B.O.R. – o instituție criminală?

Vă amintiți de coletul surpriză pe care l-am primit de la Părintele Giorgică Vatră? Conținea două cărți scrise de domnia sa, pe care am spus că le voi citi (linkul mai jos).

Le-am citit încă de atunci, dar cum timpul mă fugărește (și eu pe el) 😊, n-am avut când să vorbesc/ scriu despre impresiile pe care mi le-au lăsat cărțile respective.

„Între Dumnezeu, poporul Său și arhiereu” și „Un heruvim cu aripile frânte”, acestea sunt cărțile primite. Am menționat titlurile lor pentru cei care nu au citit articolul anterior.

Astăzi vom vorbi despre cartea „Între Dumnezeu, poporul Său și arhiereu”, o carte document despre culisele Bisericii, unde se desfășoară jocuri periculoase, ajungându-se chiar și la crimă mascată. Este o carte document, deoarece este scrisă de un Preot, care a activat mulți ani în obscura instituție.

Deși știam multe dintre cele descrise de Părintele Giorgică Vatră – căci doar am stat și eu 20 de ani în ascunsa și dăunătoarea lume a religiei -, citind această carte, m-au încercat tot felul de sentimente: revoltă, silă, furie, dar și compasiune pentru bieții preoți care s-au înhămat (cu credință) la această umilitoare „misiune”. Și am spus umilitoare pentru că umilințele pe care le îndură preoții și călugării din partea multor ierarhi sunt greu de închipuit.

În spatele strălucirii slujbelor  „mântuitoare” se află multă durere și multe lacrimi ale preoților și călugărilor, dar și ale celor apropiați lor.

Pentru că nu vreau și nici nu-mi permite timpul să mai spun și eu altele, las cartea – scrisă din durerea unui suflet răstignit – să ne „vorbească”.

„Un heruvim cu aripile frânte” își va „desface” aripile biciuite, dar renăscute pentru un alt zbor, într-un articol viitor.

Așa…

 

Jocuri de culise…

Vai… ce a suferit… ”Iustin”!!! Să plângem, zic 😊

”Binecuvântare”…

Ciobani cu mitră… 

Fenomenul BOR…

Mda…

Transformarea în slugi…

Mitra = bani. Atât…

”Păstori”… 

 😊 Pe asta o știam. Sunt prietenă cu pățitul 

 😊

Operațiunea crima… 

”Să veniți singură!”…

Criminali…

”Sărut dreapta, Înaltpreasfințite”… criminal…

                                            ***

Continuarea articolului Între zidurile mănăstirii – fugind de iubire”  miercuri, 1 decembrie.

Un colet surpriză

Lasă un răspuns