Clara Mărgineanu

În fiecare zi, ne batem joc

De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

 

 Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi, din lașitate,
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgura sărutările uzate;

 

Ne răscolește lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochiului s-admire.

 

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seama că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare

Romulus Vulpescu

Noi… te-am pierdut…

Postat de Mihaela Ion in Clara Mărgineanu, 0 comentarii

Noi… te-am pierdut…

Tu… ai câștigat… Raiul!

Atunci îți dicta un înger, acum… ești ÎNGER!!!

 

Cine pierde câştigă!

Cineva a scris cu mâna mea: ,,Simt în mine o slăbiciune,
Nevoia de a lăsa hotărârile vechi, de a mă lăsa să alunec
Pe o pantă lungă, să îmi dea ameţeală şi bucurie.”

 

Acum îmi dictează un înger: Simt în mine forţa
De a revărsa aur, cald şi bine
De a striga cu hohot, dincolo de întâmplări,
Cât am cerut să îndur, atât mi s-a dat.

 

Şi, mai ales, certitudinea : ,,Te simţi iubit?”
Contează mult mai mult decât: ,,Mă iubeşti?”
Uneori, cine pierde câştigă!

 

(Clara Mărgineanu, 20 iunie, 2017)

Să ne scrii din Rai!

 

Postat de Mihaela Ion in Clara Mărgineanu, 0 comentarii

Viaţa văzută prin lentila cernită a poemului

 20 februarie 2016 · Clara Mărgineanu

Privesc volumele trecute ca pe bornele kilometrice ale vieţii. Mă recompun din bucăţile de mozaic ale celor trăite, citite şi scrise. Etape şi fragmente. Despre etapa ,,Uşi zidite în alt destin” a scris criticul literar Gabriel Rusu, vechiul meu prieten de boemă literară şi coleg în TVR:

 

,, La a cincea carte de poezie, Clara Mărgineanu şi-a esenţializat rostirea lirică. Metafora este tot somptuoasă, sclipitoare pe alocuri, dar tonul s-a încărcat de o sobrietate simplă, mai potrivită în a relata viaţa văzută prin lentila cernită a poemului, mai la îndemînă atunci când istoriseşti despre adâncimea suferinţei.(…) Îmi pare că ambiţia ei este aceea de a se erija în postura de comediograf al unui univers interior aspru bântuit de fantasme încrâncenate. O disperare grea palpită în străfundurile fiecărui poem. Ceea ce reuşeşte de fiecare dată Clara Mărgineanu este să încarce versul de neliniştea existenţială autentică, făcându-ne să adăstăm la marginea poeziei ei şi să încercăm a ne înţelege pe noi înşine. La urma urmei, aceasta este menirea poetului.”
Gabriel Rusu
,,Adevărul”, 2000

TVR – marea ei iubire – marea ei durere…

Postat de Mihaela Ion in Clara Mărgineanu, 0 comentarii

TVR – marea ei iubire – marea ei durere…

ZAVAIDOC, istovit de propria-i menire…

”Ne-a lăsat, prin muzica sa, amintirea unor vremuri cu fanfare în parcuri, flaşnetari şi discuri de patefon. Ne-a lăsat nostalgia unui timp în care, pe înserat, la lumina felinarelor, dragostea se plimba cu trăsura.

Pe 4 aprilie 1944, la primele bombardamente, casa lui Zavaidoc a fost incendiată şi şi-a pierdut întreaga avere. S-a îmbolnăvit, a orbit şi a murit la numai 48 de ani, la Spitalul Filantropia. Ultimele sale cuvinte se pare că au fost: grozavă-i moartea…! Este înmormântat la Cimitirul Cernica, din Bucureşti.

Ne mai rămâne doar să vărsăm un pahar cu vin vechi, în fântâna acordurilor sale. Ne rămâne muzica lui Zavaidoc, odihnită în plăci de patefon, pregătită oricând să oglindească, în lama cuţitului, iubirea şi jalea”. – Clara Mărgineanu.

http://revistaflacara.ro/zavaidoc-istovit-de-propria-i-menire/

Postat de Mihaela Ion in Clara Mărgineanu, 0 comentarii