În trup străin

Decizie neașteptată

Din motive pe care nu doresc să le menționez aici, voi suspenda postările cu fragmente din romanul ”În trup străin”. Voi mai posta… uneori… câte o secvență. În acest fel ne vom aminti că lucrez la acest roman. Vor urma articole pe diverse teme. Multe interesante, multe chiar șocante.

Cineva care s-a pierdut în anonimat spunea: Este vineri! E timpul să mergem să facem povești pentru luni.” Păi… să facem!

Chrissy Teigen e de părere că: ”A face mâncare este o modalitate minunată de a petrece o seară de vineri.”. Da, este o modalitate minunată.

Altcineva, care din nou s-a pierdut în anonimat, spunea că: ”Este vineri seara. E timpul să fii un erou și să salvezi un vin prins într-o sticlă.” Păi… să fim eroi, zic!

Ne revedem luni, prieteni, luni, 8 noiembrie.

Vă îmbrățișez și vă ofer din brațele sufletului… flori minunate, flori de toamnă.

Frământări…

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii

Frământări…

[…] ”Cu fiecare privire îndreptată către frumoasa tânără din fața lui, cu fiecare cuvânt rostit de ea, din atracția pe care o simțise, începuse să se nască iubirea… Într-un gest de adorație, i-a sărutat mâna gingașă și ochii i s-au umplut de lacrimi. Fata a zâmbit și și-a retras mâna din mâinile tânărului. Atingerea buzelor sale îi răscolise toată ființa. În sfârșit… era femeie, cum a simțit dintotdeauna că e, iar atracția ei față de un bărbat i se părea mai firească decât oricând.

-Serena, frumoasă zeiță, n-am crezut în dragoste la prima vedere, dar… ai apărut tu, să-mi dai peste cap și credințele și viața și tot. Spune-mi despre tine! Spune-mi că ești reală! Spune-mi de unde vii! Spune-mi!, a îndemnat-o tânărul.

I-a spus că s-a mutat de curând în București, că e studentă în anul I la Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, departamentul Pictură, că încearcă să se acomodeze cu noul oraș, că adoră locurile retrase unde să poată picta sau medita și cam atât. Nu a spus nimic despre noua ei viață, în trup de femeie, despre tranziție… Avea de gând să-i povestească, dar a considerat că e mult prea devreme.

Alberto i-a spus și el că e student la Universitatea Politehnică, Facultatea de Științe Aplicate, că-i plac drumețiile, petrecerile, muzica bună. I-a mai spus că e un familist convins, că-și dorește să-și întemeieze cât mai repede o familie, că vrea să fie tatăl a cel puțin trei copii și că visează ca ea să fie mama copiilor lui.

Serena a tresărit. Știa că nu putea fi niciodată mamă biologică, știa că nu i-ar fi putut împlini acest vis, și că ar fi corect – și față de el și față de ea – să-i spună că e o fată transgender. „Trebuie să-i spun. La următoarea întâlnire o voi face. Când va afla, s-ar putea să nu vrea să mai știe de mine, dar… mai bine să-i spun decât să ne clădim o relație pe  minciună”, și-a zis încercând un zâmbet crispat.

-De ce zâmbești, frumoasă prințesă?, a întrebat-o căutându-i privirea. 

-Pentru că abia ne-am cunoscut și te gândești atât de departe.

-Tu ai stârnit în mine astfel de gânduri. Tu, ființă venită din altă lume…

Au mai vorbit puțin, apoi au făcut schimb de numere de telefon și i-a cerut permisiunea să o însoțească până acasă.

În drum spre locuința ei, Alberto mergea privind-o mai mult pe Serena decât aleea pe care pășea. Razele soarelui se jucau în părul ei șaten, făcându-l să pară o cascadă de castane coapte din care se răspândeau, tot mai mult, miresmele iubirii. Lumina revărsată din soarele puternic îi făcea ochii verzi și mai verzi, de parcă tot smaraldul din lume se adunase în privirea ei. Ar fi răpit-o și s-ar fi mutat cu ea pe o insulă pustie, pe care să-i poată contura o lume de poveste, – lumea iubirii nesfârșite.

-Alberto, am ajuns, i-a spus ea la un moment dat. În blocul acesta locuiesc. Mulțumesc pentru amabilitatea de a mă însoți!

