Carti

Calugarul si Alexandra…

Pt voi fragmente si fotografii din „culisele” pregatirii cartii „Calugarul si Alexandra” + suplimentul „Prin secundarul lumilor  – povesti”

Alexandra, de ce nu eşti aici Alexandra?” , îi şoptea gândul.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” – „Alexandra aş vrea să fii aici Alexandra”, riposta gândul.

-Ah, nu, nu mai pot! Încetează! a şoptit şi şi-a pus mâinile la urechi, vrând parcă să nu-şi mai audă propriile gânduri. Când am intrat în mănăstire eram sigur că nu voi iubi şi că nu mă voi îndrăgosti niciodată, iar acum îmi fierbe inima de atâta iubire şi nu doar inima…

 

Alexandra a tresărit, a simţit că se prăbuşeşte. Era el, Călugărul pe care îl iubea.

-Sigur că vă permit. Puteţi să-mi vorbiţi la per tu, s-a grăbit să-i răspundă ştergându-şi în grabă lacrimile.

-Atunci şi tu să-mi vorbeşti la per tu. Ce s-a întâmplat? Ai plâns toată slujba. Ce e cu tine?

-Ăăă, n-am nimic, adică ştiţi dumneavoastră…

-Tu, a întrerupt-o.

-Da tu, „ce să-i spun? Că îl iubesc?” se întreba în gând. „Nu, nu pot să-i spun, trebuie să inventez ceva”. Adică… vin sărbătorile şi sunt mai sensibilă în perioada asta.

Călugărul a privit-o cu un zâmbet amar.

-Probleme sentimentale?

-Să zicem, a spus Alexandra.

Nu ştiu dacă eşti un vis, o părere, dacă eşti Înger sau om, dar ştiu că vreau să fiu a ta cu totul, aici, pentru acum şi pentru totdeauna. Vreau să ne contopim într-o îmbrăţişare, care nu a existat până acum şi nici nu va mai exista… O îmbrăţişare care să spargă orice barieră… să-ţi simt fiinţa ta întreagă în mâinile mele… să mă simţi dincolo de trupul acesta de carne… Să fim ceva între divin şi uman, agăţaţi cu mâinile sufletului de porţile cerului.

Îţi simt frumuseţea cum palpită dincolo de zidurile groase ale raţiunii. Descătuşează-te, lasă-ţi sufletul liber… liber în iubire…”

Te-am privit, te-am ascultat, te-am simţit şi poate te iubesc, dar mi-e teamă, o teamă cumplită, de mine, de noi. Mi-e teamă că nu ştiu, că nu pot, că nu înţeleg iubirea, adevărata iubire. Uneori aşaaa ce te-aş lua în braţe… ce te-aş săruta… ce te-aş face a mea… dar timpul, vremurile, statutul, nu-mi permit. Poate par gol, fără suflet, rece, arogant şi nepăsător, dar nu sunt aşa. Nestatornicia mea, nesiguranţa mea, temerile mele, mă fac să mă ascund în spatele unei măşti, pe care am început să o confund cu mine. Tu poate mă simţi, dar mie mi-e teamă… Cât aş vrea să-ţi spun lucrurile astea… cât aş vrea…

Mă chemi? Ţi-e glasul parcă cel dintâi,
Primordial cuvânt, si-aşa-mi rămâi
Înscris sub frunte, pleoape,…dulce ram,
Întinzi spre Rai livezi ce nu ştiam…

Mă chemi? Prin noapte tu mă strigi, te simt
Şi vin prin suflet să te mai colind…

Primordial cuvânt

Fragment

 

Foto din arhiva personala

 

Postat de Mihaela Ion in Carti, 1 comentariu

Amintiri despre parintele Nicodim Bujor

 

„Luati seama ca nu cumva un gind viclean ascuns in inimile voastre sa se transforme intr-o nelegiuire. Sa alegem ce este frumos si valoros din viata aceasta, nu intrigi, insulte, jigniri, care ranesc sufletul si-l coboara in prapastia pierzarii. E foarte important a sti ce sa alegi din drumul acestei vieti si sa le tii pentru vesnicie. Viata e un drum fara intoarcere, care nu se poate lua de la inceput, incat odata trecut si fara folos, nu mai ramane decat regretul in vesnicie, a durerii fara sfirsit.” Pr. Nicodim Bujor

    In inima parintelui Nicodim incapeau multi, foarte multi, caci inima sfintiei sale era salasul iubirii. Numai dintr-o inima plina de iubire poate izvori atata mila, grija si ingrijorare pentru semenii sai, fie ei bogati sau saraci, printi sau cersetori, plini de virtuti sau plini de pacate. Parintele Nicodim era un inger pe pamant. Un inger in trup cu sufletul inaripat.

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

Amintiri despre Parintele Damaschin Stefan

 

„Fiii oamenilor sunt rai, si daca nu încearca sa afle calea adevarului si a vietii, de multe ori nici pe altii nu-i lasa sa mearga pe ea.”

„Cu fiii oamenilor nu ma voi asemana si nici din întelepciunea lor nu ma voi otravi”, drept a grait înteleptul si de Dumnezeu Povatuitorul Solomon.

„Sa fii calugar în acest veac?!?!? Si totusi Parintele Damaschin a fost CALUGAR!” CALUGAR ADEVARAT, PREOT ADEVARAT, PRIETEN ADEVARAT.

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania

Mitropolitul Bartolomeu era o personalitate atat de completa si de complexa, încat te facea ori sa-l iubesti si sa-i recunosti valoarea, ori sa te temi si sa fugi, încercand doar sa arunci cu piatra ca sa-l atingi într-un fel. Era si puternic, si sensibil, si aspru, si bland, si foarte sobru, dar avea si simtul umorului.
Înfatisarea dura a Înaltpreasfintitului ascundea un suflet bun si nobil. Un suflet care cunoscuse suferinta în cele mai crude chipuri. De-a lungul timpului, am observat ca un om care a suferit prea mult devine omul extremelor: ori prea bun, întelegator si iertator, ori prea rau, razbunator si neiertator. Cunoscand suferinta, Mitropolitul Bartolomeu a ales extrema bunatatii. Si asta pentru ca l-a simtit pe Dumnezeu, l-a iubit pe Dumnezeu, l-a vazut pe Dumnezeu în chipul semenilor sai.

Ceasurile noastre de voroava mi-au ramas adanc încrustate în suflet. Cand cineva întalneste un astfel de om, nici timpul, nici departarea, nici macar moartea nu-i pot sterge amintirea. Astfel de amintiri îsi au radacina în vesnicie, si vesnicia nu dispare.

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii