File de jurnal

Cornelia Serban D-na cate lucruri odioase aţi cunoscut si totuşi lumina din d-voastră tot lumina a rămas! Cum aţi reuşit? – întreabă prietena mea.

Această întrebare mi-a adus aminte de o întâmplare. Stareţul unei mănăstiri m-a invitat să mai stăm de vorbă. În timp ce se pregătea masa, un fost coleg, preot de mir, l-a sunat şi i-a spus că vrea să treacă pe la sfinţia sa.

-Vino că ne pregăteam de masă. Mai e cineva la mine, i-a zis stareţul.

-Aaa, păi voiam să-ţi spun ceva.

-Poţi să spui orice. Persoana e de mare încredere şi o să-ţi facă plăcere să o cunoşti, a continuat stareţul.

Şi a venit. În timpul mesei a început să povestească nişte lucruri odioase despre episcopul său. Părintele stareţ rămăsese cu lingura suspendată deasupra farfuriei. Eu mâncam, pentru că de-aia eram la masă. 🙂

-Mihaela, mă uitam la tine în timp ce povestea grozăviile alea, măi n-ai făcut nicio grimasă. Eu am şi uitat să mănânc. Sunt bulversat, a spus stareţul după ce a plecat părintele.

-Ce să mă mai mire părinte la câte ştiu şi la câte am fost chiar martoră?

-Tu ştii că de multe ori m-am întrebat cum de te mai duci tu la biserică? Şi culmea… mergi şi acolo unde slujesc cei despre care ştii lucruri îngrozitoare.

-Părinte, eu merg la biserică pt Hristos, nu pt popi. Nici nu-i văd, eu îl văd pe Hristos în Altar.

Acum să-i răspund şi prietenei mele. Da, am cunoscut lucruri odioase şi mai cunosc. Dar am vrut să rămân în Lumină, pt că: „Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”