-Și eu mulțumesc pentru că mi-ai permis să fac asta, a zis privind-o din ce în ce mai îndrăgostit.” […]

Fragment din romanul „În trup străin”.

                                               ***

Articol susținut de http://www.tratamentenaturiste.ro

                                              ***

https://terapeuti.ro/terapeut-cabinet/nicu-ghergu-masaj-reflexoterapie-terapii-complementare-bucuresti/ 

                                             ***

Nicu Ghergu

                                            ***  

https://www.youtube.com/c/NiculaeGhergu 

 

Prima iubire

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii

Prima iubire

[…] „Serena, după ce a făcut cumpărăturile pe care și le propusese, dar și altele care i-au atras atenția, a intrat într-o cofetărie, cu gândul să bea un fresh de portocale. Zilei călduroase de vară i se potrivea ceva rece. Când a intrat în cofetărie, și-a schimbat gândul. Înghețata de vanilie cu topping de fructe de pădure o încânta mai mult.

Și-a comandat o înghețată și s-a așezat la o masă retrasă.

La un moment dat, a intrat și un tânăr, care înainte de a-și comanda și el o înghețată, dar și o cafea, a privit-o îndelung pe Serena. Părea fermecat ca un copil la vederea unei zâne din povești. Iar Serena, da, parcă era o zână. Înaltă, suplă, șatenă, cu ochii verzi și părul lung. Avea ochii evidențiați de gene lungi, ca niște aripi diafane împrumutate parcă de la cel mai delicat fluture, sprâncenele erau frumos conturate, iar nasul mic și „în vânt” lăsa „drum liber” către buzele pline și senzuale. Bărbia rotundă invita ochiul privitorului să coboare pe gâtul fin, pe mâinile feminine, pe sâni, pe talia subțire, pe coapsele apetisante și picioarele lungi.

Tânărul a oftat. „E cea mai frumoasă fată pe care am întâlnit-o”, și-a zis în gând și a înghițit în sec. Parcă nu-i mai trebuia nici înghețata, nu-i mai trebuia nici cafeaua… Ar fi vrut să o soarbă pe frumoasa din fața lui… și nu doar din priviri.    

Serena savura, îngândurată, înghețata. Mâinile ei fine dădeau cupei cu înghețată valoarea unui obiect prețios de artă. La un moment dat s-a simțit privită și a întors, delicat, capul în direcția de unde veneau privirile pline de admirație. Într-o fracțiune de secundă, cât și-a permis să privească, a văzut un tânăr ce părea înalt, brunet cu ochii negri și cu trupul parcă sculptat.

Momentul în care și-au intersectat privirile i-a dat curaj băiatului să meargă la masa Serenei. Și-a abandonat înghețata și cafeaua, începute și neterminate. Nu mai avea nevoie de ele, tot ce voia era să fie cât mai aproape de frumoasa tânără care deja îi furase inima.

-Permiteți?, a întrebat trăgând scaunul așezat lângă cel pe care stătea Serena.

-Mda… a zis tânăra puțin încurcată.

-Numele meu e Alberto, a spus întinzând mâna.

-Serena, a șoptit tânăra, atingându-i palma cu degetele, după care s-a retras, sfioasă.

-Serena… ce nume frumos… Parcă e venit dintr-o altă lume, ca și tine de altfel. Îmi permiți să-ți vorbesc la per tu? Da?, a adăugat întrebările complimentelor, căutându-i privirea.

Tânăra a confirmat, înclinând capul și zâmbind timid.

-N-am mai întâlnit o fată atât de frumoasă și delicată ca tine…

-Mulțumesc, a îngăimat timidă.

-Și nici nu am mai auzit numele Serena, a adăugat tânărul. De unde acest nume? Ce înseamnă?

Fata a făcut o pauză. Ar fi vrut să-i spună cum și-a ales acest nume și de ce, dar… a spus altceva decât ar fi dorit să spună…

-Mama l-a ales… Ea a crezut că numele vine de la serenadă… dar nu. Serena este un nume latin care înseamnă: pur, calm, luminos, vesel…

-Hm! Cred că ești și mai mult decât atât. Ți se potrivește de minune acest nume de zeiță.

-Și numele tău e foarte frumos, i-a întors, timidă, complimentul.”[…]

Fragment din romanul „În trup străin”.

                                               ***

Ce s-a întâmplat mai departe? Vom afla vineri, 22 octombrie.

 

„Nu pleca…”

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii

„Nu pleca…”

Bărbatul, care uitase că e tată, își strângea nervos bagajul fără să-i pese de lacrimile soției lui, de lacrimile și de zbuciumul bietei fete prizoniere într-un trup de bărbat.

-Să nu îndrăzniți să mă căutați! Mi-e scârbă de niște creaturi infecte ca voi. Să vă duceți dracului cu schimbarea voastră de sex, cu tot!, le-a aruncat cuvintele cu sadism, din ușă, și-a luat bagajul și a plecat.

Damian a sărit din pat și, într-o ultimă încercare disperată, a vrut să-l prindă de mână înainte de a ieși pe ușa apartamentului.

-Nu pleca, tată!, l-a implorat plângând.

-Eu nu sunt tată pentru un nebun ca tine, ai înțeles?!, a zis arătând amenințător cu degetul către bietul copil. De azi sunt mort pentru tine; mort, înțelegi?! Și așa ești și tu pentru mine, a spus și a ieșit fără să se mai uite în urmă.

Femeia și-a amintit cum Damian a căzut în genunchi și și-a lipit palmele și fruntea de ușa închisă, plângând în hohote.

Și-a amintit cum nu putea să-l dezlipească de ușa pe care tatăl lui o închisese pentru totdeauna.

Nu uitase nimic, nimic din calvarul prin care trecuse și trecea alături de unicul ei copil, pe care și-l dorise și pentru care se rugase, ani de-a rândul, să-l aibă… ca pe o mare binecuvântare.

Și-a amintit cum, după plecarea tatălui, au început drumurile pe la medici, pe la psihiatri, pe la psihologi, pe la biserică… Ar fi mers oriunde, numai să-i ușureze sufletul copilului de o așa povară.

Își strânsese șorțul de bucătărie în pumni, ca și cum ar fi vrut să se țină de ceva pentru a nu cădea în gol… În golul disperării…

Revedea cu ochii minții prima zi în care au mers să-i schimbe garderoba Serenei, acela fiind primul pas către tranziție. Își amintea cum în ochii ei triști, sfâșiați de durerea plecării tatălui, apăruse un pic de lumină, când a ieșit din cabina de probă îmbrăcată cu prima rochiță. O grea și cumplită luptă s-a dus și în sufletul ei de mamă. Nu doar că nu-și închipuise niciodată așa ceva, dar nu văzuse nici măcar un film sau nu citise măcar o carte în care o mamă născuse un băiețel, pe care îl crescuse 15 ani, neștiind că în el se răzvrătea fata, mai apoi femeia care „locuia” clandestin în trupul străin. Acceptase ideea, din iubire pentru copilul ei, dar se străduia din răsputeri să facă și ea tranziția la nivel psihologic, apoi la nivel sufletesc, să se obișnuiască să i se adreseze ca unei fete, să îi spună Serena în loc de Damian.

Și-a amintit cum, după ce Serena a împlinit 18 ani, a mers disperată la fostul ei duhovnic – în care avea nemărginită încredere și îl vedea ca pe ultima speranță -, să-i ceară niște bani împrumut pentru a completa suma necesară operației de corecție a sexului, operație care ar fi adus liniștea în trupul mult prea chinuit al fetiței ei.

Fostul ei duhovnic, „omul lui Dumnezeu”, nu doar că nu a ajutat-o, dar a și batjocorit-o spunându-i că e mai nebună decât băiatul ei, a amenințat-o că va arde în focul iadului și că își va trage și copilul după ea. La modul cel mai umilitor i-a spus că nu o mai primește la spovedit, deoarece el nu vrea să spovedească femei date, de bunăvoie, pe mâna satanei.  

Nici nu ar mai fi fost nevoie să-i spună și că nu o mai primește la spovedit, oricum nu ar mai fi venit, după umilința îndurată.

Doar mirosul prăjiturii cu vișine, pe care o făcuse după plecarea Serenei, a trezit-o din gândurile ei tulburător de dureroase. 

Fragment din romanul „În trup străin”.

                                            ***

Următoarea postare luni, 18 octombrie.

”Lasă-l să plece!”

Postat de Mihaela Ion in În trup străin, 0 comentarii