Arhiereul – unealta demonului din umbră – 16

Natura oricărei pofte este aceeaşi, căci ea se naşte nu dintr-o lipsă, ci din viciu: orice îţi vei aduna, nu va fi capătul poftei, ci doar o treaptă a ei. – Seneca

În timpul Sfintei Liturghii, Arhiereul nu-l slăbea din priviri pe Valeriu. Copilul era fascinat de vocea ierarhului, de cuvinte lui, de atenția pe care i-o acorda. Îl privea și îi mulțumea Lui Dumnezeu pentru șansa la care nici nu îndrăznea să spere.

După slujbă, l-a invitat la masă și l-a prezentat preoților.

-El e Valeriu. E un copilaș foarte bun. Din toamnă îl vom avea elev la seminar.

-Bine ai venit! au zis preoții, dându-și coate.

-Sărut mâna, a șoptit băiatul timid.

S-au așezat la masă. Arhiereul era atât de captivat de copil încât, aproape, uitase de cei din jur.

-Ia te uită, s-a îndrăgostit din nou ierarhul nostru, a șoptit un preot celui de lângă el.

-Să vedem cât îl ține pasiunea asta nebună. Două, trei săptămâni, mai mult. Vom vedea, a zis râzând înfundat.

-Când îi trece îndrăgosteala de Valeriu, găsește pe altul. E veșnic îndrăgostit, a adăugat celălalt zâmbind. Păcat de copilul ăsta. Nu știe ce-l așteaptă și nici nu are cine să-i spună.

După masă, Arhiereul a plecat la birou, iar pe Valeriu l-a trimis cu șoferul să-i cumpere haine și un telefon mobil. După terminarea programului, așa cum se întâmplase și în seara precedentă, Arhiereul a servit cina alături de băiat, apoi au mers în dormitor. Ierarhul a deschis televizorul, a butonat puțin trecând de pe un canal pe altul. Nu căuta o emisiune anume, era doar semnul nerăbdării. Ar mai fi vorbit puțin cu băiatul, dar patima din el cerea să fie satisfăcută.

-Vali, sunt cam obosit. Dormim sau mai stăm de vorbă?

-Dormim, Preasfinția Voastră, a spus copilul și s-a și ghemuit sub pilotă.

Arhiereul s-a gândit să schimbe scenariul. Prefăcându-se obosit, ”a adormit” imediat. Voia să-l testeze pe copil să vadă dacă, știind că doarme, se apropie de el. Mintea lui împătimită mergea deja foarte departe. Copilului nici prin cap nu-i trecea să se apropie în vreun fel de ierarh.

După un timp, crezând că Arhiereul doarme, a adormit și el. Ierarhul s-a apropiat încet și l-a luat în brațe. Încă nu putea să riște prea mult. Își făcea doar planuri și visa cu ochii deschiși la momentul acela. Înfierbântat de tot felul de fantezii, până dimineață a ajuns ca o fiară flămândă. În zorii zilei i-a spus copilului că pleacă la birou și că el poate dormi până mai târziu.  

-Pe la amiază voi trimite un preot pentru a te medita la dogmatică, a continuat pregătindu-se de plecare.

Ieșind din casă, a sperat că se va mai liniști puțin, dar nu avea să fie așa. Pe la amiază, nemaiputându-și stăpâni nici gândurile, nici pornirile, l-a sunat pe un tânăr călugăr. Leon, avea 22 de ani și fusese crescut la Casa de copii. Bietul Leon, era deja una dintre victimele ierarhului. Știindu-l fără apărare și fără niciun părinte, i-a fost mai ușor să și-l supună încă de când era frate de mănăstire, adică de la 17 ani. Apoi l-a călugărit pentru a se asigura că tânărul nu va vorbi niciodată. A luat grăbit telefonul și l-a sunat.

-Leon, vino la mine la birou! a zis precipitat.

-Vin imediat, a spus tânărul ducându-și mâna la frunte.

Și-a tras în grabă dulama și a plecat oftând. Știa ce-l aștepta. După ce a intrat în birou, ierarhul i-a spus să încuie ușa și să tragă draperiile. I-a făcut semn, iar bietul călugăr a urmat ”ritualul” deja știut.

Noaptea iadului se așezase peste ziua din biroul ierarhului. Icoanele de pe pereți își acoperiseră parcă ochii. Îngerul păzitor al Arhiereului se îndepărtase rușinat. Până și diavolii fugiseră de la locul urgiei. Cunoscând pedeapsa pentru astfel de fapte, nici măcar ei nu voiau să fie judecați pentru că au fost martori la o așa grozăvie.

După consumarea momentului, ierarhul ”liniștit” și îmbujorat, a plecat la baie pentru a-și aranja barba. Leon, scârbit până peste cap și luat dulama și aștepta să i se spună să plece.

-Poți să te retragi, a zis Arhiereul ieșind de la baie și trăgând draperiile.

Călugărul i-a sărutat mâna, a descuiat ușa și a plecat. În drum spre chilie s-a întâlnit cu un alt călugăr care făcea parte din aparatul administrativ și care avea niște dosare în mână.

-Doamne ajută, Leon. L-ai văzut cumva pe șeful?

-Da, m-a întâlnit cu el mai devreme și i-am sărutat cinstita labă. E la birou, a zis plictisit.

Călugărul a început să râdă. Era o vorbă care umbla demult printre ei. În mâna ierarhului nu mai vedeau o mână de om, ci o labă de animal care sfâșia tot ce îi ieșea în cale.

Va urma

Arhiereul – unealta demonului din umbră – 15

 

1 comentariu

Valeleleu!!! Greu am citit si scârbă mi s a făcut!!! Imi vine greu a crede sa fie asa oameni care sa profite în Așa hal de cei neputincioși!!

Lasă un răspuns