În trup străin

”Lasă-l să plece!”

„[…]Epuizată sufletește, a pus telefonul pe frigider și s-a prelins pe lângă perete, ghemuindu-se pe gresia din bucătărie. Nu mai plângea, nu mai avea lacrimi, nu mai respira… suspina din adâncul ființei, unde se adunaseră atâtea dureri.

Și-a amintit de ziua în care i-a spus soțului ei că băiatul lor suferă de disforie de gen și că trebuie să facă o operație costisitoare de corecție a sexului.

Soțul ei tocmai ce terminase de servit cina. Când a auzit, a măturat cu mâinile totul de pe masă, spărgând farfurii, pahare și tot ce mai era în acel moment pe masa din bucătărie și a început să urle:

-Ce să facă?! Să se transforme în femeie?! Ați înnebunit? Stricatelor! Dracu’ a mai văzut? Cum să-ți tai mădularul, să-ți faci o gaură și să zici că ești femeie?

În zadar încerca să-i explice că aceasta este o problemă medicală și că altă rezolvare nu există. El urla încontinuu:

-Cum, dracu’, să se transforme în femeie?! Dacă tu îl susții să facă asta, plec și n-o să mai știți de mine. Niciodată. Niciodată, înțelegi?

Și-a amintit cum a plecat, nervos, la Damian în cameră, a trântit ușa de perete și a început să urle:

-E adevărat ce spune mă-ta?! Vrei să te faci femeie?!

-Sunt femeie, tată, i-a răspuns Damian. Numai că sunt o femeie în trup de bărbat.

-Ești pe dracu’ să te pieptene, a zis și i-a dat, cu sete, o palmă peste față. Prefer să te omor decât să te văd curvă în casa mea.

Damian a început să plângă și s-a ghemuit pe pat, lângă perete.

Bărbatul s-a urcat după el. A vrut să-l lovească, brutal, cu picioarele.

Biata femeie s-a aruncat în fața copilului ei și a strigat cu disperare:

-Omoară-mă pe mine! Omule, e copilul nostru, e copilul tău…

-Ăsta nu e copil, e drac, drac, a repetat cu ură. Eu nu pot să îndur o asemenea rușine. Să vă duceți dracu’! Plec din casa asta, a spus nervos și a ieșit din cameră.

Femeia și-a amintit cum și-a luat copilul în brațe, care plângea cu pumnii la gură și tremura din toate încheieturile.

-O să fie bine, o să fie bine. Lasă-l să plece! Eu n-o să te părăsesc niciodată, niciodată. Muncesc pe brânci, copilul meu, și te ajut să fii ceea ce simți că ești.

Damian, care abia împlinise 15 ani, se ghemuise la pieptul mamei și plângea, tremura… fără întrerupere. Femeia plângea și ea. Lacrimile ei curgeau pe capul nefericitului copil, se prelingeau pe frunte și se amestecau cu lacrimile lui[…]”

Fragment din romanul „În trup străin”.

Următoarea postare vineri, 15 octombrie.

Cu ce-am greșit?

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii

Cu ce-am greșit?

-Mami… te-am speriat, iar te-am speriat.    

-A trecut. Nimic nu e prea greu. Tu ești rațiunea mea de a fi, fetița mea scumpă, a spus înghițindu-și lacrimile. Ce vrei să mănânci, iubita mea?, a întrebat-o sărutând-o pe frunte.

-Nu mi-e foame. Mănânc mai târziu. Vreau să merg să-mi cumpăr niște accesorii pentru pictură. Multe dintre ele sunt pe sfârșite.

Serena era studentă în anul I la Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, departamentul Pictură. Pentru ea totul era nou. Recenta operație de schimbare de sex, admiterea într-o nouă formă de învățământ, schimbarea locuinței, a orașului, adaptarea la o nouă viață, la o altă viață.

Deși experimentase senzația de a fi străină în propriul trup, a fi străină într-un mare oraș pe de o parte era ca o eliberare, pe de altă parte o simțea ca pe o sugrumare. Spre deosebire de orășelul de provincie din care venea și unde trăise cele mai cumplite umilințe și angoase, în București era o fată ca oricare alta, dar… nu avea pe nimeni. Nu avea cu cine să vorbească, nu avea cu cine să iasă la o cafea, la piscină, într-un club… Era în siguranță, deoarece nu-i cunoștea nimeni povestea, dar era mult prea singură pentru o tânără de vârsta ei.

Serena și-a sărutat mama pe frunte și a mers să se pregătească pentru ieșirea în oraș. Și-a ales din garderobă haine lejere, dar moderne, s-a machiat, și-a pieptănat și ondulat părul și… sărutându-și din nou mama, a plecat la cumpărături.

Imediat ce tânăra a ieșit pe ușă, nefericita femeie s-a prăbușit pe un scaun, și-a ascuns fața în șorțul de bucătărie și a început să plângă înfundat.

