Arhiereul – carte

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 18

Ultimul fragment postat public. Începând de săptămâna viitoare, vom continua postările doar pe grupul închis

Părintele Vasile, șocat, a încheiat repede convorbirea cu Gabriel și l-a însoțit pe Leon la chilie. Acolo au mai stat de vorbă, iar la finalul convorbirii, Leon era mai hotărât decât oricând să nu mai accepte acel compromis aducător de iad.

-Părinte, nu știu ce voi face, dar eu așa ceva nu mai permit.

-Sunt convins că Dumnezeu nu te va lăsa.

-Sau poate mă va lăsa pentru ceea ce am făcut.

-Oprește-te și nu te va lăsa, ai să vezi.

Părintele Vasile a plecat la chilie, iar Leon a rămas cu gândurile lui, cu traumele lui, cu disperarea lui. Toată noaptea a stat în genunchi și s-a rugat plângând.

Următoarea zi avea să urmeze același scenariu. Numai că, Leon nu a mai acceptat. A mers în birou la Arhiereu când a fost chemat, dar a scos cheia din ușă și a pus-o în buzunar. Ierarhul a rămas surprins când a văzut ce face.

-Încuie ușa! i-a poruncit Arhiereul, care trăsese deja draperiile.

-Nu o încui. Am venit doar să vorbim. Iertați îndrăzneala. Vă spun ce am de spus, apoi Dumnezeu cu mila. Dacă va vrea să mă lase în mâinile Preasfinției Voastre să mă distrugeți, facă-se voia Lui. Eu nu sunt homosexual. Nu mă simt atras de bărbați. Am cedat pentru că nu aveam de ales, pentru că mi-a fost mai teamă de Preasfinția Voastră decât de Dumnezeu. De fiecare dată când am cedat, am simțit o mare silă, de mine, dar și de Preasfinția Voastră. Chiar dacă poate vi s-a părut că-mi face plăcere, nu a fost așa. Nu vă detest, nu vă urăsc, dar nu vreau să mai fiu marioneta Preasfinției Voastre.

Arhiereul era, pe cât de uimit, pe atât de furios. S-a stăpânit cu greu pentru a-l asculta până la capăt. A vrut să vadă dacă trece la amenințări sau și mai rău, dacă are vreo dovadă.

-Dacă îmi veți îngădui să rămân aici până îmi voi găsi o altă mănăstire, bine, dacă nu, faceți ce vreți. Nu spun nimănui ce s-a întâmplat, vreau doar să-mi redați libertatea și să mă lăsați să-mi vindec rănile.

Arhiereul l-ar fi zdrobit, dar a abordat strategia victimei.

-Bine, Leon. Va fi așa cum dorești. Am crezut că-ți face plăcere… am crezut că simți ceva pentru mine, dar se pare că nu, a spus ridicându-se de pe scaun și trăgând draperiile. Dacă vei pleca, mă voi simți părăsit și singur, a continuat clipind des, semn că-i venea să plângă. Am avut mare încredere în tine și am sperat că mă vei urma oriunde aș fi plecat. Îți respect decizia. Te-am iubit Leon… mult, a spus încercând să îl impresioneze.

-Vă mulțumesc pentru înțelegere. Dacă într-adevăr v-ați simțit atras de mine, va trebui neapărat să plec de aici, pentru că nu vreau să vă ispitesc.

-Faci cum vrei, Leon. Lasă-mă singur acum, te rog! Mai vorbim, a zis și a deschis ușa biroului.

Călugărul a pus cheia pe birou și a plecat.

-Nu vă mai sărut mâna pentru că nu vreau să vă ispitesc, a spus înainte de a ieși. Mă iertați!

”Să crezi tu că apuci să pleci de aici” și-a zis în gând. ”O să am grijă să te distrug înainte de a ieși pe poarta mănăstirii”.

După terminarea programului a mers la reședință unde îl aștepta Valeriu. Era furios, trist și rănit în imensul său orgoliu.

-Vali, eu nu am chef de mâncare în seara asta. O să te rog să mănânci singur, a spus abia șoptind.

