Carti

Marele Gatsby – bogatul sărac

Cea de-a patra carte, pe care am citit-o în perioada verii, este o carte pe care nu am vrut să o citesc, nu mi-a stârnit interesul subiectul, nu o aveam în bibliotecă.

„Marele Gatsby” a fost cartea care, efectiv, s-a „ținut” după mine.

Toată vara am fost la „vânătoare” de promoții, lichidări de stoc, reduceri, în materie de carte, deoarece am vrut să-i dau un „suflu” nou bibliotecii (linkul mai jos). Și am găsit titluri foarte bune, la prețuri avantajoase.

De câte ori deschideam un link pentru a „vâna” cărți, îmi apărea „Marele Gatsby”. Chiar m-am și întrebat cum de o fi atât de populară și acum, după atâția ani (fiind scrisă în anul 1925) și după cel puțin două ecranizări.

 

Știind, în mare, despre ce e vorba, am tot ignorat-o, dar… când am citit volumul doi al seriei „Confesiunea unui preot”, adică „Slujba de la miezul nopții” ( linkul mai jos), și am văzut că, la un moment dat, se face referire la un personaj din cartea „Marele Gatsby”, mi-a fost clar că trebuie să o citesc. Mi-a fost clar că acea carte, pe care am tot ocolit-o, conține un mesaj pentru mine. Și nu m-am înșelat.

Scriind acest articol, îmi dau seama că nici lecturarea seriei „Confesiunea unui preot” – o serie care poate fi încadrată la categoria „literatură pornografică”, nu „erotică” – nu a fost întâmplătoare. Dacă nu citeam acea serie și nu găseam, printre paginile ei, trimiterea la cartea „Marele Gatsby”, aș fi ocolit-o mult și bine.

 

În timp ce lecturam cartea de care am fugit, vorbeam cu nepoțica mea despre subiectul acestei cărți. Interesată, mi-a zis că va urmări filmul… ca să mi-o ia înainte 😊, dar nu mi-a spus care e finalul.

 

După ce am terminat de citit, am confruntat, povestind, secvențele din film cu principalele fragmente din carte. La final, nepoțica mea a concluzionat: „Când era tânăr, ”Marele Gatsby” a fost sărac din punct de vedere material; la finalul grăbit al vieții a murit sărac sufletește, neîmplinit, fără prieteni, fără iubire. Așa că… sărac a fost și mai sărac a murit”.

Finalul este, într-adevăr, tulburător.

Ne revedem miercuri, 24 noiembrie.

Trăind în mai multe lumi

Confesiunea unui preot


Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

Mai presus de toate – Iubirea

Ca-ntr-o aducere aminte, ca-ntr-o nevoie organică, am aprins candela din fața icoanelor pe care le iubesc așa cum iubesc niște ființe vii.  

       Liturghia a început. Vocea caldă a Mitropolitului Teofan îmi așeza sufletul într-o strană nevăzută, într-o biserică văzută și nevăzută în același timp.

       Cuminte, ca un copil în brațele mamei sale, sufletul meu se pregătea să devină Ierusalimul care Îl aștepta pe Hristos.

       Sfânta Liturghie părea un izvor lin care țâșnise din Cer și se revărsa pe Pământ… A sosit și momentul predicii. Moment pe care, de fiecare dată, îl așteptam cu mult interes.

… … … … … 

       Pe chipul Înaltpreasfinției Sale se conturau, ca niște holograme, stări de îngrijorare, dar și de speranță.    

… … … … … 

Inflexiunile vocii sale făceau ca sufletului meu, așezat în strana nevăzută, să-i răsară lacrimi, ca ghioceii iviți de sub mantia albă de nea. „Cea mai sfântă, cea mai adâncă, cea mai cuprinzătoare, cea mai înaltă, cea mai cutremurătoare și plină de sens, perioadă… Săptămâna Pătimirilor” – Adevărat… Prețioasele pilde și învățături ale Mântuitorului: smochinul cel neroditor (care amintește de ziua Judecății), Pilda celor zece fecioare (un avertisment demn de luat în seamă) – vine o clipă în care ușa se va închide -, femeia păcătoasă și mirul adus ca jertfă la picioarele Mântuitorului, Cina cea de Taină, rugăciunea în singurătate, trădarea, lepădarea lui Petru, pătimirile, batjocura, răstignirea, punerea în mormânt, Învierea și, mai presus de toate, – Iubirea.

… … … … … 

„Taina Învierii Sale… Învierii Sale… Învierii… Învierii… Învierii…” Îmi răsuna în suflet ecoul Învierii… peste lacrimi, peste suferințe, peste dureri trecute, peste toată amintirea întunericului unor stări apuse, peste toată deznădejdea apusă și ea… peste toate… ecoul Învierii…

Fragment din cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>

„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Carti, 0 comentarii

Agonia Ghetsimanilor…

Toate cele despre care vorbea Mitropolitul Teofan le trăisem adânc în ființa mea, dar nu în acel moment, ci în momentul în care, cel pe care îl credeam duhovnic, dăduse de pământ cu sufletul meu. „Teama, panica, neliniștea, îngândurarea care s-au așezat în ființa cea mai dinlăuntru…” le simțisem atât de profund încât credeam că nu mai sunt în sufletul meu, ci peste mine, peste ființa mea, peste viața mea, peste tot ce mai puteam să însemn atunci, peste ce mai rămăsese din sufletul meu zdrobit și peste viața mea moartă…

„Pot fi socotite ca pătimiri, ca prezență în agonia Ghetsimanilor, ca răstignire pe Golgota…” Ooo, da!!! Și încă ce pătimiri, și încă ce agonie, și încă ce răstignire… Toate atât de dureroase încât suferința se revărsase peste suflet, în trup, peste trup, în viață, peste viață, în moarte, pe care o vedeam singura scăpare… singura ieșire din acea stare.

Nicio trădare nu poate fi mai adâncă, mai dureroasă, mai răvășitoare decât trădarea duhovnicului, omului pe care îl crezi trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Nicio altă lovitură nu poate fi mai mare decât lovitura dată în esența vieții unui om, – credința.  

Fragment din cartea <<„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos>>

„Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos

Postat de Mihaela Ion in „Să vezi iarăși”, Carti, 0 comentarii