Așteptați mult și bine să cred …

-Aseară am rămas la discuția despre sfintele moaște Preasfințite.

-Da, am rămas, a spus zâmbind întrezărind parcă ce avea să urmeze.

-M-ați întrebat dacă am sărutat moaștele Sfântului Dimitrie. V-am spus și aseară și vă spun și acum – nu și nici nu am de gând. Cum să sărut ceva așa doar pentru că-mi spuneți Preasfinția voastră că sunt sfinte moaște. De unde să știu că sunt? Poate e o formă din ceară care imită trupul unui om.

-Cum să fie din ceară? Mergeți și vedeți că este un orificiu prin care se vede mâna sfântului!

-Mâna? Adică are trup?

-Da, sigur că are. Trupul a fost găsit neputrezit, a spus și a început să-mi povestească pe scurt despre viața sfântului.[1] V-aș ruga să citiți Viața Sfântului Dimitrie Basarabov în întregime!

-Mda, ca poveste pare interesantă. A stat și în apă și nu a putrezit. Este imposibil așa ceva. Legile firii nu spun asta.

-Sigur că nu spun. Nici nu ar avea cum. Firesc nu e, dar acolo unde Dumnezeu vrea, se biruiește legea firii. V-aș ruga totuși să mergeți să sărutați mâna sfântului! Dacă vreți merg cu dumneavoastră!

-Nu. Nu merg. Mai întâi  să văd trupul sfântului neputrezit, apoi o să iau în calcul și varianta că aș putea să sărut mâna expusă.

-Nu aveți cum să-l vedeți. La canonizare a fost înfășurat în niște fâșii de pânză și a fost lăsată doar mâna.

-Aha, deci e o mumie. Dacă nu mi-l puteți arăta așteptați mult și bine să cred că e vreun sfânt acolo. Am auzit că i se schimbă veșmintele periodic.

-Da, așa este.

-Atunci vreau să mă chemați să-l văd așa înfășurat în momentul în care i se schimbă veșmintele.

-Nu se poate. Doar preoții pot participa la schimbarea veșmintelor.

-Până la urmă văd că nu se poate nimic, am zis revoltată.

Încăpățânarea mea nu avea de gând să cedeze așa ușor. Toma necredinciosul din mine își arăta din plin necredința.

Fragment din

Lasă un răspuns