Arhiereul – unealta demonului din umbră – 5

Intrat în febra altei zile, după o noapte de nesomn, a început cu telefoanele, întâlnirile, slujbele, audiențele, etc. Devenise din nou Arhiereul care le rezolva pe toate și de care depindeau toți. Era iarăși stăpânul căruia i se așeza covorul roșu și căruia toată lumea îi săruta mâinile… Ziua îi dădea posibilitatea să reducă la tăcere omul din el, punându-l sub picioarele funcției.

Secretarul intra cu documente la semnat, preoți așteptau în anticameră cu diverse probleme, credincioși veneau, fie pentru vreun ajutor financiar, fie veneau pentru a cere un sfat sau o recomandare. Jurnaliști sunau pentru vreun interviu sau pentru un punct de vedere. Patriarhul îl aștepta să aducă dări de seamă, să facă propuneri pentru diverse, să pregătească vreo sfințire sau vreo slujbă, etc.

În nebunia multiplelor activități oferite de funcție, omului din el i se punea călușul în gură pentru a-i acoperi cuvintele, amintirile zăceau zdrobite de nebunia așa-zisei misiuni, gândurile erau ținute la distanță de frenezia fiecărui moment din zi… Telefoanele sunau în continuu, oamenii se perindau fără încetare, sporindu-i și mai mult iluzia că este indispensabil, hrănindu-i din belșug slava deșartă și mândria…

A venit însă un moment al zilei, în care, la Arhiereu a intrat un tânăr. Cu privirea în pământ a luat binecuvântare și i-a sărutat mâna.

-Iertați îndrăzneala! Vă caut de câteva săptămâni, dar din păcate, nu am putut intra la Preasfinția Voastră.

Arhiereul l-a privit cu atenție și a făcut o grimasă.

-Într-adevăr, te-am mai văzut pe aici pe hol, dar am crezut că ești copilul vreunui preot.

-Nu sunt copilul nimănui.

-Cum adică?

-Adică nu sunt copilul unui preot. Iertați-mă, dar nu-mi găsesc cuvintele. Sunt foarte emoționat.

-Ce ai pățit? l-a întrebat din ce în ce mai interesat.

-Multe, Preasfințite, multe…

Arhiereul s-a uitat la ceas. Era ora mesei. L-a întrebat pe tânăr dacă a mâncat. Tânărul i-a spus că nu a mâncat de vreo două zile. Arhiereul a zâmbit amar și a format un număr de telefon.

-Măicuță, pregătiți masa pentru două persoane, i-a spus călugăriței care locuia la casa arhierească. Sosesc în 10-15 minute. Vom lua masa împreună, a continuat privindu-l pe băiat, după ce a închis telefonul.

Tânărul ascultase bulversat și nu-i venea să creadă că ce auzise era adevărat. Arhiereul i-a făcut semn să-l urmeze. Au urcat în mașină, șoferul i-a dus la casa arhierească și a vrut să plece.

-Mergi și mănâncă la bucătărie, l-a îndemnat Arhiereul, apoi te poți retrage.

Băiatul a pășit cu sfială în casa somptuoasă. Masa era deja pregătită. Arhiereul a rostit rugăciunea înainte de masă, apoi i-a tras scaunul tânărului și l-a invitat să ia loc. Sărmanul băiat credea că visează. Nu știa la ce să se uite mai întâi. La măreția casei, la bucatele de pe masă, la Arhiereul care îi zâmbea frumos… El, un biet copil flămând și fără nicio speranță, se trezise dintr-o dată, la masă cu un Arhiereu.

-Servește! l-a îndemnat ierarhul privindu-l tot mai insistent. În timp ce mâncăm poți să-mi mai povestești câte ceva despre tine.

-Mă iertați, am și uitat să mă prezint. Mă numesc Valeriu și am 15 ani. Părinții mei sunt despărțiți. Tata m-a părăsit când aveam 3 ani. De atunci nu mai știu nimic de el. De câțiva ani, mama văzând că nu mai găsește de lucru și nu mă mai poate întreține, a făcut o gravă depresie. Încercând să o ajut, nu am mai continuat studiile, am tot căutat să mă angajez, dar cu 8 clase pe care le am, pe lângă faptul că sunt minor, am găsit de lucru, doar ca zilier.

A oftat, apoi a mușcat cu lăcomie din pâine. De flămând sau poate de emoții, mânca doar pâine, felie după felie.

-Vali, dragul meu, servește și aperitiv! l-a îndemnat Arhiereul privindu-l într-un fel anume.

Ierarhul și-a oprit un oftat la marginea inimii. A înghițit în sec învârtind furculița în farfuria cu aperitiv. Relatările tânărului și foamea pe care nu o mai putea stăpâni, i-au răscolit sufletul, scoțând la iveală amintiri tăioase care-i străpungeau ființa. Băiatul îl întorsese în timp… în timpul acela petrecut într-un seminar monahal, când, de multe ori adormea flămând și când, într-o seară…

A așezat încet furculița pe marginea farfuriei și a început să-și frângă mâinile… Prin fața ochilor i se derulau imagini: starețul, stăreția, masa îmbelșugată, lumina stinsă, lumânările aprinse, apoi stinse și ele, draperia trasă în grabă, prin care nu mai trecea nici lumina palidă a lunii… Noaptea, speranța, extazul, agonia, durerea… durerea… durerea… Și… dimineața aceea… altfel…     

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 4

1 comentariu

Uau!

Lasă un răspuns