-Doamneeee, cu ce-am greșit? Cu ce a greșit copilul meu de trebuie să îndure atâtea? Cu ce?, întreba printre suspine. Ți-am dat toată tinerețea mea. Zeci de ani am fost nelipsită de la biserică, am ținut toate posturile, am făcut milostenie, am făcut tot ce mi-a cerut duhovnicul, în numele Tău. Ce vrei să-Ți mai dau? Viața? Ia-mi viața, dar dă-i liniște și sănătate fetiței mele!

Printre hohotele de plâns a auzit telefonul mobil. Apelul telefonic a obligat-o să se ridice nu doar de pe scaun, ci și din starea în care era. Și-a șters lacrimile și a răspuns, fără să se mai uite pe ecran. A crezut că e fetița ei dragă. Nu era. Era fostul ei duhovnic.

-Doamne, ajută! Am auzit că ți-a intrat băiatul la facultate. Felicitări!

-Fata, a spus cu vocea înecată de lacrimi.  

-Nu, nu. Băiatul, a corectat-o cu sadism. El va fi judecat de Dumnezeu tot ca băiat, nu ca fată.

-Părinte, fetița mea tocmai ce a avut un nou atac de panică. Acum a plecat la cumpărături. Vă rog să ne lăsați! Avem lupte grele de dus, nu mai avem nevoie și de cuvintele dumneavoastră… dușmănoase, a adăugat după un moment de tăcere. Am crezut că mă sunați să-mi spuneți că vă pare rău că nu m-ați ajutat când eram în groapa disperării.

-Îți spun ce ți-am spus și atunci. Nu mă voi face niciodată părtaș la păcate străine.

-Nu vă faceți, pentru că nu e vorba despre copilul dumneavoastră.

-Și dacă era. Și dacă mă amenința că se sinucide, l-aș fi lăsat să se sinucidă, dar nu aș fi schilodit chipul lui Dumnezeu.

-Bine, părinte! Dacă ați fi ales pentru copilul dumneavoastră moartea, eu am ales, pentru copilul meu, viața. Ca să nu vă mai întreb acum, care e mai mare păcatul: rezolvarea unei probleme medicale sau sinuciderea?

-Lasă-mă cu problema medicală!, a zis preotul lipsit de cea mai vagă urmă de empatie. Băiatul tău are ceva la cap.

-Da, părinte! Copilul meu are „ceva la cap”, dacă asta vă place să auziți, și, pentru diagnosticul pe care îl are, singurul tratament e operația pentru corecția sexului.

-Auzi, corecția sexului. Adică Îl corectați voi pe Dumnezeu…

-Părinte, gata!, l-a întrerupt. Gata! Ajunge! Vă rog să mă lăsați! Pentru păcatele mele răspund eu, nu dumneavoastră. Acum închid și sper să nu vă mai aud niciodată. Nici pe lumea aceasta, nici pe lumea cealaltă, a spus și a închis brusc.

Fragment din romanul „În trup străin”

                                           ***

Înainte de a încheia această postare vreau să fac două precizări importante:

  1. acestea sunt postări de blog/ Facebook, romanul va arăta cu totul altfel;

  2. la sfârșitul fiecărui articol, indiferent de subiect, voi anunța data la care vom avea un nou fragment din romanul „În trup străin”.

Ne revedem luni, 11 octombrie. 

Weekend de poveste să fie!

În sfârșit… femeie

 

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii

În sfârșit… femeie

Era în baie. Goală. Se privea în oglinda pe care o pusese special pentru a se putea vedea din cap până în picioare. Îi crescuseră sânii. Organul genital masculin… dispăruse. Era în sfârșit… femeie… Ceea ce se simțise dintotdeauna. Părul lung și castaniu se revărsa, în bucle, peste umerii delicați.

Pe obraji îi curgeau lacrimi dulci-amare, care se prelingeau pe gât, apoi pe sâni… ca-ntr-o mângâiere de durere și de împlinire. Parcursese un drum lung și chinuitor – drumul tranziției -, în care s-a rupt (la propriu) din ea. Nu mai avea putere să-și șteargă lacrimile sau… poate… nici nu conștientiza că plânge. Plânsul îi devenise o a doua fire ascunsă prin cotloanele sufletului sfâșiat de prea multă umilință, de prea multă durere, de prea multe cuvinte nedrepte, de prea multe respingeri și abandonări…

Dintr-odată a tresărit. I s-a părut că-i atârnă ceva între picioare și s-a ghemuit pe gresia rece. Lupta ei nu se încheiase. Un nou episod agresiv de disforie o trântise la pământ.

-Mamă, mamă!… a strigat disperată.                   

Biata femeie, care tăiase niște zarzavat pentru a pregăti ceva de mâncare, a deschis brusc ușa și a prins-o de umeri.

