Întâlnirea cu mine – carte

Întâlnirea cu mine – 38

 

   -Samira, Samira ce ai păţit ? a întrebat-o intrând în grabă în dormitor.

  -Alexandru am avut un coşmar, a zis fata tremurând. Am visat că  m-am întâlnit cu mine… de fapt cu sufletul meu. Sunt o femeie urâtă Alexandru, o femeie urâtă atât în exterior cât şi în interior.

  Bărbatul a îmbrăţişat-o, dar nu a putut să o cuprindă din cauza greutăţii pe care o avea.

  -Vezi Alexandru, nici măcar nu mă poţi strânge în braţe. Vezi în ce hal am ajuns?

  -Samira, eu sunt convins că te poţi schimba numai să vrei.

  -Vreau, vreau, dar cred că e mult prea târziu, a zis tremurând. Cred că nu mai pot, numai pot să fac nimic pentru mine.

  După ce a rostit cuvintele acelea, duhul cel rău, care o manevra la nivel de gând, i-a trimis tot felul de sugestii demonice. Cum că nu se va schimba pentru că aşa îi este firea, că dacă se va schimba va profita lumea de ea, ca dacă va deveni bună va fi luată de proastă şi altele ca acestea.

  -Dacă tu vrei Samira, eu voi fi lângă tine şi te voi ajuta în fiecare clipă. Indiferent cât ar fi de greu. Povara dusă în doi este mult mai uşoară.

  “Ai înnebunit? Cum să asculţi de ăsta ? Vrei să ajungi slugă în casa ta? Să faci ce zice ăsta? Să nu mai ai libertatea să mănânci ce vrei? “, i-a ”şoptit” la nivel de gând duhul necurat. Samira a tresărit.

  “Chiar aşa. Cum să îmi dicteze mie un străin ? “şi-a zis.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 37

 

  Samira tremurând, şi-a amintit cum într-o seară căutase pe internet ritualuri vrajitoreşti. Cu paşi grei s-a apropiat de munţii întunecaţi, i-a atins pe rând şi a simţit cum în ea s-a dezlănţuit furtuna. Ca şi cum s-ar fi curentat a trăit durerea şi disperarea bunicii abandonate la azil, a simţit furia vecinei care venise să îi aducă must, a experimentat durerea şi spaima lui Alexandru în momentul în care îl trata ca pe o slugă, a simțit alte dureri pe care le provocase celor din jurul ei de-a lungul timpului. Şi-a scuturat mâinile ca şi cum ar fi vrut să scape de toate câte le simţea. Sleită de puteri s-a apropiat de muntele alb şi l-a atins. A simţit o linişte pe care nu o mai simţise de mult. Cu spaimă a pus mâna şi pe fâşia verde închis şi s-a întristat. Simţise că speranţa murise deja. S-a întors cu greu către cealaltă Samira şi a plecat capul.

  -Samira te-am adus aici să te întâlneşti cu tine! Să vezi cum eşti acum şi să înţelegi că munţii aceştia întunecaţi ar fi putut fi albi. Puteai să fii un om foarte bun, dar ai ales să fii un om rău. Acum te vei întoarce. Gândeşte-te foarte bine dacă vrei să te afunzi şi mai rău în întuneric sau dacă vrei să ieşi la lumină.

  După ce i-a spus aceste cuvinte, a fost luată de acelaşi vârtej, trecută prin acelaşi tunel şi aşezată parcă de o forţă nevăzută pe pat.

  -Alexandru, Alexandru, a strigat cu groază după ce s-a trezit.

  Bărbatul care era încă în genunchi şi se ruga pentru ea, ridicându-se a intrat alergând în casă.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu

Întâlnirea cu mine – 36

 

  În timp ce se ruga, Samira a avut un vis. A visat că a fost luată ca de un vârtej, că a trecut printr-un tunel şi a ajuns într-o insulă care părea de pe o altă planetă. În mijlocul insulei se afla o femeie care îi semăna perfect. Era ea înainte de a se îngrăşa. A tresărit şi s-a dat doi paşi mai în spate.

  -Tu eşti eu? a întrebat buimacă.

  -Da Samira, poţi să spui şi aşa, că eu sunt tu.

  Samira a început să tremure. Privind în jur s-a speriat și mai rău. Insula era plină de un fel de munţi de energie negri, gri, bleumarin, iar printre ei un munte mic alb lângă care era o fâşie verde.

  -Ce înseamnă asta? a întrebat Samira speriată.

  -Acesta este interiorul tău. Munţii închişi la culoare sunt gândurile şi faptele tale rele, muntele acela alb reprezintă gândurile şi faptele tale bune, iar fâşia aceea verde, care vezi că s-a închis la culoare, este speranţa ta, i-a răspuns cealaltă Samira.

  -Dar munţii aceea închişi la culoare sunt imenşi, a spus tânăra speriată.

  -Pentru că ţi-am spus, acesta este interiorul tău!

  -Adică m-ai chemat să mă întâlnesc cu mine?

  -Exact. Apropie-te, atinge fiecare munte şi ai să înţelegi că nu te iubeşti, că nu iubeşti pe nimeni, că eşti o egoistă fără măsură, că eşti răzbunătoare şi toate acestea s-au întâmplat pentru că ai căutat salvarea în întuneric.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 2 comentarii

Întâlnirea cu mine – 35

 

Fata s-a aşezat din nou pe pat mai neliniştită decât era.

 -Iartă-mă Samira! Am crezut că te ajut facând semnul Sfintei Cruci.

 -Taaaci! Sa nu mai aud de-astea!

 -Bine Samira, tac. Odihneşte-te!

  Tânăra a încercat să se liniştească, dar nu putea. De agitată ce era mişca ba mâinile, ba picioarele, ba se întorcea pe stânga, ba pe dreapta.

  Alexandru văzând că este foarte neliniştită s-a ridicat de lângă ea.

  -Samira vrei să plec? a întrebat-o cu milă.

  -Da. Pleacă, a zis apăsat.

  Bărbatul s-a retras în dormitorul mic fără să mai spună vreun cuvânt. Samira a rămas singură şi din ce în ce mai neliniştită.

Gânduri, tot felul de gânduri , amintiri, tot felul de amintiri îi chinuiau mintea. Începuse să realizeze starea jalnică în care se afla, atât fizic cât si spiritual. După un timp de zbucium a adormit plângând.

  Alexandru neliniştit şi el din cauza stării pe care o avea Samira, a ieşit încet din casă. Ridicând privirea spre cer a strigat în gând din adâncul sufletului: “Doamne ai milă de ea! “ S-a prăbuşit în genunchi şi a început să se roage pentru femeia care îi dăduse posibilitatea, după atâta timp, să facă o baie fierbinte, să mănânce la o masă şi să doarmă într-un pat curat.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii