Întâlnirea cu mine – carte

Întâlnirea cu mine – 62

 

…. …. … … …

– Povesteşte-mi Samira! – a îndemnat-o, după ce a tras aer adânc în piept, încercând să se echilibreze.

Femeia a început să-i mărturisească totul, până la sfârşit, printre suspine: 
– Deşi m-am spovedit, nu mă pot ierta. Şi îmi e imposibil să fac acest lucru, pentru că nu mai am cum să-i dau viaţa înapoi. Înainte de a muri, nici măcar nu a putut spune ceea ce avea pe suflet. A amuţit de durere, Alexandru, a rămas fără grai, realmente, iar suferinţa aceea i-am provocat-o eu, din răzbunare. Cum să mă pot ierta, după tot ce am făcut? 
– E necesar să te împaci cu tine însăţi, Samira… – a spus bărbatul, oftând. Neiertându-te, nu vei avea cum să mergi mai departe. 

… … … … …

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 2 comentarii

Întâlnirea cu mine – 57

 

 Fragment din fragmentul postat pe grup

Ţi-aminteşti Alexandru…  seara aceea în care eram foarte beată şi te-am rugat să te culci cu mine, iar tu m-ai refuzat? Să ştii că pentru mine a fost o grea lovitură.

… … … … … 

-Iubire? De unde atâta iubire? Şi cine pe cine să mai iubească într-o lume sugrumată de egoism?… 

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu

M-am ținut de cuvânt

Vă amintiți când v-am spus că am trecut la munca de jos, de mijloc? 🙂

Deși sunt foarte obosită și am o febră musculară de abia mă mișc, m-am ținut de cuvânt. După cum ați văzut, (cei nominalizați) am format grupul.

Public voi mai posta doar fragmente din fragmentele postate pe grup. Cu această ocazie poate se vor hotărî unii să se arate :). Lista rămâne deschisă.

Iată. Fragment din fragmentul ”Întâlnirea cu mine – 56” 

-Alexandru, mi-e frică, a spus strângându-l cu şi mai multă putere. Mi-e frică de mine, mi-e frică de gândurile mele…

… … …

-Nu. Nu mă doare nimic, dar simt în mine dorinţa de a aduce pe lume o viaţă, un copil căruia să-i dau tot ceea ce eu nu am avut, să-i ofer fericirea la care eu am visat, şi la care încerc să visez din nou. Timpul trece, ani se duc, eu sunt cum sunt, oare mai e timp, mai e timp Alexandru să aduc pe lume un copil?…

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, Întâlnirea cu mine - carte, 2 comentarii

Întâlnirea cu mine – 55

 

Samira s-a aplecat , a luat binecuvântare, i-a sărutat mâna preotului, apoi sa retras. Alexandru apropiindu-se de ea a îndemnat-o să meargă către uşa bisericii. Înainte de a ieşi s-au mai închinat odată, au mai privit odată icoanele şi au ieşit închizând uşa bisericii, aşa cum ar fi închis uşa unui loc tainic de care ar fi ştiut doar ei.

  Drumul către casă a părut mult mai uşor, dar când au intrat în casă, Samira a tresărit. În interiorul ei se dezlănţuise furtuna. Duhul cel rău nu ceda aşa uşor. Pe de o parte o mustra conştiinţa,  pe de altă parte şi-ar fi continuat viaţa ca şi până atunci, dar peste toate astea parcă domnea dorinţa de schimbare. Alexandru a simţit că se întâmpla ceva cu ea şi a întrebat-o dacă este totul în regulă.

  -Nu mi-e bine Alexandru. În mine se duce o luptă. O luptă crâncenă, a spus aşezându-se pe canapea . Ţine-mă în braţe Alexandru, atât cât îţi permite trupul meu cu multele kilograme în plus. Dacă te simt aproape poate voi reuşi să mă înving pe mine cea de acum.

  Bărbatul s-a aşezat lângă ea şi a îmbrăţişat-o. Samira şi-a lăsat capul pe umărul lui prinzându-l de mijloc. Soarele era din ce în ce mai palid, se pregătea să apună. Fata îl vedea ca într-un apus al durerii. Seara îşi făcea şi ea apariţia. Samira se lipse de Alexandru ca de  singura oază de pace. Din când în când ofta şi îl strângea cu putere ca şi când l-ar fi implorat să nu plece.

Într-o tăcere adâncă, dar tainică, bărbatul o mângâia pe frunte şi mângâind-o pe frunte ea a adormit. Avea să urmeze o lungă perioadă de zbucium, de renunţări, de încercări, de lacrimi. O zbatere cruntă prin întuneric spre a-şi croi drumul către lumină.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu