Adevărata Ortodoxie

Învierea lui Hristos – o poveste?

 

Într-o sâmbătă… Într-un an… Patriarhul Iustin Moisescu a dorit să meargă la o mănăstire din Arhiepiscopia Bucureștilor și să slujească acolo în noaptea de Înviere.

 

Mănăstirea fiind înconjurată de un peisaj de poveste, s-a plimbat alături de starețul mănăstirii admirând, mai mult în tăcere, ”curgerea” naturii…

 

Pe seară s-a retras în apartamentul pregătit în clădirea stăreției pentru a se odihni puțin.

 

-Ne vedem aici, pe hol, la ora 23.30, i-a spus starețului înainte de a intra în apartamentul patriarhal.

 

Starețul a încuviințat sărutându-i mâna și s-a retras și el la stăreție, în chilia sa, care era la un apartament distanță de apartamentul Patriarhului.

 

După orele de odihnă sau de gânduri și stări înainte de Înviere, pe la ora 23.20, starețul a vrut să meargă pe hol pentru a-l aștepta pe Patriarh, așa cum se și cuvenea. În momentul în care s-a apropiat de ușă, a zărit prin geamul mat silueta Patriarhului care se plimba pe hol. Pașii îi erau înceți, ca o șoaptă blândă. S-a oprit. Nu știa ce să facă. Să iasă, să mai aștepte? Să bată la ușa din interior?… s-a gândit și la asta, dar i se părea… totuși… penibil. A mai așteptat puțin, sperând că Patriarhul va mai intra în apartament.

 

În timp ce starețul nu știa ce să facă, l-a văzut pe Patriarh oprindu-se în dreptul ferestrei. Și-a prins mâinile la spate, a privit câteva secunde, apoi a spus:

 

 -În definitiv… pe Hristos… mulți L-au văzut răstignit, L-au văzut murind, L-au văzut îngropat, dar nimeni nu L-a văzut înviind…

Starețul a tresărit. ”Dar L-a văzut Înviat”, și-a spus starețul în gând. ”Patriarhul meu se îndoiește de Învierea Mântuitorului?”, a continuat să se întrebe.

 

Cu sufletul cutremurat, a întredeschis ușa și a întrebat șoptind dacă deranjează.

 

-Nu. Nu mă deranjezi. Vino! Am ieșit mai devreme să admir priveliștea asta minunată.

 

-Și eu sunt de câteva minute la ușă, dar n-am îndrăznit să o deschid. Acum, văzând că e târziu, mi-am făcut curaj.

 

-Cheamă-l pe diacon să-mi ia veșmintele și hai să mergem la biserică, a spus Patriarhul plimbându-se cu mâinile la spate.

 

Starețul a bătut la ușa diaconului, i-a transmis mesajul Patriarhului, după care au plecat împreună la biserică.

 

-Slujba din noaptea aceea, pentru mine, a fost una dintre cele mai speciale slujbe de Înviere, a continuat să-mi povestească. Ispita de a-i auzi șoaptele Patriarhului îmi înfipsese un ghimpe în inimă, care, cu toată lupta mea de a-l îndepărta, se încăpățâna să rămână. ”Și dacă totuși Iisus n-a Înviat și arătarea Lui a fost o himeră?” Întrebarea asta îmi izbea cu violență mai întâi gândul, apoi sufletul. ”Hristos a Înviat! A Înviat… sigur, altfel viața noastră n-ar mai avea sens”, îmi repetam cu îndârjire privind crucea Mântuitorului de pe Sfânta Masă.

Când Patriarhul rostea ”Hristos a Înviat!”, mă întrebam: ”Oare crede că a Înviat sau spune doar pentru că așa e ritualul?” Mi-aș fi dorit să-l întreb, dar… cum mi-aș fi permis?… La priveghiul Patriarhului, când am ajuns să-i sărut mâna, i-am șoptit în gând: ”Preafericirea Voastră, să vă bucurați veșnic lângă Hristos cel Înviat!” Din acel an, din când în când, dar mai ales în noaptea de Înviere, mi-amintesc de acea întâmplare care m-a marcat pentru totdeauna.

 

La momentul la care mi-a povestit, l-am înțeles și nu prea pe starețul respectiv. Mă întrebam cum de a putut să-i bulverseze sufletul în așa fel o frământare a Patriarhului care… poate… trecea printr-un moment greu al vieții sale, moment din cauza căruia îi scăzuse credința. Credința mea – a se citi habotnicie -, era mult prea puternică. Nu-mi putea fi clătinată de o astfel de povestire. Probabil că și acesta a fost motivul pentru care starețul respectiv a putut să-mi facă o astfel de destăinuire.

 

După ani și ani aveam să experimentez atât trauma starețului, cât și criza existențială a Patriarhului, la un nivel care m-ar fi putut duce la nebunie. La un moment dat voi vorbi despre acest subiect, pentru că… abia acum sunt pregătită să vorbesc despre cea mai neagră perioadă a vieții mele în care, după 20 de ani, am fost aruncată într-un gol existențial în care nu mai era nici măcar haos. Nu pierdeți această mărturisire! Cu siguranță, vă va cutremura.

