IPS Teodosie – relatări

Am lipsit câteva zile din mediul online, timp în care am primit o mulțime de mesaje și de apeluri telefonice. Toți mă întrebau de ce nu mai postez nimic, de ce am tăcut brusc. Diferența era că unii mă întrebau dacă m-a amenințat Teodosie, alții dacă m-am împăcat cu el (ferească Dumnezeu, asta nu se va întâmpla niciodată), alții îmi spuneau că tăcerea mea e suspectă. 

Pe lângă acestea, am primit și o mulțime de întrebări la care voi răspunde succint, selectându-le pe cele mai importante. 

1.De ce nu am mai postat nimic?

Deoarece pregătim pentru tipar cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos.>>

2.M-a amenințat Teodosie? 

Nu. De data aceasta nu m-a amenințat. Dacă m-ar fi amenințat, cei care îmi urmăriți blogul știți că nu mă opresc la astfel de intimidări.

3.Voi mai relua postările despre mănăstirea de la Dorna Arini? 

Nu. Prefer să trimit informațiile primite direct la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În acest fel nu-i voi mai da posibilitatea lui Teodosie să-și aranjeze/ protejeze afacerile. Voi mai scrie însă articolul promis despre „duhovnicul” lui Teodosie, Iov zis Părintele, de la mănăstirea Mestecăniș, Suceava.  

În altă ordine de idei, deși mi-e silă să mai scriu despre scursura numită Teodosie, mai nou cățărătorul care face reclamă la colivă :)))) (link-ul mai jos), pentru că Leonard Coca, într-una dintre postările lui, a amintit despre o mare mârșăvie și nesimțire de-a lui Pinocchio de Constanța, aș vrea să lămuresc acest aspect. 

Leonard a scris, printre altele: „… așa cum ai mințit că i-ai înmormântat toți decedații familiei scriitoarei Mihaela Ion, de la facerea lumii până azi.” Articolul integral îl găsiți pe pagina lui de Facebook. 

Atât de infect este diavolul deghizat în arhiepiscop. I-a spus lui Leonard (și nu numai lui) că, dacă nu-mi dădea el bani, nu aveam cu ce să-mi înmormântez mama și bunica. Dacă ar fi fost adevărat, nu aș fi avut vreo problemă în a recunoaște, dar mincinosul mizerabil nu m-a ajutat cu nimic întrucât nu am avut nevoie. Ba, mai mult, nu a venit nici măcar la una dintre înmormântări. 

Nu s-a mulțumit să spună doar angajaților, preoților, amanților, a spus și unor colegi din sinod. Citiți și vă cruciți! Ăsta este de fapt sclifositul de la Constanța.

Eu am auzit acest lucru în timpul în care mă spovedeam la țața de la Constanța și i-am zis, iar el cu o față de mironosiță, clipind des ca o domnișoară rănită mi-a spus:

-Vai, dar cum puteți crede așa ceva? Cum să spun un astfel de lucru din moment ce nu v-am ajutat deloc!? Și chiar dacă v-aș fi ajutat, acesta e lucru de spus? 

Eu, pentru că eram căzută în cap, în loc să-i cred pe toți cei care îmi spuseseră, l-am crezut pe milog. 

Da, am spus, am scris și în lucrarea „Mai mult decât o carte – Adevărul” că, atunci când am avut nevoie, „m-a ajutat” și din punct de vedere material. 

După ce scursura planetei m-a denigrat în fel și chip în pagina aceea de Facebook (link-ul mai jos) și nu numai, am aflat cum „m-a ajutat” și cum „ajută” în continuare. 

Într-o seară, m-a sunat un preot prin care îmi „trimisese” cândva bani și mi-a spus:

-Vă amintiți când v-am adus niște bani din partea Înaltului Teodosie? Banii nu erau de la el, erau de la mine. M-a sunat într-o seară și mi-a zis să-i dau niște bani împrumut, pe care să vi-i aduc dumneavoastră din partea lui. Mi-a mai zis că mi-i trimite în câteva zile. Mi-a fost rușine să-i spun că nu am, așa că am împrumutat de la socrii mei, bani pe care nu mi i-a dat nici în ziua de azi. 

-Părinte, păi, să ne vedem să vi-i dau, am îngăimat buimacă de rușine. 

-Nu e nevoie, mi-a zis. V-am spus doar ca să știți că, de câte ori v-a ajutat, nu a dat niciodată din buzunarul lui. 

La scurt timp, m-a sunat un alt preot, prin care îmi „trimisese” bani, și mi-a spus același lucru, cu diferența că acela luase bani din suma rezervată pentru rechizitele copiilor. Nu vă spun cum m-am simțit și atunci. 

Deci voi, ăia, care stați pe lângă Înaltul mărunt și primiți „ajutor” din banii lui, să știți că, invariabil, vă „ajută” din buzunarele altora. Banii lui au alte destinații și alți destinatari… producători de plăceri nocturne. 

Într-o discuție mai lungă, pe care nu o redau acum, cineva mi-a zis că ar fi bine să mă împac cu Teodosie, pentru că e păcat de atâția ani petrecuți alături de el. 

Eu să mă împac cu Teodosie? Niciodată. NICI-O-DA-TĂ! Dacă veți auzi că m-am împăcat cu el, înseamnă că am înnebunit și am nevoie de psihiatru. Mă desprind greu de un om dar, când m-am desprins, nu mai există cale de întoarcere. 

Până să rup o relație (indiferent de care) de iubire, de prietenie, de colaborare, de duhovnicie, fac tot ce se poate face pentru a salva acea relație. Uneori merg și până la umilință. Și știți de ce? Pentru că, de ceva timp, am învățat să trăiesc fără regrete. Fac tot ce se poate face, ca în momentul în care am rupt o relație să nu zic: aș fi putut să fac și asta și nu am făcut sau, dacă aș fi făcut și asta, poate aș mai fi îndreptat ceva. 

În privința lui Teodosie, am făcut tot ce se putea face. Toate etapele le veți găsi descrise în volumul 2 al lucrării „Mai mult decât o carte – Adevărul” și vă veți minuna. Acolo veți descoperi adevăratul chip hidos al sufletului lui. 

Atât deocamdată. Aveți grijă de sufletele voastre! Nu le lăsați libere în mâinile unor actori de joasă speță!

În spatele gravelor acuzații se afla duhovnicul meu – IPS Teodosie