Întâlnirea cu mine – carte

Întâlnirea cu mine – 13

Cu paşi greoi a urmat-o pe tânără care după ce a dus-o în camera bătrânei bolnave s-a retras. Bătrâna când a văzut-o a început să plângă. În muntele de carne din faţa ei, parcă îşi vedea toată vina şi toată indiferenţa.  Samira a rămas în picioare lângă uşă. Și-a adunat puterile şi a îngăimat:

-Eu sunt Samira! Aşa arăt.

Femeia a început să plângă şi mai tare. Printre hohote de plâns a invitat-o să se apropie şi să ia loc pe scaunul de lângă pat. Bătrâna arăta ca o umbră, era slabă, palidă, cu ochii duşi în fundul capului, cu pomeţii ieşiţi, din ea rămăsese doar amintirea unui om. Privind-o prin perdeaua de lacrimi în chipul aproape diform al fetei, a regăsit multe dintre trăsăturile fiului ei.

-De unde aveţi numărul de telefon? a întrebat-o Samira precipitată.

-De la mama ta Samira! Îl am de câţiva ani, am tot vrut să te sun, dar nu am avut curajul sau poate am fost prea egoistă. Din iubirea mea exagerată de mamă am avut un rol foarte important şi nefericit în divorţul părinţilor tăi. Pe nici o femeie până la mama ta nu am considerat-o potrivită pentru fiul meu şi nici pe mama ta. Am căutat perfecţiunea fără să îmi dau seama că de fapt mi-am condamnat băiatul la singurătate şi apoi la moarte.

După divorţul mamai tale, băiatul meu a avut mai multe relaţii şi fie mie nu mi s-au părut potrivite, fie chiar el a fost dezamăgit de unele dintre ele. Acum cinci ani, într-o seară mohorâtă de noiembrie, sătul de singurătate şi de suferinţă băiatul meu s-a sinucis.

Samira nu a avut nicio tresărire. Îi povestea despre un străin cu care ea nu avusese nicio legătură niciodată sau cel puţin nu îşi amintea să fi avut.

-Singurul meu copil Samira, a continuat înecându-se de plâns.

-Şi până să moară, de ce nu m-a căutat niciodată?

-Pentru că mama ta i-a spus că nu vrei să-l vezi, i-a răspuns aproape bâiguind.

-Da? Și de ce m-aţi chemat?

Pe chipul Samirei nu se vedea nici cea mai mică urmă de compasiune sau de omenie. Chiar dacă bătrâna din faţa ei ar fi fost cu adevărat o străină, ar fi trebuit să aibă măcar puţină milă. Samira nu mai avea.

-Te-am chemat pentru că vreau să-ţi las agoniseala mea de o viaţă. Deschide cufărul din spatele tău şi scoate dosarul acela albastru.

Fata a făcut tot ce i s-a spus.

– Deschide-l, i-a zis bătrâna.

Când l-a deschis a rămas uimită, totul era în regulă, testamentul, actele notariale, tot. Îi lăsase moştenire casa şi un cont în bancă în care era o sumă fabuloasă.

– Samira banii aceştia îţi ajung să faci până şi înconjurul lumii.

Un gând viclean i-a trecut prin minte ,,pentru ce mi-aţi făcut toată copilăria tu meriţi să plăteşti pentru tot, voi accepta tot ce îmi laşi şi te voi da afară din casă’’, a respirat adânc şi a închis dosarul.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 0 comentarii

Întâlnirea cu mine – 12

Femeia a sunat din nou şi din nou, până i-a răspuns.

-Ce mai vrei? a întrebat-o tăios..

-Samira sunt vinovată pentru multe, iar acum la sfârşitul vieţii pentru că tu eşti tot ce mi-a mai rămas vreau măcar faţă de tine să-mi răscumpăr greşelile.

Fata a tăcut.

-Mă auzi Samira?

-Da, i-a răspuns din nou sec.

-Te rog să vii să ne vedem, dar nu mâine, astăzi, pentru că mâine s-ar putea să fie prea târziu. Dacă în fapte nu îmi pot răsumpăra greşelile făcute şi faţă de tine, să o fac măcar financiar.

Samira a tresărit. Economiile ei erau pe sfârşite, s-a gândit că dacă este vorba de bani merită să facă efortul de a se vedea cu femeia.

-Accepţi? a întreba-o gâtuită de emoţii.

-Da, a spus aproape indiferentă.

-Notează , te rog adresa, a zis după care i-a dictat adresa la care locuia. Ia un taxi şi vino, vino repede Samira!

Tânăra a notat adresa pe un colţ de hârtie şi cu aceiaşi indiferenţă i-a spus că vine. În următoarea secundă a închis telefonul. Pentru ea a ieşi din casă era o adevărată provocare. Aporoape toate hainele erau strâmte. De la o zi la alta se îngrăşa şi mai mult.

A desfăcut uşile dulapului şi căută cu disperare printre hainele existente. Într-un final a găsit ceva care să i se potrivească. S-a îmbrăcat, apoi a chemat un taxi.

