Adevărata Ortodoxie

Birou de informații…

Da, da… cred că trebuie să-mi deschid birou de informații 😊

”Danion”… Hm! Interesante informațiile tale, dar din păcate nu le pot publica. Nu pot da numele unor oameni pe care nu-i cunosc și despre care ai scris ce ai scris.

Mulțumesc pt efortul făcut. Nu e ușor să scrii atâtea informații… atâtea și atâtea. Voi ține cont, dar te asigur că, dacă tu mă suni și-mi spui că ai fost călugăr la mănăstirea X, până pot verifica, eu te cred. Mai am încă acest ”defect” – încrederea în oameni.

Informațiile tale m-au făcut să cred că ceea ce am intuit, după ce i-am închis telefonul, poate fi adevărat. Oare nu tot personajul respectiv mi-a trimis mesajele de amenințare cu moartea, pt a mă determina să reacționez? După cum am spus, înregistrarea o aveam de vreo 2 luni și nu aveam de gând să o postez.

Totuși… mă întreb: Ce resort interior l-ar îndemna pe un om să-și distrugă viața… doar pt a fi informator?

După cum vezi/vedeți, citesc toate mesajele/comentariile și țin cont de ele. 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 1 comentariu

Șterg postările cu și despre Iustin Pârvu

Sunt plictisită de subiect, așa că… pe scurt: cel care mi-a trimis înregistrarea, pe care nu aș fi publicat-o dacă nu aș fi primit amenințările cu moartea, începuse să se creadă stăpânul blogului meu.

Când a văzut că se apropie ziua în care urma să postez înregistrarea, mi-a spus că mai are o înregistrare din 2010 și că o va trimite după vreo două săptămâni. I-am spus că ori postez una după alta și închei subiectul, ori nu o mai postez.

A insistat. Spunea că subiectul TREBUIE tocat. Când a văzut că eu sunt foarte hotărâtă să închei subiectul, cu sau fără cea de-a doua înregistrare, a zis:

-Nici de-al dracu’ nu o dau. O dau când vreau eu.

I-am închis tel. Am vrut să-i spun ce îi voi spune acum:

-Stai acolo și cu dracu și cu înregistrarea 😊, iar dacă vrei să ”toci” subiectul, toacă-l pe blogul tău. Că nu se uită nimeni… asta e altă poveste.  

Dacă cineva are impresia că mă mai poate manipula sau condiționa, visează ”frumos”, dar doar visează.

Cu această ocazie răspund și celor care m-au întrebat de ce nu găsesc linkul către înregistrare, pe blog. Pt că, după ce am văzut că depășește 100 de vizualizări, l-am șters 😊. Am intuit că cititorii articolului nu vor mai căuta și înregistrarea dacă nu e linkul atașat.😊

Deci am sabotat acțiunea. 😊

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 0 comentarii

Peste pământul sub care te-ai ascuns… plouă…

Obștea Mănăstirii Radu Vodă, într-o mare discreție, a făcut parastasul de 40 de zile pentru fratele lor drag – monahul Pangratie.

Coincidență sau nu, după înmormântarea Părintelui Pangratie, a început să plouă… și a plouat, fără întrerupere, mai mult de 40 de zile… Ploaia… nu i-a ținut departe pe cei care au vrut să vină la mormântul bunului Părinte… Și au venit… și vin… vin să-i aprindă o lumânare Părintelui tânăr și bun.

Într-o seară, printre stropii grăbiți ai ploii, o femeie în vârstă, îmbrăcată în haine cernite, s-a apropiat de mormânt. Avea în mâini un buchet de trandafiri stropiți cu lacrimile cerului și o candelă. A pus trandafirii la piciorul crucii și aprinzând candela a șoptit:

-Peste pământul sub care te-ai ascuns… plouă…

Și ploua… ca-ntr-o simfonie a durerii…

După ce am publicat cele două articole dedicate monahului Pangratie, am primit o mulțime de mesaje de la oameni care l-au cunoscut, dar și de la cei care nu l-au cunoscut.

