Arhiereul – unealta demonului din umbră – 2

-Sărut mâna, Preasfințite, vă așteptam, a zis șoferul repezindu-se să-i sărute mâna.

Arhiereul a făcut semnul binecuvântării, apoi într-un gest reflex, a întins mâna să-i fie sărutată.

-Merg la baie și apoi plecăm, a spus în treacăt îndreptându-se spre baie.

Și-a periat barba cu atenție, de parcă ar fi vrut să-și așeze fiecare fir de păr, apoi și-a aranjat părul care îi crescuse puțin mai jos de umeri.

-Trebuie să mă mai tund. Nu-mi place cum îmi stă cu lungimea asta, și-a zis.

A netezit dulama și s-a cercetat să nu cumva să fi rămas vreun fir de păr pe mâneci sau pe poalele dulamei. Cu un gest rapid, a tras apa la toaletă și s-a spălat pe mâini cu săpunul lui fin și parfumat. I s-a părut că miroase prea tare totuși, fapt care ar fi diminuat din mirosul pe care voia să-l poarte mâinile sale, așa că s-a clătit din nou cu mai multă apă. A intrat în dormitor și a turnat mir în palme. Nu și-a dat în semnul sfintei cruci, cu evlavie, ci din belșug, folosindu-l în loc de loțiune pentru mâini. De ce? Pentru că ”cinstitele” sale mâini trebuiau să pară izvorâtoare de mir. S-a mai privit odată și în oglinda din anticamera dormitorului, și-a pus engolpionul și a plecat în sufrageria unde îl aștepta șoferul.

-Hai să mergem! l-a îndemnat în timp ce o și luase grăbit înainte.

Până la restaurantul respectiv, Arhiereul a vorbit în continuu la telefon. Când au ajuns, restaurantul părea închis.

-Parchează în curte! i-a zis poruncitor ierarhul.

-Unde, Preasfințite? Restaurantul e închis. Toate luminile sunt stinse.

-Taci, măi! Coboară și deschide poarta!

Șoferul l-a privit suspicios, dar a coborât. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut că poarta, dar și porțile erau descuiate. Arhiereul vorbise cu patronul restaurantului, să nu încuie porțile.

-Unde să parchez? a întrebat șoferul nedumerit.

-La intrarea din spate. Oprești mașina, stingi luminile și mă aștepți!

-Am înțeles. Așa fac, Preasfințite.

Arhiereul a intrat grăbit în restaurant, iar șoferul a rămas ca o fantomă în întuneric. La câteva minute de la intrarea Arhiereului, s-au auzit mai multe voci și o orchestră de muzică populară. Zarva venea de la subsolul restaurantului.

-Preasfințitul la petrecere? s-a întrebat șoferul în șoaptă. Nu pot să cred așa ceva.

Da, Arhiereul era la o petrecere la care participau politicieni și oameni de afaceri. Mesele îmbelșugate erau ”asezonate” cu băuturi fine. Orchestra cânta în delir. Ringul de dans începuse să prindă viață. Arhiereul râdea, aplauda și îi invita pe cei care mai erau încă la mese, să se ridice și să danseze. Unul dintre politicieni l-a servit cu o țigară dintre cele mai scumpe. După ce inițial a făcut un gest de refuz, a luat totuși țigara din pachet zâmbind.

-Hai că una nu o fi foc. Nu pot să vă refuz, a zis încercând să se scuze cumva.

-Aveți documentele alea la dumneavoastră?

-Sigur. Le am în mașină.

-Păi să le aduceți să ne uităm puțin pe ele.

-Imediat, a zis Arhiereul și l-a sunat pe șofer. Măi, vezi că pe bancheta din spate, am o geantă diplomat. Adu-mi-o la ușa de la subsol.

Șoferul a luat geanta și când a coborât scările, l-a văzut pe Arhiereu cu țigara în mână, așteptându-l. A făcut ochii mari, mai să-i iasă din orbite, i-a dat geanta fără să spună vreun cuvânt și s-a întors în mașină.

-Stăpânul meu, fumează? Cel căruia îi sărutam mâna cu evlavie, petrece mai rău decât un mirean? Nu-mi vine să cred așa ceva, nu-mi vine să cred, a șoptit uluit.

Va urma

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 1

Lasă un răspuns