Ganduri

Alter ego

Bine v-am regăsit, prieteni și neprieteni!

Au trecut două luni de când nu ne-am văzut. Pentru unii – sper mult mai mulți decât mi-au scris – revenirea mea în mediul online este o bucurie; pentru alții – sper tot mai puțini – revenirea mea poate fi percepută ca o indispoziție, ca să nu spun un stres în plus, peste alte multe săbii puse deasupra capetelor lor.

Celor din urmă le spun că se mai pot relaxa încă 😊, deoarece după această postare mă voi retrage din nou pentru un timp.

Mulți dintre voi mi-ați scris că vă e dor de mine, de postările mele. Și mie mi-a fost dor de voi, de interacțiunea cu voi, deși v-am purtat cu mine, în visele de vară, în gândurile înalte, în zilele fierbinți.

Când m-am retras din mediul online, îmi propusesem să și călătoresc mult în această perioadă, dar mi-am dat seama că nu aceasta era calea. Mi-am dat seama că am nevoie de o perioadă de liniște, de așezare, după atât timp în care mi-am lăsat sufletul, de multe ori, la mâna unor oameni – neoameni.

În febra ițelor încâlcite ale acestei lumi mă încurcasem și eu, mă rătăcisem de mine, mă abătusem de la adevăratul sens și scop al existenței mele.

Împinsă de evenimente nedorite, intrasem pe contrasens, deși radarul sufletului îmi arăta că nu sunt pe drumul cel bun, că m-am coborât prea mult, că mă amestec în gunoaie cărora nu trebuia să le dau nicio importanță, cărora le-am crescut valoarea și care s-au dovedit că fără numele meu au ajuns în starea în care erau înainte de a scrie/ spune Mihaela Ion – adică NIMENI.

Sfârșitul anului 2018, prin evenimentele petrecute atunci, a însemnat începutul regăsirii mele. După 20 de ani, cu un bagaj de întrebări fără răspuns, de coșmaruri cărora nu le cunoșteam rădăcina, m-am trezit la răscruce de drumuri, toate necunoscute mie. Nu puteam să aleg, pentru că nu știam ce să aleg, așa că am bântuit, am rătăcit, m-am întors dintr-un drum și am mers pe altul…

O perioadă bulversantă în care eram prinsă între două imposibilități – imposibilitatea de a mă întoarce și imposibilitatea de a alege altceva.

A fost greu, foarte greu… După ce că aveam eu luptele mele interioare, mai veneau și lovituri din exterior – o altă luptă.

În acea luptă nu am fost singură, am avut oameni buni lângă mine, dar uneori nici ei nu-mi erau de ajuns, pentru că-mi era sufletul prins între un trecut dureros și un prezent incert, pentru că lupta era a mea, o luptă în care cale de mijloc nu exista. Trebuia ori să înving, ori să fiu învinsă. Și… am învins.

Cu lecțiile învățate, sunt cea mai bună variantă a mea de până acum. Bineînțeles că toată viața avem de învățat, deoarece din acest motiv suntem aici pe Pământ, să învățăm, să ne perfecționăm, să ne spiritualizăm, să ne regăsim natura divină. Bine, asta este valabil pentru cine a înțeles care este scopul venirii noastre pe lume, pentru cine a înțeles că expresia „Școala vieții” nu este întâmplătoare. Pentru cei care nu au înțeles toate acestea, expresia „au trăit degeaba” va fi motto-ul așezat pe frontispiciul vieții lor ratate.  

În această vacanță am făcut multe activități care m-au înălțat sufletește, despre care voi vorbi în articolul viitor.

În minunatele zile de vacanță, am petrecut și foarte mult timp în cel mai frumos și sigur loc de pe Pământ – brațele lui.

Încă de la începutul acestui articol am spus că mă voi retrage din nou din mediul online. De data aceasta nu pentru la fel de mult timp. Mă retrag pentru că – ce să vedeți? – vă pregătesc o surpriză, care va uimi pe mulți. E vorba de ceva la care nici măcar eu nu mă așteptam. Dar… nu mai e mult până veți afla.  

Voi reveni după data de 5 octombrie ca un… tsunami 😊. Așa că… aveți tip să vă pregătiți. Pregătiți-vă! 😊

Până la următoarea postare, vă îmbrățișez cu iubire, pe voi prieteni, iar pe neprieteni… încerc 😊.

Bucurați-vă!

Bucurați-vă de toamnă!

Bucurați-vă de tot ce-i bun și faceți ca în jurul vostru totul să fie bun.

Bucurați-vă! Eu mă bucur deja!

Vă iubesc!

