu sinceritate: iartă-mă, te rog, mulțumesc, te iubesc!
e-mailul trimis:
Mihaela Ion <mihaelaion2007@yahoo.com>
To:comunicare@arhiepiscopiatomisului.ro
Dec 2, 2019 at 11:54 AM
Bună ziua.
Răspuns la solicitarea dvs.
Nu-mi face deloc plăcere să vă scriu, dar vreau să vă informez pe această cale, pt că în afară de postările publice, nu mai am cum (m-ați blocat peste tot), deci vreau să vă informez că, mediatorul pe care l-ați ales, prin ceea ce mi-a spus, ar fi trebuit să mă convingă să nu accept să mă văd cu dvs. Am înțeles că ați vorbit urât despre mine, de fapt nici nu mă miră, după ce ați făcut ce ați făcut, nu mă mai miră nimic venit din partea dvs.
Dacă nu aveți încredere în mine, și credeți că, citez: ”îmi sare țandăra repede” etc. nu înțeleg de ce m-ați mai căutat. Sau… poate înțeleg. Vi se pare că-mi ”sare țandăra repede” după doi ani de tortură? După cât am îndurat în tăcere? În fine, nici nu mai e nevoie de prea multe cuvinte.
Deși aș fi putut să scriu public, faptul că m-ați căutat, n-am făcut-o, deși aș fi putut să vă înregistrez și imediat după ce am încheiat convorbirea, aș fi putut să fac publică înregistrarea, nu v-am înregistrat, pt că eu mă țin de cuvânt. Oricum a înregistrat Dumnezeu și, pt mine, e suficient.
Pe ”mediatorul” pe care l-ați ales, după chipul și asemănarea dvs., mincinos, prefăcut, interesat, l-am lăsat să văd până unde poate merge și cât crede că mă poate minți, după care i-am închis toate porțile. Am încheiat orice formă de comunicare cu el, așa că, indiferent ce mi-ați transmite prin intermediul lui, nu va ajunge la mine, pt că nu-i voi mai răspunde.
Deși nu ați exprimat clar intenția pt care doriți să ne vedem, am acceptat pt motivul pe care l-am spus în postarea ”Drama mincinoșilor”, dar și din alt motiv, duhovnicesc, pe care vi-l spun acum, și anume: nu vreau să aveți cuvânt de îndreptățire la Judecată, înaintea Lui Dumnezeu, nu vreau să spuneți că v-ați dat seama cât ați greșit față de mine, că ați vrut să vă cereți iertare, să puneți început bun, dar eu nu v-am primit. Eu chiar respect cuvintele Bibliei: ”Pe cel ce va veni la mine, nu-l voi da afară”, nu ca dvs… Așa că, dacă vă doriți neapărat să ne vedem și veniți cu gânduri de viclenie, vă veți osândi de tot.
Dacă mai aveți ceva de comunicat, deși se pare că i-ați spus destule ”mediatorului”, mă puteți contacta direct. Eu nu v-am închis… încă… toate porțile, dvs da. V-am dovedit că pt mine cuvântul ”promit” e sfânt și v-am dovedit că după câte mi-ați făcut, v-am răspuns și v-am răspuns foarte calm, fără reproșuri.
Am vorbit cu persoana aceea care doresc să mă însoțească la o eventuală întâlnire și mi-a spus că ar putea participa, doar, azi, când deja e prea târziu, marți și miercuri la anumite ore. Săptămâna viitoare nu crede ca va putea și dacă nu poate, nici eu nu pot.
Până vă gândiți la un răspuns, pe care aș dori să mi-l dați pt a informa și eu la rândul meu aceea persoană care s-a arătat foarte binevoitoare, poate luați pauză de câteva minute și spuneți rugăciunea Lui Iisus, inclusiv : ”miluiește-mă pe mine păcătosul”. Poate începe Dumnezeu, dacă îi dați voie, să lucreze în inima dvs. și să vă dea gândul cel bun care să vă liniștească pe dvs în primul rând.
Vă rog să confirmați primirea acestui mesaj!
Vă mulțumesc anticipat!
Mihaela Ion
Comentarii recente