Casa din stea

M-ai luat de mână şi mi-ai spus să te urmez.
-Unde? te-am întrebat.
-Ai să vezi, mi-ai răspuns zâmbind.

Şi cum am încredere în tine, te-am urmat… S-au deschis trepte de nori, şi am urcat, am tot urcat, pe o cărare de lumină, făcută-n întuneric. Era noapte şi era târziu, dar noi eram într-un timp nedefinit. Te-ai aşezat pe un colţ de nor şi m-ai invitat să iau loc.

-Hai să facem un popas, aici între cer şi pământ! Şi să privim lumea…
De-acolo de pe colţul de nor, tot ce era pe pământ părea minuscul.

-Ce mică e lumea! am spus cu un soi de mirare.
-Da, e mică şi la propriu şi la figurat şi într-o lume atât de mică noi nu avem loc. Tocmai de aceea ţi-am propus să evadăm… Nu mă întreba unde. Ai să vezi. Hai să mergem!

Şi am pornit din nou pe cărarea de lumină, urcând treptele din nori… Şi am ajuns. Poarta unei stele s-a deschis. El s-a aşezat în prag, m-a privit şi zâmbind m-a invitat înăuntru. O explozie de lumină ne-a învăluit… Am amuţit de emoţie… Mi-au dat lacrimile…

-Iată aceasta este CASA noastră DIN STEA. Aici nu ne va atinge nimic. Suntem doar noi. Noi şi deasupra noastră Dumnezeu… iar Dumnezeu ocroteşte iubirea.
-Nu înţeleg ce mi se întâmplă, nu înţeleg!!! am spus privindu-l în ochi.
-Nici nu trebuie, trebuie doar să trăieşti. Trebuie doar să trăim aşa după cum ne dictează inima. Nimeni şi nimic nu va mai interveni între noi. Când obosim de răutăţile lumii, ne refugiem aici în CASA noastră DIN STEA…
Într-un colţ ardea o flacără nepământeană. O simfonie de culori se mişca într-un dans nemaivăzut. Priveam încântată ceea ce nu aş fi crezut că poate exista.

-Vino! m-a îndemnat. Hai să ne încălzim la focul speranţei care iată cum arde în şemineul gândului bun şi apoi ne întoarcem…

-Nu, eu nu vreau să mă mai întorc într-o lume care nu mă înţelege!
-Ba ne vom întoarce şi vom reveni foarte des în CASA noastră DIN STEA. Trebuie să ne întoarcem acolo unde este locul nostru de pământeni. Te-am adus aici, departe de lume, nu doar să ne odihnim de atâta nedreptate pe care o îndurăm, ci şi să-ţi spun ceva ce nu am putut să-ţi spun acolo. Priveşte! m-a îndemnat arătând spre locul de unde veniserăm.

Şi am privit. Pe oceanul numit pământ scria: TE IUBESC!
Din CASA DIN STEA vedeam un imens TE IUBESC… şi n-am mai găsit cuvinte să mai spun ceva… … …

Lasă un răspuns