Arhiereul – carte

Mâine

un nou fragment din romanul în lucru ”Arhiereul – unealta demonului din umbră” :

-Nu, nu, a șoptit disperat și a început să se plimbe prin cameră…

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns coșmarul, i-au revenit în minte cuvintele femeii… ultimele ei cuvinte… blestemul…

-Trebuie să botez un copil, doi, trei, poate mă mai liniștesc, a spus oftând din adâncul sufletului…

 

Dincolo de veșmintele arhierești

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 0 comentarii

Dincolo de veșmintele arhierești

Cineva mă întreba dacă ceea ce postez ( fragmente din romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”), ne e de folos sau nu și dacă ne mai amăgim mult cu fețe false.

Da, ne este de mare folos să știm ce și cine se află dincolo de unele dintre veșmintele arhierești. Un om informat, e un om puternic și imposibil de manipulat. Tocmai pt a nu ne mai amăgi, am ales să scriu acest roman. Tot ceea ce am scris și voi scrie, a fost și este real. Pe alocuri, din motive bine întemeiate, voi stiliza cât de cât, dar esența va rămâne.

În romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”, vom vedea nu doar căderile cumplite ale unui arhiereu, ci vom înțelege atât cauzele, cât și amprentele pe care le lasă alegerea greșită asupra unui suflet. Întâmplările relatate în acest roman, ne vor învăța să distingem chipul de mască și omul de funcție. Tot aici vom avea un tablou cât se poate de complet asupra drumului spre cădere și putem înțelege până unde este ”ajutat” arhiereul să cadă și de unde, cu bună știință, alege căderea și de ce.

Urmează pauza. Pe această cale vă anunț că, începând cu săptămâna viitoare, vom avea fragmente din romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”, marțea, miercurea și joia.

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 6

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 0 comentarii

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 6

A tras aer în piept și a privit la mitra pe care o avea pe o etajeră, în living. Coroana strălucitoare i-a dat puterea să-și oprească gândurile și să intre din nou în rolul puternicului Arhiereu.

-Vali, ai vrea să-ți continui studiile? l-a întrebat pe un ton blând.

-Aș vrea, dar nu am posibilitatea.

-M-am gândit să te ajut să intri la seminar. Ce zici?

Băiatul a făcut ochii maaari și a rămas cu furculița suspendată.

-Eu la seminar?

-Da. Nu vrei?

-Ba da, dar nici nu am îndrăznit să visez la așa ceva. Venisem să vă rog să-mi găsiți de lucru pe la vreo mănăstire sau biserică.

-Lasă acest gând! Mă voi ocupa să iei câteva ore de meditație, te voi mai pregăti și eu și sunt sigur că vei reuși. Pari un copil foarte isteț.

-Vaaai, nu-mi vine să cred, a zis băiatul repezindu-se să-i sărute mâna.

Bucuria tânărului, mai târziu, avea să se transforme în cea mai adâncă tristețe. Deși intențiile Arhiereului au fost bune la început, pe parcurs, traumele nerezolvate și-au spus cuvântul și l-au deturnat de la binele pe care a vrut să-l facă. Dacă până atunci se apropiase de alți tineri, din alte motive, de Valeriu, avea să se apropie într-un mod nefiresc, proiectând asupra lui seara aceea, în care viața viitorului Arhiereu, s-a schimbat într-un mod cu totul nefericit.

Printre uimirile băiatului și promisiunile Arhiereului, au terminat de servit masa. După aceea, ierarhul l-a sunat pe preotul care răspundea de căminul preoțesc și i-a spus să vină la el. Preotul a sosit foarte repede.

-Părinte, el e Valeriu. Ocupă-te să-i dai un loc de cazare pentru un timp! Trebuie să-l ajutăm să intre la seminar.

-Sigur, Preasfinția Voastră, mă ocup.

-Sărut mâna, a îngăimat copilul, crezând că visează.