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 1 comentariu

Ne despărțim… pentru un timp

Săptămâna trecută am spus că voi citi carteaCa să nu te pierzi în cartier” și, ca să nu te pierzi în cartier… te pierzi în carte… 😊 O carte de 5 steluțe din 5.

Daragane, un scriitor trecut de 60 de ani, izolat de lume, încerca să găsească toate piesele de puzzle ale trecutului său, pentru a reface tabloul complet, tablou, pe care ar fi vrut să-l știe și parcă nu. Și-ar fi dorit o confruntare cu trecutul, dar parcă îi era teamă.

Făcuse o încercare de recuperare a trecutului cu patruzeci de ani în urmă, scriind

romanul ”Tenebrele verii” ca pe afișul unui caz de dispariție.

”El însuşi, preţ de mai bine de patruzeci de ani, ştersese din memorie răstimpul în care îşi scrisese prima carte şi vara-n care se plimbase singur cu o foaie împăturită-n patru în buzunar: ca să nu te pierzi în cartier”.

Dacă nu l-ați citit pe Patrick Modiano, câștigător al Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2014, citiți-l! Citiți orice, dar citiți! Merită.

                                  ***

Acesta este ultimul articol din lunga serie de articole scrise în stări de nedrepte umilințe, de presiuni inimaginabile, de abandon, de lovituri repetate, dar și de iubire, de regăsire și de înălțare.

Cei care îmi urmăriți blogul știți că… încă din 2018 am fost obligată să mă apăr și să răspund unor acuzații și lovituri care mai de care mai aberante, dar de înțeles atât timp cât au fost folosite de niște oameni care nu au niciun reper în viață și niciun scop. Cerșetori de cursă lungă, avizi de notorietate, „vedete” de hârtie igienică, nici măcar de carton.

Pentru că am avut curajul să spun lucrurilor pe nume, „prieteni” virtuali care mă adulau (nu că aș fi avut nevoie, dar vă spun așa… ca să vedeți cum sunt oamenii, în cazul în care nu v-ați lămurit), care îmi spuneau că sunt un înger etc., nu doar că nu m-au susținut (nici n-aș fi avut nevoie, pentru că pe mine mă susține Dumnezeu, atât timp cât spun adevărul), nu doar că vin, citesc și pleacă, dar unii m-au scos și de la prieteni, 😊 iar alții m-au blocat…

Le mulțumesc! Le mulțumesc pentru că au plecat din viața mea și au lăsat loc liber pentru alți oameni, care vor rezona cu mine. Le mulțumesc pentru că s-au retras. De astfel de oameni… nu aveam nevoie.

Prietenii ți-i cunoști nu atunci când ești în vârful piramidei, ci atunci când ești în adâncul prăpastiei.

Începând cu sfârșitul anului 2018 s-au produs schimbări majore în viața și în sufletul meu. Ceea ce s-a vrut a fi un rău pentru mine, s-a transformat în cel mai mare bine.

Până acum nu mi-am acordat niciodată timp prea mult, pentru că fusesem îndoctrinată, mi se implementase în subconștient mentalitatea de slugă. Trebuia să slujesc… de multe ori… unor oameni care își pierduseră de mult omenia.

Acum am hotărât ca această vară… să fie doar pentru mine. Mă voi retrage din mediul online și voi reveni după data de 15 septembrie cu proiecte care pe unii îi vor șoca, pe alții îi vor intriga, iar pe alții îi vor pune pe gânduri.

Le spun celor care ar avea de gând să mă provoace în această perioadă, că nu le voi răspunde în niciun fel, dar când mă voi întoarce, îi voi face să regrete ziua în care le-ar putea trece prin cap un astfel de gând. LE PROMIT!

Nu am vrut și nu vreau niciun conflict cu nimeni – ca dovadă, când cei care m-au lovit s-au oprit, m-am oprit și eu, deși aș fi putut să-i calc în picioare -, dar nici nu voi mai permite să fiu târâtă prin toate noroaiele.  

Vreau să le mulțumesc, în mod cu totul special, puținilor prieteni virtuali care au rămas lângă mine, indiferent de situație. Pe ei, chiar și în această vacanță, îi voi purta în inimă.

Le mulțumesc și celor care, deși au mii de like-uri pe paginile lor, nu doar că-mi urmăresc blogul, pe furiș, dar se și inspiră din ceea ce scriu, apoi… furând ideile mele, culeg ”laurii” unor like-uri efemere.

E distractiv să primești de la prieteni, postări ale „formatorilor de opinie” și să-ți recunoști trăirile tale în postările lor. Nu? 😊 Unii nici nu s-au mai obosit să schimbe ceva, au dat copy-paste și au postat pe conturile lor, mizând pe faptul că eu nu-i vizitez, – ceea ce este și adevărat -, dar… surpriză… primesc de la prieteni.