-Nu mi-e foame. Am gustat ceva mai devreme, mi-a dat maica. Dacă vreți mergem la odihnă.

-Da, aș vrea, a spus și s-au retras în dormitor. Hai să te țin în brațe ca pe un copilaș! O să adorm mai repede lângă tine.

Copilul s-a ghemuit în brațele lui și a și adormit. Arhiereul își mușca buzele și își înghițea lacrimile. Îi venea să urle de furie, de ură, de… altele…

S-a ridicat încet și, la lumina de la flacăra candelei, i-a privit, minute în șir, chipul nevinovat al băiatului. Apoi s-a așezat cu fața în pernă și a început să plângă înfundat. Prin fața ochilor începuseră să-i treacă imagini din nopțile petrecute alături de Andrei, Ioan, Cristi, Iulian, Ștefan, Daniel, Radu, Horia, Paul… tineri pe care îi meditase pe vremea în care era asistent la Facultatea de Teologie și pe care îi coborâse cel puțin o dată în adâncul iadului. Dar peste imaginile acelea, se suprapunea chipul acelui copil mort, cu pleoapele vineții și gurița deschisă…

Va urma 

 

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 17

Decizie

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 0 comentarii

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 17

 

Acest fragment vă poate afecta emoțional. Cei care  vă știți mai sensibili, nu citiți! Mâine va fi ultimul fragment, din romanul în lucru ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”, postat aici și pe fb. De luni voi face un grup închis doar cu cei care își asumă public urmărirea acestui subiect.

Timp de două săptămâni, după nopțile petrecute lângă Valeriu, Leon devenise, în timpul zilei, jucăria sexuală a Arhiereului. Într-o zi, pentru că ierarhul era grăbit și nu mai putea să-și îngrijească barba după momentul sodomiei, a scos din buzunar un elastic de prins părul și și-a strâns barba. Leon scârbit, și-a mușcat limba. Îi venea să-l calce în picioare, dar fiind al nimănui, s-a supus, a câta oară. A mai strâns odată pumnii până i-au intrat unghiile în podul palmei și s-a lăsat întinat.

Arhiereul, pentru care păcatul devenise deja o a doua fire, s-a ridicat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, i-a spus lui Leon să plece și a mers la Patriarh, care îl aștepta să-i ducă niște documente.

Când s-a întors, printre alții îl aștepta un bărbat care dădea semne de nerăbdare.

-Doamne ajută! Ați pățit ceva? l-a întrebat amabil.

-Mă grăbesc puțin doar. Trebuie să ajung undeva în 30 de minute.

-Haideți să vorbim! a zis și l-a invitat în birou.

-Preasfințite Părinte, intru direct în subiect. Am moștenit o casă de la părinți în care nu mai locuiește nimeni. Mi-aș dori, dacă se poate, să-mi dați binecuvântare pentru a face un depozit de colportaj.

-Dar dumneavoastră unde locuiți?

-Am un apartament cu trei camere. Nu mă voi muta la curte pentru că nu-mi place. M-am tot gândit ce afacere să deschid, pentru că am vândut recent și niște terenuri. Sfătuindu-mă cu soția, ne-am oprit la această variantă, gândindu-ne că ne putem ajuta reciproc. Biserica pe noi și noi biserica.

Arhiereul când a auzit de apartament cu trei camere, casă moștenită și terenuri vândute, a făcut niște combinații în minte și s-a și gândit cum să ajungă să-l falimenteze să-l facă dator la bănci și să-i ia și casa.

-Da, sigur. Foarte bine v-ați gândit. Casa e mare?

-E destul de mare. 5 camere, baie, bucătărie, hol, mansardă, anexe, garaj și o curte cu livadă.

Arhiereul și-a mușcat buzele. Deja se vedea proprietar în spatele altui proprietar.

-Și când doriți să începeți?

-Cât de curând.

-Scrieți o cerere, vă rog! În seara asta trec să văd și eu casa și de mâine vă trimit muncitori să vă ajute să amenajați.