Din iadul sărăciei și al nesiguranței pe care le îndurase acasă, i s-a părut că ajunsese deja în Raiul cel mai Rai. I-a mulțumit încă o dată Arhiereului, apoi a plecat cu preotul către căminul preoțesc, unde a și fost cazat. Spre marea lui bucurie, a primit o cameră mică, dar cochetă, asemănătoare cu o garsonieră, care avea și baie și bucătărie. Fiind deja protejatul Arhiereului, preotul l-a cazat într-una dintre cele mai bune camere.

După plecarea tânărului, Arhiereul s-a retras în dormitor. Era foarte obosit. Simțea nevoia să se odihnească puțin. Și-a lăsat engolpionul și dulama în anticameră și, toropit de oboseală, s-a așezat direct pe pat. A văzut că fereastra era întredeschisă, dar nu s-a mai simțit în stare să se ridice și să o închidă. A ațipit cu o mână pe piept și cu cealaltă pe lângă el.

La un moment dat, s-a prins de cuvertura de mătase de pe pat, iar cu mâna pe care o avea pe piept și-a acoperit gura. Respira sacadat și părea că nu putea deschide ochii. Un țipăt înfundat l-a trezit din coșmar. A respirat adânc și s-a uitat la ceas. Dormise doar zece minute. A oftat și a închis ochii în speranța că va ațipi din nou, dar nu. Coșmarul continua și treaz fiind. Prin fața ochilor îi treceau imagini, tot felul de imagini: starețul, stăreția, masa îmbelșugată… draperia trasă în grabă, prin care nu mai trecea nici lumina palidă a lunii… Noaptea, speranța, extazul, agonia, durerea… dimineața aceea… altfel… și… peste toate, chipul copilului mort, cu pleoapele vineții și gurița deschisă ca într-un strigăt de ajutor.

Și-a dus mâna în dreptul inimii și s-a ridicat din pat. Nu mai putea sta singur. Amintirile sufocante se năpusteau asupra lui ca niște gheare care voiau să-l sfâșie. L-a sunat pe preotul care îl însoțise în casa conspirativă și l-a chemat la birou. În următoarea zi aveau conferință preoțească, iar aceea era ziua în care trebuia să pună în aplicare planul făcut.

Și-a luat în grabă dulama și engolpionul, l-a sunat pe șofer și a plecat la birou. Avea privirea încețoșată din cauza oboselii, dar și din cauza presiunii interioare. A prins engolpionul cu mâna dreaptă și s-a abținut să nu ofteze. Între timp, își reseta mecanismul interior. Trecea de la omul plin de traume și frustrări, la masca arhiereului bun și zâmbitor. Ajuns la birou, era deja în rolul care îl salva de el. Imediat ce a coborât din mașină, angajații care erau prin curte, s-au și repezit să-i sărute mâinile.

-Sărut mâna. Sărut mâna, Preasfințite, se auzeau voci care mai de care mai supuse.

-Doamne ajută, spunea zâmbind și împărțind binecuvântări.

Când a intrat în clădire, secretarul se pregătea să plece. Terminase programul și își aranja dosarele pentru ziua următoare.

-Mâine avem conferință preoțească, nu uiți! i-a zis ierarhul.

-Nu uit Preasfințite, cum să uit. Vin mai devreme să mai verific o dată dosarele.

-E-n regulă, așa să faci!

-Sărut mâna. Blagosloviți și mă iertați!

-Doamne ajută. O seară plăcută îți doresc!

După plecarea secretarului a sosit și viitorul protopop. Arhiereul i-a dat ultimele indicații, au mai vorbit puțin, timp în care, la ușa biroului se mai adunaseră câțiva preoți și mireni. După ce a terminat de discutat cu preotul, i-a primit pe cei prezenți în audiență. Din când în când se uita pe fereastră și vedea înserarea ca pe o amenințare.

Va urma

 

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 5

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 1 comentariu

Mâine

un nou fragment din romanul ”Arhiereul – unealta demonului din umbră”:

Coșmarul continua și treaz fiind…  durerea… dimineața aceea… altfel… și peste toate, chipul copilului mort, cu pleoapele vineții și gurița deschisă ca într-un strigăt de ajutor.   

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 5

Postat de Mihaela Ion in Arhiereul - carte, 0 comentarii