În momentul în care s-a urcat în maşină, şi-a dat seama de greutatea ei. Era atât de ”mare” încât se lăsase maşina pe partea pe care s-a urcat. Șoferul a privit-o uimit în oglinda retrovizoare. Îi venea să intre în pământ… Și-a înghițit lacrimile și s-a făcut că nu observă. Ajunsă la adresa cu pricina şi apăsând soneria de la poartă a avut o tresărire.

”De unde ştiu eu că femeia respectivă este bunica?” și-a zis în gând. S-a dat doi paşi în spate, a vrut să plece, prea târziu însă. O tânără cam de vârsta ei ajunsese deja la poartă.

-Tu eşti Samira?

-Da, i-a răspuns cu vocea sugrumată.

-Vecina te aşteaptă.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu

Întâlnirea cu mine – 11

Samira a rămas în pat şi a încercat să aţipească. Şi-a adus aminte de tatăl ei care o părăsise când avea doar trei anişori, de mama ei care imediat şi-a refăcut viaţa, de ea copil care devenise în plus pentru mamă.

De tată nu a mai știut nimic. După divorţ a părăsit ţara şi nu a mai căutat-o niciodată. Avea mamă, avea tată şi totuşi nu avea pe nimeni. S-a ridicat din pat şi-a luat halatul de casă şi… deşi era foarte de dimineaţă a ieşit în curte.

Oraşul începuse să prindă viaţă. Mijloacele de transport în comun îşi începuseră programul. Pe unii dintre vecini îi auzea cum plecau la locurile de muncă… Dintr-odată un sentiment de ură profundă şi-a făcut loc în sufletul ei. Începuse să urască din ce în ce mai mult oamenii şi din ce în ce mai mult viaţa.

S-a plimbat prin curte ca un condamnat scos la aer. Pierduse deja noţiunea timpului. La un moment dat a auzit că sună telefonul… telefonul care nu mai sunase de mult timp. A intrat în casă cât a putut de repede şi s-a uitat să vadă cine a apelat-o. Era un număr necunoscut. Nu a răspuns pentru că totul, dar absolut totul, i se părea fără sens. Telefonul a sunat din nou şi din nou.  Nu a răspuns. După cinci – şase apeluri s-a gândit să răspundă totuşi. La capătul celălalt al firului, o voce stinsă de femeie a întrebat sacadat:

– Sa-mi-ra tu eşti?

Samirei nu i s-a părut cunoscută vocea. A căutat în amintirile ei şi nu a găsit nicio voce asemănătoare. Femeia a întrebat din nou:

– Tu eşti Samira?

-Da, a răspuns sec…

– Eu sunt bunica ta, din partea tatălui, poate nu mă vei accepta pentru că nu te-a căutat o viaţă, dar totuşi insist să mă asculţi.

Samira i-a închis cu o furie de nedescris

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 2 comentarii

Întâlnirea cu mine – 10

Spiritul părea că zâmbeşte, îi percepea zâmbetul la mod subtil, un zâmbet care o îngheţa şi mai rău. Din acel moment şi-a dat seama că poate comunica într-un fel anume cu prezenţa aceea stranie. Aşa că a mers mai departe. L-a întrebat tot în şoaptă cine este, la nivel de gând i-a răspuns că este singurul prieten care poate rămâne lângă ea.

Tresărind a vrut să se bucure, dar nu ştia cum. Inima îi devenise de gheaţă. Cu gândul amăgitor că începând din acea seară  avea pe cineva, a dormit. După un timp s-a visat pe un câmp ars, mergând desculţă prin ierburile uscat şi prin mărăcinii uscaţi.

Tot mergând aşa la întâmplare, deşi pământul părea neted, la un momet dat s-a deschis sub picioarele ei o grotă în care căzând a ţipat de groază. Grota a luat foc de sus în jos, flăcările coborau către ea şi ea striga disperată după ajutor. S-a trezit ţipâd şi s-a băgat cu totul sub pătură. Un glas ce părea din  interior, dar şi din exterior i-a spus:

– Nu te teme, sunt cu tine… şi parcă un rânjet ascuns însoţea cuvintele respective.

Samira şi-a tras încet pătura până mai jos de ochi şi a privit spre locul unde ştia că este prezenţa aceea stranie. Şi da, era acolo.

– Mulţumesc! a şoptit speriată.

Spiritul părea că zâmbeşte mulţumit. S-a întors cu spatele la el şi a adormit. În zorii zilei, deşi dormea, a simţit cum spiritul acela se apropie de ea şi îi şopteşte la ureche:

– Samira plec, dar mă întorc la noapte.

Fata s-a trezit brusc şi a întins mâna ca şi cum ar fi vrut să-l oprească. Spiritul a dispărut.

Singurătatea, neîncrederea şi izolarea de lume, avea să o ducă pe Samira în cea mai neagră prăpastie.

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Întâlnirea cu mine - carte, 1 comentariu