-Mulțumesc mult, Preasfințite Părinte. Sunteți deosebit de bun.

-Dumnezeu e bun! Haideți să facem ceva pentru biserică. O lucrare mântuitoare.

-Sărut mâna! Eu mă retrag. Acesta este numărul meu de telefon. Vă aștept diseară, a spus dându-i o carte de vizită.

Printre audiențe, telefoane, combinații, teatru, mult teatru, programul de birou a luat sfârșit. Arhiereul a plecat să vadă casa la care deja visa.

Leon, după o altă zi de zbucium a ieșit din chilie fără nicio țintă. Din instinct a mers spre biserică. Obosit, s-a așezat pe o bancă prinzându-și capul între palme. Un călugăr l-a văzut contorsionat și a crezut că îi e rău. S-a apropiat de el și l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu ceva.

-Părinte Vasile, nu mai pot, a zis neridicându-și capul din palme.

-Dar ce ai pățit? Ți-e rău?

-Mi-e rău, mi-e scârbă de mine, mi-e greu să mai trăiesc… M-ai prins într-un moment foarte vulnerabil. Dispus să vorbesc. Știu că asta mă poate costa și puțina mea siguranță, dar nu mai pot. Îți spun ca înaintea Lui Dumnezeu și dacă vei hotărî să-i spui șefului, asta e. Facă-se voia Domnului cu mine, a zis și a început să-i povestească tot.

Pe părintele Vasile nu l-a luat prin surprindere relatările bietului călugăr, l-a oripilat însă, povestea cu barba prinsă în elasticul de păr.

-Părinte Leon, oprește-te! Oprește-te cu orice preț. Nu te va lăsa Dumnezeu. Mă voi ruga și eu pentru tine. Acum hai la chilie să te odihnești!

Nu a terminat bine îndemnul, că a sunat telefonul. Era un tânăr din comunitatea gay, care se spovedise cu vreo câteva luni în urmă, la părintele Vasile, dar fără dorința de a se îndrepta.

-Da, Gabriel, zi!

-Părinte aș da o fugă până la Madam elastic, e pe acolo că nu răspunde la telefon?

-Cine să fie? a întrebat uimit preotul.

-Madam elastic, șeful dumneavoastră, a continuat tânărul. Ce vă tot mirați? În mediul nostru așa e cunoscut.

Părintele Vasile și-a dus mâna la frunte și a rămas fără cuvinte. Corelând cu ceea ce-i povestise Leon, și-a dat seama că practica de a-și strânge barba cu un elastic de prins părul, era una mai veche. Dar cel mai mult l-a șocat faptul că era cunoscut în comunitatea gay.     

Va urma

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 16

O carte document

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 2 comentarii

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 16

Natura oricărei pofte este aceeaşi, căci ea se naşte nu dintr-o lipsă, ci din viciu: orice îţi vei aduna, nu va fi capătul poftei, ci doar o treaptă a ei. – Seneca

În timpul Sfintei Liturghii, Arhiereul nu-l slăbea din priviri pe Valeriu. Copilul era fascinat de vocea ierarhului, de cuvinte lui, de atenția pe care i-o acorda. Îl privea și îi mulțumea Lui Dumnezeu pentru șansa la care nici nu îndrăznea să spere.

După slujbă, l-a invitat la masă și l-a prezentat preoților.

-El e Valeriu. E un copilaș foarte bun. Din toamnă îl vom avea elev la seminar.

-Bine ai venit! au zis preoții, dându-și coate.

-Sărut mâna, a șoptit băiatul timid.

S-au așezat la masă. Arhiereul era atât de captivat de copil încât, aproape, uitase de cei din jur.

-Ia te uită, s-a îndrăgostit din nou ierarhul nostru, a șoptit un preot celui de lângă el.

-Să vedem cât îl ține pasiunea asta nebună. Două, trei săptămâni, mai mult. Vom vedea, a zis râzând înfundat.

-Când îi trece îndrăgosteala de Valeriu, găsește pe altul. E veșnic îndrăgostit, a adăugat celălalt zâmbind. Păcat de copilul ăsta. Nu știe ce-l așteaptă și nici nu are cine să-i spună.

