Arhiereul – unealta demonului din umbră – fragment 5

În noaptea nopții doar candela mai ardea a jale. Sfinții din icoanele de pe pereți și-au închis ochii. Îngerul păzitor al Arhiereului s-a îndepărtat plângând. Îngerul păzitor al copilului, striga către Dumnezeu. Până și demonii fugiseră în iad. Între a fi martorii unei astfel de fapte și iad, au ales iadul. Candela, de durere, s-a stins și ea. 

… … … … … … … … …

-Dintr-un copil pur ați făcut un coș de gunoi. Visam să-mi fac și eu o prietenă la un moment dat, chiar așa sărman cum sunt, acum mi-ați furat și acest vis. Cum să mai pot săruta o fată când buzele mele sunt murdărite de buzele dumneavoastră? Știți că și acum vă simt pe gură firele de păr din barbă și din mustață? M-ați distrus și sper să plătiți pentru asta. 
Arhiereul asculta înmărmurit. 
-Aș fi preferat să cerșesc, să dorm prin gări decât să mănânc la masa dumneavoastră îmbelșugată, să dorm în așternuturile dumneavoastră din mătase și să devin jucăria dumneavoastră. 
-Te rog, întoarce-te! Înțelege că te iubesc! Mi-e dor de tine, copilașul meu!
-Încetați! Nu mă interesează nici iubirea dumneavoastră, nici dorul dumneavoastră! a spus hotărât.
-Valeriu, ascultă-mă! a zis Arhiereul schimbându-și tonalitatea vocii. Dacă nu vii într-o oră, dau ordin să fii căutat. Te găsesc și în gaură de șarpe și te distrug. 
Băiatul s-a descumpănit. 
-Bine… a șoptit.

Arhiereul – unealta demonului din umbră – fragment 3-4

Lasă un răspuns