Să avem o vară minunată! Pentru mine… deja a început să fie…

La finalul acestui articol, mai atașez ceva…  😊

Brățara mea de turmalină, care se asortează cu butonii de la cămașa prietenului meu. Și se asortează, pentru că așa vreau eu 😊. Da, uneori îi port hainele… din iubire.

Fotografii făcute la umbră… ne-am ascuns de soare 😊

 

Vă îmbrățișez!

Iubiți-vă, chiar și pe temperaturi de 30⁰+.

Iubiți-vă! Iubirea este esența vieții.

Poveste de vară

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Când bărzăunele e mare pe căciula cuiva…

  

Dragii mei, speram să revin cu postări frecvente, după sărbători, dar… știți cum se spune: ”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Am rămas cu multe lucruri în urmă, motiv pentru care mai am nevoie de câteva zile pentru ”alergat”.

 

Cred că ne revedem pe 17 mai. Și când ne vom revedea, mai am și pe aici niște ”restanțe”. Vă voi vorbi despre cărțile pe care am spus că le citesc, vom continua cu articolele cărora le-am anunțat deja titlurile, dar… a mai apărut ceva…

 

La câteva zile după ce am postat articolul ”Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei”, una care a simțit că bărzăunele e prea mare pe căciula ei (și-ncă ce bărzăune!) l-a pus pe ”Ionuț Toader” – evident că nu-l cheamă așa – să-mi scrie un comentariu pe blog. Auzi, ”tanti”, de ce l-ai pus matale, pe ”Ionuț” să-mi scrie? Care ai crezut că va fi efectul? Atunci când întreprinzi o acțiune, înseamnă că te aștepți ca aceasta să aibă un efect. Când faci ceva, faci cu un scop. Scopul matale care a fost? Ce ți-a trecut prin mintea aceea puțină, foarte puțină și mult prea odihnită? Căci… mintea care e puțină, n-are ce face… se odihnește 😊.

 

Nu știu ce ai urmărit matale, dar știu că m-ai impulsionat să scriu ceea ce nu aveam de gând. Mulțumesc!

 

 Nimic nu este întâmplător. Toate au un rost. Din impulsul venit din singurul neuron rătăcit prin capul matale, de a-l pune pe ”Ionuț” să-mi scrie, rezultatul va fi unul prin care se va afla adevărul. Și, da, ”Ionuț” merită și trebuie să știe adevărul, nu doar poveștile îndrugate de tine, ”doamnă”, pentru că și el e o victimă a minciunilor tale. ”Ionuț” merită și trebuie să știe adevărul, adevăr pe care nu l-ar fi aflat niciodată dacă nu l-ai fi pus să scrie acel comentariu pe care îl voi publica integral și îl voi explica/ demonta.

 

Așa că, dragă „Ionuț”, înainte de a citi articolul pe care cu siguranță îl voi publica, să-ți iei un calmant! Sigur vei avea nevoie.

 

Și pe voi, dragii mei urmăritori, vă vor șoca detaliile ce urmează să le fac publice. Sunt unele familii în care iadul e creat de femei care vor ști mereu și mereu să joace, pe rând, rolul victimei, nefericitei, martirei etc.

 

”Doamna” victimă, care l-a pus pe bietul ”Ionuț” să-mi scrie acel comentariu pe blog, este o mare ”iubitoare de tradiții”. 😊 Încă din octombrie, anul trecut, a plecat să colinde din poartă în poartă, întrebând: ”Primiți cu bârfitul?” 😊. Unii nu doar că au primit, dar au și crezut. Problema e că…”doamna”… a rămas așa… colindând.

 

”A-și vrea” (ca să o citez pe ”doamna”) să-i anunț singurul neuron existent din capul ei că… e primăvară… a trecut vremea colindelor… dar, probabil, nu și-a vărsat tot veninul nici prin bârfă, nici prin mesajele anonime pe care le trimite… Și ”a-și mai vrea” să te anunț că ”a-și vrea” se scrie de fapt ”aș vrea”. Adică: ”aș vrea, aș putea etc”. În 24 de ani, ”doamna cu colindul”, stând lângă un om foarte deștept, nu a învățat măcar că ”aș vrea”, nu se scrie ”a-și vrea”, dar ea e cu așii, cu fotomodelele etc. ”A-și vrea” să-ți dau o temă pentru acasă, căci poate așa te mai oprești din… ”Primiți cu bârfitul”. Când se scrie ”aș”? Dar ”a-și”? Notă explicativă: la prima întrebare… ți-am dat răspunsul. Să nu uiți! 😊