 

În momentele acelea cumplite de gol în care nu mai simțeam nimic, în care nici în viață, nici în moarte nu mai găseam un refugiu și eu mi-am pus întrebarea dacă există Dumnezeu, dacă Hristos a Înviat… dacă… Și eu am experimentat la cote uriașe trauma lăsată de necredința celui care mă păstorise 20 de ani. Și zic bine că mă păstorise, pentru că eram ca un animal ținut în lesă și târât prin toate bisericile. Un animal căruia i se spunea când să mănânce, ce și cât să mănânce… până și cărțile pe care le citeam erau monitorizate, să nu cumva să ”scap” la vreo lectură ”vătămătoare pentru suflet”, dar… realitatea era alta. Să nu ”scap” la vreo lectură care m-ar fi putut trezi. Atenție! Nu mă constrângea, ci mai rău, mă convingea. Dacă m-ar fi constrâns, ar fi fost simplu, căci… pe mine dacă mă constrânge cineva, fac tocmai invers, chiar dacă nu aș fi vrut să fac așa.

 

În acele momente în care mă întrebam dacă Hristos a Înviat și când sufletul mi-era în iadul cel mai iad, m-am gândit că… dacă Hristos nu ar fi Înviat, ar fi fost nevoie de o poveste despre Învierea lui, numai pentru mesajul adus după Înviere.

 

”Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.”[1]

 

Hristos a Înviat pentru a ne spune/ reaminti că, în călătoria noastră pe Pământ, este esențial să învățăm să ne bucurăm, căci bucuria cuprinde și iubirea, iar iubirea le cuprinde pe toate cele bune și înălțătoare.

 

De la acest gând a început reașezarea vieții mele în firescul ei, în libertatea de a alege, care este un drept divin.

 

Așa că… prieteni și neprieteni… ”Bucuraţi-vă!” Acesta a fost mesajul Mântuitorului după Înviere: ”Bucuraţi-vă!”, nu pocăiți-vă, nu umiliți-vă, nu plângeți-vă păcatele, nu anulați-vă libertatea, nu târâți-vă pe la picioarele falșilor ”învățători”, ci: Bucuraţi-vă!

 

Să fim fericiți de sărbătorile minunate!

Hristos a Înviat!

Bucuraţi-vă!     

[1] Matei, 28:9

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, Amintiri, 0 comentarii

Cre(ș)tini mincinoși…

Vâlvă mare pe internet… după cum vedeți…

Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dezminte!

Iată!

Circulă această informație pe internet. Nu este adevărat, noi nu avem la Catedrala Mitropolitană sau la paraclis o astfel de icoană. Poate e din altă parte. – Constantin Sturzu

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 0 comentarii

O sinteză pentru omul grăbit – IPS Calinic al Sucevei și Rădăuților

IPS Calinic – ierarhul care seamănă cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare… și poate nu întâmplător…

Aseară vorbeam cu Leonard Coca despre IPS Calinic, despre predica deosebită pe care a rostit-o, despre OMUL care înnobilează funcția.

La un moment dat, Leonard mi-a zis că, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, îi dă un sentiment  de veșnicie, că îl duce în contextul veșniciei… Și da, are dreptate!

Ascultați predica Înaltpreasfințitului – o adevărată încântare.

”Atât sfârșitul pământesc al Maicii Domnului, cât și pururea-fecioria Maicii Domnului, iubiți credincioși, rămân taine încă nerevelate în complexitatea lor minții omenești; și fiind taine, aș spune împreună cu poetul: «eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea-mi tainele ce se ascund în flori, în ochi, pe buze ori în morminte».” – IPS Calinic

Cine este noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților?

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 0 comentarii

Cine este noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților?

În mai 1986 a fost hirotonit diacon, iar la 15 august a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Putna. În octombrie 1990 a fost numit stareţ al Mănăstirii Râşca. La 25 ianuarie 1991 a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar la 25 martie a fost hirotonit întru arhiereu.

În perioada 1992-1995 a frecventat cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Academiei Mihăilene. În perioada 1994-1998 a urmat cursurile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei”, Iaşi. În perioada 1996-1998 a frecventat cursurile de doctorat în Filosofie, în cadrul Universității „Al. I. Cuza”. În anii 1998 și în 2004 a obținut titlul de Doctor în Filosofie, cu calificativ maxim, la două specializări.

Din 1995 și până în 2020 a publicat aproape 50 de cărți – încă 5 așteaptă în prezent lumina tiparului. A coordonat cărți importante și a publicat peste 150 prefețe și articole în cărţi, în presa laică şi bisericească.

Activitatea pastoral-misionară însumează mii de slujbe și predici în parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor. În plus, a coordonat activ Programul „Nici un sat fără biserică”, iniţiat de Preafericitul Patriarh Daniel și este ctitor principal al multor biserici parohiale şi aşezăminte sociale.

Galeria FOTO completă din cadrul evenimentului, aici: (Foto) Întronizarea Înaltpreasfințitului Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 0 comentarii