Fericita Anastasia Georgiana

Sfinții din alte țări se descoperă românilor…

Fericita Anastasia Tiflisa sau Georgiana.

Atașez scrisoarea trimisă Departamentului de Canonizare a Sfinților din cadrul Patriarhiei Georgiei

Vis/mărturie despre Fericita Anastasia Georgiana

În după amiaza zilei de 25.05.2018, fiind foarte obosit, din cauza programului încărcat, am ațipit puțin. Atunci, am visat că discutam cu un profesor universitar, lângă un zid, pe care era pictat în frescă, Țarul Nicolae al II-lea alături de familia sa. Pictura era putin cam naivă de aceea, îmi manifestam supărarea că, trasaturile chipului nu sunt identice cu cele din fotografiile Țarului. Această nemulțumire a constituit inițial obiectul discuției, după care profesorul respectiv mi-a vorbit și despre un mitropolit ucrainean, al cărui nume nu mi l-am mai amintit după trezire, care ar fi putut să mi ofere ceva informații despre subiectele legate de Țar. Printre altele, pe parcursul discuției noastre, i-am pomenit profesorul respectiv și despre problemele de sănătate ale membrilor familiei mele. Acesta mi-a spus că, îmi oferă numărul de telefon al unei persoane care ar fi putut să mă ajute, moment în care, am auzit o voce care m-a îndemnat să caut o femeie, o sfântă, despre care mi se transmitea mental că nu e canonizată și că a viețuit aproape de zilele noastre, în secolul XX.

Vocea din vis i-a rostit numele întreg însă am reținut doar ultima parte a acestuia și anume, sfânta femeie de la zid, Țiflisa sau Tiflisa.

Încercînd să rețin numele ei, brusc m-am trezit din somn, văzând în ultimele sale cuvinte un indiciu clar care trebuia să mă conducă la descoperirea identității acesteia. Imediat, așa cum am procedat și în alte ocazii similare, l-am sunat pe fiul meu duhovnicesc, Denis Chiriac, basarabean de origine, cunoscător al limbii ruse, pe care l-am apelat telefonic și l-am rugat, să caute pe internet date, despre o femeie nevoitoare, al cărei nume conținea cognomenul de Tiflis. În primă fază nu a descoperit nimic, moment în care am realizat că Tiflis reprezintă de fapt vechiul nume al capitalei Georgiei, Tbilisi.I-am cerut să caute, să descopere, dacă există vreo ascetă sau vreo nebună pentru Hristos care a locuit și s-a nevoit în Tbilisi în secolul trecut, dată fiind aplecarea specială și evlavia deosebită pe care am manifestat-o de-a lungul timpului, față de sfinții nebuni pentru Hristos și față de sfinții stâlpnici.

Folosind puținele indicii primite de mine în vis, Denis a găsit pe internet, în limba rusă informații despre o nevoitoare, nebună întru Hristos, pe nume Anastasia. Aceasta se nevoise vreme de 65 de ani, șezând pe vine fără să se miște, ispășind din iubire, în locul logodnicului, păcatul sinuciderii acestuia în curtea  casei ei, din orașul Tbilisi, capitala Georgiei, care avusese până în 1936 denumirea de Tiflis.

În plus, am constatat că, Fericita Anastasia avea legătură indirectă și cu Țarul Nicolae al II-lea, logodnicul ei fiind ofițer al armatei imperiale ruse. De asemenea,  tatăl ei, inginer rus de profesie s-a mutat cu traiul din Sankt-Petersburg la Tbilisi, pentru a lucra la construcția căii ferate de aici.

Lecturând mai multe materiale existente în rusă despre Fericita Anastasia, am descoperit de ce, în vis mi s-a spus să o caut pe „femeia cu zidul”. Fericita  Anastasia a salvat orașul Tbilisi de urmările teribile ale unei inundații de proporții, profețindu-i secretarului general al Partidului Comunist Georgian, Vasili Mzevanadze că, după un an, va urma o inundație masivă care va devasta tot malul stâng al râului Kura și de aceea ar trebui construită o barieră/un dig/zid de protecție. Din fericire, secretarul general al PCG a luat aminte la profeția sfintei, și a întărit malurile râului, astfel încât, anul următor, în ciuda inundației, orașul Tbilisi a fost în afara oricărui pericol.

O dovadă în plus care atestă că, în vis fusese vorba despre Fericita Anastasia cea Șezândă sau Așezată, nebuna întru Hristos de la Tbilisi, este chiar ziua în care am avut acest vis ce coincide cu data adormirii sfintei, 25 mai pe stil vechi / 7 iunie pe stil nou  (!),

M-am bucurat să aflu din surse online că, în anul 2017 a fost tradusă în rusă o carte despre Sfânta Anastasia și că, există inițiativa de canonizare a Fericitei, de către Patriarhia Georgiei. Ultima informație m-a motivat să redactez mărturia, pe care o aveți în față, ca dovadă a faptului că, Dumnezeu însuși îi cinstește și îi face cunoscuți pe sfinții Săi, oferind în chip atât de minunat mărturie despre sfințenia acestei nevoitoare și pe pământ românesc, un spațiu unde nu există, deocamdată,  nici o informație despre Fericita Anastasia Tiflisa sau Georgiana.

Pecetluim adevărul acestei mărturii prin invocarea numelui Preasfintei Treimi, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt și prin semnătura noastră.

Data 25.05.2018                                                   

Protosinghel Maxim Vlad,  slujitor al Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Petru și Pavel” din Constanța.                                                         

Denis Chiriac

 

Preotul interesat de visul meu este chiar         Protosinghelul Maxim Vlad. La momentul acela nu am dorit sa-i dau numele, acum având în vedere experiența similară pe care a avut-o consider că este necesar sa-i descopăr identitatea. 

Grigorii Juravlev – pictorul fără mâini şi fără picioare

Postat de Mihaela Ion in Fericita Anastasia Georgiana, 0 comentarii