Cineva mi-a spus că… nu l-a văzut niciodată, nu știa de existența sfinției sale, dar citind articolele, nu doar că îl simte aproape, dar și simte că îl cunoaște de când lumea.

Altcineva mi-a spus că Părintele Pangratie face parte din taina sufletului ei; altcineva, care l-a cunoscut, a spus că e atât de îndurerată încât ar vrea să spună multe despre Părinte, dar nu poate. Acestea sunt doar câteva exemple. Mesajele… nu le voi publica. Dacă persoanele respective nu au dorit să scrie public, le voi respecta dorința.

Printre mesajele primite pe chat, pe email sau prin sms, Dumitrache Alina Mihaela, un suflet greu încercat, a dorit să-i public amintirile pe care le are în legătură cu Părintele Pangratie.

Și cum, pe blogul meu, acord spațiu celor cu sufletul curat, Alina are și ea locul ei… aici.  

 

Avea doar 11 ani…

Alina își amintește:

„Prima dată când am ajuns la Mănăstirea Radu Vodă eram mică, eram în clasa a V- a.

În anul 2004, părinții mei s-au cununat religios la Mănăstire. În timpul slujbei mă uitam numai la sfinții pictați pe pereții mănăstirii. Simțeam că mă atrage ceva, nu știam ce, pentru că eram prea mică.

La un an după nuntă, în 2005, m-am întors la Mănăstire cerând binecuvântare să ajut și eu la curățenie. Părintele  Stareț mi-a zâmbit și mi-a pus mâna pe cap.

Eram bucuroasă că Părintele mă privise cu blândețe. Asta mi-a dat curaj să mă apropii de toate doamnele acelea care făceau curățenie la acea vreme în Mănăstire.  

Stând pe lângă ele, tot vedeam că părinții vorbeau foarte frumos cu doamnele acelea. Mi-am zis: ia uite ce frumos! Aș vrea să fiu și eu așa, dar cred că părinții aceștia nu o să țină niciodată la mine.

M-am rugat foarte mult să fiu și eu ca doamnele acelea și n-a trecut mult timp și părinții au început să vorbească și cu mine.”

 

Unchiul Pangratie

 „Prima dată când l-am văzut pe Părintele Pangratie era la raclă. Abia ajunsesem la mănăstire. După un timp, a plecat la magazinul din apropiere și s-a întors cam îngândurat.    

-Sărut mâna, Părinte! Ce faceți? i-am zis deși nu-l cunoșteam, dar simțeam că e un om bun.

-Am fost până la magazin și nu am găsit ce căutam.

-Dati-mi mie banii și merg eu și vă cumpăr, dacă vreți.

-Sigur. Mulțumesc!

Mi-a dat banii și am fost până la Timpuri Noi. Am găsit ce căutam. Când m-am întors și a văzut cumpărăturile, a fost foarte bucuros.

De atunci, în fiecare zi când veneam la curățenie, tot timpul stăteam la raclă cu unchiul Pangratie.

Cum am început să îi spun unchiul Pangratie?

Tot stând cu Părintele la raclă, i-am zis într-o zi:

-Părinte, pot să vă spun și eu ceva?  

-Da. Sigur. Spune!

-Părinte… eu țin mult la dumneavoastră. Ca la un unchi. Pot să vă spun unchiul Pangratie?

El mi-a spus că da. Că dacă simt să-i spun, nu are de ce să se supere…

 

La un pas de moarte…

Zilele treceau și Părintele Pangratie își intrase bine în rolul de unchi. Avea grijă de Alina. Îi făcea pachețel pentru școală, o chema la masă, la trapeza mirenilor, se îngrijea de sufletul ei, vorbea cu ea, o ajuta ori de câte ori avea nevoie.

Dar… într-o zi… bucuria Alinei de a fi lângă racla cu moaștele Sfântului Nectarie, lângă unchiul Pangratie și lângă părinții din Mănăstirea Radu Vodă, a fost spulberată.

Avea 23 de ani când… într-o dimineață… nu s-a mai putut ridica din pat. Făcuse un accident vascular cerebral. Părinții au chemat ambulanța, iar medicii s-au luptat pentru viața ei. Făcuse pareză pe partea dreaptă și vorbea foarte greu.

La o săptămână după internarea în spital, 10 preoți, de la Mănăstirea Radu Vodă, au fost să o viziteze. Alina… când i-a văzut… a început să plângă.  Atunci… și-a dat seama… ce suflete minunate au acei preoți, care… prin prezența lor… i-a dat putere să lupte. 

Au urmat 8 ani de recuperare. 8 ani în care Alina nu a mai putut merge la Mănăstirea Radu Vodă, dar era tot timpul cu gândul la Sfântul Nectarie și la Părinții de la mănăstire, care nu au abandonat-o nicio clipă.

După 8 ani, mai precis în anul 2019, s-a întors la mănăstirea în care crescuse și de care o legau atâtea amintiri. Pe unchiul ei drag, privindu-l cu atenție, îl găsise foarte schimbat. Se maturizase, dar îi rămăsese aceeași privire blândă și același glas care îi alina sufletul.

Anul trecut, de Crăciun, Alina a cumpărat niște daruri pentru unghiul Pangratie, printre care și un glob cu un Moș Crăciun, glob care avea să se întoarcă în casa ei, după plecarea Părintelui din această lume. Globul dat în dar, se întorcea ca amintire și binecuvântare alături de o icoană și niște metanii care au aparținut Părintelui.

Cei care au fost foarte apropiați de bunul Părinte, i-au spus Părintelui Stareț că ar dori și ei ceva de la Părintele lor drag, fie și o iconiță sau orice obiect cât de neînsemnat care a aparținut Părintelui. Părintele Stareț, înțelegând iubirea celor care i-au fost alături, le-a îndeplinit dorința.

7 mai a.c… a fost ultima zi în care Alina s-a întâlnit cu unchiul ei… Era vesel, au vorbit, s-au bucurat împreună… neștiind că va fi pentru ultima dată…

Părintele a plecat din lumea aceasta… dar amintirea lui a rămas, au rămas faptele lui bune și iubirea… iubirea… pe care nici măcar moartea nu o poate fura.

Alina merge zilnic la mormânt și vorbește cu Părintele. Îi vorbește ca și cum ar fi viu… Și… parcă… Părintele îi răspunde…

Amintirile Alinei sunt multe… Am selectat doar câteva… pentru voi… Celelalte rămân în sufletul ei… ca bucurii nemărginite…

                                               *** 

Mâine… articolul promis: 15 ani închis într-un beci”.

                                                 ***

Icoana, metaniile și globul cu Moș Crăciun… din casa Alinei… părți ale poveștii… despre unchiul Pangratie…

 

Chilia monahului Pangratie – taina celor 5 candele

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, 3 comentarii

Chilia monahului Pangratie – taina celor 5 candele

12 mai 2021, ora 3.30-4.00… Aripa morții l-a trecut pe monahul Pangratie… dintr-o viață… într-o altă viață…

L-a iubit atât de mult pe Hristos încât a plecat… la vârsta de 33 de ani. Oare… întâmplător?!? Nu… Toate au un rost în această lume.

Articolul ”A plecat… la vârsta Mântuitorului…”, inițial… am vrut să fie un articol despre un anume monah Pangratie, nu am vrut să specific nici mănăstirea și nici numele Părintelui Stareț, deși erau unele elemente care duceau către Mănăstirea Radu Vodă… pe care le puteau identifica doar cei care au trecut măcar o dată prin acea mănăstire. Dar… la mai puțin de o oră de la publicarea articolului… am început să primesc întrebarea: ”La ce mănăstire a viețuit?” Văzând dorința sinceră, a unora dintre voi, de a afla mai multe, nu doar că am răspuns, dar am și inserat informația în articol.

                                           * * *

Astăzi… chilia bunului monah, de la Mănăstirea Radu Vodă, este sigilată, așa după cum prevede rânduiala monahală. Cele 5 candele… probabil… s-au stins… doar becul mai luminează chilia în care sufletul monahului Pangratie a scris atâtea povești, a definit atâtea stări și… mai presus de toate… și-a dezbrăcat haina trupului lăsându-și sufletul să zboare către Casa Cerească.

A lăsat multă durere în urmă, multă suferință, multe lacrimi…

În biserică… locul său e liber… La trapeză… doar amintirea pașilor săi mai răsună în gândurile fraților îndurerați. Amprentele nevăzute ale mâinilor sale mai sunt încă pe vesela și pe tacâmurile de la bucătărie…

Deși părinții din mănăstire știu că a fost doar o trecere și că viața continuă dincolo de moarte… le e greu… pentru că… l-au pierdut pe omul păcii…

Am amintit de cele 5 candele din chilia bunului monah. Sigur că vă întrebați: de ce 5 candele aprinse într-o chilie? Și poate vă mai întrebați: de când ținea monahul Pangratie 5 candele în cămăruța lui? Încă de la intrarea sa în mănăstire. Adică… de 15 ani…

15 ani, seară de seară, după ce ajungea la chilie, cu oboseala adunată de peste zi, aprindea și îngrijea 5 candele. Chilia sa, 24 din 24, era luminată de flăcările molcome ale fitilelor care se ”hrăneau” din untdelemnul pus cu atâta dragoste… de blândul monah. Făcuse un legământ încă din prima zi în care trecuse pragul modestei sale chilii.

Taina celor 5 candele avea să i-o destăinuie, într-o seară, Părintelui Stareț, Nectarie Șofelea. În Cuvântul său rostit în ziua înmormântării bunului monah… a spus că:

”Avea în cameră, în permanență, 5 candele aprinse: pentru Sfânta Treime, pentru Iisus Hristos, pentru Maica Domnului, pentru Sfântul ocrotitor și pentru toți sfinții. Deși i-am spus că-i e greu și că ar fi bine să păstreze o singură candelă, spunea că nu-i e greu, că are grijă cu multă dragoste și cu multă bucurie. Când a plecat din această lume… candelele erau aprinse… ardeau… luminându-i calea către Împărăția Cerurilor.”    

 Părintele Stareț a mai vorbit și despre alte calități ale monahului Pangratie:

”15 ani a viețuit în această mănăstire. Abia împlinise 18 ani când a luat hotărârea să se dedice vieții monahale. Deși venea din rândul celorlalți tineri, la o vârstă dificilă, a fost întotdeauna supus. L-a slujit pe Dumnezeu, a slujit fraților din mănăstire, dar și celor care veneau și mâncau la trapeza mănăstirii. Era un om calm, modest și plin de iubire. În cei 15 ani, nu mi-a ieșit niciodată din cuvânt, niciodată nu a spus nu. Întotdeauna se străduia să împlinească ce i se cerea…

Dincolo de ajutorul, la propriu, în mănăstire, ne va lipsi prin felul lui de a fi, prin felul de a vorbi… De când a venit la mănăstire, nu s-a certat cu nimeni, niciodată. Dacă cel de lângă el greșea, el răbda… Și răbda nu cu acea suferință pătimașă, ci cu acel gând duhovnicesc, pe care mulți dintre noi nu-l avem, că este omul într-o ispită… … …

Nu avea vreun gând de răutate, de dispreț, de ură… Avea numai gânduri de compasiune, de înțelegere și de răbdare…

A fost statornic și s-a identificat cu locul acesta. Pentru el… la mănăstire era acasă, dar era foarte atent și cu părinții trupești. Părintele era o persoană grijulie, sensibilă…

De când a intrat pe poarta acestei mănăstiri, și-a dorit să fie doar monah. Și a plecat din această lume ca un adevărat monah, cu candelele aprinse, în pace…”

Am extras câteva fragmente din Cuvântul Părintelui Stareț…, dar nu pot descrie starea pe care a transmis-o.

Deși am atât în format video, cât și în format audio, Cuvântul rostit de Părintele Stareț, nu le pot face publice pentru că nu am acordul Părintelui. Am insistat să-mi permită să-l fac public măcar pe cel în format audio. Nu l-am putut convinge. De ce nu-mi permite? Pentru că a rostit cuvintele de despărțire… plângând… și nu vrea să fie văzut sau auzit – la nivelul în care s-ar putea în mediul online-, într-o astfel de stare. Au mai înregistrat și alții Cuvântul sfinției sale și probabil că l-au postat fără să-i ceară acordul. Așa ceva… nu se face. Când un om se află într-o stare delicată, fie din punct de vedere fizic, fie emoțional, este moral să fie întrebat dacă dorește o expunere într-o așa stare.

La înmormântarea monahului Pangratie și nu numai, nu a fost doar o mare de flori, ci și o mare de lacrimi. Toți viețuitorii mănăstirii au plâns, toți credincioșii prezenți… Parcă și păsările ciripeau a jale.    

Din ziua în care bunul monah a plecat din această lume, părinții din mănăstire îi pregăteau cele necesare înmormântării… plângând. Și vă spun… ca una care știe…

Cei care nu ați văzut postarea de pe pagina de Facebook a mănăstirii, o puteți vedea și aici.

Iată! Cuvinte simple, aproape seci. Nu au spus nici când va fi înmormântat, nici unde. Nu au transmis, în direct, înmormântarea pe Facebook și nu au postat nici măcar secvențe. Nu și-au afișat suferința pe rețelele de socializare și nici lacrimile… Și-au purtat durerea cu demnitate, pentru că… 

… iar la Mănăstirea Radu Vodă… sunt suflete mari.

Poate unii dintre ”Înalți” iau exemplu de la acești călugări, poate învață smerenia și nu se mai strâmbă, când văd o cameră, mimând plânsul. Ba, mai mult, unul ”Înalt”, dar… de fapt… mic, foarte mic la propriu și la figurat… spune… cât a mai plâns el…: ”am plâns de mila credincioșilor”, dar el nu are nicio treabă nici cu mila, nici cu bieții credincioși. El este într-o relație de nezdruncinat cu… mândria și cu mărirea.

Deși viețuitorii Mănăstirii Radu Vodă și-au dorit să-și înmormânteze fratele ca în intimitatea unei familii, la înmormântarea bunului monah au fost: 20 de preoți, 6 diaconi, în mijlocul cărora a fost Preasfințitul Timotei Prahoveanul și peste 300 de credincioși.

După înmormântare… a început pelerinajul la mormântul Părintelui Pangratie. Au venit și vin oameni care nici măcar nu știau de existența sfinției sale… până la plecarea din această lume. Întrebați: de ce vin dacă nici măcar nu l-au cunoscut? Răspunsul a fost… invariabil:

-Am auzit că a murit un Părinte tânăr și bun.

Tânăr și BUN… Acest răspuns… mi-a confirmat (a câta oară?!?), că oamenii au o nevoie organică de alți oameni buni… vii sau morți…

Întorcându-ne la povestea celor 5 candele din chilia Părintelui Pangratie, vorbeam cu prietenii mei și le spuneam (acum vă spun și vouă) că… în fața unui om cu o astfel de credință, chiar dacă ar crede într-o iluzie, într-un pom, într-o piatră… oricând m-aș înclina.

 15 ani, zi de zi, a aprins 5 candele: pentru Sfânta Treime, pentru Iisus Hristos, pentru Maica Domnului, pentru Sfântul ocrotitor și pentru toți sfinții.

15 ani… din ziua în care a intrat în mănăstire, până în ziua plecării sale din această lume… Câtă credință! Câtă perseverență! Câtă iubire!

Acum… candelele aprinse de monahul Pangratie… aici… pe Pământ… s-au mutat în cer și se hrănesc din Lumina cea neînserată.

A plecat… la vârsta Mântuitorului…

 

 

 

 

 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, Amintiri, 3 comentarii