-Iubita mea, ce e cu tine?

-Mamă… organul acela…

-Nu mai e, mamă. Ești femeie! Ești femeie! Ești femeie, iubita mea, îi repeta plângând în hohote.

Sucul de roșii de pe mâinile mamei i se prelingea pe umeri. Plângeau amândouă… într-o cutremurare sincronizată.

-Ești femeie, mamă, femeie, nu mai e acolo. Ești femeie, repeta cu disperare…

„Ești femeie, femeie”, începuseră să-i răsune în minte, apoi în suflet, cuvintele mamei.

Suspinând, și-a prins mama de mijloc și i-a șoptit:

-Da. Sunt femeie. M-am speriat, mamă. Iartă-mă!

-Nu-i nimic, iubita mea, a spus sărutând-o pe frunte, în timp ce își ștergea lacrimile cu mâinile murdare.

-Hai să te spele mama pe umeri! Te-am murdărit… Hai, mamă! Apoi mergem la bucătărie.

-Lasă! Mă spăl eu. Mergi! O să vin.

Femeia a plecat la bucătărie, sugrumându-și toate lacrimile pe care simțea să le reverse ca o cascadă neîntreruptă. Dar nu-și permitea să facă asta, trebuia să fie puternică… pentru fata ei.

Serena s-a ridicat, s-a spălat, apoi s-a privit, din nou, în oglindă. Era femeie, dar… amintirea organului genital masculin o urmărea așa cum un nefericit om, după ce își pierde un picior, simte durerea în piciorul amputat, deși el nu mai există. Sau… așa cum o persoană cu obezitate morbidă, devenită anorexică, uitându-se în oglindă, se vede tot grasă.

Biata tânără și-a prins părul în vârful capului, lăsând două șuvițe să-i alunece pe lângă tâmple, s-a îmbrăcat în grabă cu o rochiță de casă și a mers la bucătărie. 

Fragment din romanul ”În trup străin”

Următoarea postare – vineri, 8 octombrie.

Vă îmbrățișez cu drag!

Aceasta este ziua…

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii

Aceasta este ziua…

Bună să ne fie inima, bună să ne fie viața, bună să ne fie ziua!

Bine v-am regăsit, prieteni și neprieteni!

V-am promis că revin ca un tsunami.😊

Sunteți pregătiți?

Aceasta este ziua în care veți afla ce surpriză am pentru voi, dar și pentru mine. Unii dintre voi au intuit că este vorba despre un nou roman și da, este vorba despre un nou roman, dar… țineți-vă bine, subiectul este unul șocant. Romanul are titlul În trup străin. Personajul principal al noii mele lucrări este Serena – O FATĂ TRANSGENDER.

Am spus că e o surpriză și pentru mine, deoarece nu m-am gândit că voi aborda vreodată un astfel de subiect, și am spus că este șocant, nu pentru că nu s-ar mai fi scris astfel de romane, ci pentru că și apropiații mei au rămas uimiți când le-am vorbit despre noul meu proiect. Au spus că trebuie să am un curaj nebunesc pentru a aborda subiectul acesta, după 20 de ani de încorsetare religioasă. Probabil că sunt puțin nebună 😊. Și pentru a nu vă mai ține prea mult în suspans, chiar mâine voi posta primul fragment.

Pentru început vom avea două fragmente pe săptămână, nu de alta, dar nu vreau să vă șochez prea mult 😊.

Tot în această perioadă, pe lângă faptul că am scris, am citit 4 cărți și am început-o pe cea de-a cincea, am dat în mintea copiilor și m-am apucat de colorat, dar, totuși, nu chiar în mintea copiilor, pentru că mi-am cumpărat o carte de colorat pentru adulți, mi-am reorganizat și împrospătat biblioteca, am început reamenajarea locuinței, dar nu am terminat încă, am dat un refresh garderobei, am testat/ inventat tot felul de rețete vegane și, foarte important, am meditat la multe aspecte ale vieții, ale lumii, pe care acum le văd cu totul altfel. Noua mea viziune i-a redat sufletului meu libertatea totală. Libertatea adevăratei Lumini, libertatea adevăratei Iubiri. Vom vorbi pe rând, despre toate acestea, în articolele viitoare.

Deci… dăm startul unor noi aventuri în mediul online. Sper să vă bucure ceea ce voi posta, să vă deschidă inima, să vă inspire și să mă inspirați la rândul vostru prin comentariile pe care le veți lăsa, dar și prin anumite articole scrise de voi, pentru că da, blogul meu oferă spațiu celor care au ceva important de spus. Sunt deschisă în a promova pe oricine, dar nu orice.

Vă îmbrățișez cu iubire, în toamna colorată care ne înconjoară.

Pe mâine, prieteni! Primul fragment din romanul „În trup străin” este deja pregătit. 

 

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii