Ganduri

Uneori…

Toamna târzie cade peste toamna pustie… peste frunzele moarte desprinse din copacul dorințelor nerostite.

Uneori… zaci în adormirea dureroasă… de teama trezirii…

Uneori… preferi întunericul… de teama luminii în care ai putea să zâmbești…

Uneori… exiști, dar nu trăiești… de teamă… de teama vieții… de teama iubirii… de teama zâmbetului pe care nu știi să-l zâmbești… de teamă…

Toate acestea… pt că ești prins, crezi că ești prins… în ghearele fricii… doar zărești… printre ele… frânturi de viață… Iar ele… ghearele fricii… sugrumă și dă moarte înaintea morții…

Da, crezi că ești prins de acele gheare, dar… nu ele te-au prins, ci tu te-ai predat… lor.

Eliberează-te! Trăiește! Iubește!

Nu te preda! Învinge!

Povara din aripi… frânte

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Povara din aripi… frânte

Într-o seară, ce părea obișnuită, se chircise în palmele mele un suflet sălbăticit de durere.

Avea în mâini … nevăzută… o povară din aripi frânte, pe care o târa prin hârtoapele unei vieți nefericite.

Își plângea lacrimile neșterse de nimeni, iar degetele începuseră să-mi ardă de durerea sufletului care se metamorfoza în fluvii de cuvinte… revărsându-se unele peste altele, ca-ntr-o cascadă a unei Golgote… venite din adâncul adâncului.

Țipa tăcând și tăcea țipând… ca-ntr-un domino aruncat din trecut în prezent.

Căuta iubirea fugind de ea și fugea căutând iubirea.

Contradicții tăioase… trăgeau de un suflet mult prea obosit.

Călătorea prin amintiri, prin stări, prin vise, prin neîmpliniri… purtând covârșitoarea povară a anilor petrecuți în dureri sfâșietoare.

Ascultam, îi ascultam inima… inima ce trecuse de granițele trupului…

Deodată… am zărit în adâncul ei… gingășia unui copil care avea mânuțele întinse către Soare.

Atunci am știut că… sufletul acela sălbăticit de durere, își va lua povara făcută din aripile-i frânte și o va transforma în… Înviere.

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Spovedania ploii…

Am… Am văzut multe… multe… Şi acum… toate sunt de-a valma în lacrimile mele…

Am văzut… un copil orfan care încerca să fugă de mine şi striga:
-Mama! Unde o fi mama? Cum o arata mama???

Am văzut… o femeie cu doi copii mici, care alungată de-acasă de un bărbat iresponsabil, fugea şi ea de mine şi striga:
-Doamne, Doamne!!!
Am văzut… un bătrân care, în graba lui de a fugi de lacrimile mele, a scăpat din mână pâinea căpătată. A ridicat-o … plină de noroi:
-Doamne… şi pâinica asta am scăpat-o, până şi… pâinica asta, dar o mănânc aşa… alta nu mai am!!!

Am văzut… un câine care se ghemuise sub felinarul de la mormântul stăpânului…

Am văzut o bătrână care, sub streaşina casei, îşi aştepta copiii, iar ei… nu mai veneau.
-De ce, mamă, m-aţi uitat? De ce? îngăima bătrâna…

Şi… am mai văzut… o fată!!! O fată care iubea… care îl iubea… O iubire neîmpărtăşită… sau poate interzisă… sau poate neînţeleasă de oameni…

Ea nu fugea de mine! Ea plângea în braţele mele şi-mi mulţumea:
-Mulţumesc!!! Mulţumesc!!! Tu îmi acoperi foarte bine lacrimile…
Ea plângea în braţele mele… O fată care iubea… care îl iubea

 

Regăsire

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Opriți-vă, vă rog!

Peste tot, în presă, pe fb, pe bloguri… imagini, articole cu morți, copii care suferă, imagini din spitale etc. 

Opriți-vă, vă rog! Vă implor! Prin astfel de știri, postări, slujiți morții… nu vieții. Lăsați autoritățile să ne comunice măsurile luate și respectați-le! E suficient.

Haideți să înțelegem că TOTUL e energie. Gândul, cuvântul, imaginea… Prin postări ca cele enumerate mai sus, aduceți, păstrați… în lume… energia morții.

Haideți să umplem lumea de flori, de zâmbete! Să aducem energia Luminii!

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii