Amintiri

Un om singur

 

La biserică a apărut pe la sfârşitul slujbei un tânăr cu grave probleme psihice. Vorbea cu un personaj imaginar:
-Dacă îţi face rău băutura, nu mai bea, spunea zâmbind. 
Un sfat de altfel foarte bun. După ce personajul „a dispărut”, se apropia de câte o femeie si zicea:
-Azi e ziua mea, doamnă!
Unele îi spuneau în fugă: la mulţi ani, altele îl ignorau. S-a apropiat şi de mine:
-Azi e ziua mea, doamnă!
-La mulţi ani, i-am spus şi i-am dat câţiva bănuţi. Astăzi de ziua ta să-ţi iei o ciocolată sau o prăjitură!
-Mulţumesc, doamnă. Dacă vii la biserică trebuie să fii şi bun, nu? Aţi auzit ce a spus părintele astăzi? Noi putem să schimbăm lumea în bine.
-Aşa este, am spus zâmbind.
-Sărut mâna, doamnă. Sărut mâna, a spus şi a plecat.
L-am urmărit cu atenţie. Spunea că e ziua lui numai femeilor… avea nevoie de o mamă sau de o prietenă… e cumplit  să fie ziua ta şi să nu aibă cine sa-ţi spună: La mulţi ani!

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 2 comentarii

A fost înmormântată în curtea casei sale

 

Ieri d-na Dida Popescu a fost mutată și cu trupul la locul de odihnă veșnică. Născută și crescută în loc. Zorile, jud Giurgiu, a iubit atât de mult acel loc, încât spunea că sufletul domniei sale este acolo. Casa copilăriei se află lângă biserica din localitate.

La un moment dat, fiind necesară extinderea cimitirului, d-na Dida Popescu, a donat o parte din terenul curții, teren în care și-a și dorit să-și doarmă somnul de veci. Astfel a fost înmormântată chiar în curtea casei sale. În jurul criptei în care și-a dorit odihna, s-au păstrat până și pomii din curtea copilăriei.

În pământul acela, poate și acum se mai aude ecoul pașilor fetiței Dida, ecou pe care îl ”ascultă”, printr-o liniște adâncă, dincolo de mormânt.

 

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 0 comentarii

Rămân amintirile…

 

Ziua în care… rămân amintirile… amintiri despre un om minunat…

Dida Popescu – mamă biologică a unui singur copil, Raluca, o fată de excepție, dar mamă spirituală și nu numai a fost și va rămâne pentru zecile de copii abandonați sau din familii defavorizate pe care i-a îngrijit alături de soțul său, d-nul Lazăr Popescu ,dar și pentru zecile de familii de tineri pe care i-a cununat.

Aș vrea să amintesc aici un episod care m-a mișcat profund. În momentul în care s-a căsătorit sora mea, mi-am dorit pentru ea, cumnatul meu și mai apoi pentru nepoțica mea, nași de la care să aibă ce învăța. L-am sunat pe d-nul Popescu și i-am spus că vreau să trec pe la domniile sale pentru că aș vrea să-i rog să o cunune pe sora mea. D-nul Popescu mi-a spus că este în spital, dar că pot merge să vorbesc cu d-na Dida. Și am fost. Femeia cu inimă de aur, s-a gândit puțin și a spus da.

-Nu cred că va fi externat Lazăr până la data nunții, dar își va lua o învoire.

Am privit-o și nu-mi venea să cred ce auzeam. L-a sunat pe d-nul Popescu și l-a întrebat:

-Îi cununăm? Hai să-i cununăm și pe ei, îți iei învoire pentru o zi.

Așa a fost. D-nul Popescu a ieșit din spital pentru  a mai uni, alături de soția sa, în fața Lui Dumnezeu încă doi tineri. La masă, toată noaptea, când invitații se distrau, iar mesele erau pline, nașul, d-nul Popescu a luat medicamente și a băut diverse ceaiuri recomandate de medic. Pe lângă faptul că ținea regim, nu avea voie să mănânce după ora 18.00. Imaginea aceea de la nunta surorii mele, în care la masa nașilor erau sticlele cu ceaiuri, nu avem cum să o uităm, nici eu și nici ai mei.

Acum d-na Dida Popescu pleacă… rămân amintirile… amintiri despre un om minunat… mai rămân flori… multe flori pe un mormânt care miroase a pământ reavăn… și care amintește ”Din pământ ești făcut și în pământ te vei întoarce…”

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 0 comentarii

Zbor lin sufletului său înalt

 

În amintirile mele regăsesc și o zi în care am sunat-o să vad dacă este acasă, mi-a zis că este în Complexul Europa pentru a-și cumpăra niște haine.

-Pentru dvs? am întrebat uimită.

-Da, pentru mine.

-Păi din Europa?

-Da, a răspuns relaxată. Decât să dau banii pe haine de firmă, mai bine îi folosesc pentru copiii sărmani.

Deși ar fi avut posibilitatea să cumpere numai haine de firmă și să-și petreacă concediile prin străinătate în cele mai luxoase condiții, a preferat să ofere să tot ofere, să facă bucurii celor din jur.

Dida Popescu – femeia cu inimă de aur pleacă, dar rămâne în inimile noastre…

Zbor lin sufletului său înalt… Veșnicia Luminii o așteaptă, iar florile Raiului vor înflori și pentru un suflet atât de frumos.

Postat de Mihaela Ion in Amintiri, 0 comentarii