După masă, Arhiereul a plecat la birou, iar pe Valeriu l-a trimis cu șoferul să-i cumpere haine și un telefon mobil. După terminarea programului, așa cum se întâmplase și în seara precedentă, Arhiereul a servit cina alături de băiat, apoi au mers în dormitor. Ierarhul a deschis televizorul, a butonat puțin trecând de pe un canal pe altul. Nu căuta o emisiune anume, era doar semnul nerăbdării. Ar mai fi vorbit puțin cu băiatul, dar patima din el cerea să fie satisfăcută.

-Vali, sunt cam obosit. Dormim sau mai stăm de vorbă?

-Dormim, Preasfinția Voastră, a spus copilul și s-a și ghemuit sub pilotă.

Arhiereul s-a gândit să schimbe scenariul. Prefăcându-se obosit, ”a adormit” imediat. Voia să-l testeze pe copil să vadă dacă, știind că doarme, se apropie de el. Mintea lui împătimită mergea deja foarte departe. Copilului nici prin cap nu-i trecea să se apropie în vreun fel de ierarh.

După un timp, crezând că Arhiereul doarme, a adormit și el. Ierarhul s-a apropiat încet și l-a luat în brațe. Încă nu putea să riște prea mult. Își făcea doar planuri și visa cu ochii deschiși la momentul acela. Înfierbântat de tot felul de fantezii, până dimineață a ajuns ca o fiară flămândă. În zorii zilei i-a spus copilului că pleacă la birou și că el poate dormi până mai târziu.  

-Pe la amiază voi trimite un preot pentru a te medita la dogmatică, a continuat pregătindu-se de plecare.

Ieșind din casă, a sperat că se va mai liniști puțin, dar nu avea să fie așa. Pe la amiază, nemaiputându-și stăpâni nici gândurile, nici pornirile, l-a sunat pe un tânăr călugăr. Leon, avea 22 de ani și fusese crescut la Casa de copii. Bietul Leon, era deja una dintre victimele ierarhului. Știindu-l fără apărare și fără niciun părinte, i-a fost mai ușor să și-l supună încă de când era frate de mănăstire, adică de la 17 ani. Apoi l-a călugărit pentru a se asigura că tânărul nu va vorbi niciodată. A luat grăbit telefonul și l-a sunat.

-Leon, vino la mine la birou! a zis precipitat.

-Vin imediat, a spus tânărul ducându-și mâna la frunte.

Și-a tras în grabă dulama și a plecat oftând. Știa ce-l aștepta. După ce a intrat în birou, ierarhul i-a spus să încuie ușa și să tragă draperiile. I-a făcut semn, iar bietul călugăr a urmat ”ritualul” deja știut.

Noaptea iadului se așezase peste ziua din biroul ierarhului. Icoanele de pe pereți își acoperiseră parcă ochii. Îngerul păzitor al Arhiereului se îndepărtase rușinat. Până și diavolii fugiseră de la locul urgiei. Cunoscând pedeapsa pentru astfel de fapte, nici măcar ei nu voiau să fie judecați pentru că au fost martori la o așa grozăvie.

După consumarea momentului, ierarhul ”liniștit” și îmbujorat, a plecat la baie pentru a-și aranja barba. Leon, scârbit până peste cap și luat dulama și aștepta să i se spună să plece.

-Poți să te retragi, a zis Arhiereul ieșind de la baie și trăgând draperiile.

Călugărul i-a sărutat mâna, a descuiat ușa și a plecat. În drum spre chilie s-a întâlnit cu un alt călugăr care făcea parte din aparatul administrativ și care avea niște dosare în mână.

-Doamne ajută, Leon. L-ai văzut cumva pe șeful?

-Da, m-a întâlnit cu el mai devreme și i-am sărutat cinstita labă. E la birou, a zis plictisit.

Călugărul a început să râdă. Era o vorbă care umbla demult printre ei. În mâna ierarhului nu mai vedeau o mână de om, ci o labă de animal care sfâșia tot ce îi ieșea în cale.

