Becul cu lumina fosfenica – oglinda și remediul sufletului

Decembrie 2021. Sărbătorile de iarnă. Între Crăciun și Anul Nou a ajuns în casa mea, ca un dar miraculos, becul cu lumina fosfenica. 

DEX-ul denumește fosfena ca: ”Tulburare vizuală (sub formă de scântei) ce apare în afecțiuni oftalmologice sau în urma unor excitații mecanice ale retinei. – Din fr. Phosphène. Senzație care apare sub forma unor puncte luminoase atunci când închidem ochii și apăsăm cu degetele pe pleoape”, asta în cazul unei acțiuni asupra retinei sau a pleoapelor, dar… lumina fosfenică este cu totul altceva.

Nu am scris nimic despre acest miraculos bec… până acum, deoarece am vrut să văd dacă este un bec obișnuit sau chiar are unele particularități care sunt demne de menționat.

M-am documentat, am citit, am vorbit cu terapeutul Nicu Ghergu despre acest bec, dar cu toate acestea nu am scris despre el. Simțeam că nu era momentul… încă. Acum, după aproape două luni de când este în casa mea, timp în care ”ne-am împrietenit, ne-am spus secrete” 😊, pot vorbi despre el.

Deși pare imposibil ca un bec să poată reflecta stările sufletești, nu e deloc așa.

După ce l-am întâmpinat cu drag, în prima seară, am stins lumina în dormitor și am aprins becul cu lumină fosfenică. Încă din prima secundă am simțit o stare de pace și de bucurie.

La bucătărie am spoturi, care erau aprinse. După câteva minute petrecute în preajma becului cu lumină fosfenică, am mers la bucătărie să-mi fac un ceai. Am făcut o grimasă. Parcă trecusem într-o altă lume… obositoare. Mi-am făcut totuși ceaiul și m-am întors în dormitor la lumina aducătoare de pace și de bucurie.

Aceasta a fost prima seară și prima experiență trăită în preajma becului cu lumină fosfenică. Din seara aceea și până acum, această lumină miraculoasă (și nu este un cuvânt mare, ci o realitate), mi-a alungat stările de oboseală, m-a făcut să am un somn profund și odihnitor, mi-a adus multă căldură, și… cel mai important lucru, mi-a arătat starea interioară și elementele exterioare care mă influențau în mod negativ.

În toată această perioadă, de când am becul cu lumină fosfenică și până în prezent, am avut timp să văd și fosfena, care se formează ca un oval colorat, în diverse culori.

Prima dată când am privit lumina becului, 30 de secunde, acea lumină albă s-a colorat în albastru. După ce mi-am mutat privirea am văzut un oval albastru (fosfenă), care îmi aducea multă bucurie, iar când închideam ochii acea fosfenă se colora într-un verde plăcut și cald.

Repetând acest exercițiu, la un moment dat am observat că, după ce priveam 30 de secunde lumina becului care se colora în albastru, când mutam privirea, fosfena era de culoare închisă (maro). La vederea ei starea mea nu era prea bună. Când închideam ochii fosfena se colora, din nou, în albastru.

Am început să observ ce anume influența culoarea fosfenei și implicit starea mea. La un moment dat, foarte atentă fiind la ce se întâmpla înainte de a vedea fosfena de culoare închisă, am observat că, după un dialog cu un om care tot timpul se victimizează, dar nu face nimic pentru a schimba ceva în viața lui, fosfena aceea era de culoare închisă.

Atunci, mi-a fost foarte clar că trebuie neapărat să închei orice interacțiune cu acea persoană plină de energii negative, care, fără să-mi dau seama, se folosea de energia mea, invadându-mi viața cu energia ei negativă. După ce am întrerupt orice interacțiune cu acea persoană, totul a revenit la normal.

Pentru cei care doresc să-și cunoască mai bine sufletul, care doresc să experimenteze bucuria luminii fosfenice, las linkul către acest bec incredibil https://www.tratamentenaturiste.ro/produs/bec-cu-lumina-fosfenica-diametru-18-cm/ .

Poate prețul vi se pare ”exagerat”, dar… oare… sufletul nu merită 400 de lei? Uitați-vă în jurul vostru! Pe câte lucruri mai puțin utile ați dat mai mult de 400 de lei? Pentru bucurie, liniște și mai ales pentru ”incursiunea pe cărările sufletului”, 400 de lei înseamnă puțin.

Dintr-un alt articol veți afla cum a descoperit Dr. Lefebure minunata lumină fosfenică și ce boli poate vindeca.

Terapeutul Nicu Ghergu, căruia îi mulțumesc pentru recomandări și pentru daruri,  folosește această lumină binefăcătoare, în terapiile sale, cu rezultate incredibile.

„Îţi luminezi sau întuneci viaţa prin ideile la care consimţi.” – Neville Goddard

Am trecut la ”munca de jos”…

Lasă un răspuns