IPS Teodosie – relatări

Un ocean de bunătate și de iubire…

Pe ierarhul batjocorit, hulit pe nedrept, agresat verbal și uneori chiar fizic, sunt puțini, foarte puțini cei care îl cunosc cu adevărat.

Universul sufletului duhovnicului meu este atât de înalt încât unii nu ajung nici măcar să-l privească.

Dacă cei din jurul Preasfințitului, acum Înaltpreasfințitul, ar avea ochi de văzut, ar descoperi în Arhiepiscopul Teodosie, un ocean de bunătate și de iubire. Dar cine mai are timp să observe fapte, lucruri, vorbe aparent banale, dar care spun multe despre bunul Arhiereu.

Fragment din

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

EROUL MEU!

Înaltpreasfințitul a fost și este pentru mine, când am nevoie părinte, când am nevoie prieten, când am nevoie duhovnic… Cu un om ca mine e greu… greu până când îmi așez sufletul în niște mâini calde… până acolo însă este mult… Multă spaimă, neîncredere, suspiciune, încăpățânare, uneori mofturi, alte ori răsfăț, stări, tot felul de stări, lacrimi, tot felul de lacrimi…

Duhovnicul meu a știu  să le învingă pe toate cu multă răbdare și cu multă iubire… Și-a jertfit nopțile, mi-a dat din timpul zilelor sale, a îndurat vorbe grele și nedrepte, a tăcut, a răbdat, a iertat și câte multe altele a făcut pentru a ține aproape de Dumnezeu un suflet de artist rebel, expansiv și exploziv… Înaltpreasfințitul Teodosie pentru mine este…  un erou – EROUL MEU!    

Fragment din

 

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 2 comentarii

Am atins mâna sfântului. Era caldă.

-Greu cu mine, Preasfințite, am spus zâmbind. Bine, o să trec în seara asta pe la raclă, dar să știți că nu sărut nimic. Trec doar pentru Preasfinția voastră. Vă sunt recunoscătoare. M-a impresionat răbdarea pe care ați avut-o cu mine.

-E bine și așa deocamdată. Vă mulțumesc mult!

-Eu vă mulțumesc!

Am mai vorbit puțin apoi m-am îndreptat spre Catedrala, doar pentru faptul că-i promisesem duhovnicului meu că trec pe la sfintele moaște. Am deschis încet ușa bisericii. Slujba se terminase. În Sfântul Altar era un singur preot, cel mai probabil preotul de rând care trebuia să încuie biserica. Sfinții pictați pe pereți păreau așezați într-o rugăciune colectivă. Candele ardeau formând parcă un cor al Luminii. M-am apropiat cu neîncredere de racla cu sfintele moaște. Urcând treptele, m-am oprit.

Am simțit o prezență lângă mine. M-am întors. Am crezut că venise preotul să-mi spună că trebuie să încuie biserica. Constatând cu surprindere că nu era nimeni, m-am întors din nou către raclă. Și totuși simțeam pe cineva lângă mine. M-am înspăimântat. Inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare. Apropiindu-mă de raclă, am privit mâna sfântului. Un puternic miros de mir, a apărut dintr-o dată, ca un izvor ce a țâșnit pe neașteptate.

Bulversată m-am aplecat să văd dacă mirosul acela venea din dreptul mâinii sfântului. Da, din acel loc venea. Prezența pe care o simțeam, deja nu mă mai înspăimânta, ba dimpotrivă, îmi aducea liniște. Am atins mâna sfântului. Era caldă. Mi-a lăsat impresia că atinsesem mâna unui om viu. Mirosul de mir era din ce în ce mai puternic. „Poate chiar exiști Sfinte Dimitrie”, mi-am zis în gând. „Nu sunt foarte sigură, dar pentru ceea ce am simțit aici mâine îți voi aduce un buchet de flori.” M-am închinat și am coborât în vârful picioarelor. Nu voiam să stric liniștea tainică din templul îngerilor nevăzuți. De la ușa bisericii am mai privit o dată pe rând, racla, icoanele de la Sfântul Altar, icoanele pictate pe pereți, candelele aprinse… și totul mi se părea că e scăldat în umbra aripilor de îngeri care în zborul lor de dans ceresc pudrase Casa Domnului cu pulbere de Rai.

M-am închinat și am ieșit din biserică. Gânduri, tot felul de gânduri îmi apăruseră în mine. Oscilam între a crede că există sfinte moaște cu trup și a nu crede. Peste toate însă, gândul că prezența pe care o simțisem putea să fi fost chiar Sfântul Dimitrie, începuse să-mi scuture sufletul de necredință. Mi-am sunat duhovnicul și i-am vorbit despre experiența avută lângă racla Sfântului.

-Poate chiar v-a dat un semn, a spus cu blândețea-i deja știută. Ne rugăm și mai departe vom vedea. Vă mulțumesc pentru faptul că ați acceptat să treceți pe la racla cu sfintele moaște.

Fragment din

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 1 comentariu

Așteptați mult și bine să cred …

-Aseară am rămas la discuția despre sfintele moaște Preasfințite.

-Da, am rămas, a spus zâmbind întrezărind parcă ce avea să urmeze.

-M-ați întrebat dacă am sărutat moaștele Sfântului Dimitrie. V-am spus și aseară și vă spun și acum – nu și nici nu am de gând. Cum să sărut ceva așa doar pentru că-mi spuneți Preasfinția voastră că sunt sfinte moaște. De unde să știu că sunt? Poate e o formă din ceară care imită trupul unui om.

-Cum să fie din ceară? Mergeți și vedeți că este un orificiu prin care se vede mâna sfântului!

-Mâna? Adică are trup?

-Da, sigur că are. Trupul a fost găsit neputrezit, a spus și a început să-mi povestească pe scurt despre viața sfântului.[1] V-aș ruga să citiți Viața Sfântului Dimitrie Basarabov în întregime!

-Mda, ca poveste pare interesantă. A stat și în apă și nu a putrezit. Este imposibil așa ceva. Legile firii nu spun asta.

-Sigur că nu spun. Nici nu ar avea cum. Firesc nu e, dar acolo unde Dumnezeu vrea, se biruiește legea firii. V-aș ruga totuși să mergeți să sărutați mâna sfântului! Dacă vreți merg cu dumneavoastră!

-Nu. Nu merg. Mai întâi  să văd trupul sfântului neputrezit, apoi o să iau în calcul și varianta că aș putea să sărut mâna expusă.

-Nu aveți cum să-l vedeți. La canonizare a fost înfășurat în niște fâșii de pânză și a fost lăsată doar mâna.

-Aha, deci e o mumie. Dacă nu mi-l puteți arăta așteptați mult și bine să cred că e vreun sfânt acolo. Am auzit că i se schimbă veșmintele periodic.

-Da, așa este.

-Atunci vreau să mă chemați să-l văd așa înfășurat în momentul în care i se schimbă veșmintele.

-Nu se poate. Doar preoții pot participa la schimbarea veșmintelor.

-Până la urmă văd că nu se poate nimic, am zis revoltată.

Încăpățânarea mea nu avea de gând să cedeze așa ușor. Toma necredinciosul din mine își arăta din plin necredința.

Fragment din

Postat de Mihaela Ion in IPS Teodosie - relatări, 0 comentarii