Va urma

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 15

 

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 1 comentariu

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 15

Provenit dintr-o familie numeroasă, cu 10 copii, dintre care 9 fete, o mamă depășită de probleme și un tată aproape inexistent în viața lor, Arhiereul crescut numai printre femei era deja efeminat. La momentul abuzului, încă era în căutarea identității sexuale. În sufletul lui erau deja niște lupte. Se vedea bărbat, dar avea atitudini de femeie. Era excesiv de sensibil, delicat, mult prea timid, fragil, dădea impresia nevoii permanente de protecție, etc. Lipsa unei prezențe masculine, care să-i inspire putere, curaj, bărbăție, făcuse din el un trup de bărbat cu necesități de femeie.

Noaptea aceea nefericită îi accentuase și mai mult degringolada din sufletul lui. Dacă starețul acela îl tratase ca pe o fetiță / femeie din toate punctele de vedere, căderea lui pe panta efeminării acceptate începuse deja. Odată cu acea seară, dispăruse din mintea lui și ultima urmă a dorinței de a se întregi ca bărbat. Forță morală nu mai avea, stima de sine devenise zero, el exista, dar nu mai știa cine e și ce e.

Dimineața a ieșit din camera starețului și a mers la cursuri. Un coleg l-a văzut și a început să râdă. Când a ajuns în clasă, colegul respectiv i-a șoptit altuia:

-Uite-o pe fetița starețului!

Acela mai tupeist, s-a apropiat de el și i-a șoptit:

-Așa-i mă? Ai devenit fetița starețului? Cum a fost? Ți-a plăcut? Păi dacă ești fetița starețului, de ce nu ai fi și fetița noastră.

Seminaristul de atunci a plecat privirea și a ieșit din clasă. După ce că se simțea murdar și vinovat, era obligat să suporte și răutățile colegilor. S-a retras după clădirea seminarului și a început să plângă. Sărăcia, foamea și lipsa iubirii tatălui îl aruncase cu brutalitate în mâinile unui bărbat, care în loc să-l protejeze l-a folosit. Cel mai probabil și acel stareț, la rândul lui, trecuse prin aceeași situație, prin aceeași traumă. Nerezolvată conștient, a devenit patimă și inconștient mijloc de răzbunare a acelor vremuri. Istoria se repeta și în cazul ierarhului. Devenise nu un cerc vicios, ci un lanț nefast întins de la o generație la alta.

Noaptea aceea în care ierarhul s-a zbătut în chinurile demonice ale poftelor nefirești, a luat sfârșit. Nu a îndrăznit să treacă la un alt nivel de teamă că îl pierde. S-a ”hrănit” doar cu fanteziile stârnite de atingerea trupului nevinovat al băiatului.

-Copilaș, s-a făcut dimineață. Azi am o sfințire. Te iau cu mine la slujbă. Vrei? i-a șoptit la ureche.  

-Sărut mâna! a zis băiatul trezit din somn.

-Ai dormit bine? l-a întrebat Arhiereul zâmbind.

-Da, foarte bine, i-a răspuns copilul. Vă mulțumesc mult.

-De aici înainte așa vei dormi, i-a zis ierarhul mângâindu-l pe cap. Începând de astăzi aceasta va fi și casa ta.

-Cum adică? a întrebat băiatul uimit.

-Adică vom locui împreună.

-Nu pot să cred. Vă mulțumesc! Sunteți atât de bun. Nu am mai întâlnit un om așa bun ca Preasfinția Voastră.

-Eiii, bun e Dumnezeu. Noi doar încercăm să-i urmăm.

Ierarhul își intrase în rol. Bunul păstor, marele rugător, arhiereul, stăpânul…

S-au pregătit în grabă, Arhiereul și-a sunat șoferul și au plecat la sfințire.

Visul frumos al băiatului avea să se transforme, în scurt timp, în cel mai negru coșmar.

Va urma

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 14

O carte document

 

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 0 comentarii