Aşchii de icoană

 Îmi taie viaţa cu dreptate, un adevăr negat intens,
 E cuplul ca formalitate, tânjind mereu, perechea sens

 

Rănesc lumina desuetă, cu spini pe creştet am iubit,
Un act, un pact, o verighetă, neverosimil, te înghit.

 

Pentru iubirea cu hotare, pentru delirul în balans,
Perechea-sens cere iertare, formalitatea râde fals.

 

El e străinul, ea străina, cuplul se smulge din război

Bătăi de gong despart lumina, în poezia de apoi.

 

Nu te-am găsit în nici o carte, e scris în arşiţa din stele                                 
Să fii şi să rămâi departe, arzând în rostul vieţii mele.                              
                                                                          

Schimbăm tăceri, a câta oară, la nunta noastră ne-ntâmplată
O stea, în pas de dans, coboară şi ne promite altă soartă.                                  
                                                                          

Numai din cer aştept opinii, despre ce-a fost întâmplător                            
Şi când ne judecă străinii, ne-ascundem chiar sub ochii lor.

 

Dragostea mea, cerească mană, pierdută-ntr-un război nebun,
În aer, aşchii de icoană se-aşează şi te recompun.

 Clara Mărgineanu.

 

Lasă un răspuns