Întâlnirea cu mine – carte

Întâlnirea cu mine – 106

 

Zilele treceau, săptămânile la fel, lunile la fel. Fericiţii părinţi, tresăreau de bucurie, la fiecare gângurit al fetiţei, iar emoţiile au depăşit de mult, orice limite, atunci când Victoria a spus, pentru prima dată: „tata”. 
-Alex, ai auzit? Fetiţa noastră a spus „tata”!
„Ta-ta”, – a repetat fetiţa, întinzând mânuţele către Alexandru. Bărbatul a luat-o în braţe şi, cu lacrimi în ochii i-a sărutat mânuţele. Ea a început să se joace, să râdă,să-l strângă cu mânuţele ei mici pe tatăl ei, când de mâini, când de faţă. În joaca ei, ca într-o explozie de bucurie a rostit: „ma-ma… mama”. 
-Bravo, Victoria! Bravo, fetița mea! – a zis Alex. 
Samira a început să plângă de fericire: 
-Nu mi-am închipuit, ca voi auzi vreodată, adresat mie, acest miraculous cuvânt: „mama”… 
Fetiţa, trecea din braţele tatălui, în braţele mamei şi invers, ca într-un joc desăvârşit al fericirii…

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Am terminat cartea

”Întâlnirea cu mine” !!!

Sunt foarteeeee bucuroasă. Nu știu câți se vor bucura de această veste, dar vom vedea 🙂

Voi posta mai rar atât pe blog, cât și pe fb, pt că am multeee de făcut acum. Fotografii pt copertă, corectură, paginare, etc… 

Pe cei interesați îi voi ține la curent cu stadiul lucrării.

Mulțumesc celor care m-au însoțit atât de frumos și de asumat pe drumul finalizării și acestei cărți. 

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu

Întâlnirea cu mine – 99

-Pentru mine, fiecare clipă este o luptă, a continuat tânăra. Nu ştiu unde să mă duc şi, nu ştiu ce să fac, pentru acest copil. Într-o noapte, de disperare, l-am abandonat pe o bancă, într-un parc. M-am îndepărtat câţiva metri şi când am auzit-o plângând – căci e fetiţă, mi-am adus aminte de mine, cand am fost părăsită, pe peron, la metrou. M-am întors şi am luat-o, zicand că, dacă murim de foame, să murim împreună…
-Dar tatăl copilului, nu te ajută? – a întrebat Samira, bulversată de povestea tinerei din faţa ei. 
-Nu ştiu cine e tatăl – fetiţa s-a născut in urma unui viol. Într-o noapte, am fost abuzată de 3 bărbaţi beţi şi drogaţi, pe care nu-i văzusem până atunci şi nici de atunci, nu i-am mai văzut. 
Samira, impresionata de-a dreptul, de mărturisirea fetei şi corelând povestea ei, cu cele istorisite de Alexandru, şi-a dat seama că nefericirea trăită de ea insasi, a fost mult mai mică decât nefericirile altor oameni…
A privit-o cu o nesfârşită compasiune pe tânără şi a întins mâinile să-i ia copila din braţe. 

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 98

 

În zorii zilei, au mers împreună la bucătărie şi au pregătit micul dejun. În timp ce aşezau bucatele pe farfurie, Samirei i-a venit o idée, surprinzătoare pentru Alexandru: 
-Alex, mă gândesc că, ar fi bine să mergem, să luăm o tânără de pe stradă şi să o angajăm, pentru a avea grijă de bătrână. Cu această ocazie, oferim o casă unui om al străzii, un loc de muncă şi un venit lunar. 
Bărbatul a privit-o cu uimire şi nu-i venea să creadă ce auzea: 
-Cum, Samira, vrei să iei de pe stradă o tânără, pe care nu o cunoşti şi să o laşi în casa bunicii tale? De fapt… şi eu tot de pe stradă sunt şi ai avut încredere să mă laşi în casa ta! – a adăugat, după un moment de tăcere. Dacă doreşti, mergem, sau merg, să căutăm, sau, să caut, o tânără pe care să o angajăm, pentru îngrijirea bătrânei. 
-Nu putem merge împreună, pentru că n-o putem lăsa singură pe biata femeie. Pe tine, nu te las să te întorci, nici măcar pentru câteva minute, în mediul în care ai trăit atâtea suferinţe; aşa că, voi merge eu. Bărbatul a luat tava pe care erau aşezate farfuriile cu micul dejun şi au mers în camera bătrânei, unde au mâncat împreună. Femeia suferindă îi privea cu admiraţie şi cu iubire nemărginită:
-Voi, sunteţi pentru mine, îngerii mei! – a îngăimat bătrâna. 
Samira a îmbrăţişat-o cu drag; i-a spus că va lipsi puţin, pentru a cauta pe cineva, care să locuiască cu ea, zi şi noapte. 
-Alex, strange tu aici, te rog! 
-Sigur, Samira mea! 
Tânăra şi-a sărutat soţul, a luat în grabă un taxi şi a plecat către Gara de Nord, un loc bine cunoscut al oamenilor străzii. Cercetând zona, a văzut la o gură de metrou, o tânără cam de vârsta ei, cu un prunc în braţe; plângea şi cerşea bani pentru a-şi hrăni copilul. 
Samira i-a oferit nişte bănuţi şi a intrat în vorbă cu ea; astfel, a aflat că era de la 7 ani pe stradă şi că la momentul abandonului, mama ei i-a spus că o va duce la Bucureşti, la teatrul de păpuşi. Copila, pe atunci, era cea mai mică dintre cei 8 copii ai familiei. La acel moment s-a bucurat că va merge pentru prima dată la un teatru de păpuşi, dar s-a şi mirat, cum de mama ei o ia doar pe ea, iar ceilalţi fraţi rămâneau acasă: 
-M-a adus aici, în Gara de Nord, m-a lăsat pe o bancă, spunându-mi s-o aştept până cumpără de la un chioşc ceva de mâncare. Am aşteptat… însă mama nu s-a mai întors niciodată! 
-Poate a fost un accident – a spus Samira. Poate, pur şi simplu, fie s-a pierdut de tine, fie tu ai plecat după ea şi nu te-a mai găsit pe banca unde, deşi nejustificat, ţi-a spus să aştepţi. 
-Nu a fost un accident, m-a abandonat intenţionat! După ce am împlinit 15 ani, am căutat-o în casa în care am copilărit până la vârsta de 7 ani. În casa aceea, nu mai era nimeni cunoscut; era o familie, care spunea că a cumpărat casa cu mulţi ani în urmă. De la vecini însă, am aflat că mama i-a abandonat şi pe ceilalţi fraţi ai mei, rând pe rând. De ce? Când m-a luat pe mine să mă ducă la ”teatrul de păpuşi”, tatăl nostru era grav bolnav. 
De la vecini am aflat, că, în scurt timp, tata a murit, iar ea a adus în căsă un alt bărbat cu care avea o relaţie încă de pe când trăia tata. Bărbatul acela i-a pus o condiţie şi anume: va rămâne cu ea, doar dacă scapă de copii; i-a mai spus că, pe ea o vrea, dar pe copii, nu. Între el şi noi, l-a ales pe el…
-Adică, şi-a abandonat 8 copii, pentru un bărbat? – a întrebat Samira, uimită. 
-Da! – a spus tânăra suspinând. 
Samira si-a trecut mâna peste frunte: ”Eu pun o astfel de întrebare? Eu, care mi-am abandonat bunica?” – și-a zis în gând, oftând…

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii