Când cineva te înjură de mamă și… mama e… moartă…

Mama… cea mai gingașă ființă, cea mai jertfitoare, cea mai iubitoare, cea mai iertătoare…

Mama… ființa prin care Dumnezeu coboară… naște suflete…

Mama… cea în pântecele căreia se plămădește viața…

Mama… pt fiecare copil ar trebui să fie sfântă, icoană de închinat, deoarece… ea suportă transformările sarcinii, ea duce greutatea ei, ea îndură chinurile facerii… ea își hrănește copilul la sân, ea își pierde nopțile atunci când copilul are febră sau îi dau dințișorii sau… noaptea are chef de joacă. Ea, mama, îi dă viață… și își dă din viața ei…

Vine un timp… când mama pleacă… vine un timp când… greul sicriului coborât în mormânt ți se așază în suflet ca o lespede aproape imposibil de dus…

Vine o zi în care… în casa copilăriei tale mai regăsești doar amintirea mamei… icoana inimii tale… Și doare… doare mai rău decât orice durere din lume. Doare pt că nu mai ai unde să găsești iubirea de mamă… cea mai pură și jertfitoare iubire… Și… mergi la mormânt… unde e îngropată o parte din tine…

Tu, parte din ea rămasă în lume… ea, parte din tine… plecată din lume…

Ai vrea să ți se lase amintirea… mama… icoana inimii tale… în liniște, pt totdeauna, dar… sunt unii, dacă pot fi numiți oameni?!… care lovesc în ce ai mai scump și mai sfânt…

Cum? Mă întreb și vă întreb pe voi: cum să înjuri o mamă în general și cum să înjuri o mamă care e plecată din această lume?

Ce poate fi mai josnic, mai degradant, mai de iad… decât asta? Cum să-l poți numi om pe cel care înjură o mamă? Cum?   

 

Lasă un răspuns