Amintiri

13 ani fără mama

Un 16 noiembrie în care a început să plouă după ce mama a plecat.

Ultimul zâmbet, ultimele cuvinte ”O Iisuse ai venit la mine!”. Iisus a venit la ea pt a-i ridica suferința.

Da, acum este printre îngeri, pt că am văzut-o cândva… Acolo…

Sărut mâna mamă din cer. Mulțumesc pt toate cuvintele, pt toate sacrificiile, pt toată bunătatea și iubirea ta. Mulțumesc. Te iubesc!

 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 1 comentariu

Povestea celor 4 cartofi

Pentru că e şi ziua tatălui meu vreau să vă povestesc ceva. O intamplare din care am invatat sa fiu corecta cu mine si cu altii.

Eram în clasa a IV-a şi ne-a dus la practică. La adunat de cartofi. Cei din generaţia mea ştiu despre ce vorbesc. După „practică”, ne luam şi noi din recolta adunată. Am luat şi eu 4 cartofi maaari şi mândră nevoie mare, am mers acasă. Când a venit tata de la serviciu, am alergat înaintea lui.

-Tată, tată să-ţi arat ce am adus de la practică.
-Ce ai adus? m-a întrebat pe un ton aspru.
Mi-a cam pierit zâmbetul de pe buze. Am desfăcut timidă punga şi i-am arătat cartofii.
-De unde i-ai luat? m-a întrebat.
-De la practică, de pe câmp de la Lacu Turcului.
-I-ai cultivat tu sau noi? Ştii tu că terenul acela ne aparţine? Ne-ai văzut pe noi muncind acolo?
-Nu, am răspuns privind pământul.

-Ştii ce ai făcut? Ai furat! Asta ai făcut, ai furat. Ia-o pe bunica imediat şi du-te şi du-i înapoi, deşi ai merita să te trimit singură. (bunica a sărit repede: nu, nu, merg eu cu ea.) Aş putea să te duc cu maşina, dar nu te duc, să te înveţi minte, altădată să nu mai pui mâna pe ceva ce nu-ţi aparţine!
-Dar nu mai ştiu exact de unde i-am luat.
-Te duci şi îi pui acolo pe câmp, oriunde, dar pe câmpul de unde i-ai luat să-i pui!

Am luat-o pe bunica de mână şi am plecat până în satul vecin să duc cei 4 cartofi pe câmp. 3 Km dus, 3 Km întors… ce canon 🙂

A doua zi, după practică, însoţitoarele noastre văzând că nu iau cartofi m-au îndemnat să iau şi eu. Am spus că nu iau pentru că tata m-a trimis sa-i duc înapoi şi mi-a zic că am furat. Copil! Nu mi-am dat seama că indirect le spun şi lor că fură 🙂

Au trecut anii. Am ajuns la liceu. La practică mergeam la cules de struguri. Când voiam să mănânc un strugure, îl căutam pe instructor şi îl întrebam dacă îmi dă voie.
-Mănâncă fetiţo şi o tonă, îmi zicea.
-Nu mănânc dacă nu-mi daţi voie, pentru că asta ar însemna să fur.

Văzând că îl întreb în fiecare zi. Dimineaţa îmi zicea:
-Mihaela Ion ai voie sa mănânci câţi struguri vrei 🙂
Asta este povestea celor 4 cartofi pe care nu o voi uita niciodată 🙂 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 0 comentarii

Amintiri

Pt ca fb imi aminteste, sa ne amuzam 🙂 

O sa va spun ceva, dar sper sa nu va schimbati impresia despre mine :). La hotel am dormit cu domnul din imagine 🙂.

Cand a aflat prietenul meu…

-Nu ma asteptam sa faci una ca asta…
-Pai stai sa vezi ca l-am gasit in camera
-Deci te astepta, am inteles…
-Eii ma astepta, de unde sa stiu eu ca e cocotat pe perete… Nu-l vezi scrie intruna, nu stiu ce tot scrie probabil imi tine jurnalul. Vezi domnule ce faci? Iti place? l-am intrebat.
Etc, etc…
El nimic, tot scria cocotat pe perete
Asta asa sa ne amuzam. Dar… la Casa Comana fiecare camera are un nume, o poveste: Etaj I – CANTACUZINII, Etaj II – CRAIOVEȘTII BASARABI, Etaj III – DRACULESTII. Casa Comana nu vinde povești, ci este insăși povestea – domnilor și domnițelor a căror nume sunt legate de istoria acestor locuri minunate.
Casa Comana – Giurgiu.

 

 

Foto din arhiva personala

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 2 comentarii