 

”Ionuț”, dragul meu, în viitorul articol, ”vei face cunoștință” și cu ”fotomodelul Robert” de care habar nu ai… sau… dacă ai, știi cel mult, de la ”doamna”, că este fiul duhovnicesc al unui mare duhovnic și că se întâlnea cu el, vezi Doamne, pentru a-i aduce mesaje de la marele duhovnic. O minciună ordinară pe care i-a servit-o timp de 7 ani soțului ei și mai apoi mi-a servit-o și mie. Numai că… minciuna ajungând la mine, pentru ”doamna” s-a închis cercul, deoarece eu am luat legătura cu duhovnicul respectiv, i-am dat fotografia lui ”Robert”, pe care o aveam de la ea, iar părintele mi-a spus că… NU L-A VĂZUT ÎN VIAȚA LUI PE BĂRBATUL ACELA. Alte detalii… în articolul următor.

 

”Ionuț”… poate după ce vei citi și articolul următor, vei ajunge la concluzia că ar trebui să-i spui ”doamnei” să se oprească din denigrări, mesaje, bârfe, amenințări etc. și nu doar la adresa mea.  Dacă va continua așa, vor ajunge în spațiul public atât numele cât și dovezile legate de multele și incredibilele ei minciuni și fapte. Și nu va fi bine. Cel care va avea cel mai mult de suferit, vei fi tu. Pentru că… oricât ai fi de bun, oamenii vor spune: ”uite, ăsta e copilul lu’ ăla, aia sau ăia!”

 

Și ca să încheiem într-o notă amuzantă pentru noi, dar dureroasă pentru bietul bărbat, să vă povestesc, pe scurt, o secvență dintre multele văzute și auzite.

 

Într-o zi, după ce a terminat programul, m-a sunat ”doamna”- bine, mă mai sunase de n ori până la momentul acela -, și mi-a zis că îl așteaptă pe soțul ei să vină să o ia.

 

La un moment dat, am auzit-o că bate în geam și spune: ”deschide închiderea” 😊. Inițial… am crezut că glumește și eram la un pas de a izbucni în râs, dar… deoarece avusesem timp să-mi dau seama că e puțină la minte, m-am abținut și am preferat să-l întreb pe bietul ei soț, când am prins momentul, dacă a glumit sau a vorbit serios când a zis: ”deschide închiderea”. Rușinat, bărbatul mi-a spus că… nu vrea să vorbească despre acest subiect. Deci…”doamna”… nu glumea. Vorbea serios. ”Doamna”… ”deschide închiderea”… zi și matale deschide ușa! Așa se zice, bre.

Înainte de a încheia acest articol, vreau să menționez faptul că… ”doamna” m-a căutat și a insistat să vorbim. Plângea cu lacrimi de crocodil și spunea că are nevoie de mine, dar… cum Dumnezeu cunoaște inima omului… a îndemnat-o să mă caute pentru a pune capăt minciunii în care îi obliga și pe alții să trăiască.   

 

Păstrând registrul de ”deschide închiderea” 😊, vă spun că ”închid deschiderea” acum și… ”deschid închiderea” pe 17 mai. 😊 😊 😊

 

Vă îmbrățișez cu drag!   

Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei

Popas

   

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 1 comentariu

Popas

 

Mi-am tot propus, dar acum… m-am și hotărât. Așa că… iau o pauză mai lungă… fac un popas… de aprilie… cu muzică, lectură, natură etc…

Știu, v-am rămas datoare cu niște subiecte: Prostituate la 12 ani; Rușinea de a fi virgină; 15 ani închis într-un beci; Vrăjitoarea oarbă. Le voi publica, pe rând, când mă voi întoarce din vacanță.

Și pentru că am amintit și de lectură… și pentru că, după ce voi reveni, blogul meu va mai avea o nouă categorie: O carte pe săptămână în această vacanță… mi-am propus să citesc trei cărți romance. Le aveam în bibliotecă și mă tot ”strigau” 😊. Vreți să le vedeți? S-au ”ascuns” la sfârșitul articolului. 😊

Dragii mei… ne vedem de sărbători.

Lumină, pace, bucurie, iubire…

Vă îmbrățișez!

   

Și… am mai comandat niște cărți de la librăria Cărturești. Vom vorbi despre ele… la un moment dat.

 

Călugăria – ținutul răstignirii a tot ce-i omenesc…

De la Altar la Spitalul de Psihiatrie

Unele dintre preotese – cele mai mizerabile femei

Drama unui pictor de biserici

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 2 comentarii